Viața unui profesor suplinitor. Cum credeam și cum este în interiorul sistemului – Florin Buzdugan, profesor de limba engleză

20857 citiri
Foto: Facebook.com/Florin Buzdugan
Școala este una dintre cele mai importante etape ale vieții fiecărui individ. Deși de multe ori poate părea un adevărat clișeu, zicala „cât trăiește, omul învață” nu este inutilă. Să luăm câteva exemple:
  1. școala de șoferi: pentru a dobândi calitatea de conducător auto, trebuie trecute două examinări: cea teoretică și cea practică. Dacă știi codul rutier, să interpretezi (citești) indicatoarele rutiere și să analizezi și să evaluezi corect diverse situații ipotetice ca participant la regimul rutier, treci mai departe la proba practică, unde trebuie să demonstrezi cum le aplici. Trebuie învățat, altfel spus;
  2. examenele naționale: evaluarea națională și bacalaureatul: cele mai importante două examene, cu urme profunde și durabile asupra destinului, cel puțin pentru o perioadă de timp, oricărei persoane. Iei notă mare, ajungi la un liceu de prestigiu, unde vei avea ocazia să îți dezvolți aptitudini, talente și personalitatea deopotrivă. Iei notă mare, ajungi la universitatea pe care ți-o dorești, unde cariera, viitorul, profesia îți sunt asigurate.

Și totuși, lucrurile stau extrem de prost, iar mirajul școlii ca mediu în care toți copiii se formează și devin viitori adulți este perpetuat, din varii motive: scor, punctaj, evaluare internă și externă, gradații de merit etc.

Stau extrem de prost din o grămadă de motive, care au fost amplu discutate și răsdiscutate, însă ce vreau eu să fac este să discut experiența mea personală, cum am crezut că va fi în interiorul sistemului și cum este el, de fapt, pentru mine și mulți alții asemenea mie.

***

Florin Buzdugan / Foto: Arhiva personala

Să mă prezint: mă numesc Florin Buzdugan, profesor de engleză, iar experiența mea a fost una atât amară, cât și ușor dulce în ceea ce privește lucrul cu copiii în cadrul sistemului de stat.

Prima școală la care am predat a fost testul meu real, fiindcă toate cărțile de pedagogie, didactică și psihologia copilului (deși foarte utile pentru oricine vrea să intre în acest domeniu) prezintă niște situații pur ipotetice sau care au fost scrise din perspectiva profesorului care a lucrat cu elevi ai căror părinți și-au permis să le ofere suplimentar ceea ce școala a eșuat (meditații, cursuri de dezvoltare etc.). Acele situații aproape rareori sunt existente și în clasa reală. Am lucrat cu copii care nu înțelegeau care este utilitatea unei lucrări de control, care când erau puși să citească sau când erau ascultați tremurau, erau terorizați la gândul că vor lua o notă proastă.

Asta se întâmpla în 2017, primul meu an de profesorat. Aveam elevi în clasa a 8-a cu carențe nu doar de limbă engleză, ci și de limbă română. Banalele greșeli gramaticale (cartea care, ei este etc.), oricât de amuzante sunt pentru noi, cei educați, mie mi s-a părut că pentru ei reprezentau o tragedie waitingtohappen. Dacă nu ai instrumentele necesare învățării unor reguli, apoi înțelegerii lor, nu poți continua cu un nivel tot mai greu, tot mai elevat de studiu. Am lucrat intens cu copiii aceia, făcând pregătire în weekend (a fost și un experiment pentru mine) cu unii dintre ei la școală, pe timpul meu și al lor totodată, astfel încât să putem arde etapele și să ajungem la un nivel relativ adecvat clasei a opta *1. Parțial am reușit. Dar victoria a fost amară, fiindcă dacă eu depuneam eforturi cu toate clasele, iar cu a 8-a efort dublu, colega mea din școala respectivă nu depunea nici cel mai mic efort. „Ce să le explici ăstora? În afară de 1-2, restul sunt praf, ce să îi învăț? Mai degrabă îmi rup din timpul meu și discut cu ei despre ce mai fac, cum se mai simt” și tot așa.

Problema este că toți elevii de la clasele ei aveau note mari (între 8-9,/10 rareori 5-7). De ce este o problemă? Fiindcă odată m-a rugat să-i țin locul la 2 clase, ceea ce am acceptat (colegii se ajută între ei, nu?). Ce am descoperit? Copii de clasa a 5-a nu știau regulile elementare de gramatică. Copii de clasa a 6-a nu puteau citi un text de 4 paragrafe și să îl și înțeleagă. Îmi venea să îi iau de la 0, să le explic ce nu le explicase ea în 6 ani de școală *2.

