Simulare Evaluare Națională 2024. La limba și literatura română sunt permise sublinierile pe text, la matematică, figurile geometrice/ Trei elevi rămân în sală până la scanarea ultimei lucrări

25.817 vizualizări
Foto: © Lightpoet | Dreamstime.com
La simularea Evaluării Naționale 2024 pentru absolvenții clasei a VIII-a, la proba de Limba și literatura română sunt permise sublinierile pe text cu creion sau stilou/pix de culoare albastră și la Matematică este permisă realizarea unor figuri geometrice în spațiul pus la dispoziție pentru rezolvarea problemelor, conform procedurii Ministerului Educației, transmisă inspectoratelor școlare pe 8 ianuarie.

La expirarea celor două ore acordate, elevii predau lucrările în faza în care se află, fiind interzisă depășirea timpului stabilit. Trei elevi rămân în sală până la scanarea ultimei lucrări, potrivit procedurii.

Precizări privind desfășurarea probelor și redactarea lucrărilor scrise din cadrul simulării pentru Evaluarea Națională 2024

Desfăşurarea probelor scrise ale simulării Evaluării Nationale pentru absolventii clasei a VIII-a se face în conformitate cu prevederile art. 17 din Metodologia de organizare şi desfăşurare a Evaluării Nationale pentru absolventii clasei a VIII-a în anul scolar 2010-2011, aprobată prin OMECTS nr. 4801/2010, valabilă si pentru anul scolar 2023-2024, conform OME nr. 6155/2023 şi ale procedurii Ministerului Educatiei.

„În fiecare zi în care se sustin probe scrise, elevii completează coltul din dreapta sus al brosurii tipizate cu datele personale.

Timpul de lucru pentru completarea casetei de identificare este de 15 minute; timpul efectiv de lucru pentru fiecare probă scrisă este de 120 de minute si începe după completarea casetei de identificare. 

Colțul lucrării conținând datele personale ale elevului nu se închide și nu se lipește, secretizarea urmând să fie realizată în platforma destinată evaluării digitalizate după încărcarea acesteia.

La simularea probelor din cadrul Evaluării Nationale pentru absolventii clasei a VIII-a, elevii primesc subiectele în formă de broșură, putând să solicite și pagini suplimentare, dacă este cazul. Tipărirea față-verso a broșurii este obligatorie, pentru a se putea realiza secretizarea lucrărilor.

Broșura se predă la finalul probei şi, întrucât conține subiecte, aceasta nu rămâne în posesia elevilor.

Întrucât pentru itemii obiectivi nu sunt prevăzute spații de rezolvare, elevul rezolvă acești itemi pe ciornă și scrie răspunsul corect în broșură. Aceasta conține, la final, pagini suplimentare liniate, pe care elevul le poate folosi în vederea finalizării răspunsurilor ce necesită redactare, în cazul în care spațiul alocat nu a fost suficient sau a greșit și dorește să reia rezolvarea.

Pe lângă broșura cu subiecte, CNPEE transmite, la fiecare probă, un fișier cu două pagini liniate care se tipăresc față-verso pe o foaie. Aceste foi sunt distribuite, la cerere, pentru situația în care elevul depășește spațiile din broşură pentru redactarea răspunsurilor și paginile suplimentare liniate din cadrul broşurii.”

Precizări pentru proba de limba si literatura română şi/sau maternă:

„La proba de limba si literatura română şi/sau maternă, un răspuns completat în căsuța de răspuns poate fi corectat prin tăierea cu o linie orizontală a literei scrise în căsuță și scrierea în dreapta căsuței a literei asociate răspunsului considerat corect

De asemenea, un răspuns care constă în marcarea cu X a unei opțiuni poate fi corectat prin tăierea cu o linie orizontală a marcajului X și marcarea cu X a răspunsului considerat corect.

La proba de limba literatura română și/sau maternă sunt permise sublinierile pe text cu creion sau stilou/pix de culoare albastră. În cazul itemilor care vizează sintaxa frazei este permisă delimitarea propozițiilor în frază, fără a se considera semn particular.”

Precizări pentru proba de matematică

„La proba de matematică, un răspuns de la Subiectul I sau de la Subiectul al II-lea poate fi corectat prin tăierea cu o linie orizontală și încercuirea altui răspuns considerat corect.

La figurile de la proba de matematică sunt permise marcajele pe figură si completarea figurilor cu creion sau stilou/pix de culoare albastră

De asemenea, este permisă realizarea unor figuri geometrice (cu creion sau stilou/pix de culoare albastră) în spațiul pus la dispoziție pentru rezolvarea problemelor.”

