Toate cursurile, lucrările practice şi examenele se suspendă pentru toţi studenţii de la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti

12.929 de vizualizări
Examenele pentru admiterea la Medicină Carol Davila
Universitatea de Medicină și Farmacie Carol Davila din București / Foto: Facebook.com
Consiliul de Administratie al Universitatii de Medicina si Farmacie “Carol Davila” din Bucuresti anunţă că s-a întrunit in regim de urgenţă pe 08.03.2020 la ora 13.00 şi a hotât să suspende cursurile şi examenele pentru toţi studenţii până la finalul lunii martie, potrivit unui anunţ publicat pe site.

Iată hotărârea Consiliului UMFCD:

  • Suspendarea cursurilor si lucrarilor practice precum si a examenelor pentru toti studentii facultatilor din cadrul Universitatii de Medicina si Farmacie “Carol Davila” din Bucuresti incepand cu data de 09.03.2020 si pana la data de 31.03.2020, in conformitate cu prevederile art.3 din Hotararea nr.6/06.03.2020 a Ministerului Afacerilor Interne – Departamentul pentru Situatii de Urgenta.

Decizia vine după ce în această dimineaţă Raed Arafat a anunţat că se anulează și stagiile de practică în spitale, pentru studenții la medicină, precum şi vizitele aparţinătorilor pacienţilor în spitale.

Alexandru Rafila, preşedintele Societăţii Române de Microbiologie, a declarat pentru Agerpres că începând de luni până pe 31 martie vor fi suspendate cursurile Universităţii de Medicină şi Farmacie ”Carol Davila” din Bucureşti. „Nu se pot separa, nu ai cum să separi. Cursurile se fac în aceleaşi spaţii în care se face şi activitatea practică„, a spus Rafila.

FOTO: UMFCD.RO


1 comment
  1. De ce nu are nimeni curajul sa inchida tot invatamantul. Bine ca adunarile artistice si sportive insa scolile nu. Asteapta sa se imbolnaveasca unul, elev sau profesor, sa-l tarasca la tot felul de teste, sa-l carantineze de nu mai vorbeste nici la telefon lumea cu acesta, sa-l mediatizeze toate posturile de stiri si sa raman cu onoarea „nereperata” toata viata. ACASA. INCHIDETI SCOLILE PANA NU E PREA TARZIU. Nu e sector economic. Plata profesorilor poate fi concediu de odihna si nu concediu medical. Amanata scoala si examenele cu perioada inchiderii. Ce ne tot frasolim atat. Ajungem ca in Italia!!!! Cu peste 4% mortalitate, cu triaj la internare, care esti tanar te trateaza care nu te lasa sa mori. Sunt indignata de lipsa de coloana vertebrala a mai marilor tarii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

De ce atrage România din ce în ce mai mulți studenți francezi la medicina veterinară? Secțiile în engleză și franceză de la Facultatea din Cluj sunt tot mai căutate, deși taxele și costul vieții au crescut

Aproape fiecare al doilea tânăr medic veterinar din Franța a studiat într-o altă țară din Uniunea Europeană. Cu un examen de intrare mai puțin solicitant și beneficiind de recunoașterea diplomei,…
Vezi articolul

Rectorul Universității Tehnice din Iași, Dan Cașcaval, senator PSD: Utilizarea statisticilor exclusiv ca argument pentru restrângerea sau eliminarea unor domenii universitare este dăunătoare intereselor economice / Lecturi selective ale datelor pot să fie invocate pentru a justifica măsuri de austeritate financiară

Angajabilitatea absolvenților de studii superioare, invocată recent de premierul liberal Ilie Bolojan în discuțiile mai ample privind finanțarea universităților, este abordată de rectorul Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iași, Dan…
Vezi articolul

Preadmitere 2025: Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureș anunță deschiderea sesiunii de preadmitere pentru studii de licență și master la patru facultăți (P)

Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureș anunță organizarea sesiunii de Preadmitere 2025 la programele de studii de licență și master. Fii parte din…
Vezi articolul

Apel pentru păstrarea limbii latine la liceu, al Facultății de Litere din Iași: În contextul înmulțirii discursurilor populiste, studiile clasice au un rol deosebit de important în combaterea extremismului și susținerea ideii de libertate

Elevii nu vor mai putea înțelege pe deplin rădăcinile limbii noastre, sensurile profunde ale termenilor din domenii de activitate deosebit de diverse – este avertismentul profesorilor de filologie clasică de…
Vezi articolul