Profesorii continuă protestele față de creșterea normei didactice de predare, mărirea numărului de elevi la clasă, reducerea tarifului pentru plata cu ora, anunță FSLI: Premierul Ilie Bolojan și ministrul Daniel David continuă să ignore problemele generate de măsurile din Legea nr. 141/2025. Calendarul protestelor

1.275 de vizualizări
Sursa: Facebook – FSLI Romania
Profesorii vor protesta marți, 17 octombrie, în fața Ministerului Educației și sunt anunțate noi acțiuni de protest la Ministerul Educației și Cercetării, potrivit unui informări a Federației Sindicatelor Libera din Învățământ (FSLI), document consultat de Edupedu.ro. Creșterea normei didactice de predare, mărirea numărului de elevi la clasă, comasarea de școli și reducerea tarifului pentru plata cu ora sunt motivele pentru care profesorii continuă protestele. Aceste prevederi sunt prevăzute în Legea nr. 141/2025, cunoscută drept Legea Bolojan.

„La data de 9 septembrie 2025, Colegiul Național al Liderilor Federației Sindicatelor Libere din Învățământ (F.S.L.I.), Colegiul Liderilor Federației Sindicatelor din Educație „SPIRU HARET” și Consiliul Național de Conducere al Federației Naționale Sindicale „ALMA MATER” au emis un comunicat de presă prin care au anunțat continuarea acțiunilor de protest, ca răspuns la lipsa de reacție a Guvernului și a Ministerului Educației în privința efectelor generate de aplicarea Legii nr. 141/2025”, se arată în informarea FSLI.

Federația Sindicatelor Libere din Învățământ transmite că protestele vor continua, având în vedere că premierul Ilie Bolojan și ministrul Daniel David „continuă să ignore problemele generate de măsurile din Legea nr. 141/2025”:

„După amplul protest din data de 8 septembrie 2025 – peste 20.000 de salariați din învățământ, elevi și studenți au mărșăluit în București și alte mii au pichetat prefecturile din țară, iar în unitățile de învățământ, cu puține excepții, deschiderea anului școlar a fost boicotată – se pare că prim-ministrul Ilie Bolojan și ministrul educației, Daniel David, continuă să ignore problemele generate de măsurile din Legea nr. 141/2025.

Nici faptul că, în multe unități de învățământ, a continuat boicotarea activităților didactice în data de 9 septembrie, nu i-a impresionat pe cei care care pot remedia măsurile luate prin Legea 141/2025 și care au afectat profund sistemul educațional. În aceste condiții, acțiunile de protest vor continua!”, conform sursei citate.

Potrivit documentului FSLI, calendarul protestelor va fi actualizat periodic:

„În perioada imediat următoare, forurile de conducere ale celor trei federații din învățământ vor propune membrilor de sindicat calendarul și formele următoarelor acțiuni de protest, astfel gândite încât să aibă un impact maxim, dar cu sacrificii minime pentru profesori, elevi și studenți. În funcție de rezultate, periodic, vom actualiza tipul și calendarul acțiunilor de protest.

Opinia publică trebuie să înțeleagă faptul că revolta dascălilor nu este pentru că aceștia ar fi pierdut „privilegii” – așa cum afirmă, în mod fals, unii decidenți – ci pentru salvarea învățământului românesc!”

Calendarul acțiunilor de protest, potrivit informării FSLI

7 octombrie 2025, începând cu orele 11:00: pichetare Ministerul Finanțelor

Pichetări Ministerul Educației și Cercetării:

  • 8 octombrie 2025, între orele 13:00 – 14:30
  • 16 octombrie 2025, între orele 13:00 – 14:30
  • 23 octombrie 2025, între orele 13:00 – 14:30
  • 27 octombrie 2025, între orele 13:00 – 14:30
  • 4 noiembrie 2025, între orele 13:00 – 14:30
  • 10 noiembrie 2025, între orele 13:00 – 14:30
  • 19 noiembrie 2025, între orele 13:00 – 14:30
  • 27 noiembrie 2025, între orele 13:00 – 14:30
  • 4 decembrie 2025, între orele 13:00 – 14:30
  • 8 decembrie 2025, între orele 13:00 – 14:30
Despre protestele profesorilor

Sindicatul Învățământ Preuniversitar (SIP) Hunedoara a anunțat că vor fi organizate măsuri de protest mai dure în principalele momente ale anului școlar, precum și la finalul acestuia. Informarea vine după ce miercuri, 24 septembrie 2025, a avut loc ședința Biroului Executiv S.I.P. Județul Hunedoara.

Marți, 30 septembrie, reprezentanții principalelor organizații sindicale din educație, FSLI și FSE Spiru Haret, au protestat, în fața Ministerului Educației, cu mesaje precum: „Partidele pe subvenție, școala pe avarie!” sau „Mai puțini bani în campanii, mai mulți în școli și-n cancelarii!”

Potrivit sindicatelor, luni, 8 septembrie, peste 20.000 de profesori au fost în marș de la Guvern la Palatul Cotroceni. Au protestat față de prevederile din Legea Bolojan și au cerut demisia ministrului Daniel David.

Marius Nistor, președintele Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”, a declarat, după întâlnirea cu Nicușor Dan, că „președintele a luat act de solicitările noastre.” Referitor la anularea măsurilor din Legea Bolojan, „domnia sa a propus o altă întâlnire cam peste cel mult 2 luni, ocazie cu care se va putea veni cu niște cifre exacte vizavi de impactul măsurilor asumate de guvernarea Bolojan”, a spus Marius Nistor.

