Poveștile elevilor care nu au abandonat. Denisa, de la mers cu vacile la păscut, la cercetare în robotică la Universitatea din Malaga: „Educația este pilonul vieții mele”. Alisa, elevă într-a XII-a: „Școala online m-a învățat să nu aștept să mi se spună, mai întâi să caut eu informația”

8.074 de vizualizări
În 2018, Denisa a primit o bursă de 3 luni la NUCAR Lab (Northeastern University Computer Architecture Research Laboratory) în Boston, Statele Unite, unde a lucrat la dezvoltarea unei soluții de navigare pentru conducerea autonomă a robotului HSR în spații aglomerate. Sursă foto: Arhiva personală
Denisa (29) și Alisa (18) s-au născut la sat, în familii defavorizate social și economic, unde nu există liceu și unde, pentru mulți copii, firul educației se rupe la trecerea din clasa a VIII-a în clasa a IX-a. Pe scurt, dacă mama și tata nu au bani să te susțină la oraș ca să mergi la școală sau să plătească naveta, este foarte greu să mai continui. Dar Denisa și Alisa au fost printre copiii norocoși, care au intrat într-un program special de susținere a elevilor pentru a face trecerea către liceu și a nu-și pierde șansa în viață. Ambele au fost alese de World Vision în programul „Vreau în clasa a IX-a” și au fost susținute financiar și prin consiliere pentru a nu ajunge în riscul de abandon școlar din cauza lipsei resurselor materiale. Astăzi, Denisa, care în copilărie mergea cu vacile la păscut și trăia „ca în povestirile lui Ion Creangă”, a ajuns să studieze automatică și calculatoare, își termină doctoratul în Robotică și Inteligență Artificială și este asistentă și cercetătoare la Universitatea din Malaga.

Alisa termină clasa a XII-a, iar după aproape un an și jumătate de școală online și problemele generate, privește totuși cu încredere către viitorul său, vrea să studieze contabilitate și spune că cea mai importantă lecție învățată din pandemie este să nu aștepte să i se ofere informații, în schimb să caute ea, să aibă inițiativa de a învăța și singură. Edupedu.ro a stat de vorbă cu amândouă și le-am reconstituit povestea și drumul care le-a adus pe fiecare în locul în care se află acum: cu rezultate, cu șanse la un viitor bun, cu vise care se împlinesc și cu lecții despre neajunsuri învățate devreme în viață.

Povestea Denisei Constantinescu, doctorandă în Robotică și Inteligență Artificială la Malaga

„La început nu am știu ce vreau să fac, dintr-o alegere în alta am ajuns aici. Când eram mai mică îmi plăcea foarte mult să desenez, să îmbrac păpuși, mă vedeam designer vestimentar. Apoi am descoperit Fizica și am zis că mă fac profă de Fizică, iar prima mea notă a fost 6!”, a povestit Denisa râzând.

„Am zis atunci că mă fac arhitect, apoi, în clasa a XI-a, când trebuia să mă pregătesc pentru admitere la facultate, mi-am dat seama că Arhitectura este cea mai scumpă pentru că trebuie să plătești machete, meditații, iar eu făceam liceul de matematică și informatică și nu aveam materii de desen tehnic, iar ai mei nu aveau bani. Mi-am dat seama că o să-mi fie foarte greu financiar, așa că am schimbat și m-am dus la Politehnică, la Automatică și Calculatoare în București. A fost o alegere care a combinat multe lucruri care-mi plac: matematică, fizică, programare, domenii de viitor. În plus, la mine tema banilor a fost importantă pentru că ai mei nu au venituri și întotdeauna m-am susținut în școală cu burse, ajutoare sociale. La facultate mediul a fost foarte competitiv, toți care intrau la Automatică și Calculatoare trebuiau să aibă note foarte bune la Bac, note foarte bune în liceu și la admitere, peste 9,50 era limita ca să intri la stat. Era crema cremelor acolo, era o competiție constructivă, ne învățam unii pe alții, a fost un mediu fain, am crescut mult”, a povestit Denisa.

Dar până să ajungă acolo, Denisa a trecut prin liceu cu ajutorul burselor și a descoperit că își poate îmbunătăți calitatea vieții dacă învață foarte bine și câștigă la olimpiade. Tot în timpul liceului a ajuns pentru prima dată în Spania. În clasa a XI-a a petrecut o lună de zile acolo, în cadrul unui program educațional, și a văzut diferențele dintre cele două sisteme de educație.

