OFICIAL În 2018 s-au născut cei mai puțini copii din ultimii 52 de ani, cu 17 mii mai puțini decât în 2017

3.041 de vizualizări
Numărul copiilor născuți în 2018 a ajuns pentru prima dată în istoria recentă la valoarea de 188 de mii de persoane, potrivit datelor publicate de Institutul Național de Statistică. Astfel, așa cum Edupedu.ro a scris încă de pe 30 ianuarie, anul trecut în România s-au născut cei mai puțini copii din ultima jumătate de secol. Practic, de la decretul dat în 1966 de Nicolae Ceaușescu, nu s-au mai născut atât de puțini copii într-un singur an la noi în țară.

În 2018 s-au născut doar 188.755 de copii, au fost chiar mai puține nașteri și față de anul de criză 2011 (196.242 copii născuți), an în care în România s-au luat măsurile de austeritate (de ex. reducerea salariilor în sectorul bugetar, concedieri masive, limitarea indemnizației concediului de creștere a copilului prin plafonarea indemnizației în timp și cuantum) și an în care România trecea printr-o perioadă de criză majoră.

COMPARAȚIA CU ULTIMII 52 DE ANI

Numărul anual de nou-născuți nu a mai scăzut atât de mult din 1967, anul următor decretului dat de Ceaușescu, decret prin care a interzis avorturile și metodele contraceptive. Potrivit datelor Academiei Române și INS, anual între 1970 și 1989 s-au născut câte 360 de mii de copii, în medie. În 1989 s-au născut 369.000 de copii, iar în 1990, numărul a fost de 314.746. De atunci natalitatea a scăzut aproape continuu, cu ușoare reveniri. Până acum, însă, 188.755 de nou-născuți nu am mai avut din anii ’60.

Citește și:

FOTO: pexels.com


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Ministrul Educației anunță cu două săptămâni întârziere publicarea raportului de la testarea standardizată privată, făcută în iunie, fără să scoată în evidență niciun rezultat din acesta. Folosește prilejul pentru a promova din nou „propria Bancă de instrumente de evaluare standardizată” a ministerului, care ar fi gata peste doi ani

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, anunță vineri seara publicarea raportului de la testarea standardizată privată, făcută în iunie, în peste 500 de școli și licee. Oficialul semnează un comunicat de presă…
Vezi articolul

Școală deschisă pe timpul verii în satul Vasilați, din Călărași, pentru zeci de copii aflați în tabăra gratuită de robotică / Coordonatorul proiectului, Theodor Gorovei, face naveta 80 de km pentru că „și copiii de la sate au dreptul să învețe despre robotică” / Directoarea școlii: N-aș fi crezut că putem să umplem școala de copii, vara

Fără sprijin de la primăria din satul Vasilați, Theodor Gorovei, care susține ateliere de robotică la școli din București, a decis să caute un sponsor și să îi învețe gratis…
Vezi articolul

Elevii de la AEC au câștigat definitiv în instanță un proces prin care obligă Ministerul Educației să facă publice toate registrele cu propunerile primite pentru proiectele de acte normative puse în consultare din ianuarie 2022 până în aprilie 2023, după ce instituția a încălcat și încalcă sistematic legea transparenței

Curtea de Apel București obligă Ministerul Educației și Cercetării să ofere Asociației Elevilor din Constanța toate registrele cu propunerilor, opiniile și sugestiile primite pentru toate proiectele de acte normative puse…
Vezi articolul

O nouă scrisoare a profesorilor de la Colegiul „Gheorghe Șincai” către președintele Iohannis, după discuțiile cu ministrul Cîmpeanu: Nu credem că proiectul de țară România educată este în mâinile potrivite

O parte dintre profesorii de la Colegiul „Gheorghe Șincai” din București i-au adresat o nouă scrisoare deschisă președintelui Klaus Iohannis, după ce nu au primit niciun răspuns la cea din…
Vezi articolul

România a ocupat locul I la Olimpiada Balcanică de Matematică pentru Juniori 2022, cu cel mai mare scor din istorie: Aurul cu punctaj maxim a fost obținut de olimpicii de clasa a VIII-a Aida Mitroi și Victor-Vasile Dragoș. Vezi subiectele de la Balcaniada pentru Juniori

Lotul olimpic de matematică al României a obținut locul I pe națiuni la Olimpiada Balcanică de Matematică pentru Juniori 2022, cu cel mai mare scor general pe echipe înregistrat în…
Vezi articolul