SURSE: Proba scrisă de la Titularizare 2020 se va susține în școli numite „centre de concurs”, stabilite de Inspectorate

33.091 de vizualizări
Documente obligatorii pentru educatori în anul școlar 2024-2025
Foto: Pexels.com
Proba scrisă de la examenul de Titularizare 2020 se va susține în școli numite „centre de concurs”, potrivit surselor Edupedu.ro. Aceste unități de învățământ vor fi stabilite de inspectoratele școlare potrivit unei metodologii și unui calendar pe care Ministerul Educației le pregătește și care ar urma să fie publicate săptămâna viitoare.

Alegerea școlilor în care se va susține proba scrisă de la Titularizare 2020 se va face în funcție de câți candidați sunt într-o anumită zonă și în funcție de mărimea școlilor respective, pentru a putea asigura desfășurarea în condiții de distanțare, au mai precizat sursele Edupedu.ro.

Reamintim că Ordonanța de Urgență 70/2020, aprobată ieri de Guvern prevede că proba scrisă de la Titularizare va fi în cadrul probei scrise de la concursul național organizat de inspectoratele județene, iar proba practică a fost anulată.

Prevederile referitoare la Titularizare 2020 din OUG 70 sunt următoarele:

„Art. 42 – (1) Începând cu data intrării în vigoare a prezentei Ordonanțe de urgență și până la eliminarea restricțiilor privind adunările publice de către autoritățile de resort, prin derogare de la prevederile art. 254 alin. (8) lit. a) din Legea nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, concursul prevăzut de art. 254 alin. (3) din Legea nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, constă într-o probă scrisă în cadrul concursului prevăzut la art. 89 din Legea nr. 1/ 2011, cu modificările și completările ulterioare,  pentru angajarea personalului didactic de predare cu contract individual de muncă, pe baza programelor specifice aprobate de Ministerul Educației și Cercetării.

(2) Începând cu data intrării în vigoare a prezentei Ordonanțe de urgență și până la eliminarea restricțiilor privind adunările publice de către autoritățile de resort, prin derogare de la prevederile art. 254 alin. (8) lit. b) din Legea nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, concursul prevăzut de art. 254 alin. (3) din Legea nr. 1/2011, cu modificările şi completările,  privind angajarea prin plata cu ora a personalului didactic asociat și a personalului didactic pensionat  constă  în prezentarea unui curriculum vitae, care să conțină elemente relevante cu privire la activitatea profesională.

Art. 43 – La data intrării în vigoare a prezentei Ordonanțe de urgență, se abrogă dispozițiile art.7 , art.10 și art.11 din Ordonanța de urgență  nr. 58/2020, privind luarea unor măsuri pentru buna funcționare a sistemului de învățământ”.

Ce prevede Articolul 89 din Legea Educației Naționale:

”Personalul din învăţământul preuniversitar
Art. 89

(1) În învăţământul preuniversitar de stat, posturile didactice/catedrele vacante şi rezervate se ocupă prin concurs naţional organizat de inspectoratul şcolar, conform unei metodologii-cadru elaborate de Ministerul Educaţiei Naţionale, cu consultarea partenerilor de dialog social, aprobate prin ordin al ministrului educaţiei naţionale şi publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, până la data de 15 noiembrie a fiecărui an.

(2) În învăţământul preuniversitar particular, posturile didactice/catedrele vacante şi rezervate se ocupă prin concurs organizat la nivelul unităţii de învăţământ particular sau prin asociere temporară la nivel local, judeţean ori interjudeţean, conform unei metodologii-cadru elaborate de Ministerul Educaţiei Naţionale. Unităţile de învăţământ preuniversitar particular pot decide şi ocuparea posturilor didactice/catedrelor vacante şi rezervate în condiţiile alin. (1).”

Reamintim că potrivit Calendarului de Titularizare inițial, anulat în luna martie, pe 8 mai ar fi trebuit să se afișeze lista posturilor vacante/rezervate, în urma etapelor de mobilitate anterioare: restrângere de activitate, pretransfer, modificarea contractului de muncă (CM) pe durata viabilității postului, respectiv continuitate, iar în perioada 11-15 mai să se depună dosarele de înscriere la examenul de Titularizare, sesiunea Iulie 2020.

FOTO: pexels.com


5 comments
  1. Puneți întrebări la care încă nu veți primi răspuns concret …doar presupuneri!Aveti rabdare și se vor clarifica lucrurile.Spor la munca !

  2. Buna ziua!
    Puteti sa-mi spuneti in ce perioada se depun dosarele ptr.titularizare daca a cazut perioada initiala?
    Multumesc!

  3. Cum se poate publica așa ceva?! Este lipsit de sens să anunți … “modificările şi completările ulterioare”. Este egal cu zero un astfel de anunț! Sunt persoane care așteaptă ceva concret! Mai mult, astfel de formule sunt străine limbii române, sunt convins!

    1. Tot ce se refera la titularizare si grade didactice in acest an este publicat in Monitorul Oficial. Cautati si pe adresa Inspectoratului scolar. Normal ar fi sa publice si ei cum se vor desfasura aceste examene.

  4. Bună ziua.Puteti să îmi spuneți,va rog,daca nota este valabilă în ședința de titularizare din orice judet sau este valabilă doar in judetul in care ai susținut examenul iar în celelalte poți să iei doar suplinire?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Directorii școlilor cu rată mică de vaccinare în rândul profesorilor și angajaților vor fi schimbați, spune ministrul Educației: Vom lua măsuri chiar și la nivel de inspectorat școlar județean / Sunt 3.000 de școli sub pragul de 60%

Directorii școlilor cu rată mică de vaccinare în rândul profesorilor și angajaților vor fi schimbați din funcție, a declarat ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, duminică seara, la Digi24. Acesta a lăsat…
Vezi articolul

Cîmpeanu: Viabilitatea unui post nu va mai fi certificată doar de școală, ci viza finală va fi dată de Direcția Județeană pentru Învățământ Preuniversitar

„Viabilitatea unui post nu va mai fi certificată doar de școală, ci viza finală va fi dată de Direcția Județeană pentru Învățământ Preuniversitar, respectiv Direcția Municipiului București pentru Învățământ Preuniversitar”,…
Vezi articolul

OFICIAL Profesorii care vor preda la clasele primare vor avea în formarea inițială – nivel licență 25 de examene și 18 colocvii, 15% practică pedagogică și doar o oră de pedagogie digitală pe săptămână în penultimul semestru

Ordinul cu metodologia privind înființarea și organizarea programului de studii universitare de licență „Pedagogia învățământului primar” a fost publicat în Monitorul Oficial. Viitorii învățători vor studia materii precum Educaţie ŞTIAM (ştiinţe,…
Vezi articolul