„Nu seamănă deloc cu sistemul nostru de învățământ, unde tot timpul profesorul zice „domnișoara Constantinescu”, nu „Denisa”, iar eu să-i zic pe nume… păi mă decapitează din priviri. La noi e o relație foarte rece, dar eu am reușit totuși să mă apropii de mulți profesori fiindcă îmi place să învăț, sunt curioasă și ei mi-au oferit tot timpul informații, cărți, m-au îndrumat. Am avut o relație bună cu majoritatea profesorilor, dar a fost o relație formală la modul general. Ce am văzut în Spania… am zis că îmi place foarte mult abordarea lor și am hotărât să fac o facultate în România, fiindcă avem sistemul de învățământ gratuit, dar după aceea să fac un master în afară și Spania mi s-a părut un sistem aproape diametral opus a ceea ce știam eu”, a spus Denisa.

La facultate a descoperit că îi place foarte mult să predea și vrea să le deschidă ochii și altor tineri, așa cum a avut și ea șansa, de aceea predă un curs special de programare pentru fete, după ce în timpul facultății a observat că este singura fată dintr-o grupă de 60 de studenți în Spania, în acest domeniu.

„Îmi place foarte mult cercetarea și să predau. Pentru mine educația e un pilon al vieții mele, eu vreau să învăț, să cresc și să descopăr lucruri noi tot timpul, sunt foarte curioasă și constant realizez că nu știu multe, așa că vreau să învăț. Observ asta și la oamenii din jur și vreau să-i ajut, să-i inspir și pe alții să caute și să cerceteze”, a spus ea.

„Eu am crescut la țară ca în poveștile lui Ion Creangă”

În copilărie, viața ei e fost complet diferită, ceea ce arată cât de spectaculos este saltul pe care l-a făcut, dar și cât de firesc este pentru un om care are capacitatea, voința și disciplina să-și îmbunătățească situația.

„Eu am crescut la țară ca în poveștile lui Ion Creangă, cam așa a fost copilăria mea, doar că la mine era mai puțin zburlie și mai mult „muncește, muncește”, trebuia să mă duc pe deal cu vacile la păscut, dimineața trebuia să le mulg, mă duceam la școală și când mă întorceam trebuia să lucrăm în grădină, aveam foarte mult de lucru și școala nu era preocuparea principală. Era o viață stresantă. Dacă privești din afară, a fost o copilărie dură, dar eu nu m-am simțit dezavantajată, aveam multă energie și puteam să le fac pe toate, făceam și munca, făceam și temele. La început eram un elev mediocru, îmi zicea învățătoarea „ești brânză bună în burduf de câine”, dar atâta puteam să fac atunci cu timpul pe care îl aveam”, a povestit Denisa.

Cum s-au schimbat lucrurile? „În felul următor”, a explicat ea: „La început, când eram mai mică, lucrul la câmp se făcea cu sapa, dar în timp am văzut o evoluție, am schimbat sapa pe un plug, am cumpărat un cal și o căruță, după aceea am început să plătim pe cineva care să are cu tractorul și încet, încet am eliberat o cantitate mare de muncă pe automatizare să zicem. Asta mi-a eliberat și foarte mult timp. Prin clasa a VI-a, a VII-a, când am început eu lecțiile de Fizică, am avut timpul pe care să-l aloc educației și școlii. Pentru mine a fost un moment de cotitură atunci, profesoara de Fizică era foarte bună și pregătea elevi pentru olimpiade. A întrebat la un moment dat cine din clasă vrea să meargă la olimpiade și am ridicat mâna. Eram un elev mediocru, dar eram foarte curioasă și tot timpul voiam să fac lucruri noi și nu mi-am pus problema dacă pot să fac lucrul acesta, am zis „da, vreau să încerc”. Am intrat în echipa de elevi care se pregăteau pentru olimpiadă, m-am pregătit temeinic și am luat locul I, apoi m-am dus la națională, unde am luat locul IV.

Pentru mine, experiența asta mi-a deschis perspectiva, eu până atunci nu ieșisem din localitate decât pe aproape și de fiecare dată când îmi mai doream și eu ceva cum ar fi un bloc de desen și acuarele, fiindcă îmi plăcea să desenez, răspunsul era nu, pentru că părinții nu își permiteau, așa că mă duceam și mai ajutam câte o vecină să vopsească un gard, să culeagă struguri, iar vecinii mă plăteau pentru munca asta, așa puteam cumpăra ce voiam, un caiet, un set de colorat, o carte.

