O „nouă logică” de educație bazată pe dovezi, „validată științific”, promite iar Ministerul condus de Daniel David, după valul de tăieri pentru care nu a oferit niciun fundament, ba chiar a cenzurat analizele fundamentate pe date

2.455 de vizualizări
Foto: © LCVA | Dreamstime.com
„Utilizarea datelor științifice, precum cele din raportul ESPAD și alte rapoarte relevante, sunt fundamentale pentru elaborarea, monitorizarea și adaptarea de politici publice eficiente și de impact, inclusiv Ghiduri de acțiune, în noua logică asumată de minister de educație bazată pe dovezi (validată științific)”. Așa afirmă Ministerul Educației și Cercetării într-un comunicat emis duminică. „Noua logică” este reafirmată de instituția condusă de Daniel David după luni în care a pus în aplicare valul de tăieri cauzate de Legea Bolojan, pentru care nu au fost furnizate explicații și argumente bazate pe date științifice.

MEC folosește, astfel, reactiv aceste date de cercetare pentru a susține ideea că pune în aplicare „noua logică” a măsurilor bazate pe știință în sistemul de educație. Iar în comunicat este citat și ministrul Daniel David, care face trimitere la „reforma transversală” bazată pe „arhitectură intervențională” care să susțină acțiuni concrete:

  • „Ministerul înțelege urgența implementării de acțiuni concrete, cuprinse și în Raportul QX sub reforma transversală «Toleranță zero pentru violență și consumul de droguri!». Pentru eficiență, am încercat să organizez miile de activități anuale existente în școli într-o arhitectură intervențională cu trei componente coordonate:(1) înțelegerea și controlul fenomenului în afara școlii (în colaborare strânsă cu Ministerul de Interne, autorități locale și părinți); (2) conștientizare, prevenție și tratament în cadrul școlii și (3)tratament de specialitate și în afara școlii. (…)”

Or, Edupedu.ro a semnalat în mod constant, de la începutul discuțiilor privind măsurile de austeritate, dar și alte măsuri-cheie din învățământ au fost aplicate de guvern și de minister fără să existe o fundamentare științifică prezentată public.

Iar documentul care a inclus cele mai multe informații pentru susținerea unor decizii în educație a fost cenzurat, întrucât nu susținea intențiile guvernului și ale ministerului – anume analiza Institutului de Științe ale Educației cu privire la măsurile guvernului Bolojan în domeniul educației.

Iar când Consiliul Fiscal a prezentat impactul estimat al măsurilor de reducere a cheltuielilor din Educație prin Legea Bolojan, de 0,02% din PIB în 2025, ministrul Daniel Daniel David a spus despre Consiliul Fiscal – instituție formată din persoane cu experiență în domeniul politicilor macroeconomice și bugetare – că „nu ei sunt experții. Eu vă spun câți bani mi-ar fi trebuit până la sfârșitul anului, bani pe care nu-i primim la rectificare (…)”.

Foto: © LCVA | Dreamstime.comDreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


7 comments
  1. Acum DD devine caraghios! Abuzează cuvântul ,,științific”, în vorbăria lui.

  2. O „nouă logică” din partea cuiva care, în tot și în toate, denotă o totală lipsă de logică, de la un discurs pretins științific, dar deficitar, până la toate măsurile intempestive care au bulversat sistemul preuniversitar într-un timp record?!

  3. Un ignorant,se legana pe o panza de paianjan….Si pt ca ,nu se rupea ,au mai venit si alti ignoranti! Doi! si tot asa ….DOAR ignoranti ne conduc!.

  4. Câteva acțiuni („dovezi științifice”) ale ministrului psiholog:
    – ISJ-uri = se amână reorganizarea lor cu încă un an;
    – burse rezilienta și de excelenta olimpică taiate complet;
    – burse de merit si burse studenti mult diminuate ca buget;
    – diminuarea plății cu ora;
    – creștere norma didactică, comasări de școlile = peste 10.000 posturi desființate.

    Afirmații din logica mincinoase a ministrului paiholog (tot „dovezi științifice”):
    – am salvat plata burselor si a salariile profesorilor;
    – salariile profesorilor nu vor fi micșorate;
    – nu vor fi disponibilizări in sistem.

