Scandalul asistentelor false din România: Plumb a trimis Corpul de Control la Școala Postliceală „Dimitrie Cantemir” din Târgu Mureș

4.891 de vizualizări
Scandalul internațional al asistentelor false cu diplome valide din România determină Ministerul Educației să reacționeze în cazul postlicealelor incriminate de televiziunea publică suedeză. „Ministrul Educației a decis să trimită Corpul de Control la Școala Postliceală ‘Dimitrie Cantemir’ din Târgu Mureș”, a anunțat Ministerul Educației.
  • Amintim că astăzi este ultima zi în care Rovana Plumb mai poate deține interimatul la Educație.
  • Funcția de ministru al Educației a fost vacantată prin demisia lui Valentin Popa, iar PSD a propus-o săptămâna aceasta pe Ecaterina Andronescu pentru un al 4-lea mandat de ministru.
  • Președintele Klaus Iohannis a anunțat, însă, că nu va lua o decizie rapidă în ce o privește pe Andronescu

După ce televiziunea publică suedeză a difuzat investigația, iar presa română a preluat pe larg acuzațiile, Ministerul Educației din România reacționează, cu următorul comunicat de presă:

În urma informațiilor apărute în presă cu privire la presupusele nereguli sesizate la Școala Postliceală ‘Dimitrie Cantemir’ din Târgu Mureș, Ministerul Educației Naționale face următoarele precizări:

Ministrul interimar al Educației Naționale, doamna Rovana Plumb, a solicitat Inspectoratului Școlar Județean Mureș să demareze verificări la Școala Postliceală „Dimitrie Cantemir” din Târgu Mureș, având în vedere aspectele sesizate în mass-media, mai precis faptul că există persoane care ar fi obținut în mod ilegal diploma de absolvent al instituției.

În același timp, ministrul Educației a decis să trimită Corpul de Control la Școala Postliceală „Dimitrie Cantemir” din Târgu Mureș.”

Informații de background

Televiziunea publică din Suedia a difuzat în urmă cu o zi o anchetă care are în centru cazurile unor asistente medicale venite de la postliceale din România, cu diplome recunoscute de statul român, dar fără pregătire reală.

“Sunt asistente false – cu diplome și licențe autentice”, au titrat jurnaliștii suedezi. “Am incercat încă de pe data de 22 mai să îi luăm interviu ministrului Educației, dar biroul de presă ne-a tot amânat, iar când și-a dat demisia ministrul Valentin Popa reprezentanții Ministerului ne-au zis ca ministrul interimar nu are competența de a ne da un interviu”, a declarat în urmă cu o zi pentru Edupedu.ro jurnalista suedeză Jazz Munteanu.

Jazz Munteanu, jurnalistă la televiziunea publică a Suediei, a afirmat pentru Edupedu.ro că instituțiile suedeze care eliberează documentele oficiale care atestă că o persoană este asistent medical se declară în imposibilitatea de a verifica diplomele emise de alte state. “Din moment ce aceste asistente vin cu diplome autentice, ei nu pot verifica ce anume au făcut ele, așa cum facem noi în această anchetă”, a precizat Munteanu pentru Edupedu.ro.

Aceasta a explicat că, în cadrul reportajului, au fost verificate 5 persoane cu diplome de la diferite școli postliceale din România, iar “2 dintre ele recunosc că nu au fost la ore și că au fost în România doar pentru examenul final”.

În Suedia, sunt astăzi asistente medicale care au diplomă, în ciuda faptului că nu au avut nici o pregătire profesională”, transmite televiziunea suedeză. Investigația se referă la fraude cu asistenți falși, care pretind că au studiat în România și Polonia și care lucrează în Suedia, pe alte joburi.

Citește și:


3 comments
  1. Aceeasi situatie este si la scoala sanitara postliceala bacau. Din surse sigure, practic confesiune, am aflat de cateva cazuri in care asistente care acum lucreaza la Bruxelles fie nu au participat la practica oblogatorie, fie au platit pt a lua examene, fie au fost doar la examenele finale. Va rog sa cercetati. Cine stie peste ce cuib de viespi mai dati.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like
identitatea de gen în școli

Klaus Iohannis: Recomandările sunt ca elevii să meargă la școală când pot fi asigurate măsurile care să îi țină în siguranță. În țară rata de infectare este foarte mare, aceste condiții nu pot fi garantate

Președintele Klaus Iohannis a declarat duminică dimineață că recomandările Organizației Mondiale a Sănătății „sunt ca elevii să meargă la școală atunci când pot fi asigurate măsurile care să îi țină…
Vezi articolul

Șeful cancelariei premierului: Cunoaștem poziția societății civile. Angajarea răspunderii pe OUG 51 stabilește cadrul pentru organizarea licitațiilor pentru noii operatori de transport și licențe până la 1 iulie 2021

„Cunoaștem poziția societății civile” cu privire la angajarea răspunderii pe OUG 51 privind transportul elevilor, a declarat șeful Cancelariei prim-ministrului, Ionel Dancă, întrebat dacă Executivul a luat la cunoștință acuzațiile Asociației…
Vezi articolul

Profesoara Adina Mihaela Ursu: În timpul anului școlar, copiii sunt foarte încărcați, din păcate, din punctul de vedere al programei școlare, al orarului școlar, al temelor. Vacanța este foarte așteptată, uneori, de cei mai mulți dintre ei, pentru că atunci au posibilitatea să citească exact cărțile care sunt pe gustul lor

„În timpul anului școlar, ei (copiii – n.red) sunt foarte încărcați, din păcate, din punctul de vedere al programei școlare, al orarului școlar, al temelor și a altor sarcini”, a…
Vezi articolul

Ligia Deca: M-am angajat să lupt pentru o finanțare corespunzătoare. La rectificarea bugetară vom cere toate fondurile necesare pentru creșterea salariilor și toate sumele ce decurg din măsurile din legile educației care vor intra în aplicare din luna septembrie / Naveta profesorilor trece de la primării, la minister

Ministrul Educației Ligia Deca a declarat luni, de la sediul PNL, că va lupta atât pentru „o finanțare corespunzătoare”, „cât și pentru salarii decente și motivante pentru cadrele didactice”, în…
Vezi articolul

Partidul extremist AUR vrea ca elevii și profesorii să cânte imnul național și să spună rugăciunea „Tatăl nostru” la începutul fiecărei zile de școală – proiect de lege / Cei care refuză trebuie să dea în scris

Partidul extremist AUR a depus în Parlament un proiect de lege prin care propune ca în toate școlile din România ziua să înceapă cu intonarea imnului național și rostirea rugăciunii…
Vezi articolul