O universitate din SUA a obținut dreptul de a impune vaccinarea studenților

384 de vizualizări
Universitatea din Indiana / Foto: © 4snickers | Dreamstime.com
Universitatea din Indiana / Foto: © 4snickers | Dreamstime.com
Un judecător federal a validat luni decizia Universității din Indiana de a impune vaccinul anti-COVID-19 studenţilor şi personalului, relatează AFP. Magistratul Damon Leichty de la tribunalul din South Bend, la est de Chicago, a pronunţat prima hotărâre cu privire la acest subiect, dar decizia poate fi contestată până la Curtea Supremă, scrie Agerpres.

Sesizat în regim de urgenţă de opt studenţi, magistratul a refuzat să suspende noile reguli sanitare impuse de Universitatea din Indiana pentru reluarea cursurilor în campusurile sale între 1 august şi 15 august.

Aceste reguli prevăd vaccinarea obligatorie pentru cei 90.000 de studenţi şi 40.000 de angajaţi, dar prevăd scutiri din motive religioase sau medicale.

Constituţia le permite studenţilor „să refuze tratamente medicale pe principiul dreptului de a dispune de propriul corp”, a afirmat judecătorul Damon. Dar, de asemenea, permite „impunerea unui proces rezonabil de vaccinare în interesul legitim al sănătăţii publice”, a adăugat el. „Aşa a făcut universitatea”, a menţionat judecătorul într-o decizie de aproximativ 100 de pagini.

Dintre cei opt reclamanţi, şase au deja o scutire din motive religioase, dar nu doresc să poarte mască sau să respecte distanţarea fizică, a indicat judecătorul.

Campania de vaccinare din Statele Unite, care a înregistrat progrese mari împotriva pandemiei, a încetinit în ultimele săptămâni. Aproximativ 68% dintre adulţi au primit cel puţin o primă doză de vaccin, dar există mari disparităţi geografice, relatează agenția de presă Agerpres.

Foto: © 4snickers | Dreamstime.com

Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.


1 comment
  1. La ei se poate. La noi, daca au trebuit sa se vaccineze medicinistii de la Iasi, a sarit toata lumea de fund in sus. Si vorba aia, esti medicinist, tu esti viitorul medic ce va incerca sa ma convinga pe mine, pacientul, de binefacerile tratamentului clasic medicamentos, nu de potiuni magice si aiurverdice sau ceva bauturi samanice. Ca de-aia te-ai facut medic si nu vraci. Patetic, penibil si te face sa iti pierzi toata increderea in sistemul medical. Eu, spre exemplu, as avea mari dubii si rezerve a-propos de pregatirea si experienta unui medic ce refuza vaccinul si daca as avea de ales intre acela si altul care se vaccineaza, clar as alege vaccinatul. Daca vreau sa ma duc la vrajitoare sau vraci, nu ma adresez spitalului. Daca vreau sa am divergente de opinie despre vaccin, ma duc in Parlament sau le caut pe doamnele Sosoaca si Steer. Pentru acte medicale apelez la medici. Iar vaccinul este un act medical, nu dezlegare de deochi, samanism, vrajitorie sau citit de molifte.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Măsurile din lege care diluează autoritatea CNATDCU în cazul doctoratelor, puse în aplicare prin noul Regulament de funcționare a  forul responsabil cu atestarea titlurilor universitare – proiect / Consiliul va propune în șase luni un Ghid național privind redactarea tezelor de doctorat

Prevederile din noua Lege a învățământului superior ce diluează atribuțiile avute în cazul tezelor de doctorat de CNATDCU sunt pe punctul de a intra efectiv în vigoare prin proiectul noului…
Vezi articolul

Examenele de licență și disertație din universități vor fi înregistrate, pentru a evita fraudele. Gigel Paraschiv, secretar de stat: Fiecare universitate are obligația de a înregistra susținerea acestor examene online și de a păstra un număr de ani înregistrările

Universitățile sunt obligate să înregistreze examenele de finalizare pe care le vor susține online studenții, a declarat secretarul de stat din Ministerul Educației Gigel Paraschiv. Oficialul a precizat că fiecare…
Vezi articolul

România – fără prezență în reputatul clasament internațional al universităților Shanghai 2024 pentru al doilea an consecutiv, după șocul produs acum un an de ieșirea Babeș-Bolyai din Academic Ranking of World Universities

România nu este reprezentată de nicio universitate în ediția pe 2024 a reputatului clasament internațional Academic Ranking of World Universities – Shanghai Ranking, publicat joi. Este al doilea an consecutiv…
Vezi articolul

Plângere la DNA după neregulile de la admiterea 2024 la Facultatea de Arhitectură / Conducerea Universității „Ion Mincu” din București anunță că va face publice concluziile raportului de la controlul Ministerului Educației

Candidații nemulțumiți de cum s-a organizat admiterea la Facultatea de Arhitectură a Universității de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” (UAUIM) din București în acest an au depus plângere la DNA,…
Vezi articolul

Google, LinkedIn și celelalte mari platforme digitale – îndemnate să ia măsuri pentru a combate frauda academică. Apelul unei rețele internaționale din care face parte și ARACIS, agenția responsabilă cu asigurarea calității în universitățile românești

Rețelele de socializare și marile platforme de tehnologie sunt îndemnate să ia atitudine împotriva fraudei academice, printr-un apel al unei mari rețele internaționale ce reunește agenții responsabile cu standardele de…
Vezi articolul