Consiliul Național al Elevilor (CNE) „își exprimă dezacordul față de o parte dintre reformele propuse în raportul QX” prezentat de ministrul Educației pe 19 mai, potrivit unui comunicat de presă.…
Premierul desemnat Ilie Bolojan a anunțat duminică nominalizările din partea PNL pentru viitorul cabinet, iar pentru postul de ministru al Educației și Cercetării l-a nominalizat pe actualul ministru Daniel David.…
Ministrul Educației Daniel David a fost întrebat ce notă ar da sistemului de învățământ din România. „Eu aș da nota 7, pentru că avem și lucruri bune, dincolo de multe…
Organizația Salvați Copiii semnalează o serie de probleme care nu se regăsesc în raportul QX privind starea educației, precum extinderea națională a programelor de tip „Școală după Școală”, transportul școlar garantat…
Președintele Nicușor Dan a declarat în această dimineață, cu privire la ministrul Educației și Cercetării, că „domnul David a făcut un raport care prezintă foarte direct și obiectiv problemele mari…
Are ministrul Daniel David curajul și resursele de a schimba pe baze științifice educația din România? Reformarea reală a educației e o necesitate dincolo de orice dubiu, dacă vrem să…
Ministrul Educației, Daniel David, prezintă miercuri, de la 11.00, detalii privind Raportul QX de diagnostic în educație și cercetare, pe care l-a prezentat în premieră luni, 19 mai. El răspunde…
„Dincolo de salariul mediu, cred că trebuie să creăm indicatori de performanță, progres și incluziune care să permită profesorilor să câștige mai mult, dincolo de salariu minimal. Dacă nu facem…
Raportul-diagnostic în educație și cercetare, prezentat luni de ministrul Daniel David, include printre ideile de reformă propuse și o reformă curriculară. În acest sens, documentul oferă detalii doar despre schimbările…
Activitățile birocratice pe care profesorii sunt nevoiți să le îndeplinească vor fi reduse prin „măsuri de redistribuire și/sau suplimentare de personal acolo unde se impune acest lucru” și prin „procese…
Universitățile din România sunt încă tributare reformei comuniste din 1948, a declarat ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, care atrage atenția că structura sistemului de învățământ superior trebuie regândită profund…
Meditațiile pot afecta „nepermis de mult” procesul de învățământ, dar reprezintă „un mecanism normal într-o societate” și trebuie păstrate cu o mai bună reglementare, arată Raportul QX de diagnostic al…
Ministrul educației Daniel David vrea legalizarea homeschooling-ului în România. Acesta ar urma să se desfășoare „sub umbrela” unei școli care să monitorizeze progresul elevului, cu evaluări independente și raportări din…
Raportul de diagnoză QX al ministrului Educației și Cercetării, Daniel David, prezentat luni, 19 mai, într-o conferință de presă, a fost publicat pe site-ul ministerului (MEC). Documentul conține propunerile ministrului…
Ministrul Educației spune că elevii trebuie evaluați pentru toate competențele din profilul absolventului. „Nu poți să spui pe de-o parte că vrei să promovezi cele 8 competențe cheie, dar la…
Ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, a anunțat luni că susține introducerea unui mecanism care să permită transformarea automată a contractelor pe perioadă determinată în unele pe durată nedeterminată, în…
Daniel David, ministrul Educației și Cercetării, a declarat, în cadrul unei conferințe de presă, că reforma curriculară pentru învățământul primar „a început în urmă cu mai mult de un deceniu, deci…
Ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, recunoaște că actualul sistem de titularizare are atât beneficii, cât și neajunsuri. „Ca titular ești mai protejat, circuli mai ușor de la o școală…
Ministrul Educației și Cercetării a afirmat, în cadrul unei conferințe de presă, că „profesorii care sunt implicați în organizarea olimpiadelor nu mai sunt cu capul la ore, nu mai sunt…
Ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, a prezentat luni, 19 mai, de la ora 15.00 „Raportul de diagnostic al educației și cercetării din România. Realizările prezente și implicații pentru noi…
Domeniul cercetării din România ar trebui să fie capabil să susțină atât „inovații tehnologice”, cât și „culturale teoretice”, a afirmat, luni, ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, la prezentarea raportului QX.…
Daniel David, ministrul Educației și Cercetării, a declarat, în cadrul unei conferințe de presă, că, în zona de curriculum, „trebuie să predăm mai puțin, dar mai relevant și cu impact…
Ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, a prezentat luni, 19 mai, o statistică pe un eșantion de 100 de români – cum arată situația la nivel de educație. „Patru din…
La doar o zi după turul al doilea al alegerilor prezidențiale, Ministerul Educației și Cercetării va publica un document-cheie: Raportul de diagnostic al educației și cercetării (Raportul QX). Ministerul anunță…