UPDATE Noul secretar de stat de la Ministerul Educației va fi din partea PSD și „în niciun caz nu va avea atribuții pe România Educată”, transmite ministrul Educației, după ședința de Guvern în care a fost eliminată referirea la proiectul prezidențial din nota de fundamentare a actului normativ

9.969 de vizualizări
Foto: © Albertophotography | Dreamstime.com
Noul secretar de stat de la Ministerul Educației va fi o persoană numită din partea filialei Maramureș a Partidului Social Democrat, a confirmat pentru Edupedu.ro președintele PSD Marcel Ciolacu. Amintim că postul a fost aprobat miercuri printr-o Hotărâre de Guvern care crește numărul posturilor de secretar de stat de la cinci, la șase în cadrul Ministerului Educației.
UPDATE: Noul secretar de stat nu se va ocupa de implementarea proiectului prezidențial „România Educată”, cum era inițial trecut în nota de fundamentare a proiectului de HG, ci va avea „exact ce atribuții îi va da ministrul”, susține într-o declarație pentru Edupedu.ro ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu.

Oficialul a precizat că a fost eliminată referirea la România Educată în timpul ședinței Executivului. În noul document este vorba despre „implementarea PNRR”.

Va avea „exact ce atribuții îi va da ministrul. În niciun caz nu va avea atribuții pe România Educată pentru că acolo sunt stabilite lucrurile din punct de vedere organizatoric”, a spus Sorin Cîmpeanu.

Noua notă de fundamentare, modificată în ședința de Guvern, justifică înființarea postului astfel:

„La nivelul ministerului, există un număr de 5 secretari de stat. Pentru dezvoltarea capacităţii administrative în domeniul învăţământului de stat, pentru implementarea PNRR se impune suplimentarea numărului de posturi de secretari de stat din cadrul Ministerului Educaţiei și completarea atribuțiilor OIPOCU, ca structură în cadrul ministerului.”

Știrea inițială arăta că, potrivit notei de fundamentare a proiectului de hotărâre de Guvern, noul post de secretar de stat, al șaselea al instituției, era înființat „pentru dezvoltarea capacităţii administrative în domeniul învăţământului de stat, pentru implementarea proiectului „România educată” se impune suplimentarea numărului de posturi de secretari de stat din cadrul Ministerul Educaţiei, precum și completarea atribuțiilor OIPOCU, ca structură în cadrul ministerului, astfel încât să existe o mai bună corelare între activitățile acestora în ceea ce privește implementarea proiectului „România educată”, se arăta în Nota de Fundamentare de pe site-ul Guvernului.

Unul dintre numele vehiculate de presa locală din Maramureș este Antoaneta Bolchiş, profesor de psihologie la Liceul Teoretic „Ioan Buteanu” din Şomcuta Mare.

La finalul anului trecut, un nume de la PSD Maramureș era vehiculat de presa locală că ar urma să primească un post de secretar de stat în cadrul Ministerului Educației. Este vorba de Antoaneta Bolchiş, profesor psiholog doctor în cabinet de asistenţă psihopedagogică la Liceul Teoretic „Ioan Buteanu” din Şomcuta Mare, scria emaramures.ro atunci.

Antoaneta Bolchiș, PSD Maramureș. Sursă foto: emaramures.ro

Inițial, în proiectul de HG pus în dezbatere publică în luna martie, postul în plus era unul de subsecretar de stat, însă acesta a fost transformat într-unul de secretar de stat între timp.

Potrivit datelor despre veniturile angajaților publicate pe site-ul oficial al Ministerului Educației, edu.ro, indemnizația unui secretar de stat din minister era de 16.640 de lei pe 30 septembrie 2021.

Noua organigramă a Ministerului Educației:

Nota de fundamentare inițială:

Noua notă de fundamentare:

Foto: © Albertophotography | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.


6 comments
  1. Astea sunt valorile PSD? Vai de capul nostru…….Măi, idioților, voi știți ce ați plantat în minister?

  2. RUȘINE, DOMNILOR GUVERNANȚI! SUNTEȚI TOȚI NIȘTE IMPOSTORI! În loc să suplimentați numărul de posturi din sistemul de învățământ, acolo unde chiar este necesar, voi inființati sinecuri pentru idioții utili!!!

  3. Punem pariu că această doamnă „pisicoloaga” este la bază educatoare sau învățătoare și din lipsă de preocupare a făcut facultatea de psihologie la ID, la Spiru Haret sau Titu Maiorescu? Că doar nu o fi făcut la Herculane sau la Lugoj?

  4. Sa o aduca pe Ecaterinca, merge bine combinatia cu Tampeanu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Două dezinfectări ale mâinilor la întoarcerea acasă a elevilor, una după descălțare și alta după dezbrăcarea de hainele de școală – sfaturi pentru elevi și părinți de la Grupul de Comunicare Strategică

Grupul de Comunicare Strategică transmite un set de sfaturi pentru începrea anului școlar, iar unul dintre acestea prevede două dezinfectări ale mâinilor la întoarcerea acasă a elevilor de la școală,…
Vezi articolul

Finanțarea și bursele pentru toți studenții doctoranzi care ocupă un loc finanțat de la bugetul de stat, inclusiv la anul 4, sunt asigurate, spune Ministerul Educației, după ce studenți doctoranzi de la mai multe universități au reclamat că situația studiilor lor este neclară

Ministerul Educației a semnat, pe 23 octombrie, acte adiționale la contractele instituționale cu instituțiile de învățământ superior, astfel încât, în acest moment, sunt asigurate finanțarea și fondul de burse pentru…
Vezi articolul
Repartizarea copiilor în clasa pregătitoare - costul standard pe elev

Inspector școlar general: Orele remediale prevăzute de legislație sunt, în primul rând, pentru profesorii din învățământul primar. Mai avem situații de ore remediale acolo unde avem probleme la examenele naționale

Șeful Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Botoșani, Bogdan Suruciuc, a declarat că orele remediale „sunt, în primul rând, pentru profesorii din învățământul primar, pentru completarea catedrelor”. Acesta a afirmat că „mai…
Vezi articolul