Mi-am dat seama că și prin învățătură am niște oportunități: să călătoresc, să cunosc oameni. Spre exemplu, în clasa a VI-a, la națională, am fost până în Sălaj, cel mai departe de casa mea până atunci, o experiență foarte diferită de ce știam în satul meu și am zis „asta e o nișă pe care trebuie să o exploatez mai mult” așa că am pus burta pe carte și am început să învăț pe rupte și de atunci mă duceam la tot felul de concursuri, nu ziceam nu la nimic, am fost la olimpiadele de fizică, biologie, chimie, geografie, tot ce am prins. La unele m-am descurcat, am luat un loc bun la județeană, am ajuns și la națională, la altele nu m-am priceput deloc, dar așa am văzut că îmi place ce învăț și am înțeles la ce sunt bună”, a explicat Denisa.

Despre motivație: „Când cineva din afară te întreabă de performanța ta, atunci vrei să arăți o latură mult mai bună”

Prin programul World Vision a avut bani de cazare la cămin pentru a-și continua educația la liceu și consilieri care să o întrebe de școală, dacă învață, dacă se simte bine. Pe scurt, oameni care au îndrumat-o, care se interesau de cum se evoluează academic. „Când cineva din afară te întreabă de performanța ta, atunci vrei să arăți o latură mult mai bună. În plus, ei întotdeauna premiau excelența, o bursă în plus pentru cei care aveau cele mai mari note. Țin minte că odată, în clasa a IX-a, am avut cea mai mare notă dintre toți bursierii și am primit o cameră foto! Am fost foarte fericită, cât am iubit camera aceea… mi-a trezit o pasiune pe care o am și acum, îmi place foarte mult fotografia”, a povestit Denisa entuziasmată.

În Boston, la un stagiu de studii

Din experiența ei de viață și prin exemplul său, Denisa ne învață niște lecții importante despre alegeri, ajutor și acțiuni sociale. „La sate, dar și în orașe sunt foarte multe familii care sunt în punctul de supraviețuire, nu sunt pe linia de plutire ca să-și permită să se gândească dincolo de ziua de mâine. Copilul nu vede mai departe de nevoile de zi cu zi în acest context, știe că-i e foame, știe că nu are cu ce se îmbrăca, vede colegi care arată altfel și se vede pe sine marginalizat și dacă mai are și părinți rigizi, atunci copilul reflectă aceeași imagine. E important pentru copii, pentru societate să li se dea libertate creativă, să fie ajutați să caute ce le place, ce îi motivează, să fie încurajați să exploreze. Spre exemplu, pe mine m-au ajutat taberele, eu nu știam ce este aia odihnă, ce înseamnă să mergi în vacanțe și asta ca premiu pentru că am muncit mult și am obținut rezultate. Poți să le spui copiilor „învățați fiindcă vă ajută pe viitor”, dar e foarte abstract pentru ei, trebuie să vadă și mici recompense imediat, pentru că, atunci când suntem mici, nu vedem pe termen lung, ajungi să fii foarte marginalizat dacă nu ai stimularea asta de mic copil, să vezi că ai o recompensă dacă faci ceva bine, să ai exemple. Numai așa ajungi să depășești momentele de plafonare care sunt foarte periculoase fiindcă atunci poți să cazi și să nu-ți mai revii niciodată”.

Un sfat pentru tinerii din medii dezavantajate: „Să nu te dai bătut niciodată, chiar dacă sunt situații nefavorabile, chiar dacă ți se pare că toată lumea e împotriva ta și nu te înțelege, să nu te dai bătut, să vezi că tu ai valoare și să cauți să mergi mai departe, să fii mai bun”.

Povestea Alisei: „A contat sprijinul pentru că nu am vrut niciodată să renunț la școală”

Alisa are 18 ani și termină în curând clasa a XII-a. Vine dintr-o familie cu posibilități reduse și este și prima generație care experimentează școala online tocmai înainte de cel mai important examen din viața sa – Bacalaureatul. În teorie, este candidatul cel mai ghinionist: lipsa resurselor materiale combinată cu lipsurile acumulate din cauza școlii online, dar Alisa are la rândul ei o determinare care a ajutat-o mult. La fel ca Denisa, a înțeles devreme că școala este biletul spre independență și prosperitate în viață. Ea a mai învățat o lecție, însă, că trebuie să cauți ajutor pentru a-ți salva sănătatea mintală atunci când devii victimă a bullying-ului. Pe Alisa a marcat-o mult agresivitatea și răutatea pe care au avut-o colegii față de ea.