Ea era, și probabil că încă este, titulară. Eu eram și încă sunt suplinitor. Ea avea ocazia să învețe generații suficiente de copii o limbă care, după cum se vede, a ajuns aproape universală și necesară în momentul în care te angajezi. Înotăm în limba engleză (muzică, filme, articole pe net etc.). Ce făcea ea? Nimic. Se bănuia la nivelul școlii că nu se face nimic; de altfel, din punctul meu de vedere, aproape tot colectivul era slab pregătit. Și mai presus de orice, toți profesorii vorbeau denigrator la adresa elevilor (în cancelarie); întârziau la ore constant (și intenționat) făcând diverse treburi importante.

Ca termen de comparație, a doua școală la care am predat a fost una unde am avut foarte multe lucruri de învățat de la colegii mei: deși acolo era un fel de stup de albine, busylike a beeweallbe, mereu era cineva care să mă ghideze, să îmi explice, să îmi dea sugestii. Fiind școală de centru, resursele logistice, materiale și umane erau downto a T. Fapt care mă bucura. Elevii erau motivați, era un mediu incluziv, unde atitudinea rasistă, bigotă, sexistă, misogină (deși, poate, ascunsă) nu era permisă, elevii și elevele erau tratați egal, încurajați să se dezvolte, să se implice în diverse activități extracurriculare, părinții aveau un loc de muncă mai mult decât decent, astfel încât, acolo unde școala eșua, se rezolva cu meditații, pregătire suplimentară etc.

A fost perioada în care am profitat la maximum să învăț despre examenul Cambridge, despre alte tipuri de interacțiune cu elevii, eu însumi am devenit mai apropiat de elevi și am încercat să mă conectez cu ei la un nivel uman și să le ascult poveștile. Și astfel am descoperit că și aici, unde este mult glamour, existau profesori abuzivi (măcar verbal), dezinteresați (sub aparența profesionalismului) sau chiar superficiali în abordarea materiei. Și nu pot să nu îi cred pe elevi: elevii (mai ales cei tineri) vor fi enervant de sinceri – inclusiv față de mine. Și am învățat, am asimilat și am încercat să fiu cea mai bună versiune a mea ca profesor.

***

Am explicat atât fiindcă ultimele experiențe profesionale au fost dezamăgitoare pentru mine atât ca om, cât și ca profesor. Școli în care băile sunt de evitat mai rău ca cele publice, unde fumatul era în toi, unde conducerea nu impunea regulile de conduită ale ROI și ROFUIP, unde profesorii aveau aproape fățișă o atitudine toxic de rasistă, clasistă, auto-suficientă. Unde scuipatul pe hol era ca pe stadion. Și aici am depus efort un semestru și jumătate. Am reușit să dezvăț pe unii elevi (măcar în prezența mea, dacă nu față de ei) de obiceiul de a fuma în școală („fiindcă nimeni nu ne zice nimic; iar dacă ne zice, nu ne explică cum ați făcut dvs.”), de a face glume cu tentă sexuală la adresa elevelor (în special  la adresa celor de clasa a 9-a). Și, deseori mă întrebam, de ce depun atâta efort? De ce să-mi bat eu capul cu toate problemele astea, în timp ce alții stau la taifas în cancelarie?

Fiindcă am fost și eu cândva elev: am fost și eu cândva pălmuit (peste față), s-a țipat la mine, băieții alfa au făcut glume agresive la adresa mea. Niciun profesor nu a făcut nimic în afară de veșnica notă scăzută la purtare.

Fiindcă Ministerul Educației și Cercetării le cere profesorilor an de an documentație (mai ales celor care, ca mine, sunt suplinitori și trebuie să re-facă dosarul anual) și profesionalism, dar ministrul nu merge în inspecții în mod regulat. Iar dacă o face, știm deja, o face de ochii lumii, cu presa după sine. Și țipă la o biată învățătoare într-o școală la margine de lume. Și, deși problema e spinoasă, acea învățătoare e ultima dintre griji. Avem profesori abuzatori, sexiști, care nu își stăpânesc materia pe care o predau de atâția ani. Elevi tot mai demotivați, care nu văd ce rost are să înveți, când poți să mergi la aparate, ai băgat niște bilete și ai scos 3000 de lei așa, pac!

***

Se cere atât de mult, dar numai la nivel de hârtii. Cea mai recentă experiență a fost cea cu elevi de clasa a 8-a, la care acum predau română, care dau evaluarea națională. Am lucrat cu 9 copii un subiect de evaluare națională. Fragment de text facil. 4 dintre elevi nu puteau citi cursiv, cu voce tare, textul. 2 Dintre elevi citeau cu pixul pe coală textul, rând cu rând. Competențele de comprehensiune, de căutare de detalii lipseau cu desăvârșire la 4 din 9 elevi. Rămân 5 elevi. Dar asta numai aici, unde predau de pe 1 aprilie 2020, deci după ce școlile s-au închis fizic. Am fost profesor de engleză din septembrie până la acel moment, în altă școală. Dacă mergi la celelalte școli la care am fost eu și aplici aceeași metodă: discuție liberă a textului (fără comentarii pregurgitate), garantez că se va observa același lucru.

