Oficial – Subiectele grilă la BAC și Evaluarea Națională se amână – Petru Apostoaia, președintele Consiliului Național al Elevilor

15.672 de vizualizări
Testele grilă la examene - Subiectele grilă la BAC
Testele grilă la examene – Subiectele grilă la BAC
Subiectele grilă la BAC nu vor fi aplicate la examenele de BAC și Evaluare Națională anul acesta, a declarat pentru Edupedu.ro Petru Apostoaia, președintele Consiliului Național al Elevilor, prezent la discuțiile care se desfășoară la Ministerul Educației. Decizia a fost luată astăzi, de către ministrul interimar Rovana Plumb, și a fost comunicată în cadrul discuțiilor cu reprezentanții profesorilor, părinților și ai elevilor, a explicat pentru Edupedu.ro președintele Consiliului Național al Elevilor.
  • Ping-pongul cu subiectele grilă are loc într-un Minister al Educației care de mai bine o lună nu are ministru plin, fără o dezbatere publică anterioară și a dat peste cap o societate întreagă, pentru că intenția instituției era de a aplica subiectele modificate chiar la copiii care anul acesta dau examenele.

Informația a fost confirmată și de președintele Federației de Părinți, Iulian Cristache, care a scris pe pagina sa de Facebook că “testele grilă s-au amânat”. “Rămâne la latitudinea noului ministru să hotărască dacă reintră-n dezbatere”, a precizat Cristache.

Consiliul Național al Elevilor, Federația Părinților, Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI) și Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” (FSE Spiru Haret) au cerut amânarea cu cel puțin 1 an a implementării subiectelor grilă la examene; solicitarea i-a fost adresată ministrului interimar al Educației, în ședința convocată de Plumb după ce intenția ministerului de a schimba subiectele anul acesta a ieșit la suprafață.

Amintim că, în premieră, Ministerul Educației a organizat o dezbatere abia după ce a luat o decizie, pe ascuns. Ministerul Educației a modificat fără niciun anunț prealabil tipul de subiecte de la Evaluarea Națională și Bacalaureat și planificase să introducă de anul acesta 40% subiecte grilă, după cum a declarat miercuri pentru Edupedu.ro președintele Centrului Naţional de Evaluare şi Examinare (CNEE), Marian Șuță.

După ce subiectul a explodat în media, Rovana Plumb a chemat la discuții reprezentanții profesorilor, părinților și ai elevilor, “pe tema noilor modele de subiecte pentru examenele din anul 2019: Evaluarea Națională pentru absolvenții clasei a VIII-a și Bacalaureat”.

Citește și:


5 comments
  1. a murit bacul

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

ANALIZĂ Planul de Acțiune Garanția pentru Copii are 59 de măsuri preluate integral din Planul operațional al Strategiei Naționale „Copii protejați, România sigură” 2022-2027, pusă în dezbatere publică pe 6 mai de către Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, potrivit europarlamentarului Dragoș Pîslaru

„Planul de Acțiune Garanția pentru Copii, pus în dezbatere publică de către Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, necesită îmbunătățiri considerabile. A fost redactat fără consultarea societății civile, nu…
Vezi articolul

Material susținut de programul Școala din Valiză

Cheia succesului, explicată de directorul unei școli rurale din județul Arad, Claudiu Vlad: Să nu le cerem copiilor noștri să memoreze informații, ci să îi învățăm să lucreze cu acea informație, să fie creatori / Modele de fișe de progres pentru elevi pe clase

„Anul acesta, am implementat un sistem prin care fiecare profesor de la clasă, la materia pe care o predă, să întocmească o fișă de progres a elevului, adică la începutul…
Vezi articolul
Marcel Ciolacu

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, la început de an școlar: „Toaletele din fundul curții sunt o rușine și trebuie să dispară definitiv / #RomâniaEducată trebuie să funcționeze pentru toți, nu doar pentru elitele privilegiate”

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a transmis într-un mesaj cu ocazia începerii noului an şcolar că „toaletele din fundul curţii sunt o ruşine” şi trebuie să dispară definitiv într-o ţară europeană,…
Vezi articolul