„Eu vin dintr-o familie modestă, la timpul acela doar tata lucra, mama era casnică și eu am acceptat ideea de a face parte din acest program pentru că ne ajută și pe partea emoțională, nu doar academic. Eu aici am avut cele mai mari probleme, în sensul că nu am avut încredere în mine la început, eram mai retrasă, am fost victima bullying-ului. A fost un abuz verbal și atunci când ești expus constant la asta, devii foarte timid și retras, eu preferam să stau singură, să nu-mi dau cu părerea, mi-era foarte frică să nu fiu judecată și să stârnesc acest comportament din partea colegilor. Consilierea m-a ajutat să remediez lucrurile acestea și m-a ajutat să înțeleg că, până la urmă, ceea ce s-a întâmplat poate are și o latură bună, adică mie mi-a arătat că oamenii nu sunt toți buni și că pe parcursul vieții o să mai dau de oameni ca aceștia. Nu trebuie să-i băgăm în seamă, trebuie să ne vedem de țelul nostru, fiindcă ei încearcă să ne încurce. De ce agresorii fac ceea ce fac? Sunt mai mulți factori, cred, familia, mediul din care provin, oamenii pe care i-au văzut de mici și de la care au învățat să fie bullies. Mai cred că poate fi vorba și de invidie pe performanțele școlare, poate se gândesc „dacă eu nu am ajuns acolo, de ce să ajungă alții”, a explicat Alisa.

Consilierea nu a fost singurul ajutor primit, prin programul „Vreau în clasa a 9-a” a beneficiat de o bursă care a ajutat-o să-și achite din cheltuielile de cazare la cămin ca să poate merge la liceu, în oraș.

„Eu nu aș fi renunțat niciodată la școală, nici din cauza bullying-ului. Da, m-a afectat emoțional, dar nu m-am gândit că aș putea renunța la școală, de aceea sprijinul acesta a contat, pentru că nu voiam să renunț”, a explicat Alisa.

Motivele pentru care mulți tineri ajung să renunțe pe parcurs sunt de cele mai multe ori economice, iar ruptura cea mai mare se petrece tocmai la finalul clasei a VIII-a pentru cei din rural fiindcă familiile lor nu își permit să-i ajute financiar pentru a merge la liceu. Costurile presupun fie transport către o localitate mai îndepărtată unde există un liceu, fie costurile pentru cazare la cămin, bani de mâncare și pentru rechizite, pe scurt strictul necesar, dar care de multe ori este imposibil de asigurat pentru multe familii. Așa ajung copiii să renunțe la educația lor, din circumstanțe nedrepte, dar pe care societatea, comunitatea locală le poate remedia prin programe special elaborate pentru a-i ajuta pe acești copii să meargă la școală.

„Din toată povestea cu bullying-ul am învățat că trebuie să am încredere în mine și să nu mai pun la suflet toate răutățile care se spun. Dacă o să pot la rândul meu să ajut pe cineva, atunci o voi face. Am mai învățat să încerc să-i înțeleg și pe cei care fac rău, poate în spate au și ei o poveste fiindcă totul pleacă de undeva”, a spus ea.

„Legat de ceea ce vreau sa fac după liceu, eu îmi doresc să urmez Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor în departamentul de Contabilitate, iar mai apoi să lucrez în domeniu. Pe lângă asta, vreau să îmi administrez propria firmă la un moment dat. Este unul din visele mele mărețe de care știu cu siguranță că se va îndeplini dacă voi munci și îmi voi atinge obiectivele.”

„Eu nu aștept să îmi explice profesorul, eu aștept de la mine, dacă pot să caut informații, atunci caut”

Despre experiența pandemiei, ea își aduce aminte că atunci când a început școala online i-a fost frică. „Nu îmi plăcea ideea de a sta în fața unui calculator să-mi predea cineva, mai ales la materiile unde profesorii nu puteau… spre exemplu matematica. Cum să predai matematica online? Era foarte greu, apăreau noțiunile noi și mă gândeam că la anul o să dau Bacalaureatul și o să-l dau la matematică, dar am început să mă adaptez și a fost ok, deși inițial nu credeam că o să înțeleg. Cu voință și ambiție și din partea noastră, a elevilor, am putut să depășim oarecum, dar oricum nu se compară online-ul cu învățatul fizic. Din fericire nu am rămas în urmă, adică eu nu aștept să îmi explice profesorul, eu aștept de la mine, dacă pot să caut informații, atunci caut. Nu am emoții, pentru că știu că o să fie bine.”

