Un reputat infecționist român din Olanda demontează cinci mituri legate de vaccinul anti-Covid

14.026 de vizualizări
Premiul Nobel pentru Medicină
Premiul Nobel pentru Medicină Mihai Netea / Sursa foto: Radboud University

Unul dintre cercetătorii români de rang pe care îi avem în străinătate vorbește pentru G4Media.ro despre pandemia de coronavirus și despre necesitatea vaccinării anti-Covid. Este vorba despre profesorul Mihai Netea, imunolog și specialist în boli infecțioase, care conduce departamentul de medicină experimentală de la Universitatea Radboud din Nijmegen, Olanda.

Mihai Netea a fost recompensat, între altele, cu premiul Spinoza, pentru cercetare, un Nobel al Olandei. G4Media.ro i-a adresat câteva întrebări pe tema celor mai mari îndoieli exprimate de cei care nu vor să se vaccineze.

Mitul numărul 1: Vaccinul nu este sigur, fiindcă a fost făcut într-un timp record

„Potrivit datelor pe care le avem, vaccinul este eficace și foarte sigur. Cu puține efecte secundare, sunt foarte puține dezavantaje pe care trebuie să le luăm în considerare. Nu este niciun motiv să credem că efectele secundare la aceste vaccinuri anti-COVID19 să fie mai mari decât la alte vaccinuri folosite de mai multi ani.(…)’

Citește pe G4Media.ro analiza integrală semnată de Cătălin Suciu


1 comment
  1. Unde sunt alea 5 mituri ? apare unul singur.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Finlanda, țară declarată model pentru “reforma” ARACIP, nu are niciun echivalent al ARACIP. Ce se întâmplă cu evaluarea și autorizarea școlilor și grădinițelor în țara unde s-a format și Radu Szekely, consilierul ministrului Cîmpeanu

Modul de reorganizare al agenției care autorizează și evaluează școlile și grădinițele din România a ținut cont de practicile din state cu sisteme performante de educație, inclusiv Finlanda. Așa a…
Vezi articolul

Mircea Miclea, despre urmele lăsate de cele 2 luni de izolare: La nivel de societate, cred că se va accentua cultul siguranței, noua religie / Pe termen scurt vom avea, la mulți oameni, o prelungire a anxietăților, vor fi mult mai sensibili la orice sursă de risc

Care sunt efectele individuale și societale ale celor 2 luni de izolare din cauza pandemiei? Mircea Miclea, psiholog și fondatorul școlii cognitive în psihologia românească, vine cu o evaluare a…
Vezi articolul