Olimpiadele pot fi organizate direct din faza județeană, iar pentru participarea la națională a fost eliminat pragul de cel puțin 40% din punctajul maxim / Profesorii nu mai sunt plătiți la fel ca la bac

19.215 vizualizări
Foto: © Lisa F. Young | Dreamstime.com
Inspectoratele școlare pot decide ca în anul școlar 2021-2022 să organizeze direct etapa județeană a unei olimpiade naționale, potrivit Ordinului ce modifică și completează metodologia de organizare și desfășurare a competițiilor școlare, publicat în Monitorul Oficial. Astfel, există posibilitatea de a alege să nu mai fie organizate etapele pe școală și/ sau locală ale unei olimpiade naționale.

La articolul 14, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (3), cu următorul cuprins: „(3) Pentru anul școlar 2021—2022, inspectoratele școlare pot decide să nu organizeze etapele pe școală și/sau locală ale unei olimpiade naționale, organizând direct etapa județeană/a sectoarelor municipiului București, în funcție de evoluția pandemiei de COVID-19 și în cazul în care numărul de unități de învățământ/elevi care pot participa este mic”.

O altă modificare se referă la punctajul minim pe care ar fi trebuit să-l obțină un candidat pentru a participa la etapa națională a olimpiadei. Înainte, participații aveau nevoie de un punctaj cel puțin egal cu 40% din punctajul maxim posibil de obținut la etapa județeană.

Potrivit noilor modificări, ministerul elimină condiția de punctaj minim: „în anul școlar 2021—2022, pentru a participa la etapa națională a olimpiadei, participanții la etapa județeană/sector al municipiului București trebuie să obțină cel puțin punctajul minim stabilit prin regulamentele specifice”.

O altă noutate face referire la olimpiadele pentru informatică și tehnologia informației, care se vor desfășura online/digital.

„În anul școlar 2021—2022, probele practice/experimentale se desfășoară doar la etapa națională și subiectele și baremele de evaluare se realizează de către un grup de lucru al Comisiei centrale a olimpiadei naționale. Excepție fac olimpiadele pentru informatică și tehnologia informației care au doar probă practică, desfășurată online/digital și pentru care subiectele și baremele de evaluare sunt unice și la etapa județeană/a sectoarelor municipiului București și sunt realizate de un grup de lucru al Comisiei centrale a olimpiadei naționale.”

La articolul 38, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (2¹), cu următorul cuprins: „(2¹) În anul școlar 2021—2022, pachetele de lucrări vor fi transmise spre evaluare subcomisiei județene/a sectoarelor municipiului București de evaluare și, respectiv, pentru reevaluare subcomisiei de soluționare a contestațiilor, conform unei proceduri stabilite de comisia județeană/a sectorului municipiului București de organizare, evaluare și de soluționare a contestațiilor. Excepție fac olimpiadele la care subiectele probelor sunt de tip grilă și la care lucrările se evaluează în fața elevului pe bază de șablon de corectare și olimpiadele la disciplina informatică și tehnologia informației la care evaluarea se realizează cu un sistem automat de evaluare, pe baza evaluatoarelor construite în cadrul comisiei”. În 2019, subiecte de tip grilă erau și la olimpiadele destinate elevilor aparținând minorităților naționale care se organizau într-un singur județ. Acum a fost suspendată această prevedere pentru anul școlar 2021-2022.

De precizat este că a fost eliminat următorul alineat ce face referire la plata profesorilor: „Cadrele didactice implicate în organizarea și desfășurarea etapei naționale a olimpiadelor naționale vor fi remunerate pe baza unor baremuri stabilite prin ordin al ministrului, în cuantum identic cu cele practicate pentru evaluarea națională și examenul național de bacalaureat în anul școlar respectiv, cu excepția evaluatorilor, care vor avea un barem mărit cu 100% față de cel utilizat la remunerarea evaluatorilor în cadrul evaluării naționale și examenului național de bacalaureat”.

La articolul 52, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (3), cu următorul cuprins: „(3) Prin derogare de la prevederile alin. (2), pentru anul școlar 2021—2022, pentru organizarea olimpiadelor școlare naționale, cuantumul este stabilit și alocat de către ME pentru cheltuielile cu participanții (elevi și profesori însoțitori) reprezentând serviciile de masă, cazare și alte cheltuieli organizatorice. Acesta poate fi suplimentat de către instituțiile organizatoare din alte venituri constituite, în condițiile legii.”

