Prefectul de Hunedoara, singurul prefect care a reacționat după rezultatele de la Evaluarea Națională 2022 și Bac 2022: „Directorii școlilor și liceelor cu rezultate foarte slabe ar trebui să ia urgent măsuri pentru ca acest lucru să nu se mai întâmple”

5.308 vizualizări
Foto: © Antonio Guillem | Dreamstime.com
La Bac 2022, rezultatele finale din județul Hunedoara arată o rată de promovare de 78,9%, peste media de țară și la Evaluarea Națională de 81.6%, după contestații. Rezultatele nu sunt cele mai îngrijorătoare din țară (Ilfov și Călărași fiind județele cu cea mai mică rată de promovare la Bac, de exemplu), dar prefectul de Hunedoara este singurul din țară care și-a arătat până acum îngrijorarea privind rezultatele de la examenele naționale, potrivit Agerpres.

În contextul în care rezultatele finale de la Bac 2022 și Evaluarea Națională au fost afișate la sfârșitul săptămânii trecute, astăzi a avut loc o întâlnire pe această temă cu inspectorii școlari din Hunedoara și cu prefectul judeţului Hunedoara, Călin Marian, membru PNL.

El s-a arătat îngrijorat de rezultatele slabe obţinute de absolvenţii de liceu din judeţ la examenul de Bacalaureat, dar şi de numărul mare de elevi absenţi la Evaluarea Naţională, el insistând, pentru intensificarea eforturilor de eliminare a cauzelor care duc la abandonul şcolar.

În opinia sa, directorii unităţilor de învăţământ cu rezultate foarte slabe ar trebui să-şi asume cele întâmplate şi să ia măsuri pentru evitarea unor situaţii similare, potrivit unui comunicat al Prefectului.

„Pentru noi fiecare elev este important, indiferent că învaţă la oraş sau în comunele judeţului. Trebuie să ne concentrăm atenţia pe eliminarea, pe cât posibil, a cauzelor care duc la abandonul şcolar. De asemenea, cred că directorii şcolilor generale sau ai liceelor cu rezultate foarte slabe ar trebui să-şi asume această situaţie şi să ia urgent măsuri pentru ca acest lucru să nu se mai întâmple’, a arătat prefectul Călin Marian.

În judeţul Hunedoara, examenul de Bacalaureat a fost promovat de 78,9%, după contestații. 588 de absolvenţi de liceu nu au reuşit să obţină diploma de Bacalaureat, în sesiunea din vară.

În ceea ce priveşte Evaluarea Naţională, 81,6% din numărul candidaţilor prezenţi au obţinut medii mai mari sau egale cu 5, în condiţiile în care 188 de absolvenţi ai clasei a VIII-a nu s-au prezentat la examene pentru a-şi putea continua studiile ulterior, la un liceu.

Media pe țară la Bac 2022 a fost Rata de promovare 75,2%, iar la Evaluarea Națională 2022 au fost 82,4% cu medii peste 5.

Citește și: Cel mai mai mic procent de absolvenți de clasa a VIII-a cu note sub 5 la Matematică, din ultimii 11 ani: peste 22%, potrivit rezultatelor finale de la Evaluarea Națională 2022

Foto: © Antonio Guillem | Dreamstime.com  / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.


1 comment
  1. Și eu zic la fel, să se ducă ei în locul elevilor la examen sau să îi lase să copieze!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

UPDATE Rezultatele inițiale de la Bacalaureat vor fi publicate luni, 3 iulie / Contestațiile pot fi depuse la centrele de examen sau transmise electronic în aceeași zi până la ora 18 – model de cerere

Rezultatele inițiale de la Bacalaureat 2023 vor fi afișate luni, 3 iulie, până la ora 12, potrivit Ministerului Educației. Contestațiile pot fi depuse la centrele de examen sau transmise prin mijloace electronice…
Vezi articolul

EXCLUSIV Ministerul Educației și-a dat seama că două probe de la BAC și Evaluarea Națională 2022 se suprapun și decide prelungirea perioadei pentru probele de competențe / Modificarea apare cu lună înainte de examene, printr-o notă trimisă în teritoriu

Ministerul Educației a trimis inspectoratelor o notă prin care anunță că s-a decis extinderea intervalelor de timp atât pentru proba de evaluare a competențelor digitale, cât și pentru cea de…
Vezi articolul

DOCUMENT Profesorii, acuzați de inspectoratul Sectorului 1 că boicotează Bacalaureatul pentru că nu se înscriu la supraveghere, în comisii sau la corectare. Peste 1.000 de cadre didactice, necesare doar în Sectorul 1

Situația resursei umane necesară susținerii examenului de Bacalaureat 2020 este în acest moment dezastruoasă, se arată într-o adresă obținută de Edupedu.ro, trimisă de la Inspectoratul Școlar al Sectorului 1 către…
Vezi articolul