Tot după întâlnirea cu Nicușor Dan, Simion Hăncescu, președintele Federației Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI), a transmis că protestele profesorilor vor continua: „Având în vedere că nu este nimic concret, în zilele următoare vom stabili calendarul de proteste. Protestele vom continua, chiar dacă avem promisiunea ca în două luni de zile să ne întâlnim.”

Informații de context

Din această toamna, norma didactică de predare crește, în medie, cu 2 ore. Este vorba despre Legea nr. 141/2025, cunoscută drept „Legea Bolojan”, care modifică și completează Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023. Legea 141/2025 privind unele măsuri fiscal-bugetare a intrat în vigoare, după publicarea în Monitorul Oficial vineri noaptea, pe 25 iulie 2025.

Ministerul Educației și Cercetării nu a prezentat nicio analiză a fundamentării măsurilor din legea 141/2025, în afara declarațiilor făcute de ministrul Daniel David în ieșirile sale publice. În schimb, analiza solicitată Institutului de Științe ale Educației de Edupedu.ro a fost cenzurată de ministrul David sub pretextul unui peer review pentru că îi contrazicea cu date și studii argumentele folosite.

Sindicatele din preuniversitar au anunțat noi acțiuni de protest, după boicotarea primei zile de școală. „Este clar ca daca nu se va întâmpla nimic dupa acțiunile de pe 8 septembrie, va fi o noua consultare în randul colegilor noștri pentru noi acțiuni de protest care să înceapă din 9 septembrie. Nu ne oprim aici atâta vreme cât avem acest ministru. Dacă nu va fi demis, dacă măsurile de austeritate nu vor fi anulate, vom protesta”, a declarat Marius Nistor, liderul Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”, la Antena 3.

Sindicatul Salariaților din Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică I.L.Caragiale intră în grevă japoneză, începând cu luna septembrie, prin purtarea zilnică a unei banderole albe în timpul orelor de serviciu, și se alătură protestelor actuale ale sindicatelor din educație.

Peste 300 de profesori, scriitori, regizori, actori, artiști care cer Guvernului Bolojan să retragă pachetul de austeritate ce vizează Educația, documentului trimis de semnatari către Edupedu.ro. „Măsurile recente – creșterea numărului de elevi în clase, comasarea școlilor, reducerea de personal, mărirea normei didactice a profesorilor – sunt prezentate ca soluții pentru buget, dar impactul lor fiscal este unul nesemnificativ”, se arată în document.

Principalele prevederi din Legea 141/2025, care afectează Educația: comasări de școli, creșteri de norme, tăieri de burse și clase, plata cu ora și degrevări de normă
Citește și:
DOCUMENT Sindicatele din Învățământ cer în teritoriu date despre profesorii afectați de măsurile din Legea Bolojan. În noiembrie, reprezentanții profesorilor vor prezenta președintelui Nicușor Dan un raport despre consecințele aplicării Legii nr. 141/2025
Sindicatele din Educație, după ce Guvernul Bolojan a amânat, pe ascuns, plata hotărârilor judecătorești câștigate de profesori: Solicităm deblocarea imediată a plăților. Continuă bătaia de joc la adresa salariaţilor din învățământ
Ministrul Daniel David: Sindicatele au avut ocazia să facă ceea ce face de obicei un sindicat, să-și arate nemulțumirile, să protesteze. Dacă n-ar fi fost o criză a țării, eram de partea sindicatelor
Sindicat al profesorilor: Măsuri de protest mai dure vor fi organizate în principalele momente ale anului școlar, precum și la finalul acestuia / Calendarul anul școlar 2025-2026


2 comments
  1. Greva de la 8 ianuarie sau nu va mai platim controbutiile. Fara dat dupa deget, fara perdea, simplu. Nu livrati, nu platim. Iesim din niste sindicate care nu ne-au obtinut nimic. Si drepturile din urma ne au fost date dupa jde ani si reesalonate si rasesalonate si niciodata primite. De ce am mai ramane in sindicat? Urlam a greva si voi mimati grija prin proteste fara rost. Vine acusi ian-februarie si ca un tavalug vor veni peste noi completari de norma si restrangeri. Asts vreti?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Preotul care preda religie la Liceul Energetic Constanța, arestat preventiv pentru pornografie infantilă, după ce ar fi trimis mesaje indecente către doi elevi minori / Arhiepiscopia Tomisului i-a retras dreptul de a preda / Directoarea liceului: Școala nu a primit avizul de la medicina muncii, după ce preotul a fost chemat de două ori la controlul psihologic

Preotul care preda religie de la Liceul Energetic din Constanța a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, pentru pornografie infantilă, transmite Ziua Constanța. El ar fi încercat să corupă…
Vezi articolul

Îngrijorări ale comunității românești din Ucraina, după ce un proiect care modifică legea educației nu mai permite minorităților să vorbească în limba maternă în școli / Predarea în limbile UE nu ar fi afectată

Unul dintre cei mai influenţi membri ai comunităţii româneşti din regiunea Cernăuţi, fostul primar al comunei Mahala Elena Nandriş avertizează asupra riscului dispariţiei minorităţii româneşti din Ucraina, pe fondul modificărilor…
Vezi articolul