Rectorul Radu Văcăreanu, unic candidat, a fost reales pentru al treilea mandat la conducerea Universității Tehnice de Construcții București

2.169 de vizualizări
Foto: gov.ro
Radu Văcăreanu a fost reales, săptămâna aceasta, în funcția de rector al Universității Tehnice de Construcții București. Este al treilea mandat câștigat de Radu Văcăreanu, unic candidat, aflat în funcție din 2016.

El a fost reales, în scrutinul organizat miercuri în cadrul instituției, cu 226 de voturi pentru și niciunul împotrivă, potrivit datelor anunțate de universitate

Planul său managerial poate fi consultat aici.

Potrivit CV-ului său, Radu Văcăreanu este președinte al Asociației Europene de Inginerie Seismică și Președinte executiv al Comisiei Naționale de Inginerie Seismică organizată de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor publice și Administrației. La sfârșitul lui 2021, el a fost vizat de o decizie de plagiat a CNECSDTI, soldată cu un avertisment scris, în legătură cu un articol de cercetare, decizie pe care el a contestat-o însă

Un rector poate avea doar două mandate la conducerea unei universități, potrivit atât vechii Legi a educației naționale, cât și noii Legi a învățământului superior, în vigoare din 2023. Dar noua lege nu ia în calcul și mandatele exercitate înaintea adoptării ei, ceea ce permite rectorilor aflați deja în funcție de de 2 mandate – sau chiar trei, potrivit unei portițe din vechea lege – să candideze din nou.

Citește și:
Rectorul Universității din Târgu Mureș, senatorul Leonard Azamfirei, a câștigat al patrulea mandat din postura de candidat unic / În comisia de concurs – alți rectori colecționari de mandate, colegi în conducerea CNR: Sorin Cîmpeanu, Mihnea Costoiu, Marilen Pirtea, Ioan Vasile Abrudan 
CALENDAR Începe sezonul pentru alegerea rectorilor în universitățile românești, pentru următorii cinci ani / Anca Buzoianu deschide calea – realeasă pentru un nou mandat la conducerea UMF Iuliu Hațieganu din Cluj-Napoca


2 comments
  1. revin, nu intrebarea principala:
    de ce nu a aavut concurent?
    oare pt ca sunt foarte „ocupati cu studentiiiiii”? pe bune
    oare pt ca ar fi o munca cu prea putini bani, si ce sa mai faca in facultate, ca ies bani mai buni din extra,ca extra este probabil 70%?
    banii din facultate merg, indiferent cat de prosti ies studentii si cat de putini!
    oare sa se puna rau cu conducerea daca nu castiga si sa nu mai poata lucra pe firma proprie in afara univeritatii?
    poate la pune cineva beten in roate si pt ce, pe bune, le ieste bine asa, luand bani fara sa dea socoteala de cum ies studentii de buni, ca doar in Romanica nu se da socoteala la nimic, doar drepturi avem si la cat mai multe greve daca nu!
    doar avaem un exemplat care a scos atatea case din meditatii, si ei din stampile!

  2. Ce pot sa spun, ca asa zisa universitate mai are un pic si este pe duca la unele specialitati?

    ca este un cuib de firmei si firmulite, de profesori care prima lor grija este de a face orice in afra cadruli unibersitatii? ca fac numai studii de fezabilitate (lamentabile unele sau cele mai multe) pt ca ei nu au practica, nu au santier, sunt numai teoreticieni!
    ca nu mai ajung sa ii intereseze studentii, umbland dupa expertize si verificari, ca sunt plini unii de stampile desi nu stiu cu ce se mananca? ca nu au facut unii din ei toate specialitatile dar au stamiple de orice fel?
    ca sa ajuns ca aceste stampile sa fie ca o mafie? ca se inscriu toti sa ia si ce nu au invata vreodata doar ca au prin firme sau ies bani buni?

    de ce profesorii nu isi vad de studenti????

    au ajuns profesori sa zica la cursuri,”v.as mai zice ceva, dar cand o sa terminati o sa ma concurati”!

    deci, nu isi mai dau silinta pt nimic!
    ies studeti adevarati 1 sau 2 (s anu zic la %) per ciclu!!!

    nu stiu nimic, nu stiu ca calculeze ceva, nu stiu unde sa caute, nu stiu … decat ca au terminat si sunt INGINERI!

    in fiem nimeni nu ii mai invata, este o bataie pt existenta, gen ” pe cine nu lasi sa moara, nu te lasa sa traiesti”, adica daca te invat apoi tu mai tanar daca ai si cap si inveti, te va pastra pe tine, ca vei avea salariu mai mic decat mine si firma va face economii si VEI FI MAI USOR DE GHIDAT, SA FACI CE TI SE ZICE, SA SEMNZI FARA INTREBARI SI DECI O MARIONETA F UTILA! PAI CINA SA INTRE SI LA BULAU, DECAT UN NESTIUTOR, BLANK LA MINTE, CUM IES CU BRIO D EPE BANCILE FACULTATII, SI AJUTATI DE CELEBRIIIIII PROFESORIII DE CARTON AS PUTEA SPUNE!

    CAND AM TERMINAT, CU 5 ANI ABIA DACA ZICEAM CA STIU CEVA.
    ACUM CU TREI ANI, NU STIU NIMIC, CA PROFII SUNT F OCUPATI SI CAND POATE ISI ADUC AMINTE DE EI, TERMINA, E S-AU DUS SI ASTIA, LASA LA URMATORIIIIII! SI LA PENSIE MARE SI BUNA!
    SI LA VILE SI MASINI BENGOASE!

    S-A UITAT CINEVA LA AVEREA LOR?
    OARE ESTE PUBLICA?
    SE UITA CINEVA DIN ZIARISTIIII CARE NE SCRIU CU CE MASINI VINA LA SCOALA?
    CAT STAU LA SCOALA PT STUDENTI?
    ORICUM AU ACELEASI CURSAURI PE HARTIE, NIMIC NOU DE ANI DE ZILE SI EI SUNT LIBERI SA MUNCEASCA IN PARALELE LA FIRMELE LOR, LA PROIECTELE DIN ALTE FIRME, DECI MAI MULT PLECATI DECAT LA CATEDRA!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Peste 7.000 de elevi din 32 de școli și licee din București învață anul acesta în containere modulare, peste 200 de școli și licee au program în 2 schimburi, iar în 14% dintre școli orele și pauzele sunt mai scurte

În 32 de școli și licee din București 7.400 de elevi învață în containere modulare în acest an școlar 2025-2026, potrivit unui răspuns al Ministerului Educației trimis în Parlament în…
Vezi articolul

Scriitorul Pascal Bruckner, mesaj pentru studenți la deschiderea anului universitar, la Universitatea de Vest din Timișoara: Nu este adevărat că „the sky is the limit”, oamenii sunt ființe „imperfecte și limitate, dar, în loc să încerci să fii bun în toate, trebuie să fim excelenți în cel puțin un domeniu” / „Încercați să rămâneți vii până în ultima clipă”

„Toți avem limite, nu este adevărat că „the sky is the limit”. Nu, suntem ființe umane, imperfecte și limitate. Dar, în loc să încerci să fii bun în toate domeniile,…
Vezi articolul

Cred că factorul politic nu trebuie să ajungă la nivel de școală, spune ministrul Daniel David: Va trebui ca în metodologia de concurs să protejăm directorii care câștigă concursul de astfel de influențe politice

Mesaj puternic al ministrului Educației și Cercetării, Daniel David, de susținere a directorilor care au dat concurs pe post și care au presiuni politice. În conferința de presă de la…
Vezi articolul