Italia va redeschide şcolile cu prezenţa copiilor în clase începând cu 26 aprilie, iar statul intenţionează să introducă teste de salivă pentru elevi, a anunţat secretarul de stat pentru educaţie Rossano…
Elevii din Italia au ieşit luni în stradă pentru a protesta față de prelungirea învăţământului la distanţă în contextul pandemiei, în timp ce ministrul educaţiei şi-a exprimat îngrijorarea în legătură…
O elevă din Italia, în vârstă de 12 ani, merge în fiecare zi în faţa şcolii sale din Torino (Piemont, nord-vest) pentru a cere redeschiderea acesteia, în condiţiile în care…
Luni, în Italia, majoritatea celor aproximativ 8 milioane de elevi revin la şcoală, după şase luni de închidere a unităţilor de învăţământ. O carantină imediată va fi impusă celor care…
Autoritățile italiene spun că vor face toate „sacrificiile necesare”, printre care se numără și măsura de a închide discotecile și barurile noaptea, pentru a opri o relansare a pandemiei și…
Premierul italian Giuseppe Conte a promis duminică redeschiderea şcolilor din ţara sa în luna septembrie, subliniind că o eventuală reluare a cursurilor în timpul verii ar fi pus în pericol…
Ministrul italian al Educaţiei, Lorenzo Fioramonti, şi-a dat demisia pentru că nu a primit finanţarea cerută pentru şcoli, potrivit unui mesaj publicat pe pagina personală de Facebook. Demnitarul explică motivele…
#Maturita2019 din Italia, similar cu Bacalaureatul din România, este subiectul unui val de îngrijorare printre cei peste o jumătate de milion de tineri din Peninsulă, care anul acesta vor susține…