meditații în perioada în care școlile au fost închise

Orientarea școlară a copiilor cu cerințe educaționale speciale (CES) în funcție de 4 niveluri de sprijin, CJRAE și unitățile de învățământ special ar urma să asigure educația acestora în toate grădinițele, școlile și liceele, de masă sau speciale – proiectul legii Deca

Există mai multe modificări care privesc copiii cu CES (cerințe educaționale speciale) în proiectul legii învățământului preuniversitar: 4 niveluri de sprijin, adaptarea curriculumului și servicii complementare în funcție de cele…
Vezi articolul

Includerea elevilor cu nevoi speciale de învățare în clase din sistemul general de învățământ, în cât mai mare măsură – susținută printr-un amplu studiu american referitor la rezultatele lor la învățare

Argumentele în favoarea integrării elevilor cu cerințe educaționale speciale în clase din cadrul sistemului general de învățământ, argumente care nu s-au bazat pe rezultate academice de necontestat până acum, au…
Vezi articolul

Traseul educațional complicat al unui copil cu autism, explicat de psihologul Anca Dumitrescu: Face ani de terapie, merge la școală, ține pasul. Nu înseamnă că “gata, am terminat”. Autismul vine și cu alte modificări / Tehnici utile profesorilor pentru înțelegerea și gestionarea comportamentului elevilor

“Doar 3% dintre copiii cu tulburare din spectru autist au IQ peste medie. Să spunem că asta reprezintă autismul este eronat, pentru că se creează o imagine falsă. Vorbim de…
Vezi articolul

În multe dintre școlile unde învață elevi cu cerințe educaționale speciale, consilierul școlar vine doar din când în când, iar spațiul fizic nu este amenajat pentru elevii cu dizabilități – sondaj Salvați Copiii

În mai bine de jumătate dintre școlile ai căror directori sau profesori au participat la un sondaj Salvați Copiii, școli unde învață și elevi cu cerințe educaționale speciale, consilierul școlar…
Vezi articolul

OFICIAL Elevii cu cerințe educaționale speciale se pot înscrie începând din 30 iunie la liceu sau școală profesională, pe locuri speciale / Ana Dragu: Profesorii care au adaptat programa pentru acești copii își vor vedea acum efortul răsplătit

Ministrul Educației, Monica Anisie, a emis Ordinul care reglementează, la admiterea la liceu 2020, locuri distincte pentru elevii cu CES (cerințe educaționale speciale) din școlile de masă și școlile speciale,…
Vezi articolul