Poate vă întrebați de ce? Fiindcă atunci când trebuia evaluați obiectiv, elevii nu au fost. Fiindcă li s-a dat sfânta notă de trecere (din milă, de încurajare) an de an, doar ca să nu rămâne corigent. Poate că la mijloc a fost și o mită (scandalurile s-au ținut lanț și probabil că abia așteaptă să iasă la suprafață), că doar banul la nevoie se cunoaște.

Pe hârtie stăm bine, dar, de facto, stăm dezastruos. Elevi care nu citesc, care nu asimilează informație, care consideră că valorile moral-etice sunt nor în bătaia vântului în comparație cu stabilitatea banului ușor făcut. Fiindcă școala te vrea prost, fiule, ascultă la mine.

Iar profesorii titulari, care îi trec pe cei care ar trebui să mai stea puțin, cu care ar trebui să se lucreze mai mult, cărora ar trebui să li se explice și altfel, prin analogie, prin exemple din lumea concretă, în care folosesc un smartphone cu Android, cu limba engleză preinstalată, cu whatsapp și facebook și insta și tiktok. Iar astea nu sunt ideile mele, sunt idei ale altora, care au găsit cum să îmbine lumea reală cu disciplina pe care o predau.

Dar ei sunt rari. Orice profesor cu reală dăruire (nu în sens romantic), ci în sensul în care alege să lucreze în ciuda salariului prost, poziției de sclav în care este pus de părinți care știu ei mai bine decât profesorii (care visează la model Finlanda și Taiwan), dar nu înțeleg utilitatea exercițiilor mnemotehnice (fiindcă limba străină se învață prin jocuri și numai jocuri, așa cum cred mulți părinți) sau a temelor pentru acasă.

***

Iertați-mi vorba lungă, dar într-un sistem subfinanțat de 30+ de ani nu ai cum să faci performanță peste tot. Uneori reala minune e să îl ridici pe prostul ăla*3 de la nota 3 la nota 6. Și e un pas uriaș în față pentru el. Pentru viitorul adult din el.

_________________________________________________________________________________________________

Note:

*1 Pentru cei care nu cunosc programa: în esență, în clasa a 8-a, un elev trebuie să poată citi un text, să îl înțeleagă, să poată răspunde la întrebări pe baza textului, să poată produce enunțuri în limba engleză și texte funcționale (scrisori, compuneri, e-mailuri etc.), să poată întreține un dialog și să înțeleagă ceea ce li se spune.

*2 Școala la care am predat era una cu ciclu primar și ciclu gimnazial.

*3 Apelativ care arată atitudinea de pantocrator și omnipotent a profesorului față de elevul care are probleme de asimilare și înțelegere a materiei.

_________________________________________________________________________________________________

Despre autor:

Florin Buzdugan este profesor de limba engleză, traducător și coordonator al site-ului Traducerile de sâmbătă. Predă engleza de 3 ani și speră să o facă în continuare.

 

 

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI:RO76BTRLRONCRT0471641001

CONT EURO:RO26BTRLEURCRT0471641001

Deschis la BANCA TRANSILVANIA
Donează prin Patreon

Donează

  1. Aici e colțul bârfelor dle. profesor suplinitor? Ia nu vă mai plângeți de milă și nu vă mai bârfiți colega. A! Renunțați la englezisme, nu ne mângâie.

  2. Păi dragilor colegi din sistem de vină suntem noi toți pentru ca nu luăm atitudine nici in cea ce se referă la statutul de cadru didactic nici ca si angajati intr un sistem de învățământ bolnav chiar dacă suntem titulari sau suplinitori. Scolile sunt de n feluri cu n elevi de n personalităti iar noi cadre didactice de n feluri. Are o vorba directorul meu “unii suntem dascăli,alții angajați ” dar un lucru e cert novicele va fi si el titular cândva si va observa că acest sistem bolnav nu poate fi tratat de un singur dascăl și că până se va schimba ceva va ieși la pensie. Fiecare in perioada lui de grație a dat cei mai bun apoi a fost un Don” Qihote” si a renunțat pentru ca daca vrei sa fi vertical vei fi arătat cu degetul. Colegului mai tânăr ii urez spor si atitudine pozitivă să fie dascăl cât poate de mult.
    PS. Să știi că cea mai neagră zi din luna pentru mine e ziua de salar. In rest Slavă lui Dumnezeu ma bucur ca sunt dascăl și că elevii mei sunt in tandem cu mine .chiar dacă sunt tot mai puțini.

