Peste 90 de liceeni înscriși în proiectul MOV – Meditații Oferite de Voluntari – îi susțin pe elevii din mediul rural să se pregătească pentru Evaluarea Națională, folosind și ghidurile Booklet pe post de materiale didactice în procesul de meditare (P)

1.878 de vizualizări
Foto credit: Asociația Lume Bună, Gala proiectului MOV
Rezultatele testării din cadrul simulării pentru Evaluarea Națională au adus un record negativ: puțin peste 42% dintre elevii de clasa a VIII-a care au participat la simulare au luat note egale sau mai mari ca 5 la Matematică, cel mai mic procent din 2019. La Română, aproape trei sferturi dintre elevii de clasa a VIII-a au luat note egale sau mai mari ca 5. Potrivit Ministerului Educației, prezența a fost de 93,4%, adică de peste 164.600 de elevi prezenți din numărul celor înscriși în clasa a VIII-a la începutul anului școlar curent (176.266 de elevi).

Adevărata probă de foc va fi însă examenul din perioada 25-28 iunie, când elevii de clasa a VIII-a vor susține Evaluarea Națională. Pentru rezultate de excepție la examene, Editura Booklet vă recomandă ghidurile de Matematică și de Limba și literatura română.

Ghidurile Booklet folosite ca materiale didactice în proiectul Meditații Oferite de Voluntari (MOV) al Asociației Lume Bună

Cea mai mare bucurie pentru echipa Booklet este atunci când efortul lor este încununat de succesul la Evaluarea Națională al miilor de elevi de clasa a VIII-a. Și, pentru că simțim aceleași emoții ca elevii care se pregătesc să intre la liceu, i-am rugat pe prietenii noștri de la Asociația Lume Bună să folosească ghidurile Booklet în cadrul proiectului Meditații Oferite de Voluntari (MOV). Acest lucru le-a permis elevilor de liceu din zonele urbane să folosească ghidurile Booklet pe post de materiale didactice în procesul de meditare a colegilor din zonele rurale care urmau să susțină examenul de la finalul clasei a opta.

Rezultatele au fost pe măsura așteptărilor și majoritatea celor implicați în proiect au recunoscut că avionașul de pe copertele cărților Booklet le-a dat aripi, iar testele în conformitate cu modelele propuse de ME și cu programa școlară în vigoare i-au pregătit pentru „proba de foc”.

Ruxi Costea, unul dintre volutarii care a pregătit o elevă pentru EN 2023

Iată mai jos câteva cuvinte transmise către redacția Booklet prin intermediul Asociației Lume Bună, de către Ruxi Costea, elevă care a participat ca voluntar la ultimele două ediții ale proiectului MOV. Ruxi a lucrat, în 2022-2023, cu un elev de clasa a VIII-a și a fost extrem de încântată de progresul acestuia și de rezultatul lui la Evaluarea Națională.

„În anul școlar 2022-2023, am lucrat ca licean voluntar în proiectul MOV cu o elevă de clasa a VIII-a, oferindu-i sprijin atât la matematică, cât și la limba și literatura română, în vederea pregătirii pentru Evaluarea Națională. 

Am abordat exerciții pe formatul specific acestui examen din subiecte sau modele date în anii anteriori și din ghidurile de pregătire puse la dispoziție de editura Booklet. 

Ghidurile Booklet au fost de un real folos, întrucât acoperă toate conținuturile din programa școlară pentru Evaluarea Națională, sunt bine structurate și ajută la o mai bună înțelegere și consolidare a materiei.

La matematică, mi-a plăcut faptul că în ghid se găsesc atât teste tip examen, cu grade de dificultate diferite (subiectul I – grad redus de dificultate, subiectul II – grad mediu de dificultate și subiectul III – grad ridicat de dificultate), cât și exerciții grupate pe capitole, din care am putut alege pentru exersare unele similare cu cele la care am observat dificultăți în rezolvare. Cred că aceasta este o metodă foarte bună de a fixa noțiunile și de a verifica modul în care elevul poate aplica teoria învățată.

La limba și literatura română, am apreciat faptul că în ghid sunt incluse noțiuni teoretice foarte bine organizate, exemple, fișe de lucru pe fiecare dintre temele studiate, care ajută la aprofundarea acestora, precum și subiecte tip Evaluarea Națională. Mi-a plăcut că acest ghid cuprinde exerciții variate, atât de literatură, cât și de vocabular și gramatică, precum și modele de compuneri. Ne-au ajutat enorm și fișele de lucru care sintetizează toate conținuturile educaționale atât pe literatură, cât și pe gramatică.

Mi-a plăcut că ghidurile Booklet au un format prietenos, cu explicații și rezolvări clare, ușor de înțeles. Chiar dacă sunt destinate elevilor de clasa a VIII-a, aceste ghiduri ar putea fi folosite și în pregătirea elevilor de gimnaziu din clasele mai mici, întrucât cuprind materia tuturor anilor de gimnaziu și fiecare poate alege exercițiile în funcție de gradul de dificultate și nivelul său de pregătire. Am găsit în aceste ghiduri atât exerciții pentru învățare și consolidare, cât și pentru aprofundare. 

A fost o experiență plăcută să folosesc ghidurile Booklet în pregătirea elevei din proiectul MOV de anul trecut, așa că voi continua să le utilizez și în pregătirea elevei din proiectul de anul acesta.”

