Vicepreședinta Comisiei Europene responsabilă cu educația, Roxana Mînzatu: Comisia Europeană nu poate interveni în reformarea programei de română, dar facilitează de schimburi de bune practici / Erasmus+ este foarte popular și în România și dorința mea e ca fiecare copil să aibă parte de o mobilitate Erasmus măcar o dată

Comisia Europeană nu poate interveni în construirea curriculumului de limbă română și nici în disputa care scindează acum România, referitoare la reintroducerea în programa de clasa a IX-a a studiului…
Vezi articolul

Dacă educația este tratată ca un cost, Europa nu va rămâne competitivă, iar democrația va avea de suferit – concluzie a Summitului UE pentru Educație și Competențe 2025 / Capitalul uman va fi ținta unor recomandări anuale la nivel UE, ce vor aborda teme critice, potrivit vicepreședintei CE, Roxana Mînzatu

Domeniile critice ce țin de educație și formarea capitalului uman vor fi abordate anual din 2026, prin recomandări susținute de date, în Semestrul European, adică în cadrul organizatoric prin care…
Vezi articolul

Peste 800 de studenți și tineri s-au înscris la sesiunea de dialog cu vicepreședinta Comisiei Europene Roxana Mînzatu, de la Universitatea din București – vineri, 21 noiembrie, de la ora 15

Peste 800 de participanți s-au înscris la Dialogul cu Roxana Mînzatu, vicepreședintă executivă a Comisiei Europene, potrivit unui comunicat transmis de Europuls – Centrul de Expertiză Europeană. Evenimentul va avea…
Vezi articolul

Comisia Europeană lansează Busola Culturii pentru Europa, cu rol în promovarea patrimoniului european și susținerea industriilor culturale și creative / Vicepreședinta Roxana Mînzatu: Tehnologia trebuie să fie un instrument în mâinile artiștilor, nu o amenințare la adresa muncii lor

Comisia Europeană lansează Busola Culturii pentru Europa, un instrument menit să promoveze bunurile culturale ale Europei și să elimine obstacolele care stau în calea industriilor culturale și creative, potrivit unui…
Vezi articolul

„Pachet pentru Educație” destinat întăririi competențelor de bază și sprijinului pentru profesori – pe agenda de lucru a Comisiei Europene în 2026, anunță vicepreședinta CE, Roxana Mînzatu

Un „Pachet pentru educație” se numără printre cele patru direcții de acțiune pentru vicepreședintele Comisiei Europene responsabil cu educația, Roxana Mînzatu, în anul 2026, potrivit unui anunț făcut de aceasta…
Vezi articolul

Vicepreședinta Comisiei Europene, Roxana Mînzatu: Vrem să fim puternici, vrem să fim mai competitivi față de China, față de Statele Unite / Dacă nu investim coerent, sustenabil în sistemele educaționale, nu avem cum să sperăm

Statele membre ale Uniunii Europene trebuie să investească „coerent, sustenabil” în sistemele educaționale pentru a putea depăși China și SUA – cei doi giganți economici cu care concurează – a…
Vezi articolul

FOTO Prima sală sterilă – clean room – dintr-o școală din Europa a fost inaugurată în Olanda de vicepreședinta Comisiei Europene, Roxana Mînzatu. E destinată pregătirii specialiștilor din industria semiconductorilor

Prima sală sterilă pentru pregătirea viitorilor specialiști în domeniul semiconductorilor a fost inaugurată, miercuri, la o școală profesională din Olanda, în prezența Roxanei Mînzatu, vicepreședinta Comisiei Europene responsabilă cu educația.…
Vezi articolul

Deficitul de profesori se adâncește în școlile profesionale și liceele tehnice. Europa riscă să rămână în urma concurenților la nivel mondial – Avertisment al Agenției Cedefop a Uniunii Europene / Jürgen Siebel, directorul agenției, anunță lansarea primului sondaj european privind cadrele didactice din domeniul formării profesionale

Uniunea Europeană lansează primul sondaj la nivel european în rândul cadrelor didactice din domeniul formării profesionale, cu scopul declarat „de a combate problema deficitului critic de cadre didactice” din domeniu.…
Vezi articolul

Roxana Mînzatu, vicepreședinta Comisiei Europene: Cheltuielile cu Educația sunt o investiție, nu un cost / România este penultima în UE la procentul din PIB pentru acest domeniu și antepenultima la cheltuiala din total buget, arată un raport CE

Țările Uniunii Europene au cheltuit, în total, 806 miliarde de euro pentru educație în anul 2023, echivalent cu 9,6% din cheltuielile publice și cu 4,7% din PIB-ul regional, potrivit raportului…
Vezi articolul

Roxana Mînzatu, vicepreședinta Comisiei Europene, anunță în premieră inițiativa mentoratului între generațiile de tineri: Fiți mentori pentru colegii mai mici! Știu că și voi vă căutați direcția, dar aveți deja experiențe valoroase

O inițiativă „care să încurajeze mentoratul între generații de tineri” este în lucru la Comisia Europeană (CE), anunță în premieră Roxana Mînzatu, vicepreședintă a structurii europene, comisară al cărei portofoliu…
Vezi articolul