  3. O astfel de etalare ar trebui să cuprindă și bune și rele. Aici mă refer la cele câteva zeci de reclamații scrise din partea părinților de fete la adresa dumneavoastră, în perioada când lucrați suplimentar cu elevele de la clasele a 8-a sâmbăta.

  4. Frustrarea e clara. Un profesor suplinitor e foarte suparat ca el munceste in timp ce un titular isi permite sa nu faca treaba.
    Si daca ar fi asa bun si muncitor isi lua examenul până acum.

    1. Hai sa va spun ca nu examenul conteaza ci atitudinea. In alte ordine de idei sa devii titular la o scoala care nu te intereseaza nu are rost. Conteaza doar sa ai definitivatul daca doresti sa profesezi. Dar dupa primele experiente multi renunta. Em am lucrat 3 ani in invatamant ca profesor de biologie in toate tipurile de scoli, (am fost probabil printre primii profesori de biologie care implementau tehnica de calcul in invatamant si in testarea copiilor prin programe proprii inainte sa apara programul AEL. Am predat inclusiv la liceu (ultimul an) si sunt in totalitate deacord cu dl Florin Buzdugan, care nici macar nu a oglindit toate problemele in scoli. A omis sa spuna ca in unele scoli mai rau famate elevii din clasele mari pot agresivi nu numai verbal dar si fizic cu profesori..
      Eu personal, am facut facultate 5 ani si un master, insa dupa experienta mea din invatamant (2000-2003) am renuntat si la definitivat pt ca mi-am dat seama ca eu nu pot continua sa muncesc in invatamant unde daca lasi corigenti elevii iti inchizi drumul pt anul viitor in acea scoala, si unde colegii tai ii trec cu siguranta in lipsa ta. Deci Gica Contra dupa parerea mea este un exemplu clasic de profesor dezinteresat de soarta copiilor si de valorile profesorilor adevarati, devotati meseriei.

      1. Din păcate, e trist că la noi a ajuns să conteze un “os” (o singură școală bună)…și nici acela. Pentru că a fi profesor în România presupune să ai ȘI elevi care practică bullying la adresa profesorilor. Și da, noi am ajuns să cerem “certificate de integritate”, separat de cazier, de la poliție…Ceea ce presupune că noi suntem prezumtiv vinovați de orice și nici nu avem dreptul la a comenta vreodată orice aberație care le mai trece prin cap… De parcă un profesor ( și oricine din orice meserie) ar mai putea reveni în învățământ după o faptă de nivel penal…Pe de altă parte, nu, profesorii nu mai caută ( sau nu ar trebui) școli bune ci pur și simplu, o instituție unde își pot face meseria, conștienți deja din primul an de toate riscurile. Dar a te bate pentru o singură școală “pentru un post bun” e doar un pretext de concurență stupidă. Elevii slabi au cel mai mult nevoie de profesorii adevărați, de fapt.

    2. Citiți cu atenție, vă rog: aici nu e vorba de orgolii și “supremații” între generații…Ceea ce nu se înțelege este că ore sunt suficiente, pentru toți, că oamenii dau examenul și iau note bune, dar că deși ei îndeplinesc condițiile, tot nu sunt titulari. De ce?! Pentru că în acest moment titular înseamnă “profesor la o singură școală”. Iar realitatea este asta: majoritatea celor care dau în neștire examenul și iau peste 7, au unde să lucreze dar aceste ore NU VOR FI NICIODATĂ la o singură școală structurate pentru câte un profesor, pentru simplu motiv că sunt materii cu predare de o singură oră pe săptămână. Chiar și dacă acești profesori pot preda mai mult de două materii, tot nu se adună norma întreagă pentru că nu toate clasele fac aceste materii, în speță de socio-umane; logică, filosofie, sociologie, psihologie, desen, civică, retorică…

    3. Știți că poți să ai 10 la examenul de titularizare și sa stai suplinitor ani de zile ptr că nu sunt posturi libere? Uneori posturile de la “școli bune ” sunt ocupate prin detașare ( nu discutăm cum se fac detașările! )de titulari de la școli uitate de lume, cu note mici dar relații mari!

  5. Prefect adevărat. Am copilul la un liceu de prestigiu in Iasi doar ca la lb.romana de ani de zile nu doar aceasta generație au de suferit datorită unei doamne titular care nu stie sa predea copiilor ptr ca a obtinut nota 5 la titularizare. DEȘI profesorii si părinții au făcut demersuri la inspectorat ..nota doamnei trebuia sa fie minim 7.5 ptr. a putea preda in acest liceu inspectoratul o susține si nu a facut nimic.Deci un sistem corupt nu ne educa copii.Mentionez ca 90 %din liceu face pregătire cu profesori care predau la licee mai slab cotate si chiar cu profesori care predau la țară iar elevii au obtinut medii f mari cu ajutorul lor si la bac.

