OFICIAL Raportul de muncă al profesorilor pentru care a fost emisă decizia de pensionare încetează de drept, chiar dacă aceștia au solicitat suspendarea plății pensiei

26.091 de vizualizări
Foto: © Kiosea39 | Dreamstime.com
Dacă a fost emisă decizia de pensionare, raportul de muncă al profesorilor încetează de drept, chiar dacă aceștia au solicitat suspendarea plății pensiei, potrivit ordonanței de urgență nr. 9 din 6 martie 2025. Ordonanța amintită completează Legea salarizării nr. 153 din 2017.
  • Este vorba despre angajații plătiți din fonduri publice, cu contract individual de muncă.

Articolul IV – „La articolul 38 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 28 iunie 2017, cu modificările și completările ulterioare, după alineatul (9) se introduce un nou alineat, alin. (10), cu următorul cuprins:

(10) Raportul de muncă al personalului contractual plătit din fonduri publice în conformitate cu prezenta lege, care îndeplinește condițiile de pensionare și pentru care a fost emisă decizia de pensionare, încetează de drept, în condițiile art. 56 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare, chiar dacă salariatul a solicitat suspendarea plății pensiei”, prevede OUG nr. 9 din 6 martie 2025.

Iată ce stabilește art. 56 din Codul muncii:

Articolul 56 – „(1) Contractul individual de muncă existent încetează de drept:

c) la data îndeplinirii cumulative a condițiilor de vârstă standard și a stagiului minim de cotizare pentru pensionare sau, cu caracter excepțional, pentru salariata care optează în scris pentru continuarea executării contractului individual de muncă, în termen de 30 de zile calendaristice anterior împlinirii condițiilor de vârstă standard și a stagiului minim de cotizare pentru pensionare, la vârsta de 65 de ani; la data comunicării deciziei de pensie în cazul pensiei de invaliditate de gradul III, pensiei anticipate parțiale, pensiei anticipate, pensiei pentru limită de vârstă cu reducerea vârstei standard de pensionare; la data comunicării deciziei medicale asupra capacității de muncă în cazul invalidității de gradul I sau II;”

Conform deciziei nr. 91 din 25 noiembrie a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în situaţia menţinerii la cerere a raportului de funcţie publică după îndeplinirea condiţiilor de pensionare, emiterea deciziei de pensionare determină încetarea de drept a raportului de serviciu, chiar dacă funcţionarul public ceruse suspendarea plăţii pensiei:

„În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 517 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, în situaţia menţinerii la cerere a raportului de funcţie publică după îndeplinirea condiţiilor de pensionare, emiterea deciziei de pensionare determină încetarea de drept a raportului de serviciu, chiar dacă funcţionarul public ceruse suspendarea plăţii pensiei” – Înalta Curte de Casație și Justiție.

Foto: © Kiosea39 | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


6 comments
  1. Ce se întâmplă cu magistrații ieșiți la pensie , dar care sunt angajați ai universităților?

  2. Această modificare este neconstituţională. CCR a stabilit în două rânduri că interdicţia de cumulare a pensiei cu salariul încalcă Constituţia: În 2009 https://www.avocatnet.ro/articol_14413/Interzicerea-cumulului-pensiei-cu-salariul-este-neconstitutionala.html şi în 2020 https://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocumentAfis/226606. Pe de altă parte, e mare nevoie de pensionarii specialişti atât în medicină, cât şi în învăţământul preuniversitar şi cercetare. Pur şi simplu legiuitorii nu sunt capabili să priceapă asta şi de fiecare dată revin cu aceeaşi măsură de eliminare a specialiştilor pensionari, ca apoi să se revină asupra acestei aberaţii

    1. Sunteti in eroare. Nu este neconstitutionala intrucat nu interzice cumulul pensiei cu salariu. Inceteaza de drept doar contractul de munca aflat in derulare. Poate presta munca in baza unui alt contract, fie la acelasi angajator (CIM determinat) sau la un alt angajator.

      1. Ar fi corect sa fie spus de fiecare dată când este adusa în discuție aceasta lege ,că da,se poate continua munca cu un nou contract de munca.

  3. Aceasta decizie se aplica si toate institutele de cercetare ale Academiei Romane si in toate INCD- urile care sunt pline de persoane care au si pensie dar si salariul integral ?!!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like
bani, monede

Elevii și părinții acuză Ministerul Educației și inspectoratele că legitimează „subfinanțarea învățământului”, după prima ședință a noului Consiliul pentru Finanțarea Învățământului Preuniversitar

Elevii și părinții acuză Ministerul Educației și inspectoratele școlare că legitimează „subfinanțarea învățământului preuniversitar, votând pentru creșterea doar cu 4,5% a costului alocat bunurilor și serviciilor, în raport cu 13,5%…
Vezi articolul

Înghețarea salariilor și a sporurilor în Învățământ, pregătită de Guvern pentru 2025 / Concursul de titularizare ar fi pus în pericol, iar profesorii nu ar mai primi nici vouchere de vacanță anul viitor – surse Economedia.ro

Personalul bugetar, inclusiv cel din Învățământ, va avea salariile înghețate în 2025, la nivelul celor din 2024, potrivit unui proiect de ordonanță de urgență pregătit de Guvern, obținut de Economedia.ro…
Vezi articolul

Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu ia poziție înaintea alegerilor prezidențiale de duminică: „Se opune întunericului și obscurantismului generate de extremism” și „susține mai departe calea euroatlantică a României”

Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu își declară ferm, într-un comunicat emis vineri, atașamentul față de valorile europene și își exprimă „datoria de a se opune întunericului și obscurantismului generate de…
Vezi articolul

Alianța universităților de medicină, despre situația de la Spitalul Sf. Pantelimon din București: Susținem cu tărie actul de justiție și necesitatea ca vinovații să fie sancționați conform legii / „Este vital să nu se cadă în capcana generalizărilor”

Situația de la Spitalul Sfântul Pantelimon din București, unde doi medici au fost plasați în arest preventiv sub acuzația de omor calificat cu premeditare, a declanșat o reacție din partea…
Vezi articolul