“Sunt sau nu urmăriții penal din România cei mai potriviți să le țină discursuri elevilor?” – întrebarea unui parlamentar pentru ministrul Ligia Deca, după ce primarul din Iași, Mihai Chirică, suspect într-un dosar DIICOT, a participat la un eveniment școlar

1.465 de vizualizări
La Gala Excelentei in Educatie / Foto: Facebook.com – Mihai Chirica
Ministrul Educației, Ligia Deca, este îndemnată “să răspundă clar: sunt sau nu urmăriții penal din România cei mai potriviți să le țină discursuri elevilor?”. Întrebarea e formulată de senatorul USR Marius Bodea, în urma participării primarului din Iași, Mihai Chirică, la un eveniment școlar desfășurat în Iași, în ziua în care el a fost pus sub control judiciar într-un dosar DIICOT. 

Marius Bodea fac referire la evenimentul Gala Excelenței în Educație, în care au fost premiați elevii olimpici și profesorii lor și la care a participat și Mihai Chirică:

  • “Prezența lui Mihai Chirica la un eveniment în care a fost onorată performanța școlară este cu atât mai nepotrivită cu cât a avut loc chiar în ziua în care judecătorii l-au pus sub control judiciar, după ce a fost plimbat cu duba DIICOT prin oraș și audiat într-un uriaș dosar de corupție în care este direct implicat direct atât el, cât și alți reprezentanți ai Primăriei Iași”, afirmă senatorul Bodea.

El susține că “s-ar cuveni ca Ministerul Educației să interzică – dacă bunul simț nu e suficient – ca orice personaj cu dosar penal să mai fie invitat la evenimente școlare în care este premiată performanța”. Și continuă: “Vă îndemn, doamnă inspector general (din Iași – n. red.) Luciana Antoci, doamnelor și domnilor inspectori generali din toată țara, să începem curățenia și prin acest pas ușor de făcut: să nu mai aducem penali în școală!”.

Edupedu.ro a scris, vineri, că două evenimente asociate cu excelența școlară și academică din Iași au fost ocazii pentru primarul orașului, Mihai Chirică, să “iasă în lume” în momentul în care tocmai a devenit suspect într-un dosar DIICOT și a fost plasat sub control judiciar. Anume, joi, primarul a participat la o Gală a Excelenței în Educație, de premiere a elevilor olimpici ieșeni, după cum el însuși a comunicat pe Facebook. Și, tot joi, el a fost prezent la inaugurarea Casei Universitarilor, eveniment organizat de Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” din Iași (UAIC), potrivit unui comunicat al instituției. 

Citește și:
Primarul Iașului, Mihai Chirică, proaspăt suspect într-un dosar DIICOT și plasat sub control judiciar, se afișează cu elita școlară și universitară, căreia îi promite că administrația locală va continua să “valorifice avantajul tinereții”

2 comments
  1. Bineînțeles că penalii nu au ce cauta nici măcar în calitate de spectatori la evenimentele școlare.Din nenorocire,infumurarea și nesimtirea ii face sa nu mai știe de nici o măsură.Atata timp cât asa zișii formatori de opinie sunt recoltați inclusiv din protagoniștii marilor escrocherii financiare și progeniturile lor ,trăim intr-o societate bolnava.Vezi televiziunile:Realitatea plus( rezultata dintr-o alta Realitate tv,îngropată în falimente și datorii la stat) e proprietatea fam .Păcuraru,familie de escroci și pușcăriași,ca și B1tv,proprietatea clanului Păunescu,la fel falimentara și cu datorii neplătite la stat.halal exemplu,iar CNA doarme,doarme dusa!!!!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca anunță că implementează prin politici proprii mecanisme din planul consorțiului european pentru care nu a primit finanțare europeană

Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca anunță că va implementa “prin politici proprii mecanisme ale proiectului european InclusU”. După ce proiectul de consorțiu european condus de Universitatea din Lille, în care se…
Vezi articolul

Jandarmeria: Agresorul de la Ploiești avea la el un cuțit de bucătărie, un toporaș, o teslă, un patent, o foarfecă, un PET de 2 l tăiat în care se aflau cuie, o sticlă cu țuică

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Școlar Prahova, profesorul Aurel Graur, a declarat pentru Edupedu.ro că incidentul cu profesoara înjunghiată de fostul elev s-a petrecut la unul dintre liceele considerate printre cele…
Vezi articolul

Regulile de predare online: Profesorii pot pune note și face evaluări fără să ceară acordul părinților, pun absențe elevilor care nu intră la cursuri / Inspectoratul: Profesorii nu sunt plătiți pentru orele online pe care nu le fac

Bucureștiul și alte zeci de orașe din România au intrat în Scenariul 3, roșu, în care toate unitățile de învățământ din preuniversitar, adică grădinițele, școlile primare, gimnaziale și liceele, precum…
Vezi articolul

Raportul proiectului legii învățământului superior a fost adoptat de Comisia de învățământ din Senat / A fost adoptat și un amendament nou care prevede acordarea de două salarii la ieșirea la pensie și în învățământul universitar

„Raportul de admitere cu amendamente admise și respinse proiectul legii învățământului superior, L 283 /2023 a fost adoptat”, a anunțat Monica Anisie, președinta Comisiei de învățământ din Senat, în urma…
Vezi articolul

O „săptămână verde” pentru conștientizarea schimbărilor climatice ar putea fi introdusă în structura anului școlar. Cîmpeanu: „Găsesc că este o idee foarte bună și susțin această propunere”

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a declarat că susține propunerea introducerii în structura anului școlar a unei săptămâni verzi, pentru ca elevii să conștientizeze efectele schimbărilor climatice. Săptămâna verde s-ar asemăna…
Vezi articolul