Testele de salivă, în sfârșit, au început să funcționeze în școli, spune ministrul Educației: Mare parte din cei 27.000 de copii infectați au fost depistați la testele pe bază de salivă

3.345 de vizualizări
Foto: © Famveldman | Dreamstime.com
Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a anunțat aseară într-o intervenție telefonică la Digi24 că testele de salivă au început „în sfârșit” să funcționeze în școli și că din cei 27.000 de copii infectați, „mare parte din acești copii să știți că au fost depistați la testele pe bază de salivă”.

„Este vorba de – cum foarte bine ați precizat – 27.000 de copii infectați. Mare parte din acești copii să știți că au fost depistați la testele pe bază de salivă care, în sfârșit, au început să funcționeze în școli”, a declarat Sorin Cîmpeanu.

Acesta a mai spus că toate școlile au teste „pentru testarea o dată la două-trei zile”: „Pentru săptămâna viitoare, am verificat și în această seară, absolut toate județele, absolut toate școlile au la dispoziție teste pentru testarea o dată la două-trei zile, cum foarte corect a precizat domnul doctor”, a mai spus Sorin Cîmpeanu.

„De asemenea, mai mult de jumătate din județe au primit și ultimul lot de 5.660.000 de teste. Cele 5 milioane de măști au fost deja distribuite, deci testarea și respectarea regulilor sanitare rămân o măsură extrem de importantă”, a completat ministrul.

El a dat exemplu Franței în privința regulilor de funcționare a școlilor. Franța „a funcționat luni de zile cu regula: la trei cazuri apărute într-o clasă se suspendă prezența fizică în acea clasă. De două săptămâni a renunțat la această regulă, apropo de relaxarea măsurilor de care vorbește domnul doctor. E vorba de o țară care are 400 de mii de infectări zilnic. În Franța, dacă apar 5, 6, 7, 8, 10 cazuri de copii infectați, acei copii infectați rămân în izolare și școala merge mai departe”.

Informații de context

Amintim că săptămâna trecută s-a reluat testarea în școli. Ministerul Educației a anunțat vineri că aproape 27 de mii de elevi și peste 7.300 de profesori și angajați sunt pozitivi cu SARS-CoV-2.

Testarea elevilor a fost blocată după doar 2-3 testări pentru că nu au fost suficiente teste. Practic, dintr-un total de 70 de milioane de teste, cât s-a angajat ministerul Educației în octombrie că va cumpăra pentru elevi din toată țara, au fost achiziționate doar 10 milioane de teste rapide antigen, până în data de 14 decembrie.

Au urmat blocaje în livrare din cauza firmelor câștigătoare, acuza șeful DSU, Raed Arafat. Rezultatul a fost că elevii nu au mai fost testați de două ori pe săptămână în mai multe județe, iar zilele de testare s-au mutat din cauza problemelor cu aprovizionarea testelor.

Premierul Nicolae Ciucă a trimis Corpul de Control al Guvernului la ONAC și la IGSU pentru a ancheta situația.

Amintim că Oficiul Național pentru Achiziții Centralizate a lansat pe 14 octombrie licitația pentru cele 70 de milioane de teste de salivă destinate școlilor. În total, achiziția era estimată la 1.050.000.000 lei fără TVA, potrivit documentației oficiale publicate pe SEAP și pe site-ul ONAC. Licitația s-a făcut în procedură de urgență și a durat 15 zile, fiind o „Negociere Fără Publicare Prealabilă”.

Iată ce prevede ordinul comun al miniștrilor Educației și Sănătății în privința regulilor de funcționare a școlilor:

Scenariul 1: Prezență fizică – rata de ocupare la nivel județean a paturilor COVID e cel mult 75%

  • Școală online timp de 10 zile la apariția a 3 cazuri confirmate pe o perioadă de 7 zile de îmbolnăvire cu virusul SARS-CoV-2 într-o grupă de învățământ antepreșcolar/preșcolar sau clasă de învățământ primar, gimnazial, liceal, profesional și postliceal.

Scenariul 2: Școală online – rata de ocupare la nivel județean a paturilor de spital COVID-19 e peste 75%;

  • Revenirea la școală cu prezență fizică numai după ce rata de ocupare scade sub 70% la nivel județean.
Video, la minutul 14:17:

Foto: © Famveldman | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.


9 comments
  1. M-am testat cu un test primit de la scoala, iar rezultatul a fost NEGATIV. Am repetat procedura cu un test rapid ce a dat un rezultat POVITIV,, confirmat apoi de un test PCR.
    TESTELE DIN SALIVA SUNT O PORCARIE !

