Până luni, 15 ianuarie, profesorii diriginți definitivează listele cu elevii de clasa a V-a care vor primi burse de merit, în funcție de media notelor obținute în primele două module de cursuri din 2023

44.859 de vizualizări
Foto: © Alex Hinds | Dreamstime.com
Listele cu mediile provizorii ale elevilor de clasa a V-a, pe baza cărora primii 30% din clasele lor în ordine descrescătoare primesc burse de merit în luna februarie, ar urma să fie definitivate de profesorii diriginți săptămâna aceasta și predate secretariatului școlii până luni, 15 ianuarie, prevede metodologia de acordare a burselor școlare în anul școlar 2023-2024.

Bursele pentru primii 30% elevi de clasa a V-a din clasa lor, ordonați după rezultatele școlare la disciplinele de studiu, dar și pentru cei cu media 9,50, dacă nu se încadrează pe listă după acest procent, vor fi virate în luna februarie 2024 pentru luna ianuarie, fără plata pe lunile din urmă, pe baza mediei aritmetice a tuturor notelor obținute până vineri, 22 decembrie, când s-a încheiat al doilea modul de cursuri, după cum arată prevederile din documentul citat.

Cu alte cuvinte, elevii de clasa a V-a vor intra pe listele de bursieri în luna ianuarie cu mediile pe care le-au calculat profesorii înainte de vacanța de iarnă pentru a putea primi primele burse de merit pe 15 februarie. Edupedu.ro a scris despre cum Ministerul Educației a încercat să impună profesorilor ca până vineri, 22 decembrie 2023, când a început vacanța de iarnă și s-a încheiat modulul 2 de cursuri, să noteze elevii cu câte 3 note la disciplinele cu mai mult de 2 ore pe săptămână.

La disciplinele cu o oră pe săptămână sau două ore pe săptămână, elevii ar fi trebuit să aibă la sfârșitul modulului al doilea câte 2 note, dintre care se recomandă ca una să fie de la o evaluare scrisă.

În cazul elevilor de clasa a V-a cu premiile I la etapele naționale ale concursurilor școlare sau premiile I, II și III la etapele județene ale olimpiadelor naționale școlare desfășurate anul școlar trecut (2022-2023) când erau clasa a IV-a, acestora li s-au acordat burse de merit încă de la prima virare din 15 noiembrie, odată cu ceilalți de elevi de gimnaziu și liceu care primesc burse pe aceste criterii.

Iată ce prevede ordinul 6.238 care aprobă metodologia-cadru de acordare a burselor școlare în anul școlar 2023-2024:

În metodologia de acordare a burselor se menționează că până pe 15 ianuarie profesorii diriginți de la clasele de a V-a trebuie să definitiveze listele cu elevii eligibili:

Până pe 20 ianuarie, școala transmite la ISJ/ISMB sumele estimate pentru plata burselor aferente lunii ianuarie, precum și numărul de beneficiari pe categorii de burse – ar fi următorul pas, potrivit metodologiei. Amintim că școala a început în anul 2024 luni, 8 ianuarie, cu modulul al treilea. 

Bursa de merit pe decembrie, peste 340 de lei. Pe ianuarie, circa 352 de lei

Bursa de merit, calculată după o formulă ce implică numărul de zile de cursuri și numărul de zile de vacanță, ar urma să fie pe luna decembrie 343 de lei, potrivit unui calcul Edupedu.ro.

Bursa de merit pe luna ianuarie, care ar urma să fie virată la mijlocul lunii februarie, pe care o vor primi și elevii de clasa a V-a, ar urma să fie puțin peste 350 de lei, conform unui calcul Edupedu.ro.

Calculul se bazează pe formula „(CmB/NZL) x (NZL – NZV)” din metodologia de acordare a burselor școlare, unde: „CmB = cuantumul minim al bursei, stabilit prin lege/ordin de ministru; NZL = număr de zile lucrătoare în luna respectivă; NZV = număr de zile de vacanță în luna respectivă”. „În calcul (…) sărbătorile legale și zilele declarate libere prin lege sunt considerate zile lucrătoare”, conform Art. 18 din metodologie.

Informații de context. Bursele elevilor pentru luna noiembrie ar fi trebuit să fie deja plătite de vineri, 15 decembrie 2023, după ce banii pentru acestea au fost virați școlilor. Elevii de la școlile private ar putea primi bursele sociale și de excelență până la finalul anului, spune secretarul de stat Lixandru pentru Edupedu.ro.

În ceea ce privește bursele sociale, de excelență și, după caz, tehnologice, pentru elevii de la școlile și liceele private, acestea vor fi plătite în ianuarie 2024, cu o întârziere de două luni de la termenul impus de Ministerul Educației. Proiectul de pe ordinea de zi a ședinței de Guvern din 29 decembrie a fost adoptat.