  6. Dragă colega … ceea ce povesteşti este adevărat … şi … mai mult decât atât … să mă explic … acu’ ceva timp am încercat să selectez pentru un proiect câţiva absolvenţi de “Limbă Engleză” … până la urmă nu am reuşit să accept pe nimeni … pe fiecare prezentat l’am expus la trei teste (rapide):
    1. Deschid la întâmplare un manual RO de Matematică 5-12 …citesc în Engleză ce văd.
    2. Deschid la întâmplare o carte în Engleză de Microeconomie sau Macroeconomie … traduc în Română ce văd.
    3. Deschid la întâmplare Shakespeare (Engleză veche) … citesc şi traduc ce văd.
    (Apropos de nivelul testului, “pe vremea mea” adică pe vremea când am învăţat Engleză … testul era acceptabil şi putea fi trecut la nivel de absolvenţi de clasa a VIII-a)
    Concluzia testelor a fost nu că persoanele respective au probleme … ci că au probleme la fiecare punct … probleme majore de analfabetism şi lipsă de interdisciplinaritate.
    Unii erau titulari … alţii erau suplinitori … sau nu proveneau din sistemul educaţional.
    Ce vreau să spun: ceea ce sesizezi mata este mult mai profund şi … în bună măsură … caracterizează societatea românească … mi’ar face plăcere să citesc răspunsuri (din partea matale sau a altora) … o singură rugăminte aş avea … înainte de răspuns … te rog să răspunzi la cele trei teste şi să vezi ce iese … nu răspunde până nu ieşi pozitiv măcar la două din trei (oricum suntem în era autotestărilor 🙂 )

  7. Multe din cele spuse de domnul profesor suplinitor sunt adevarate. Subliniez, suplinitor, pentru ca si dumnealui isi precizează cu îndârjire si mândrie statutul de suplinitor, creând o opoziție clară între suplinitori si titulari. Primii sunt salvatorii sistemului, ultimii sunt călăii sistemului, oameni de nimic din toate punctele de vedere.
    Un discurs mai obiectiv si-ar fi atins scopul, acela de a prezenta punctele slabe ale școlilor în care a predat dumnealui. Sau nu acesta era scopul?
    Cand afirmi ca toti profesorii titulari cu care ai lucrat nu isi făceau treaba, tu, în schimb, erai exemplar, nu esti credibil.
    Viața nu e in alb sau negru, ca in expunerea domnului profesor.

  8. Trebuie găsită o modalitate astfel incat profesorii care au obținut de mai multe ori note peste șapte la titularizare sa devina titulari, ai sistemului dacă într-o anumita scoala nu se poate, iar directorii sa fie obligați sa scoată orele în ședințele publice. Nu este normal ca unii titulari sa aibă 7-8 ore la plata cu ora și cei care iau peste șapte la concursul de titularizare, nimic. Titularii sistemului ar trebui sa aibă prioritate în ședințele publice.

  9. Excelenta analiza. Aceasta este realitatea din scolile romanesti. Profesori demotivati, auto-suficienti, lipsiti de orizont cultural si ideatic , lipsiti de un minim respect pentru fiintele in formare care ar putea invata ceva bun de la ei.

    1. Ati avut mare ghinion în viața, daca ati intalnit doar asemenea profesori!
      Sunt profesor, cunosc racilele sistemului, dar modul în care descrieti dumneavoastra profesorii este stupefiant: fara cultură, fără idei, fără empatie, fără nimic omenesc. Si daca ar fi încercat cineva sa ne selecteze pe tiparul asta nu reușea! Nici gardieni la închisoare nu ar trebui să fim, am traumatiza deținuții, nu?
      Nu ar strica un minim de obiectivitate cand scrieti. Generalizările sunt o cale simplă de a demonstra o idee cand nu poti face un studiu serios al problemei.

