SURSE Modificări la olimpiadele școlare 2024: Elevii de gimnaziu, excluși de la Olimpiada „Lectura ca abilitate de viață” – OLAV, tăieri de faze naționale la competițiile sportive ONSȘ, fără clasele III-IV la Olimpiada de muzică – UPDATE

13.088 de vizualizări
Foto: Pexels.com
Elevii de gimnaziu nu vor participa la Olimpiada „Lectura ca abilitate de viață” – OLAV 2024, după cum prevede calendarul olimpiadelor școlare naționale obținut pe surse și consultat de Edupedu.ro. Doar elevii de liceu ar urma să participe la olimpiadă, cu etapa județeană nestabilită încă și cea națională la Bistrița pe 19-23 aprilie (proba A) și 23-26 mai (proba B). Modificări sunt și la unele competiții din cadrul Olimpiadei Naționale Sportul Școlar (ONSȘ) care nu vor mai continua după fazele pe județ, conform surselor Edupedu.ro.

Mai exact, potrivit calendarului olimpiadelor școlare naționale aflat în lucru la Ministerul Educației, pentru Olimpiada „Lectura ca abilitate de viață” – OLAV 2024 sunt vizați doar elevii claselor IX-XII. În anii trecuți, din cei cel puțin 10 ani de istorie ai acestei competiții, au participat și elevi de gimnaziu, zeci de mii ca număr, potrivit surselor Edupedu.ro.

Conform acelorași surse, decizia renunțării la categoria de gimnaziu pentru OLAV ar fi fost luată după ce, în ultimii doi ani, ar fi fost discutată renunțarea completă la această competiție.

  • Modificările la OLAV, ONSS, dar și Olimpiada de Interpretare Instrumentală ar veni după ce o comisie a Ministerului Educației ar fi lucrat la trierea olimpiadelor și la revizuirea competițiilor la care să participe elevii în anul școlar 2023-2024.

De menționat că, deși încă din luna septembrie Ministerul Educației adună date și locații pentru desfășurarea olimpiadelor școlare naționale și cei mai mulți organizatori, mai ales reprezentați de societățile de specialitate, transmit propunerile până în luna octombrie de regulă, calendarele olimpiadelor școlare nu sunt publicate nici cu 2 zile înainte de începutul lunii februarie, în care se ar urma să se țină fazele locale și județene cele mai multe.

Iată ce prevede calendarul obținut de Edupedu.ro pe surse, pentru OLAV:

Ce prevedea calendarul din anul școlar trecut:

În ceea ce privește Olimpiada Națională a Sportului Școlar (ONSȘ) 2024, mai multe sporturi, de exemplu tenisul de masă, se vor opri cu etapele la fazele județene, potrivit surselor Edupedu.ro, în condițiile în care calendarele județene, stabilite în teritoriu din toamnă, nu prevăd și date pentru etapele naționale, în anii trecuți organizate.

Conform acestora, elevii și profesorii care au susținut fazele locale și județene după calendare stabilite de Inspectoratele școlare și s-au calificat la etapa națională nu au fost înștiințați despre continuare și demersuri, așa cum se întâmpla în alți ani. Motivul renunțării la celelalte etape ar fi cheltuielile cu organizarea acestora, dar și cu banii de burse care ar urma să fie plătiți anul școlar viitor.

(sursa)

Și la Olimpiada de Interpretare instrumentală 2024 dispar două clase care până acum puteau participa la competiție: a III-a și a IV-a, prevede calendarul obținut pe surse de Edupedu.ro. Motivul renunțării la aceste două clase este legat de renunțarea la acordarea, în acest an, de burse de merit sau a altor forme de burse care s-au acordat în anul școlar 2022-2023 elevilor din ciclul primar pentru rezultatele la competițiile școlare.

Iată ce arată calendarul obținut pe surse de Edupedu.ro:

Calendarul de anul școlar trecut (2022-2023):

Olimpiada de muzică este printre puținele competiții cu rang de olimpiadă la care pot participa și elevii din ciclul primar, iar din acest motiv în anul școlar curent, conform metodologiei de acordare a burselor aprobată prin OME 6238/2023, elevii de clasa a V-a trebuie să primească burse de merit pentru premiile din anul școlar trecut, când erau clasa a IV-a, la competiții de acest fel, ceea ce a generat confuzii în rândul școlilor. Eliminarea celor două clase din concurs ar preveni acest lucru anul școlar viitor, potrivit surselor Edupedu.ro.

Articol în curs de actualizare.


2 comments
  1. A fost eliminat si Campionatul European Scolar( cu mai multe discipline de concurs), singura competitie sportiva internationala pentru elevi din Europa.
    Este clar ca ME nu este interesat cu adevarat de performanta, ci doar de economie…daca mai exista vreo indoiala.😁

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

“Cred că Franța ar trebui să retragă ordinul ministrului care a fost dovedit că plagiază” – conferențiarul universitar Ruxandra Ivan, căreia i-a fost acordat Palmes Académiques, ordin acordat anterior și ministrului acuzat de plagiat Sorin Cîmpeanu / Ea a invocat integritatea academică în discursul prin care, miercuri seară, a primit ordinul

Onestitatea academică a fost invocată de Ruxandra Ivan, conferențiar la Facultatea de Științe Politice a Universității din București, în discursul prin care, miercuri seară, a primit ordinul “Palmes Académiques“ în…
Vezi articolul

ULTIMA ORĂ Comisia de tăiat hârtii propune eliminarea comisiei metodice, a proceselor verbale, a portofoliului dirigintelui, a rapoartelor despre situația socială și despre programele de sprijin

,,Comisia de tăiat hârtii” de la ministerul Educației a făcut publice câteva dintre propunerile de debirocratizare conținute în primul raport, măsuri ce „ce au în vedere eficientizarea procesului de predare…
Vezi articolul

VIDEO Ligia Deca și Klaus Iohannis participă la festivitatea de deschidere a noului anul școlar de la Școala Gimnazială nr. 162 din Giulești, unde 45% dintre elevi provin din familii dezorganizate, potrivit directorului Dorin Stoican

Ministrul Educației, Ligia Deca, și președintele României, Klaus Iohannis, participă la Festivitatea de deschidere a noului an școlar, organizată la Școala Gimnazială Nr. 162 din București, potrivit unui informări de…
Vezi articolul

Ministerul “se pare că va accepta ca proba de limba română să fie de sine stătătoare” la Bacalaureat, dar pe partea de admitere la colegii “ei încă se țin tari” – reprezentantul Federației părinților, după consultările pe proiectul de lege a învățământului preuniversitar

Reprezentanții Ministerului Educației “încă se țin tari” în ceea ce privește propunerile referitoare la examenul de admitere în clasa a IX-a, la colegiile naționale, conform proiectului de Lege a învățământului…
Vezi articolul