Președintele Iohannis: Investiţiile în educaţie şi cercetare devin indispensabile pentru a asigura adaptabilitatea continuă a societăţii noastre la provocările contemporane

233 de vizualizări
Foto: presidency.ro
Preşedintele Klaus Iohannis a transmis un mesaj cu ocazia Galei premiilor „Henri Coandă”, subliniind că România are tineri cu potenţial uriaş, talentaţi, motivaţi şi capabili să inoveze, transmite Agerpres.

Programul de Burse şi Premii „Henri Coandă” se adresează elevilor şi studenţilor care participă la competiţii internaţionale, care presupun realizarea unei soluţii tehnice (bun, serviciu sau aplicaţie specifică cercetării aplicative şi inovării).

„Evenimentul de astăzi dovedeşte în mod incontestabil că România are tineri cu potenţial uriaş, talentaţi, motivaţi şi capabili să inoveze şi să aducă plus valoare la nivel naţional şi internaţional. Este obligatoriu să continuăm eforturile de sprijinire şi încurajare a celor care se evidenţiază în aceste domenii, prin recunoaşterea meritelor şi rezultatelor excepţionale pe care aceştia le obţin”, a precizat consilierul de stat Cătălina Galer, care a prezentat mesajul preşedintelui, în cadrul evenimentului desfăşurat la Palatul Victoria.

Klaus Iohannis a transmis felicitări participanţilor la competiţiile internaţionale în domeniul cercetării aplicative şi al inovării. El a menţionat că aceştia reprezintă un exemplu „al perseverenţei, ambiţiei, implicării, seriozităţii şi al capacităţii de a depăşi limitele creativităţii”. Totodată, a arătat că organizarea programului „Henri Coandă” reprezintă o „bine venită” iniţiativă de sprijinire a participării tinerilor români la competiţii internaţionale, dar şi de recunoaştere a rezultatelor deosebite.

„Investiţiile în educaţie şi cercetare devin indispensabile pentru a asigura adaptabilitatea continuă a societăţii noastre la provocările contemporane. Rezultatele voastre remarcabile reprezintă o sursă de inspiraţie pentru alţi elevi şi studenţi, care aspiră să îşi construiască o carieră în domeniul ştiinţei şi al tehnologiei. Vă încurajez să păstraţi aceeaşi implicare, curiozitate şi pasiune pentru a evolua permanent, atât pe plan educaţional şi profesional, cât şi personal. România are nevoie de voi şi aşteaptă cu nerăbdare ca ideile voastre inovatoare să se materializeze şi să contribuie la dezvoltarea şi modernizarea societăţii”, a precizat Iohannis.

Klaus Iohannis a transmis că implementarea proiectului „România educată” constituie „un pas esenţial pentru a permite tinerilor români să îşi descopere şi să îşi valorifice întregul potenţial”. El s-a declarat convins că programul „Henri Coandă” va deveni „un punct de referinţă” în recunoaşterea şi aprecierea meritelor tinerilor români dedicaţi ştiinţei şi tehnologiei.

„Ştiinţa şi tehnologia au devenit elemente indispensabile în societatea noastră, reprezentând veritabile motoare ale dezvoltării. Investiţiile în acest domeniu vor genera rezultate semnificative pe termen lung şi vor contribui la construirea unei economii puternice şi competitive. Relevanţa acestor investiţii este evidenţiată şi de presiunea resimţită în ultimii ani la nivel european, generată de avansul tehnologic al competitorilor de top din afara continentului nostru, avans alimentat în mare măsură de sisteme educaţionale moderne”, a transmis preşedintele Iohannis.


2 comments
  1. In timpul cand un inspector scolar general (adevarat, pe urma primar) si sotia sa profesoara (cu catedra rezervata) sunt cuplul reprezentativ al acestei tari, avem cel mai mic procent alocat din PIB pentru educatie. Parca Pas cu pas trebuie fapte, nu vorbe

  2. Investițiile în educație devin indispensabile… DEVIN? Erau opționale până acum?

    Științele și tehnologia au devenit indispensabile în societate… De aia dispar științele și matematica de la liceele reale și tehnologice? De indispensabile ce sunt?

    Ca să nu mai vorbim despre repetarea rizibilă a unui singur adjectiv, vocabularul ”primului profesor” al țării e deplorabil.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Șefa ISJ Cluj: 100 de școli din județ vor deschide cu prezența fizică integrală zilnică, 108 școli, prin rotație. Una singură a solicitat exclusiv online. Elevii vor avea un orar fix, indiferent dacă fac ore online – pot urmări lecția și pot interveni

Un număr de 100 de școli din județul Cluj vor deschide anul școlar cu prezența fizică integrală zilnică la cursuri, iar 108 școli, prin rotație, a declarat inspectorul școlar general…
Vezi articolul
Simulare BAC 2025

Toți profesorii care predau discipline de examen sunt obligați să evalueze lucrările de la simulările pentru Evaluarea Națională și BAC 2025 – înștiințări ale inspectoratelor către școli

Profesorii care predau discipline de examen sunt obligați să participe la evaluarea lucrărilor din cadrul simulărilor naționale ale examenelor, după cum se arată într-o înștiințare a unui inspectorat școlar. „În…
Vezi articolul

Lucian Romașcanu vorbește de nevoia unei legi a limbii române pentru ca aceasta să nu mai fie ”pătată” cu ”cuvinte care își fac loc în vorbirea curentă”/ Ministrul a refuzat să dea exemple concrete la care face referire

Lucian Romașcanu vorbește, într-un mesaj publicat pe pagina de Facebook a Ministerului Culturii, de nevoia unei legi a limbii române pentru ca aceasta să nu mai fie ”pătată” cu ”cuvinte…
Vezi articolul