  10. Si, ceea ce nu ati spus d-le Buzdugan, poate si datorita faptului ca sunteti la inceput de drum in sistem, ati dat/veti da TITULARIZAREA, veti lua nota buna/foarte buna si veti constata ca nu sunt catedre titularizabile (daca au fost, au disparut intre data afisarii si sedinta de reapartizare!)si anul urmator eti da un nou examen (daca nu veti alege doar sa participati la repartitie pe baza notei deja obtinute) si tot asa, ani de zile. Titularii vor continua sa ceara respectul cuvenit titularului, iar dv. veti continua sa constatati ca faceti si ceea ce nu fac ceilalti! Va veti consuma energia incercand sa schimbati ceva la copii (care chiar merita!), dar nu veti putea schimba sistemul care nu se vrea schimbat! Veti constata ca ati daruit enorm de mult si ati primit enorm de putin de la un sistem putred, un sistem care accepta si promoveaza NON-VALOAREA! Eu am contabilizat toate aceste dureri acumulate in peste 30 de ani la catedra numai cand am iesit din sistem. singura multumire este faptul ca fostii elevi ma cauta de sarbatori sau nu intorc privirea cand ne intalnim pe strada ba, din contra, ma opresc si ma intreaba de sanatate! Inseamna ca am fost si OM si DASCAL si aceasta apreciere ma bucura si imi mai stinge durerea decadentei scolii romanesti. Va doresc mult succes si multa rabdare si, indiferent de obstacole si nemultumiri, nu lasati sa va invinga!

    1. Ca titular din 1998, cand examenul de titularizare se desfasura conform unei programe ce rata doar cateva cursuri optionale parcurse in facultate si batea de departe programa pentru examenul de licenta (doua discipline importante -examen scris + sustinerea lucrarii in plenul comisiei) iar cele cinci subiecte de sinteza te epuizau nervos si muscular (caci patru ore de scris continuu 14-18 pagini in care amanuntele si informatiile tangentiale subiectului erau punctate dublu fata de informatiile necesare pentru rezolvarea subiectului erau o adevarata provocare in sala fara aer conditionat si in plina vara), pot sa afirm ca a trebuit sa obtin a doua medie/judet ca sa ma pot titulariza pe un post la un liceu teoretic din ,,linia 2 a municipiului -capitala de judet si dupa 3 ani sa ajung in situatia de a-mi completa norma didactica, conform legii de atunci, toamna dupa distribuirea suplinitorilor) si am obtinut-o abia la a treia incercare, caci da, trei incercari mi-au fost necesare ca sa imi intre bine in cap ca daca subiectul se refera la ,,castravete”eu trebuie sa descriu cu lux de amanunte si ,,marul, para, banana, etc”pe principiul ca tot fructe ale plantelor sunt. Si apoi timp de 25 de ani am sponsorizat cu brio sistemul de invatamant, epuizand functional trei imprimante personale Canon intre 1995-2000 pentru a elabora fise de lucru, teste si alte materiale necesare pentru a-mi desfasura activitatea cu elevii si topuri de hartie pentru a imprima documente inutile (planuri de lectie pentru fiecare ora, planificari calendaristice, etc). Timp, resurse personale consumate pentru a munci cat mai eficient si ani in sir am facut diverse sabloane de tabele in Pascal caci in 1995 a sti sa deschizi/inchizi un computer era o mare performanta (un operator PC castiga cel putin dublu fata de un profesor iar cererea pietii batea oferta) si daca tot stiai sa faci niste tabele, faceai pentru toti colegii din scoala, macar de a trage linii cu rigla pentru intocmirea planificarilor calendaristice sa fie scutiti. Salariul? M-au intretinut parintii pana la 30 de ani caci eu imi consumam energia si resursele pentru acei copii (elevi) dintre care unii meritau mai mult, altii mai putin insa profesia asta creeaza dependenta asa ca am ramas in sistem chiar daca banii imi ajungeam 2 saptamani cu economie.
      Pana anul trecut, lucram cu elevii mei subiectele de titularizare la disciplina pe care o predau, in lipsa unor ,,teste de antrenament pentru bacalaureat” caci testele pentru titularizare sunt facute dupa acelasi model cu cele de bacalaureat si aproape dupa aceeasi programa iar elevii mei sarguinciosi reuseau sa rezolve si cate ceva din subiectul de metodica predarii astfel incat obtineau in jurul notei 8 desi trei puncte din nota de titularizare sunt alocate metodicii predarii disciplinei, iar elevii mei nu studiaza in liceu metodica predarii vreunei discipline.
      Deci, cu subiecte pe care le rezolva si un elev de clasa a XII-a, este greu sa obtii dupa ce termini o facultate, o nota mai mica de 7 la acest examen insa si 10 daca obtii, este adevarat ca este posibil sa nu existe un post pentru a deveni titular dar si titularii aceia rutinati, la care se facea referire in articol, au trecut fix prin aceeasi situatie, acum ceva timp. Acum dupa ceva experienta didactica, poate sunt exact asa cum sunt descrisi titularii in acest articol: saturata/suficienta insa saturata de ineficienta, de stradanii multe si inutile, obosita de toate acele incercari unele finalizate cu reusita de a ,,schimba un destin” din cele multe si nu in ultimul rand dominata de indisponibilitatea de a mai investi alt timp decat cel ,,normat” in a incerca de a salva victimele unui sistem putred, resuscitat permanent de titularii aia a lui rutinati, slab pregatiti, aroganti, invechiti si care cand vad un coleg nou spera ca le va fi un ajutor de nadejde (asa cum au fost ei la inceputul carieriei pentru colegii lui titulari chiar daca era doar un suplinitor), un alt umar care sa sustina un sistem in agonie.
      In concluzie, in numele meu, iti multumesc. Iti multumesc pentru ca mi-ai reamintit ca in toata zbaterea orelor de la scoala cu abosolventii claselor a XII-a (20 ore ,,nenormate” si bineinteles neplatite pe care le sustin in aceste 2 saptamani) orele online cu elevii claselor V-XI si colaborarea cu telescoala judeteana, exist si eu si ,,exist bine” daca sunt doar obosita, rutinata, convinsa ca exista oameni ,,needucabili”care au in scoli copii asemenea lor insa sunt (sau poate doar ma consider) departe de celebra boala a societatii moderne – depresia. Suplinitorilor le urez spor la invatat si titularizare grabnica caci va asteptam sa revigorati acest sistem pe care noi dinozaurii titulari am obosit sa il tot resuscitam.

