Siguranța online a copiilor: „Eroii Internetului” – platformă educativă pentru elevi și profesori, lansată de Google

3.420 de vizualizări
Sursa: Google Romania
„Eroii Internetului” este numele unui nou program lansat în România de Google, care își propune „să ajute copiii să învețe să exploreze Internetul în siguranță și cu încredere”. Programul este construit în jurul unui „cod” specific eroilor, cu elemente precum „distribuie cu prudență”, „nu te lăsa păcălit” și „securizează-ți secretele.” El oferă cunoștințe digitale de bază, de siguranță și securitate online și se adresează copiilor cu vârste școlare și profesorilor.

Potrivit anunțului, „Eroii Internetului” cuprinde:

  • o programă despre siguranța online, dedicată profesorilor
  • lecții digitale ce pot fi folosite în predare
  • activități ce pot fi folosite în clasă
  • un ghid al familiei, care va ajuta părinții și copiii să discute, să învețe și să se gândească împreună la siguranța online.

Cum descrie Google „codul euroului pe Internet”:

  • „Copiii învață să distribuie prudent informații – responsabilitatea comunicării online, ce ai voie să distribui și cu cine, să nu se lase păcăliți online, în principal prin a detecta ce este real și fals; cum să-și securizeze secretele (informațiile personale), conduită pe internet și cum să fie amabili, pentru a descuraja comportamentul de bullying, să fie curajoși și deschiși și să întrebe un adult atunci când întâlnesc ceva suspect pe Internet.”

Pentru a-și testa cunoștințele învățate pe platformă, copiii au la dispoziție un joc, Interland, în care trebui să străbată cu bine Tărâmul comorii, Tărâmul Amabilității, Râul Realității și Muntele Atenției.

Programul „Eroii internetului” este gratuit pentru oricine, iar Google anunță că va organiza în toată țara seminarii și sesiuni de pregătire pentru profesori, în domeniile siguranței și securității online, protecției datelor personale și confidențialității, conduitei online și cunoștințe digitale.

  • Elisabeta Moraru, Country Manager Google România:
    „Spre deosebire de alte programe de siguranță online, care pun accent pe amenințări și restricții, „Eroii Internetului” se concentrează pe educarea abilităților și aptitudinilor tinerilor, încurajându-i să facă schimbări în bine în jurul lor. Vrem să-i ajutăm pe tineri, părinți și profesori să navigheze pe Internet cât mai conștient, responsabil și în siguranță posibil”.


1 comment
  1. Cred că este o idee bună, dar eu personal nu folosesc nicio rețea socială.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like
meditații în perioada în care școlile au fost închise

Profesorii care fac meditații cu elevii de la clasă vor fi verificați de Autoritatea pentru inspecție școlară, dacă sunt semnalări, „nu va funcționa principiul autosesizării” – ministrul Educației

Cadrele didactice care fac meditații cu elevii de la clasă vor fi verificate de către Autoritate Națională pentru Inspecție Școlară și Asigurarea Calității (ANISAC), „atunci când aceste situații vor fi…
Vezi articolul

Constantin Șerban, învățătorul înregistrat abuzând elevii săi și sancționat pentru lovirea unei fete de clasa a II-a, își continuă liniștit cariera politică în PNL. Deputatul Alexandru Muraru, președintele PNL Iași, se afișează în imagini pe Facebook alături de acesta

Constantin Șerban, învățătorul PNL-ist care a fost înregistrat abuzând elevii săi și ulterior dat afară din postul de învățător, dar păstrat în Consiliul de Administrație al școlii ca reprezentant PNL…
Vezi articolul