Sindicatele din Educație protestează față de instrucțiunea cu testarea elevilor printr-o petiție trimisă membrilor, pe care aceștia ar trebui să o trimită pe două adrese de email ale Ministerului Sănătății. Cer ca testele să fie făcute de părinți

5.479 de vizualizări
Foto: captură petiție FSLI
Cele două federații sindicale din Educație protestează față de instrucțiunea cu testarea elevilor printr-o petiție trimisă membrilor, pe care aceștia ar trebui să o trimită pe două adrese de email ale Ministerului Sănătății, potrivit apelului publicat pe paginile organizațiilor. Reprezentanții profesorilor enumeră o serie de motive pentru care cer modificarea actului normativ.

Demersul vine după ce ministrul Sorin Cîmpeanu a declarat că instrucțiunea dată de ministerul Sănătății privind testarea elevilor „nu poate fi implementată real în școli”.

Redăm textul petiției:

„Petiție prin care protestăm faţă de aplicarea Instrucțiunii privind procedura de lucru privind realizarea testării cu teste rapide antigen din salivă, pentru diagnosticarea infecției cu SARS-CoV-2 a elevilor în unitățile de învățământ, deoarece:

  • ținând cont de numărul mare de elevi dintr-o clasă, dar și de la nivelul unității, testarea nu se poate realiza într-un interval timp scurt, ceea ce va afecta semnificativ desfășurarea procesului de predare-învățare- evaluare;
  • angajații din învățământ nu beneficiază de echipamente de protecție, absolut necesare pentru evitarea infectării cu acest virus, care se transmite, așa cum bine se cunoaște, prin intermediul secrețiilor eliminate de către persoanele infectate, prin expirație, atunci când strănută, vorbesc sau tușesc;
  • testarea tuturor elevilor în sala de clasă va crește riscul infectării acestora, dar și a salariatului care este responsabil de testare, având în vedere, atât numărul de elevi, prezenți concomitent în sala de clasă, dar și dimensiunile acestora; astfel, scopul prevenției nu va fi atins, ci, din contră, se creează premise pentru transmitere între elevi;
  • colectarea testelor folosite trebuie să se facă în condiții de siguranță, lucru care nu se poate realiza la nivelul unității de învățământ, în condițiile în care acestea nu sunt unități sanitare și nu există încheiate contracte cu firme specializate în colectarea deșeurilor medicale cu potențial infecțios;
  • nu avem pârghii pentru a putea obliga elevii să vină nemâncați la școală;
  • administrarea testelor necesită existența acordului informat al părintelui.

Pentru aceste considerente, vă solicităm să dispuneți modificarea Instrucțiunii privind procedura de lucru privind realizarea testării cu teste rapide antigen din salivă, pentru diagnosticarea infecției cu SARS-CoV-2 a elevilor în unitățile de învățământ, astfel încât aceste teste să fie realizate de părinți.

Mai jos veți găsi modelul de petiție individuală sau cu tabel anexat.

Petiția semnată de membri se va trimite pe adresa de email: ministru@ms.ro și relatii.publice@ms.ro”, scriu sindicatele.

Luni după-amiază Ministerul Educației a întrebat public Ministerul Sănătății, printr-un comunicat și o adresă, dacă testele pot fi făcute și de către părinți, dacă aceste teste sunt și pentru copiii de grădiniță și dacă testarea trebuie făcută cu acordul părinților.

Divergențele au apărut după ce vineri Ministerul Sănătății a emis o instrucțiune – act normativ – prin care organizează testarea în școli, pe bază de teste antigen rapide din probe de salivă.

Procedura presupune, printre altele, ca elevii care urmează să fie testat să mănânce sau să bea nimic cu cel puțin o oră înainte de efectuarea testului. Testarea trebuie să se facă în zilele de luni și joi, înaintea începerii orelor de curs, prevede procedura.

Testele folosite și recipientele lor sunt „considerate deșeuri medicale cu potențial infecțios” și vor fi colectate printr-o procedură specială specificată într-un ordin din 2012 pentru colectarea deșeurilor medicale.


6 comments
  1. Sindicatele protestează pentru ca toti profesorii ne agatam de sindicate cu speranta, sa mai scapam de cate un abuz al lui Câmpeanu.
    Daca nu incurca el lucrurile, nu ne aducea pe cap si M Sanatatii. Ne ajung dictatorii din M Educatiei.
    In plus, aceste teste nu sunt concludente. Deseori pot fi fals pozitive sau fals negative.
    A adus aceare teste si abia apoi se intreaba ce să faca cu ele. Si a cazut desigur, pe capul cadrelor didactice, pe care le calca in picioare zilnic.

  2. Se misca in sfarsit ceva. Scurt si la obiect, motive reale si pertinente. Pacat ca a trebuit lumea sa cerseasca un formular de petitie de la sindicate si sa avertizeze despre iesirea membrilor din sindicat. Nu membrii trebuiau sa vina cu initiativa, ci liderii.

  3. Nu trebuie sa trimit ca parinte nicio petitie. Nu sunt de acord sa imi testeze copilul ( vaccinat) un cadru didactic (nevaccinat si nepregatit nici macar pentru ce preda) intr-o sala de clasa spalata cu mopul de la baie de catre o minoritata…Punct.

    1. Nu faceti parte din personalul din educatie. Petitia este pentru angajatii din educatie afiliati unui sindicat, nu pentru parinti. Minoritara? Sunteti rasista? Mopul de la baie? Dar ce, aveti impresia ca in scoala sunt 7 mopuri pe alese? Va credeti la Casa Alba? Ziceti bogdaproste ca este mop, apa. Altii nu au aceasta posibilitate. La noi e wc turcesc in curte. Acolo te bat vanturile, zapezile de te intorci mai “pisorcos” decat ai plecat. Aveti idei putine si preconcepute. Testul este simplu: scuipa copilul si ii detectati valoarea ca la un test de sarcina elementar. In igiena si curatenia casutei dumneavoastre.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

„Mi-e teamă că vom fi obligați să acceptăm un număr prea mare de elevi care vor repeta, vrând-nevrând, anul școlar”, spune Ministrul Educației: În localitățile care intră în carantină „ne vedem puși cumva cu spatele la zid”

„Mi-e teamă că vom fi obligați să acceptăm un număr prea mare de elevi care vor repeta, vrând-nevrând, anul școlar”, a declarat ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, într-o conferință online organizată…
Vezi articolul