  11. Cata dreptate!
    Sunt tot profesor de engleza. Desi predau de muuulti ani si sunt titular, inca ma simt sufocata de cucoanele din invatamant. Si cand spun cucoane, nu inseamna ca sunt in varsta. Daca li se pare lor ca esti mai bun decat ele, te “sapa” (pe romaneste): iti iau orele de la clasele mai bune, te barfesc elevilor si parintilor ca nu te pricepi, te iau peste picior de fata cu toti din cancelarie daca pleci la timp la ora, dau ochii peste cap si comenteaza cand te vad ca folosesti laptop si boxe (cum altfel sa iti faci ora la limbi straine?) Eu nu inteleg cum pot unii obtine grade didactice si tot predau ca in anii ’50.
    Abia asteapta cadouri si se intrec care a primit mai multe.
    Si da, cam multi fosti Alfa in liceu se poarta ca niste profesori Beta, Sigma… acum. Limbaj si comportament nedemn de cadre didactice, per ansamblu. Dar nu-i vede nimeni. Si sunt titulari.

    1. Legile făcute de oameni nu sunt veșnice. Când nu mai sunt valabile, trebuie schimbate. Să avem curajul să spunem adevărul și cu cât mai mulți, până la urmă, ceea ce trebuie schimbat, se schimbă. E suficientă o explicație rațională pentru care nu mai poate fi viabilă o lege și o petiție semnată de toți, poate schimba orice e nevoie. Elevii de liceu folosesc cu succes acest instrument de ajustare a disfuncționalităților sociale. Profesori încă nu se dumiresc că există această soluție, la îndemână efectiv.

  12. Toti am trecut prin asta si ne-a trecut. O sa-ti treaca si tie. Sistemul este atat de blocat incat chiar ar trebui sa savurezi aceste clipe de “libertate” care ti-au mai ramas. Nu vei fi mereu acelasi, pentru ca nu rezisti in acest sistem daca nu te degradezi continuu. Iar cand vei fi in afara sistemului, nu vei mai vedea nimic.

    1. De parca cei care suntem titulari am fost asteptati cu paine si sare la usa scolii. Revino-ti, toti am trecut prin asta. E ca in farsele facute bobocilor in liceu. Lame tarile nu-si au rostul, sunt niste etape pe care toti le-am urmat. Nu esti nici primul, nici ultimul profesor suplinitor de acest fel.

  13. 1.Este urât să îți barfesti un 2. Dacă ați folosit atâtea cuvinte englezești în locul celor românești înseamnă că nici dvs.nu stiti bine limba română.
    3. Titularizarea se obtine prin examen.
    4. Nestiinta elevilor se poate datora lipsei de preocupare pentru școală a elevului si familiei dar si nivelului scazut de înțelegere al elevului.

    1. Doamnă, bine ar fi într-adevăr, ca titularizarea să se poată obține prin examen. Cum rămâne cu cei care dau de peste 5 ani ani acest examen, cu note de 8, 9, 10 chiar, cu Definitivat, ba unii și cu doctorat, și nu obțin titularizare? Mister… Ne mai trebuie niște generații de oameni noi în sistem care să aibă mintea limpede și să aibă și curaj să spună că titularizarea în Romania e un termen gol și fără acoperite practică… că nu există nicăieri în lume o meserie pentru care să dai în neștire examen de intrare, și, culmea, să-l iei, dar să nu ți se acorde statutul de profesor, pentru simplu motiv că orele tale sunt în două sau trei școli… Și asta doar pentru cât titularizare înseamnă “profesor într-o singură școală” și nu pur și simplu profesor, indiferent câte școli. Se știe foarte , sau ar trebui să se știe că pentru materii care au doar o oră de predare, în vecii vecilor nu vor fi ore la o singură școală. Sunt profesori care pot preda și 2, 3, până la 4 materii și tot nu pot acoperi o singură școală. Pentru că din trunchiul comun de discipline socio-umane, nu toate se predau la toate școlile.