  2. Astazi s-a schimbat discursul! Ca la Ploiesti!
    Ieri seara spunea ca din 27.000 de teste, o mare parte au fost confirmate pe baza testelor de saliva! Astazi, ca prim minune, doar 5000 de teste de saliva au iesit pozitive (mai putin de o concime din cifra initiala), iar din acestea doar 2000 au fost confirmate (mai putin de o zecime din cifra initiala)!
    Domn ministru, rusinica! Cum era vorba aia cu ocaua mica…

  3. Un fiasco, dl ministru, aceste teste. Mai bine cu banii ăia ati fi dotat scolile cu echipamente și abonamente pt net. Sunt clase decimate si profesori care cad ca popicele. Cine sa I suplinească pe acești profesori care s au îmbolnăvit o încăpățânare a ministerului fara sens, mai bine în online, bolnav, decât în online, sănătos.

  4. Vai, domn ministru plimbaret, v-ati indragostit de testele de saliva ca musca de …. Ciudat, cand alte institutii le pun la indoiala eficienta, dvs sariti in sus ca ars! Si sariti cu chestii aburitoare, de genul ”multe din rexultate”. Pai asta poate sa insemne orice, mai nene ma! Multe pot sa insemne si 5 %, si 10 %! Da? Imi e rusine de nerusinare voastra, a alora de ne conduceti nedemn si aburitor!

  5. Sotia este pozitiva confirmata prin test PCR. Si-a facut si un test de saliva in aceeasi zi, fireste, negativ. Este un test pe care i l-a dat chiar scoala. Apoi m-am testat si eu cu cei doi copii. Toti negativi la testele de saliva ale scolii, dar pozitivi la PCR. Asadar, testele de saliva din scoli sunt un fiasco. Bani aruncati. Domnule ministru, nu esti doar un psihopat notoriu si un criminal fara constiinta, ci si un mincinos desavarsit.

    1. Minti de rupi, Profesor. Nicio scoala nu a dat teste profesorilor. S-au primit doar pt.elevi strict nominal cu lista si semnatura de primire. O fi semnat nevasta-ta in locul vreunui elev, asta-i altceva. Deci, oameni buni, nu s-au dat in scoli teste pentru profesori, sa fim intelesi. Ca doar n-om fi toti tampiti sa nu stim ce e cu noi.

  6. Asa ar trebui sa fie si la noi. Ii e lene DSP-ului sa testeze elevii contacti si sa faca ancheta epidemiologica? Cine e pozitiv acasa, restul sa continuie normal scoala. Numai la noi se gasesc destepti sa inchida clase, scoli pentru 3 elevi in 7 zile. Testeaza, dom’le contactii. Eu sunt profesor si cu unii elevi ma vad o singura ora pe saptamana. Daca am ratat-o si pe aia nu ma vad cu ei 14 zile. Am in alte scoli ore. De ce sa ma bagi in online?? Credeti ca francezii sunt prosti? Dar la ei DSP-ul nu freaca menta in birouri scobindu-se in cxxur in loc sa scobeasca elevii in nas la test. Trebuie schimbata optica asta gresita. Au facut-o si ei, putem si noi, care, raportat la populatie si paturi avem chiar mai putine cazuri.

  7. Nu, nu incepe sa functioneze nimic. Ies o multime pe dos si elevii merg la medicii de familie pentru confirmare pentru ca e gratis. Inainte cine isi permitea sa mearga mereu la analize sa faca pcr pe bani? Odata ce faci testul la medic, fie ca e pozitiv ori negativ, esti inregistrat in Coronaforms ca l-ai efectuat. Si iata cum ajunge de se stie despre rezultatele celor de saliva. Asta e explicatia. Daca nu era gratis la medicii de familie, o multime declarau si acum ca le-a iesit negativ cel de saliva, dar sunt”raciti” si mai stau pe acasa, nu-i rodea curiozitatea pe bani.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Ieșirea din șablon la Matematică. Profesorul Robert Eckstein: Să descoperim nu care e copilul mai bun și care e copilul mai slab, ci la ce este bun fiecare copil în parte și să adaptăm ceea ce lucrăm cu el la acest specific

Personalizarea predării și adaptarea acesteia la specificul fiecărui copil – acestea au fost propunerile făcute de profesorul de matematică Flavian Georgescu și de Robert Eckstein, profesor de informatică, într-o intervenție…
Vezi articolul

Cîțu, la ședința Comitetului România Educată: „Avem un deadline la care țin foarte mult și, domnule ministru, vreau să fiu foarte clar, este o cerință fermă a mea ca pe 10 septembrie să avem implementare” – VIDEO

Premierul Florin Cîțu i-a transmis un mesaj direct ministrului Educației, Sorin Cîmpeanu, la ședința Comitetului România Educată de astăzi de la Guvern, în care i-a spus că îi cere „ferm”…
Vezi articolul

Ultimatum dat de sindicatele din Educație partidelor politice, să spună public dacă susțin un acord pentru profesori, după ce premierul și Guvernul “au mințit”: Știm cu toții că pentru un militar de carieră cuvântul dat și onoarea sunt cele mai de preț lucruri

Trei sindicate din Educație solicită partidelor din coaliția de guvernare “să declare public dacă susțin sau nu învățământul românesc, având în vedere refuzul Prim-ministrului României, Nicolae Ionel Ciucă, de a…
Vezi articolul