Precizări generale:

Elevii care doresc să corecteze o greșeală o taie cu o linie orizontală si completează, alături, răspunsul considerat corect.

Elevii cărora nu le este suficient spațiul din broșură pentru redactarea răspunsurilor pot solicita pagini suplimentare pe care pot continua formularea răspunsurilor.

Numerotarea paginilor suplimentare se realizează de către profesorul asistent la predarea lucrării de către elev. Pe prima pagină a broșurii se completează numărul total de pagini primite de la elev. Spațiile rămase libere/necompletate se barează/marchează cu litera Z. Numerotarea paginilor distribuite elevilor, la cerere, se face în continuarea numărului de pagini prevăzut în broşură, în spațiul alocat.

După finalizarea fiecărei probei scrise din cadrul simulării nationale, în limita maximă a timpului alocat acesteia, elevii predau lucrările asistenților, care le verifică:

a) după încheierea numerotării, elevii predau asistenților lucrările și semnează pentru confirmarea predării lucrării şi a numărului de pagini;

b) la predarea lucrărilor, asistenții verifică numărul de pagini și îl trec în procesele-verbale de predare-primire pe care le semnează elevii, precum și în rubrica prevăzută pe prima pagină a lucrării.

După verificarea fiecărei lucrări, în ordinea primirii acestora, în prezența elevilor, asistenții scanează lucrarea, verifică dacă numărul paginilor scanate corespunde cu numărul paginilor lucrării în format fizic şi cu numărul de pagini trecut în procesul-verbal de predare-primire al acesteia, precum și gradul de lizibilitate al lucrării scanate, o încarcă, o marchează în platforma destinată evaluării digitalizate a evaluării nationale pentru absolvenții clasei a VIII-a. Lucrarea elevului eliminat nu se scanează și nu se încarcă în platformă.

La expirarea celor două ore acordate, elevii predau lucrările în faza în care se află, fiind interzisă depășirea timpului stabilit. Trei elevi rămân în sală până la scanarea ultimei lucrări.

Procedura poate fi consultată mai jos:

Foto: © Lightpoet | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
Simulare Evaluare Națională 2024. Ce se întâmplă dacă pică platforma în care se scanează lucrarile sau dacă un elev scrie prea mic? 12 răspunsuri de la Ministerul Educației
Ligia Deca: Evaluarea digitalizată nu influențează tipurile de subiecte, baremul, timpul de lucru al copiilor. Singura diferență este că lucrarea va fi secretizată automat, când este scanată în prezența elevilor

3 comments
  1. Elevii nu mai pot fi obligați să rămână ultimii 3 până scaneaza mormolocii hârtiile.
    Când termini predai lucrarea și pleci, daca nu te lasă e sechestrare de persoane, caz penal.

    Nu e vorba de a rămâne 10 minute ci vreo 2 ore că hârtiile se scanează lent, cam minim 4 minute lucrarea cu tot cu formalități semnături. Deci în loc sacse termine la ora 12 se termina la 15-16. Cine sta încă 3-4 ore in plus degeaba?

  2. Fără auditarea externă a platformei, fără mecanisme de control, nu există nicio garanție că această platformă nu reprezintă doar un alt instrument de centralizare/monopolizare a corupției, valorificat politic. Faptul că la examenul de Bacalaureat din vara anului trecut, subiectele la prima probă scrisă au fost “scăpate” încă din seara anterioară probei (situație identică cu cea din anul anterior), fără ca Ministerul Educației să recunoască vulnerabilitățile, fără să ancheteze, fără să afle și fără să sancționeze vinovații, nu oferă garanții privitoare la bunele intenții ale politicienilor care gestionează educația. În lipsa unei transparențe autentice în gestionarea acestei platforme, se pot imagina zeci de scenarii care conduc la fraudarea rezultatelor. De la alocarea lucrărilor “speciale” către perechi de evaluatori care statistic acordă doar note de trecere/note mari (unii pot fi special instruiți să acorde doar note de 10, astfel încât să primească la evaluare lucrările “specialilor”), până la înlocuirea fișierelor pdf, alterarea imaginilor, modificarea sau înlocuirea borderourilor evaluatorilor etc. Atâta timp cât există dovezi ale desecretizării subiectelor, inaintea probelor, la sesiunile de examen anterioare, nimic nu oferă garanții de integritate ministerului.

  3. Doresc să fiu informată cu toate noutățile ce intervin în Sistemul de Învățământ . Mă interesează de asemenea noutățile intervenite ptr. cls. xll .

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like