Parlamentul European votează joi proiectul legislativ Garanția pentru Copii care își propune să ofere educație și îngrijire gratuită, asistență medicală, accesul la locuințe adecvate pentru copiii din UE

208 vizualizări
Noi condiții de angajare în UE
Foto: © Dreamstime.com
Parlamentul European va da joi votul final privind Garanția pentru Copii, o inițiativă a Comisiei Europene, care își propune să asigure că cei mai vulnerabili copii din Uniunea Europeană au acces la asistență medicală, educație, îngrijire, locuințe decente și nutriție adecvată, se arată într-un comunicat de presă.

Garanția pentru Copii vine să ofere fiecărui copil din România și din Uniunea Europeană oportunitatea de a avea acces la un set de servicii cheie: educație și îngrijire gratuită și de calitate pentru copiii mici, activități educaționale și școlare, asistență medicală, accesul la locuințe adecvate și nutriție sănătoasă.

În UE, unul din cinci copii trăiește în excluziune socială, iar în România, circa o treime dintre copii se află, mai ales după pandemie, în risc de excluziune socială sau sărăcie.

Concret, este vorba despre 1,38 milioane de copii care nu au un acoperiș deasupra capului, nu au căldură sau curent electric, nu au mâncare suficientă, acces la tratamente medicale și medicamente, ca să nu mai vorbim de educație, îngrijire sau soluții pentru părinții care vor să meargă la lucru.

Garanția pentru Copii definește ce înseamnă un copil în situație vulnerabilă și cine trebuie ajutat mai întâi: copii fără adăpost, cu dizabilități, din rândul minorităților etnice sau migranți, care se află în sistemul instituțional de îngrijire sau care provin din familii aflate în sărăcie.

Banii vin de la Fondul Social European și Mecanismul de Redresare și Reziliență. Fiecare stat membru va implementa măsuri prin Planurile Naționale de Redresare și Reziliență – PNRR.

__________

Proiectul ”The European Parliament: leadership during historical change” este finanțat de Parlamentul European prin DG Communication. Edupedu.ro este singura responsabilă de conținutul acestui material și în niciun context acesta nu poate reprezenta poziția Parlamentului European.

Foto: © ArtjazzDreamstime.com

Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.


1 comment
  1. Chiar eram încântată de o astfel de idee.Apoi cand am văzut:migranți,etnii si alte cele m-am liniștit. Nu este pentru cetățenii UE este pentru BLM.Noi nu contăm.De asta strămoșii noștri au îngrășat pământul.in luptele cu turcii,tatarii,de asta au murit în Siberia etc ca sa aiba BLM unde sa vina si sa căpușeze.
    Stiu,știu în 20 de ani noile generatii spalate pe creier or sa faca pantofii BLM-urilor si or sa le mulțumească pentru ca ii onorează cu prezența,nu or sa mai stie ei cine sunt,de unde vin si mai ales datorită căror sacrificii au ei o țară.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Mihaela Popa, fost secretar de stat în Educație, susține trecerea clasei a IX-a la gimnaziu și examen de admitere la liceu la 16 ani, vârstă la care elevul poate să facă școala de ucenicie la locul de muncă sau poate merge în învățământ dual

Mihaela Popa, fost secretar de stat în Ministerul Educației, susține că învățământul obligatoriu ar trebui să se termine la 16 ani, cu trecerea clasei a IX-a la gimnaziu, pe modelul…
Vezi articolul

Avertisment transmis școlilor: o campanie de atacuri cibernetice de tip ransomware vizează departamentele de contabilitate și secretariat, potrivit Directoratului Național de Securitate Cibernetică / Scopul mesajelor este să fie compromise datele și echipamentele, atenție la e-mailuri

Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC) avertizează că instituțiile de învățământ din România, în special departamentele financiar-contabile, sunt vizate de o campanie activă de atacuri cibernetice de tip phishing și…
Vezi articolul