      1. Vă spun eu cum! Introducerea masterului didactic, așa cum spune legea 1 din 2011. care n-a fost respetatpă! Acest master să pregătească profesori, nu specialiști în cibenetică, geografie, istorie, matematică, limbă română, arte sau mai știu eu ce renunțându-se la ,,faimoasele module” din TOATE facultățile, care NU PREGĂTESC PEDAGOGIC destul, DOAR le dă dreptul la concurs , care concurs are 2-3000 de participanți pe 2-300 de locuri! Nicio facultate nu vrea să piardă veniturile! Fie oricum, numai salarii să fie! Despre asta e vorba! Chiar de-ar fi numai note de 9 sau 10 la titularizare, piața ,,muncii” nu poate asigura angajarea lor! Evident că tinerii sunt frustrați și ,,dau” în titulari ori în cei mai în vârstă! Tinerețea nu e veșnică, fraților și nu am ajuns toți la întoarcerea celuilalt obraz, adică să renunțăm la serviciu și să aibă tineretul unde ,,lucra”! Să fim serioși! Eram neîncrezător în corectitudinea acestui EDUPEDU, dar acum văd că e și subversiv! Mi-e lwehamite de asemenea articole tip ,,Peticilă”!( Prietenii știu ce spun) ! 😛

        1. Domnule Roșeț, dumneavoastră ați participat la examenul de titularizare? Dacă da, ați obținut note peste șapte? Dacă nu, prin ce metoda ați devenit titular? Dacă tot exprimați puncte de vedere în privința tinerilor, fiți sincer și jucați cu cărțile pe fata. Stima și respect, o tânără colega.

    2. Asteptam cu interes comentariul dvs. Nu m-ati dezamagit! Jigniti profesorii care au “tupeul” de a prezenta situatia reala din educatie. Se tot spune ca titularizarea se obtine prin examen. Cu ce ii ajuta acest lucru pe copii daca aveti astfel de atitudine si va considerati superioara? Titularizarea nu va face “om”, va asigura dvs. un loc de munca de unde nu va poate urni nimeni, fie ca va faceti sau nu datoria.
      Jigniti copiii si parintii. Nestiinta elevilor nu poate fi si din cauza lipsei de preocupare a unor profesori? Parintii (foarte multi dintre ei avand mai multe studii decat dvs.) fac eforturi deosebite pentru a-si ajuta copiii sa treaca cu bine peste toate obstacolele (lipsa de interes a unor profesori, bullying..).

    3. 3. Titularizare se obtine prin CONCURS. Scuzati.

      Examene sunt evaluarea națională, bacul, licenta.

      Exact de aceea nu sunt titularizati toți care trec de nota 7.

      1. Sunt mulți profesori care s-au titularizat în mediul rural cu nota sase și în plus sa nu uitam ca acest examen e supravegheat video doar de câțiva ani. Cei care au primit repartitie au susținut vreun examen echivalent cu cel de titularizare?

      2. Examen sau concurs, ce importanță are? Un copil trebuie să aibă în față un profesor dornic să îi învețe nu un profesor plictisit care flutură titularizarea. Un copil credeți că respectă mai puțin un suplinitor? Nu contează câte titluri are. Contează să le facă plăcere când intră profesorul în clasă. Cred că nu vreți să știți cum descriu copiii pe unii profesori. Copiii de azi nu sunt fraieri. Își dau seama când profesorul se uită pe facebook sau whatsapp în timpul orei sau dacă are un elev preferat pe care îl lasă să răspundă neintrebat iar pe alții îi apostrofează.

    4. Eu sunt Profa de mai jos cu comentariul despre CONCURSUL de titularizare si nu examenul. Nu sunt cea cu comentariull1.barfitul, 2.englezismele, 3.examen, 4 analfabetismului functional

      Am hotărât in aceste conditii sa o las pe noua Profă sa comenteze. Doar ca profa de azi nu sunt eu cea care de aproape trei luni comentez pe aici si care câteodată mi-am luat șuturi. O las pe dumneaei sa se descurce mai departe. Doar sa stie ce o asteapta luandu-si acest id.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole recomandate

Clasamentul universităților românești în funcție de predare, cercetare, venituri din industrie – potrivit rankingului universităților din țările emergente THE 2020, dominat de China și Rusia

Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca este instituția de învățământ superior din România cu cea mai înaltă poziție în clasamentul pe 2020 al universităților din țările cu economie emergentă și singura aflată…
Vezi articolul