Lupta generalului Ciucă cu sesizările de plagiat: La cererea fostului premier, Curtea de apel Cluj obligă Ministerul Educaţiei să se abţină de la analiza suspiciunilor de plagiat privind teza sa de doctorat

Curtea de Apel Cluj a obligat Unitatea Executivă pentru Finanţarea Învăţământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării şi Inovării (UEFISCDI) din cadrul Ministerului Educaţiei să nu admită în principiu sesizarea Asociaţiei Declic…
Vezi articolul

Manifest public al comunității Declic, miercuri, în fața Ministerului Educației, prin care i se cere ministrei Ligia Deca să organizeze de anul acesta cursuri de prim ajutor pentru elevii, profesorii și personalul nedidactic din școli, așa cum prevede legea

Comunitatea Declic organizează, miercuri, 27 septembrie, de la ora 13.00, un manifest public la Ministerul Educației prin care i se cere ministrei Ligia Deca să respecte obligația de a organiza cursuri…
Vezi articolul

Eliminarea examenului de admitere la liceu din proiectul legii Educației, varianta Deca, cerută într-o petiție Declic: ”Nu avem nicio garanție că examenele organizate de fiecare liceu în parte vor fi corecte și lipsite de corupție”

Eliminarea examenului de admitere la liceu prevăzut în proiectul legii învățământului preuniversitar, document publicat de ministra Ligia Deca luni, 27 februarie, este cerută într-o petiție online de pe platforma Declic:…
Vezi articolul

Dezbatere publică pe Legile Educației, cerută „urgent” printr-o petiție Declic: „Riscăm ca la votul în Parlament să ajungă niște legi proaste, care să servească intereselor politicienilor, și nu ale cetățenilor”

Dezbaterea publică pe Legile Educației este cerută „urgent” printr-o petiție Declic: „Este inacceptabil ca ministra Educației să ascundă de cetățeni legi cu impact major asupra tuturor copiilor, profesorilor și părinților”.…
Vezi articolul

Protest la Palatul Cotroceni față de menținerea lui Bode în funcția de ministru, anunțat astăzi de comunitatea Declic: “Activiștii îi solicită președintelui Klaus Iohannis să-l revoce din funcția de ministru al Internelor pe Lucian Bode, dovedit ca plagiator de Universitatea Babeș-Bolyai”

Comunitatea Declic anunță organizarea unui protest în fața Palatului Cotroceni joi, 19 ianuarie, față de menținerea lui Bode în funcția de ministru de Interne. „Prin acest demers, activiștii îi solicită…
Vezi articolul

Revocarea ministrului Bode din funcție, “dovedit ca plagiator de Universitatea Babeș-Bolyai”, cerută de comunitatea Declic / Imnul plagiatorilor, „Plagiamus Igitur” va fi cântat joi în fața Palatului Cotroceni

Comunitatea Declic cheamă cetățenii joi, 19 ianuarie, de la ora 12:00, la Palatul Cotroceni, pentru a cânta Imnul plagiatorilor „Plagiamus Igitur”. Prin acest demers, activiștii îi solicită președintelui Klaus Iohannis…
Vezi articolul

Plângere penală după anularea sesizărilor de plagiat în cazul premierului Nicolae Ciucă, depusă de Comunitatea Declic. Organizația cere verificarea modului în care dosarul a ajuns la judecătorul Marius Iosif, numit anterior în mai multe funcții publice de PNL

Comunitatea Declic, care derulează diferite campanii sociale, anunță într-un comunicat că depune joi plângere penală la DIICOT, cerând investigarea modului în care au fost anulate sesizările de plagiat în cazul…
Vezi articolul

Manifestație în sprijinul copiilor abuzați sexual și pentru o lege anti-viol, organizată de Sfântul Nicolae în fața Camerei Deputaților: din aproape 800 de agresori sexuali, doar 3 au ajuns în închisoare

Comunitatea Declic organizează, luni, de Sfântul Nicolae, evenimentul “Salvați-mă!: Protest în sprijinul copiilor abuzați sexual”, o manifestație prin care face apel la o lege anti-viol care să protejeze copiii, potrivit…
Vezi articolul