Potrivit criteriilor generale de acordare a burselor școlare, bursele de performanță se acordă elevilor care se încadrează în cel puțin unul din cazurile următoare:

a) au obținut locurile I, II sau III la etapele naționale ale competițiilor școlare naționale organizate de Ministerul Educației, denumit în continuare ME;

b) s-au calificat în loturile de pregătire organizate de Ministerul Educației pentru competițiile internaționale;

c) au obținut locurile I, II sau III la etapele naționale ale competițiilor/concursurilor cultural-artistice, cu caracter sportiv sau cu caracter tehnico-științific, de nivel național, organizate de Ministerul Educației;

d) au obținut locurile I, II sau III la competițiile sportive internaționale la care participă loturile naționale ale României.

(2) Lista competițiilor școlare naționale, precum și lista competițiilor/concursurilor pentru care se acordă bursele de performanță menționate la alin. (1) este aprobată și publicată de ME.

(3) Bursele de performanță obținute în baza prevederilor alin. (1) se acordă pe perioada anului școlar următor celui în care s-au obținut rezultatele menționate la alin. (1). Prin excepție de la aceste prevederi, pentru elevii din clasele terminale ale învățământului liceal și profesional, bursa de performanță se poate acorda în semestrul al II-lea al anului școlar și pe baza rezultatelor obținute în semestrul I.

(4) Pot primi bursa doar elevii promovați.”

Cuantumul bursei de performanță este de 500 de lei.

Concursurile și olimpiadele școlare, anulate doi ani școlari la rând din cauza pandemiei de Covid-19
  • Competițiile școlare au fost suspendate pentru prima dată la începutul pandemiei de Covid-19 în România, în luna martie 2020, pentru anul școlar în curs (2019-2020), anunța ministrul Educației de la acea vreme, Monica Anisie.
  • Anul școlar trecut (2020-2021), secretarul de stat de la acea vreme pentru învățământ preuniversitar din ministerul Educației, Luminița Barcari, declara că “în anul școlar 2020-2021, competițiile școlare, extrașcolare, așa-numitele olimpiade se vor suspenda”. Decizia de a organiza doar anumite olimpiade online ar crea discriminare, a argumentat la acea vreme oficialul.

Foto: © Lisa F. Young | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.


4 comments
  1. Buna ziua,
    Cum sunt stimulati si incurajati elevii si profesorii sa participe la olimpiade? Pe ce site se regaseste programarea olimpiadelor cu data, ora, localitatea, scoala la care au loc? Parintii au dreptul sa cunoasca aceste informatii? Multumesc!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Prima trupă de teatru care se solidarizează cu profesorii aflați în grevă generală: Stagiunea de Teatru Politic își suspendă spectacolele. Mihaela Michailov, dramaturgă: Viitorul copiilor noștri este dependent de viitorul decent și stabil al celor care îi educă. Actuala grevă e un motor de conștientizare politică

Stagiunea de Teatru Politic este primul colectiv de artiste și artiști din România care a decis să își suspende spectacolele programate astăzi și mâine, pentru a se solidariza cu profesorii…
Vezi articolul

Tabere studențești 2024. Cazare gratuită la munte timp de o săptămână în luna februarie, pentru studenții integraliști, cu bursă socială sau cu performanțe deosebite / Înscrierile, deschise deja la unele facultăți – condițiile de participare

Sesiunile de tabere studențești 2024 se deschid cu două săptămâni care pot fi petrecute în locații din zone de munte, în luna februarie, în premieră pentru ultimii ani, potrivit comunicatelor…
Vezi articolul

Reforma posturilor bugetare a început „în forță”: primele 4 locuri au fost tăiate de la cancelaria prim-ministrului Ciolacu, unde erau 103 angajați / Premierul anunța recent că banii din această reformă vor fi dați Educației

Început „în forță” al reformei aparatului bugetar, în urma căreia premierul Ciolacu anunța recent că din economiile obținute vor fi finanțate domeniile prioritare, ca Educația și Sănătatea. De la cancelaria…
Vezi articolul