Universitățile din Olanda propun măsuri pentru a limita numărul studenților străini / Economia și psihologia, printre domeniile de licență vizate

5.751 de vizualizări
Sursă foto: Pixabay
Paisprezece universități din Olanda propun măsuri pentru a reduce numărul studenților străini, iar economia și psihologia se numără printre domeniile de licență vizate, conform dutchnews.nl. Olanda este în topul destinațiilor pentru tinerii români care vor să învețe în străinătate. 
  • În 2022, în Olanda studiau peste 5.600 de studenți români, potrivit IntegralEdu și unele universități îi sfătuiau pe studenții străini care vor să li se alăture să ia în calcul alte destinații de studiu, din cauza lipsei locurilor de cazare.

În noiembrie 2023, universitățile olandeze au criticat propunerea „ridicolă” de limitare a numărului de studenți străini, însă sub presiunea unui nou proiect de lege pentru învățământul superior care să „gestioneze mai bine” numărul studenților internaționali, șefii universităților olandeze s-au reunit în această săptămână și au elaborat un plan alternativ, conform dutchnews.nl.

Potrivit Asociației de învățământ superior Universiteiten van Nederland, măsurile vizează reducerea numărului de diplome de licență oferite în limba engleză, pentru a îmbunătăți cunoștințele în limba olandeză și pentru a reduce numărul de studenți străini, care „în unele locuri duce la blocaje”.

Planul este încă în discuție și, dacă va fi pus în aplicare, va intra în vigoare nu mai devreme de 2025-2026, conform euronews. După 2 ani de la implementare, universitățile ar evalua impactul măsurilor, conform documentului postat pe site-ul Asociației de învățământ superior Universiteiten van Nederland.

Universitățile olandeze:

  • nu vor mai dezvolta programe noi de licență în limba engleză deocamdată.
  • vor opri recrutarea la târgurile internaționale pentru programe de licență la care nu există deficit pe piața forței de muncă, 
  • vor anula anul pregătitor pentru studenții străini, potrivit documentului.

Alte măsuri propuse:

Universitățile vor reduce numărul de studenți internaționali la programele de licență

Vor ține cont de deficitul de pe piața muncii și de regiuni care se confruntă cu o scădere a populației. Se va reduce numărul studenților străini de la programele de licență în limba engleză, cum ar fi programele de economie și psihologie.

Toate programele de licență vor fi predate și în olandeză 

În prezent, 70% din programele de licență sunt predate în olandeză, iar 18% dintre acestea au și o versiune în limba engleză. Procentul total al programelor de licență în limba engleză este de 30%. Universitățile se vor asigura că studenții olandezi pot participa la toate programele de studiu în diferite locații în limba olandeză.

Universitățile vor dezvolta mai multe programe de licență în limba olandeză 

Pe lângă adăugarea versiunilor în limba olandeză ale programelor de licență în limba engleză, universitățile vor investiga care programe de licență în limba engleză pot fi convertite în întregime în olandeză.

Îmbunătățirea abilităților de limbă olandeză ale studenților și ale personalului din Universități

Se vor oferi cursuri atât pentru studenții olandezi, cât și pentru studenții internaționali, pentru a-și îmbunătăți cunoștințele de limbă olandeză. 

Citește și: 
Universitățile olandeze critică propunerea „ridicolă” de limitare a numărului de studenți străini
Universitățile din Olanda atrag și anul acesta cei mai mulți studenți din România, urmate de cele din Marea Britanie
Unele universități din Olanda îi sfătuiesc pe studenții străini care vor să li se alăture să ia în calcul alte destinații de studiu, din cauza lipsei locurilor de cazare / Olanda e în topul destinațiilor pentru tinerii români care vor să învețe în străinătate


1 comment
  1. Pe coruptibilii de la Fizică nu îi vizează?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Buzau: 10 clase de învățământ dual au fost înființate ca urmare a solicitărilor mediului de afaceri. Elevii din școlile duale beneficiază de bursă de 300 de lei lunar la care se adaugă o bursă de la compania la care fac practica, masă, cazare

Zeci clase de învățământ profesional în sistem dual – cu practica la companii – au fost înființate pentru anul școlar următor, la solicitarea agenţilor economici, a anunţat conducerea Inspectoratului Şcolar…
Vezi articolul

Marius Neacșu, profesor universitar și membru al grupului de lucru pentru programa școlară la Geografie: La clasa a IX-a se va studia Meteorologia / Am încercat să generăm competențe transversale: ce să faci când vremea se manifestă cum se manifestă, cum să reacționezi la un cutremur, o inundație

Noua programă școlară pentru disciplina Geografie prevede ca elevii de clasa a IX-a să studieze Meteorologia, a explicat Marius Neacșu, profesor universitar la Academia de Studii Economice din București și…
Vezi articolul

Mircea Cărtărescu a câștigat premiul FIL pentru literatură, al celui mai important târg de carte al lumii editoriale hispanice / Cum a primit vestea: „Țârâitul persista, așa că până la urmă am răspuns, foarte îndoit”

Scriitorul şi eseistul român Mircea Cărtărescu a câştigat Premiul FIL de Literatură în Limbi Romanice, ediţia 2022, a anunţat luni în Mexic Antonio Sáez Delgado, purtător de cuvânt al juriului,…
Vezi articolul

Klaus Iohannis în cartea „Pas cu pas”: Consider că este profund în neregulă dacă președintele țării vorbește de rău despre dascăli, despre elevi sau despre părinți, ori dacă îi răzvrătește pe unii împotriva celorlalți. Este greu să aștepți de la un profesor de liceu să aibă performanțe excepționale dacă nu reușește să întrețină o familie cu salariul pe care îl primește

„Președintele sau premierul țării noastre nu poate să iasă la televizor și să facă afirmații depreciative la adresa unei întregi caste profesionale. Este pur și simplu inadmisibil, iar acest lucru…
Vezi articolul

Gala Cercetării Românești, program inițiat de fostul Minister al Cercetării, continuă „sub egida MEC, după reorganizarea instituțională”, dar nu se știe dacă și când va mai avea loc

Programul Gala Cercetării Românești, organizat în ultimii ani de fostul Minister al Cercetării, Inovării și Digitalizării, este „continuat sub egida MEC, după reorganizarea instituțională”, arată Ministerul Educației și Cercetării într-o…
Vezi articolul