Un proiect de Hotărâre de Guvern (HG) a fost lansat de Ministerul Educației în consultare publică pentru alocarea de bani din Fondul de rezervă al Guvernului ca să plătească bursele elevilor de la privat. Tot parcursul banilor pentru acestea ar trebui să se desfășoare în ultimele trei zile din acest an calendaristic.

Amintim că bursele sociale se plătesc integral, pe lunile septembrie 2023 – august 2024, adică în fiecare lună de școală din acest an școlar, potrivit unei adrese a Ministerului Educației, document obținut de Edupedu.ro, emisă după ce mai multe școli ar fi calculat sumele în funcție de numărul de zile, calcul care se face doar pentru bursele de merit și cele tehnologice, conform regulilor de acordare. „Nu există nicio reducere a acestor burse în nicio lună a anului școlar 2023-2024”, se arată în document. Adresa Ministerului Educației vine după ce mai mulți părinți ne-au semnalat că au primit doar 215 lei pe luna septembrie.

Edupedu.ro a scris că pe 15 noiembrie s-au plătit 1.2 milioane de burse pentru elevi, o premieră pentru educație, și a oferit un exemplu de calcul pentru bursa de merit pe septembrie și octombrie 2023: un elev a avut de primit 730 lei bursa de merit.

Amintim că prima plată a burselor s-a făcut și după termenul de 15 noiembrie la mai multe școli din țară. Nu s-a putut face o plată mai devreme pentru că în data de 14 noiembrie s-au plătit salariile cadrelor didactice, spune un director de școală. Elevii vor recupera în decembrie bursele plătite greșit în noiembrie, potrivit unui inspector școlar din județul Caraș-Severin.

Sunt aproape 1,290 milioane de elevi cu burse în acest an școlar, dintre care peste 461.000 cu burse de merit și peste 738.000 cu burse sociale.

Numărul lor ar putea fi mai mare având în vedere că dosare de bursă socială – cazurile medicale, de exemplu – se pot primi la secretariat pe parcursul întregului an școlar.

Iată numărul burselor, la nivel național, pe tipuri de burse, conform datelor de la Ministerul Educației, anunțate înainte de virarea primelor burse din acest an școlar:

Tip de bursăNumăr beneficiari
Burse de excelență olimpică I –208
Burse de excelență olimpică II2.803
Burse de merit461.777
Burse sociale738.821
Burse tehnologice85.644
Burse participarea școlară a mamelor minore741
Total1.289.994

Elevii primesc în acest an școlar cuantumul minim stabilit pentru bursele de excelență olimpică, bursele sociale și bursele pentru sprijinul mamelor minore. Vacanțele școlare se iau în calculul burselor de merit și al celor tehnologice

Cuantumul minim al burselor: 

  • Bursă de excelenţă olimpică I: între 750 și 3000 lei
  • Bursă de excelenţă olimpică II: 700 lei
  • Bursă de merit : 450 lei
  • Bursă socială: 300 lei
  • Bursă pentru mame minore: 700 lei
  • Bursă tehnologică: 300 lei

Amintim că valoarea burselor poate fi suplimentată de către consiliile de administraţie ale unităţilor de învăţământ în funcţie de sumele alocate de autorităţile administraţiei publice locale sau alte venituri obţinute potrivit legii. Valoarea cu care se măresc este decisă de școli, începând cu acest an, consiliile locale doar alocă sume. Procedura din Sectorul 1, de exemplu, prevede că școlile trebuie să facă lunar cerere pentru banii de la primărie.

Procedura pentru lunile următoare din anul școlar 2023-2024

Până la data de 20 a lunii, școala transmite lunar la ISJ/ISMB sumele estimate pentru plata burselor aferente lunii respective, precum și numărul de beneficiari pe categorii de burse.

Până la data de 25 a lunii, ISJ/ISMB transmite la Ministerul Educației – Direcția generală economică sumele estimate pentru plata burselor, aferente lunii respective, precum și numărul de beneficiari pe categorii de burse, în vederea efectuării deschiderilor de credite bugetare.

Ministerul Educației, pe baza solicitărilor primite, cu încadrarea în bugetul aprobat și în limitele de credite bugetare lunare aprobate, efectuează deschiderile de credite bugetare. Bursele se plătesc lunar, de către unitățile de învățământ, la data de 15 a fiecărei luni, pentru luna precedentă. Dacă data de 15 cade într-o zi de repaus săptămânal, zi de sărbătoare legală sau zi liberă, plata burselor se efectuează în ziua lucrătoare anterioară acesteia.

Ordonatorii de credite ai unităților de învățământ, adică directorii, răspund de plata la termen a burselor, în conformitate cu prevederile prezentei metodologii.