Roxana Mînzatu, vicepreședinta Comisiei Europene, despre pachetul care include finanțarea cu 500 de milioane de euro a Cercetării: Vor fi și măsuri legate de acces tip viză, de facilități, de o legislație pe care o vom adopta la nivel european pentru circulație fără bariere, fără birocrație, a tot ceea ce înseamnă rezultatele cercetării

Roxana Mînzatu, vicepreședinte executiv al Comisiei Europene, arată că fondurile de 500 de milioane de euro, anunțate pentru finanțarea Cercetării în Uniunea Europeană, vor face parte dintr-un pachet mult mai…
Vezi articolul

Introducerea în programa școlară de cursuri pentru „situații deosebite”, propusă de comisara europeană Roxana Mînzatu în Strategia de Urgență a Uniunii Europene: Vrem să prevenim, iar asta înseamnă să educăm, nu să alarmăm

Comisia Europeană a lansat miercuri Strategia Uniunii (UE) de pregătire pentru situații de urgență, o inițiativă amplă menită să întărească capacitatea statelor membre de a preveni și gestiona eficient crizele.…
Vezi articolul

Integrarea științei și educației în rețelele de socializare, precum și prezentarea corectă a ocupațiilor pentru a proteja cetățenii de pseudoștiință – propunerile ministrului Daniel David avansate vicepreședintei Comisei Europene, Roxana Mînzatu

Ministrul Daniel David i-a propus vicepreședintei Comisei Europene, Roxana Mînzatu, în timpul vizitei acesteia la București, „două idei strategice la nivel european și care ar putea fi asumate de România”.…
Vezi articolul

Vicepreședinta Comisiei Europene responsabilă cu educația, Roxana Mînzatu, despre schimbarea curriculumului de liceu în România: Statele decid câte ore de sport, religie, istorie, geografie pun. Dar Europa are nevoie de focus pe STEM și digital. Fără acestea, să nu ne supărăm că discutăm doar de migrație

Vicepreședinta executivă a Comisiei Europene responsabilă pentru competențe, locuri de muncă de calitate și pregătire, Roxana Mînzatu, a declarat marți că se așteaptă – în urma schimbărilor planurilor-cadru de liceu…
Vezi articolul

Ziua Internațională a Educației 2025. Roxana Mînzatu, comisara europeană pentru Competențe și Pregătire: Prin punerea în comun a cunoștințelor între țări, putem dota mai bine generațiile viitoare cu abilități pentru o Europă competitivă

Prin punerea în comun a cunoștințelor între țări, putem dota mai bine generațiile tinere viitoare cu abilități pentru o Europă competitivă și pregătită, transmite Roxana Mînzatu, comisara europeană care deține…
Vezi articolul

Comisarul european desemnat pentru portofoliul educației, Roxana Mînzatu: Avem deficiențe majore de competențe în domenii-cheie ca științele, tehnologia, ingineria și matematica. Asistăm la o deteriorare a competențelor de bază ale tinerelor generații

Comisarul european desemnat pentru a conduce portofoliul care include educația, românca Roxana Mînzatu, a atras atenția, la audierile de marți din Parlamentul European, că „asistăm la o deteriorare a competențelor…
Vezi articolul

Roxana Mînzatu, la audierile din Parlamentul European: Alianța Școlilor Europene este direcția pentru o ofertă mai bună pentru tânăra generație, inspirată de alianțele universitare europene / Voi propune o inițiativă privind portabilitatea competențelor

Comisarul european desemnat pentru a conduce portofoliul cunoscut în trecut cu numele de „educație”, românca Roxana Mînzatu, a declarat la audierile de ieri din Parlamentul European că primul pilon al…
Vezi articolul

Așteptările mediului universitar european de la viitorul comisar român responsabil cu Educația, Roxana Mînzatu: „să demonstreze că înțelege cu adevărat că învățământul superior înseamnă mai mult decât predarea unor competențe” / Nemulțumiri față de separarea cercetării de educație, în noua formulă a Comisiei

Separarea cercetării de educație în două portofolii separate, în cadrul viitoarei Comisii Europene, a trezit nemulțumire în rândul responsabililor din mediul universitar european, care apreciază că Roxana Mînzatu, propusă să…
Vezi articolul

O „Agendă UE a Profesorilor” și Planul strategic pentru educația STEM – printre sarcinile pe care le are Roxana Mînzatu, propusă comisar responsabil cu educația și competențele în viitoarea Comisie Europeană

Roxana Mînzatu, propusă de Ursula von Der Leyen pentru postul de vicepreședinte executiv în Comisia Europeană, cu portofoliul Oameni, Competențe și Pregătire (People, Skills and Preparedness), va fi principalul responsabil…
Vezi articolul

UPDATE România a primit portofoliul care acoperă Competențele și Educația pentru Roxana Mînzatu, în viitoarea Comisie Europeană condusă de Ursula von der Leyen / Cât de important este acest post

Roxana Mînzatu (44 de ani), comisarul european propus de România, ar urma să primească portofoliul Competențe și Educație, Locuri de muncă, Drepturi sociale și demografie în viitoarea Comisie Europeană condusă…
Vezi articolul