Despre consiliere, ea îi sfătuiește pe tineri să meargă la psiholog. „Știu că evită din cauza prejudecăților, dar chiar ajută, acum știu mai bine cum să gestionez situațiile. Dacă am sta cu acea frică până la nesfârșit unde am ajunge? Ajungem să ne pară rău, să spunem „uite, de ce nu am făcut asta, îmi pare rău că nu mi-am spus părerea, era bine dacă spuneam”, deci dacă au ocazia să intre în astfel de programe, îi sfătuiesc pe elevi să accepte, pentru că sunt și cei care nu vor, eu sincer îi sfătuiesc să aleagă să-și schimbe drumul în viață, chiar dacă au probleme în familie, lucrurile pot fi rezolvate”, a spus Alisa.

Informații de background:

De 12 ani, programul „Vreau în clasa a 9-a” îi ajută pe copiii lipsiți de posibilități materiale din șase județe din România (Dolj, Vâlcea, Cluj, Iaşi, Vaslui şi Ialomiţa), oferindu-le burse lunare care acoperă o parte dintre nevoile de bază şi le formează abilităţi de viaţă independentă, participare în programe de consiliere vocaţională şi activităţi de dezvoltare personală, programe de internship şi stagii de practică oferite de companiile partenere, voluntariat şi implicare civică, activităţi de mentorat, activităţi culturale şi tabere de vară pe diferite tematici.

Toate aceste activităţi social-educaţionale reprezintă un pachet de servicii personalizate pentru elevii din mediul rural, care au scopul de a-i pregăti pentru viaţa de adult şi de a le oferi şansa construirii unui viitor mai bun. În prezent, avem peste 800 de copii înscrişi în programul „Vreau în clasa a 9-a” pentru care, prin această strângere de fonduri, putem să le acordăm şansa la educație.

Citește și:
Sica Șerban, profesoară la sat: Lecția mea din ultimul an a fost să profit de fiecare moment când sunt cu ei față în față, la clasă / Ar trebui făcute evaluări naționale la toate clasele, la finalul școlii online
INTERVIU Profesoara de Istorie Andreea Laura Martinescu: Problema existenței lui Iisus nu a fost pusă sub semnul întrebării în Antichitate / În a doua jumătate a secolului XX s-a conturat ipoteza că Iisus nu este o figură istorică, ci o sumă a valorilor transmise de niște profeți ai vremii
Scrisori din vacanță. Elevi de clasele a III-a și a IV-a de la sat: Îmi doresc să înțeleg tot ce o să ne învețe doamna învățătoare / Mie mi-a lipsit doamna, mi-au lipsit colegii, mi-a lipsit banca, clasa, curtea școlii, școala, mi-a lipsit totul
INTERVIU Diana Bâscă, învățătoare într-o comunitate dezavantajată din Săcele: Din cei 30 de copii pe care-i am la clasa a II-a, doar șase se pot conecta la orele online. Anul trecut am făcut citire la telefon, când se ridică restricțiile va trebui să recapitulez din clasa I
Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI:RO76BTRLRONCRT0471641001

CONT EURO:RO26BTRLEURCRT0471641001

Deschis la BANCA TRANSILVANIA
Donează prin Patreon

Donează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

“Introducem și astrologia, studiul zodiilor în școală?” – reacția secretarului de stat din Educație, la numerologia propusă oficial școlilor din Galați de inspectoarea școlară generală: Presupun că nu a fost foarte atentă la corespondență

Secretarul de stat responsabil cu învățământul preuniversitar susține că inspectoarea din Galați care a propus oficial numerologia în școală este lipsită “de experiență în a filtra documentele care vin” la…
Vezi articolul

DOCUMENT Ministerul Finanțelor, despre bursele elevilor: „Se are în vedere includerea în proiectul legii bugetului de stat pe anul 2021 a sumelor destinate finanțării acestor cheltuieli”

Ministerul Finanțelor confirmă, într-un răspuns solicitat de 18 ONG-uri, că la construcția bugetului pe 2021 se are în vedere alocarea sumelor necesare pentru plata burselor școlare la cuantumul minim de…
Vezi articolul