Și pentru că o pregătire începută la timpul potrivit te scapă de stres și transpirații în examen, editura Booklet vă pune la dispoziție și ghidurile pentru clasele a VI-a și a VII-a:

Matematică și științe ale naturii – evaluare pentru clasa a VI-a

Limba și literatura română. Simulare pentru Evaluarea Națională. Clasa a VII-a

Evaluare Națională. Matematică. Simulare pentru clasa a VII-a

Proiectul Meditații Oferite de Voluntari sponsorizat de editura Booklet, în cifre

Iată câteva date legate de proiectul MOV pentru anul școlar 2022-2023:

Beneficiari: 70 elevi din 9 sate: Piscu – Galați, Faraoanele – Vrancea, Sinești – Iași, Vaideeni – Vâlcea, Șinca Veche – Brașov, Bătrâni – Prahova, Drajna – Prahova, Găneasa – Olt. Peste 1 200 de ore de meditații au fost oferite elevilor din mediul rural (la română, matematică și engleză). Rezultatul final al proiectului a fost un succes și a constat în creșterea mediilor obținute de elevii meditați și înregistrarea unor rezultate mai bune la Evaluarea Națională.

În luna noiembrie 2023, Asociația Lume Bună, în parteneriat cu editura Booklet, a lansat ediția a IV-a a proiectului și peste 90 de liceeni s-au înscris în program. Ei vor oferi ședințe de meditații pentru 90 de elevi din mediul rural, proveniți din 14 comunități. Proiectul este susținut financiar de Editura Booklet începând cu ediția a III-a.

VIDEO: Ce spun liceeni implicați în proiectul MOV

Citește și:
Examene fără emoții în 2024 alături de Ghidurile Booklet pentru Evaluarea Națională și Bacalaureat, pregătite de autori de excepție, adaptate în conformitate cu noile modele de subiecte și noua programă școlară propuse de Ministerul Educației 

2 comments
  1. Meditații la evaluarea națională!!!! EVALUAREA NAȚIONALĂ NU ESTE EXAMEN!!! Este o evaluare! Este ca un instantaneu fotografic. A face meditații la o evaluare înseamnă a TRIȘA! Imaginați-vă că cineva duce o viață nesătătoase, dar în lunile premergătoare unui consult medical respectă tot ce spune doctorul. Analizele ies perfect, dar după ce trece pericolul își reia obiceiurile nesănătoase. La ce folosește trucul? E un truc. Scopul unei evaluări școlare nu este să ieși cu zece pe linie. Dacă ai zece peste tot înseamnă că ești bun la toate și nu ai nicio aplecare către ceva anume. E absolut normal să ai și note mici la o evaluare, după cum e normal ca o parte din analizele medicale să îți iasă prost.

    Dar de ce s-a transformat evaluarea în examen în frumosul nostru sistem educațional? De ce fac elevii herpes de stres la gură că vine măreața evaluare? Știe cineva că și elevii finlandezi au evaluare națională, dar pentru ei nota contează mai puțin? Răspunsul e simplu: datorită repartizării. În Finlanda liceul din spatele blocului are fix același standard educațional cu cel din buricul târgului. Fix, fără nicio rezervă. Adică repartizarea în Finlanda e neimportantă, pentru că șanse la educație ai peste tot. La noi situația e diferită, și evaluarea națională se transformă în obsesie naținonală. N-ar trebui să fie așa. N-ar trebui să te intereseze unde ești repartizat după o evaluare. Dar nu e așa. Din păcate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Acordarea statutului de autoritate publică profesorilor destabilizează și mai puternic raportul de putere dintre elevi, părinți și cadre didactice – Consiliul Elevilor critică demersul FSLI

Preluarea de către profesori a statutului de autoritate publică – așa cum a propus Federația Sindicatelor Libere din Învățământ – destabilizează “și mai puternic” raportul de putere dintre elevi, părinți…
Vezi articolul

Subiecte și bareme la limba română și matematică, la Simularea pentru Evaluarea Națională 2024 din județul Iași / Inspectorul general Luciana Antoci: Așteptăm rezultate mai bune decât la simularea națională

Elevii din județul Iași au susținut în perioada 17-19 aprilie o nouă simulare a examenelor naționale de Evaluare Națională și Bacalaureat 2024, organizată de Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Iași, care…
Vezi articolul

Ghid pentru simularea examenelor naționale, la limba română, publicat de Inspectoratul Școlar Județean Caraș-Severin. Sugestii de rezolvare și sfaturi pentru elevii de clasele a VIII-a și a XII-a: cum se redactează un rezumat, o pagină de jurnal, o scrisoare sau un e-mail / Modele de subiecte și bareme

Un ghid pentru simularea examenelor naționale, Evaluarea Națională și BAC 2023, a fost publicat de Inspectoratul Școlar Județean Caraș-Severin. Elevii de clasa a VIII-a vor susține simularea probelor la Evaluarea…
Vezi articolul

Cum este promovată lectura în școlile și liceele din Franța. Autoritățile au numit-o “Mare Cauză Națională”: programe de milioane de euro pentru cărți, activități și concursuri. Bilanțul proiectelor naționale franceze pentru lectură, anunțat de ministerul Educației, alături de viitoarele demersuri

Lectura a devenit prioritate națională în Franța, cu un accent de anul trecut și anul acesta pe continuarea de programe din anii anteriori care să sprijine cititul în școli. Fundamentată…
Vezi articolul

VIDEO Peste 800 de elevi și profesorii lor din 7 școli rurale din județul Prahova au acum acces la condiții sanitare mai bune și la infrastructură de colectare separată / În fiecare școală profesorii le-au spus elevilor cât de importante sunt regulile de igienă și respectul pentru mediu (P)

Elevii din mai multe școli din mediul rural, din județul Prahova, învață acum în școli mai moderne, cu grupuri sanitare renovate și infrastructură pentru colectarea separată, pe două fracții, a…
Vezi articolul