„Fapta de nealocare a burselor săvârșită de directorul unității de învățământ, cu nerespectarea prevederilor art. 108, se sancționează cu amendă de la 1.000 de lei la 5.000 de lei, sau cu prestarea unei activități în folosul comunității”, potrivit Art. 148. — (1) lit. b din Legea Învățământului Preuniversitar nr. 198/2023.

Schimbări la bursele de anul școlar viitor

Pentru bursele școlare 2024-2025, ministra Ligia Deca a anunțat miercuri, 20 decembrie, prag de medie de 9.50 pentru bursa de merit și o bursă de reziliență, condiționată de medie, absențe și nota la purtare.

Amintim că ministra Educației, Ligia Deca, a spus la începutul lunii decembrie 2023 despre noile criterii de acordare a burselor de merit de anul școlar viitor, 2024-2025, că: “Ne gândim să facem unele ajustări care să țină de un prag de medie și poate de diferențierea între bursă de merit, care să însemne un prag de medie foarte ridicat împreună cu performanță la concursuri și olimpiade, și o bursă de reziliență pentru acei copii care reușesc să învețe mai bine decât colegii lor din clasă, din anul școlar următor”.

Declarația ministrei vine în contextul în care au existat multe controverse legate de faptul că, pe baza actualei legi a Educației, elevi cu medii sub 4 iau burse de merit în valoare de 450 de lei. Ligia Deca a făcut declarația după prezentarea raportului privind rezultatele PISA 2022.

Foto: © Alex Hinds | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


5 comments
  1. As dori sa intreb de ce pentru clasa a V-a bursele de merit se acorda in baza mediei aritmetice a notelor fara rotunjire (desigur, dezavantajand elevii), cand pentru toti ceilalti elevi se acorda in baza mediilor (si nu a notelor) cu rotunjire? Din cate stiu, niciodata in decursul anilor nu s-a procedat de asa maniera.
    Desigur, sunt mai putini elevii care obtin 9.50 din media aritmetica a notelor, in raport cu mediile, dar totusi, asa sunt incurajati elevii proaspat intrati in ciclul gimnazial?

  2. Buna ziua.Ma adresez pentru a clarifica inca un aspect ,referitor la acordarea burselor olimpice l.Caz concret.Elev cu rezultate la Gimnaziada U15,19-27 august 2023,cu distinctie medalie argin(locul2).Are dreptul de a primi bursa excelenta olimpica l,in anul scolar 2023-2024???

  3. Pentru că cineva, analfabet funcțional, a “emis” în ordinul de ministru ideea că bursele se obțin pe baza mediei aritmetice “a notelor obținute la toate disciplinele de studiu”, s-a ajuns la incredibila situație ca dirigintii sa adune toate notele obținute de elevi din septembrie pana acum și sa împartă suma la câte note sunt. Eu tot nu cred că se poate așa ceva. Am 25 de ani de învățământ și nu as fi crezut sa vad asta. Nu înțeleg care e logica. Îmi cer scuze dacă greșesc dar mie mi se pare ca cel care a scris ordinul de ministru s-a exprimat greșit și, în loc să se corecteze ce s-a greșit mergem înainte ca să nu supărăm pe vinovat de sus. Trist.

  4. Bună seara sunt mama unei eleve de clasa a \/ a aș vrea să știu dacă este bursă de merit pentru elev de ce se acordă în funcție de salariul părintelui? Copilul meu este elevă a școlii Gimnaziale “Carmen Sylva-Horia” jud.Neamț.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Premierul Ciucă, acuzat de plagiat în teza de doctorat, vizat de soluțiile de amnistiere propuse în proiectul legii învățământului superior: Parcursul de aprobare nu va fi foarte lung pentru că trebuie să producă efecte

Premierul Nicolae Ciucă a declarat miercuri, în legătură cu proiectele controversate ale legilor educației, că parcursul de aprobare din Parlament ”nu va fi foarte lung pentru că trebuie să producă…
Vezi articolul

Salvați Copiii, propuneri pentru redeschiderea școlilor: Acordarea unei responsabilități reale autorităților locale și consultarea elevilor, nu doar a asociațiilor de părinți

Acordarea unei responsabilități reale autorităților locale și consultarea reprezentanților elevilor, nu doar ai asociațiilor de părinți în procesul decizional se numără printre recomandările făcute de „Salvați Copiii” într-o scrisoare deschisă…
Vezi articolul
Evaluare clasa a IV-a 2019

Testarea elevilor la ortografie în primul an de gimnaziu, concurs național de scriere și recomandări pentru profesorii de limbă – măsuri propuse de ministrul Educației din Franța pentru „îmbunătățirea stăpânirii” scrisului și cititului

Elevii care intră în primul an de gimnaziu din Franța vor fi testați și la ortografie în cadrul Evaluării Naționale de la clasa a V-a pentru ca profesorii să poată…
Vezi articolul