Schema UE pentru școli: Creștere la 18.5 milioane de euro a sumei alocate României pentru fructe, legume și lapte în anul școlar 2020/2021

3.141 de vizualizări
Foto: Pixabay.com
Comisia Europeană a publicat pe 31 martie bugetul alocat României în schema UE pentru școli, în anul școlar 2020/2021, și anume: 7.8 milioane de euro pentru distribuția de fructe și legume și de 10.7 milioane de euro pentru distribuția de lapte în școlile participante la program, anunță Reprezentanța instituției în România. În total sunt 18,5 milioane, față de 18, 1 milioane cât a fost alocarea din anul școlar actual. 

În anul școlar 2018/2019, schema UE a garantat faptul că peste 20 de milioane de copii din întreaga Uniune Europeană au primit lapte, fructe și legume în timpul școlii, la aceasta adăugându-se măsuri educaționale referitoare la agricultură și la o dietă echilibrată.

În România, în anul școlar actual au fost alocate 6,8 milioane euro pentru fructe și 11,3 milioane de euro pentru lapte. Pentru lapte sumele sunt în scădere, așadar, iar pentru fructe, în creștere.

Implementarea schemei în anul școlar curent 2019/2020 este afectată de închiderea școlilor pe întreg teritoriul UE, ca urmare a pandemiei de coronavirus în curs. 

Comisia Europeană a oferit clarificări potrivit cărora criza curentă poate fi considerată un caz de ,,forța majoră”. Acest lucru permite statelor membre care recunosc un astfel de caz să ramburseze furnizorii pentru produsele perisabile (fructe, legume, lapte) ce erau prevăzute pentru distribuirea în școlile participante la schemă. Produsele în cauză pot fi, de asemenea, donate spitalelor, organizațiilor caritabile și băncilor de alimente sau altor organizații similare, pentru a ajunge la persoanele nevoiașe. 

În total, în toată Uniunea sunt alocate pentru anul școlar următor 145 milioane de euro pentru distribuția de fructe și legume și 105 milioane de euro pentru distribuția de lapte către elevi. 


2 comments
  1. O simpla intrebare: oare in momentul de fata au ce manca elevii nostrii? Si ma gandesc mai ales la cei pe care nu am reusit sa contactam prin internet sau pe telefon pentru ca parintii lor cumpara cartele numai cateodata (sau niciodata).

  2. Sumă enormă aruncată în vânt. Laptele e cât de cât ok. Dar biscuiții nu mănăncă din 100 doar 1. Merele sunt ambalate, dar așa de tari încât nu ai nici o satisfacție să o mănânci. De ce își bat joc de noi cei care câștigă licitația????????? Ei nu au copiii?????
    În loc de acte ar fi mai bine controale inopinante. Și de amende care să usture!!!!
    Asta e părerea mea ca și cadru didactic cu 35 de ani de vechime care halal Domnului nu mai are copii la școală.
    E rușine ce se face nu un gest nobil.
    Sunt convinsă că ar mai rămâne în viață câțiva copii din cei care mor de foame în locurile îndepărtate de care abia se știe! Deși mor sub 2 minute zilnic.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Olimpici internaționali pe banii lor și ai profesorilor. Mai mulți elevi români au fost premiați la două concursuri internaționale de Limba latină, în Italia, la care au ajuns pe cont propriu, concursuri excluse fără explicații de Ministerul Educației din România din calendarul competițional, în urmă cu 2 ani

Mai mulți elevi români au participat recent la două din cele trei concursuri internaționale de Limba latină care reunesc cei mai buni elevi din Europa la traduceri din autorii clasici.…
Vezi articolul

Simulare Evaluare Națională 2024. La limba și literatura română sunt permise sublinierile pe text, la matematică, figurile geometrice/ Trei elevi rămân în sală până la scanarea ultimei lucrări

La simularea Evaluării Naționale 2024 pentru absolvenții clasei a VIII-a, la proba de Limba și literatura română sunt permise sublinierile pe text cu creion sau stilou/pix de culoare albastră și…
Vezi articolul

DOCUMENT Ghidul siguranței pe internet ce poate fi folosit de profesorii de la gimnaziu și liceu la orele de dirigenție sau în activități extrașcolare, lansat de Organizaţia Salvaţi Copiii România / Conține idei de activități la clasă și pentru ședințele cu părinții

Organizația Salvați Copiii a lansat Ghidul Siguranței pe internet ce poate fi accesat de profesori, părinți și elevi. Documentul conține informații pentru profesori cum pot folosi internetul pentru a le…
Vezi articolul

Regulamentul școlii 194 din București care ar prevedea exmatricularea elevilor cu părul vopsit, criticat de Asociația Elevilor, nu este de fapt regulamentul în vigoare, susțin reprezentanții școlii. Inspectoratul Școlar al Capitalei a trimis o echipă de control

O echipă de control de la Inspectoratul Școlar al Bucureștiului se află luni la Școala Gimnazială 194 din Capitală, unde ar fi în vigoare un regulament școlar care ar prevedea…
Vezi articolul