    Din „noua logică” a ministrului:
    – avem ISJ-uri capușate politic? Solutia – nu facem nimic, amânăm reforma, ca să nu deranjam;
    – elevii iau prea multe burse pentru ca notele se acordă indulgent? Soluția = desființarea burselor, in loc sa reformam si sa standardizam sistemul de notare;
    – avem diferențe mari elevi (analfabetism funcțional vs elevi olimpici internaționali)? Soluția = distrugem învățământul de excelență, ca sa nu mai fie diferențe. Ca oricum MEC nu este in stare sa ridice nivelul elevilor cu probleme;
    – avem probleme cu nr mic de studenti in universități? Soluția = inventam masterate „obligatorii”, ca sa nu rămână universitățile fără obiectul muncii;
    – de cateva luni avem proteste si se cere insistent demisia ministrului? Soluția = ignoram complet orice dialog ori reacție la aceste proteste.

    Felicitări d-le Psiholog! Felicitări si liderilor de aindicate care sunt in continuare la butoane, deși au devedit ca nu sunt in stare sa se opună modificărilor care distrug educația!

  5. A zburat puiul cu ața. Adio legitimitate, adio credibilitate. Să sperăm că nu se va agăța atât de mult de puterea hoției încât să spere că poate prosti și înșela la nesfârșit. Demisia!

    1. Nu a prostit pe nimeni. doar se ține de scaun cu înverșunare și da din clanță.
      Profesorii nu sunt proști , au destulă scoala, experientă de viata și de lucrul cu puiul de om. daca tac e pt ca au obosit și le e lehamite. de regulă asta e linistea dinaintea furtunii . În timp ce lor li se cere sa fie pe langa profesor și educatori pt cea pt CES si detectivi și consilieri și contabili și paznici ai lucratori antidrog și animatori și moașe și polițisti și ce mai vrei matale , „de la ANRE pleacă doar 4 oameni în urma restructurării cerute de Bolojan iar șeful instituției, întrebat dacă este justificat salariul său de 15.000 euro spune că nu el l-a stabilit„ !!
      toate cele bune.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Dezvoltarea copilului în primii ani de viață: Lipsa accesului la educație timpurie adâncește diferențele între elevii săraci și cei din medii favorizate, cu impact pe tot parcursul școlii / Decalaj de până la 20 de luni pentru dezvoltarea socio-emoțională – raport OCDE

Educația timpurie este un semnal mai puternic decât oricare altul în privința succesului pe care îl va avea copilul în ceea ce privește învățarea, iar copiii din medii defavorizate, care…
Vezi articolul

Autonomia sporită pentru profesori se corelează cu satisfacția în muncă și cu mai puțin stres, dar poate avea și efecte negative / Ea trebuie ancorată într-o cultură a colaborării și să se bazeze pe un profil al profesorului – Analiza directorului OECD pentru Educație, Andreas Schleicher

Mai multă autonomie pentru profesori ar putea fi „un lucru bun”, dacă se ține cont de corelări semnalate în studii internaționale, între aceasta și un nivel mai ridicat al satisfacției…
Vezi articolul

Testarea aleatorie a populației, pe un eșantion reprezentativ, este esențială în combaterea pandemiei Covid-19 și protejarea societății și a economiei – profesori de la London School of Economics

Doi profesori de la London School of Economics (LSE) se alătură vocilor care insistă că testarea aleatorie a populației, pe un eșantion reprezentativ și indiferent de existența simptomelor, este sențială…
Vezi articolul

Raportul anual al OECD: Finanțarea educației în sprijinul elevilor cu pierderi mari de învățare și aducerea copiilor la școală, puncte cheie pentru specialiștii în educație / România stă mai prost decât statele organizației internaționale

Abandonul școlar, efectele de durată ale închiderii școlilor în ultimul an și jumătate și folosirea banilor publici în educație sunt câteva dintre principalele probleme asupra cărora țările trebuie să-și concentreze…
Vezi articolul

EXCLUSIV Mircea Miclea, despre proiectul legii educației din preuniversitar: Evaluarea Națională trebuie să rămână obligatorie. Cum nimic din notele obținute în gimnaziu nu mai contează, ci doar examenele de la admiterea la colegii, elevii se vor concentra să ia meditații de la cei care sunt acolo / Desființarea inspectoratelor școlare mi se pare o greșeală. Clientela politică este hrănită mai bine prin transformarea lor în deconcentrate

Proiectul noii legi a educației din preuniversitar lansat în urmă cu o zi de ministrul liberal Sorin Cîmpeanu a fost analizat în detaliu de profesorul Mircea Miclea, fost ministru al…
Vezi articolul