VIDEO Cîmpeanu: Estimez că anul viitor vom avea peste 20-25 de mii de posturi titularizabile, pentru că vom scoate la concurs și acele posturi care au o jumătate de normă

5.496 de vizualizări
Foto: Simion Mechno – Agerpres Foto
Ministrul Educației a anunțat că anul viitor Ministerul pe care-l conduce va scoate la concursul de angajare în învățământ peste 20-25 de mii de posturi titularizabile, adică acele posturi care au viabilitate mai mare de 4 ani și pe care profesorii se pot angaja pe perioadă nedeterminată. În declarația făcută la B1TV, Cîmpeanu a spus că anul acesta au fost doar 5.193 de astfel de posturi.

Ministrul a spus că scoaterea la concurs a unui număr de posturi de cinci ori mai mare va fi posibilă prin transformarea în titularizabile a posturilor care au doar o jumătate de normă (n. red. o normă de predare are 18 ore pe săptămână)

„A fost definită noțiunea de post didactic. Tocmai ce am încheiat examenul de titularizare, am avut 5.193 de posturi scoase la concurs. Doar 5.193. Am avut discipline precum sociologie sau filozofie în care au fost doar trei posturi în toată țara. Pentru a fi titularizabile. Adică pentru a fi ocupate pe perioadă nedeterminată, adică pentru a oferi șansa acelui profesor de a contracta, spre exemplu, un credit la bancă.

La geografie, doar nouă posturi în toată țara au fost, dintre care niciunul în mediul rural.

Având această problemă, cu ceea ce prevedea acest proiect de lege, încă din anul viitor în loc să avem 5.000 de posturi titularizabile estimez că vom avea peste 25.000, deci de cinci ori mai multe. De ce? Pentru că vom scoate la concurs și acele posturi care nu au o normă întreagă, au cel puțin o jumătate de normă, pentru a atrage în sistem profesori, pentru ca și în mediul rural să avem șansa de a avea profesori.

Sunt profesori care de 10 – 12 – 15 ani iau la examenul de titularizare, pe care-l susțin an de an, peste nota 9, însă atunci când ai trei posturi sau nouă posturi în țară, evident că ele vor fi ocupate de cei cu 9,80, 9,90, și un candidat bun cu peste 9 nu are șansa să intre la clasă.

Neavând această șansă, atunci îți predă limba engleză profesorul de limba română care știe sau nu știe limba engleză. În felul acesta vom putea, cel puțin 20.000 de profesori, estimez că vor putea să fie titularizați la anul”, a declarat ministrul Educației.

Declarația integrală aici:

Încă din 12 iulie, de la prezentarea proiectelor de legi ale educației, ministrul Cîmpeanu a declarat că profesorii se vor putea titulariza și pe mai puțin de 18 ore, cât este o normă didactică de bază.

Citește și: Profesoara Nina Vasile, despre repetarea nejustificată pe termen nelimitat a concursului de Titularizare: Ce-ar fi să se dea în fiecare profesie mereu examenul de intrare?


4 comments
  1. Toti mascaricii impun cine si cum sa fie profesor !funeriu a venit cu 253 !flaubert ma face sa ma gandesc la rosu si negru,camil petrescu la intelectualul macinat de razboi iar boul de henry james la nimic
    Faptul ca tu ai senzatia ca o rasa este superioara alteia ma duce cu gandul la o ,,eugenie ”si ca nu imi revine mie onoarea de a corecta si a indrepta un dobitoc si un semidoct care crede ca un popor are mai multe calitati ca un altul!

  2. Că de obicei. Schimbam, dar nu schimbam nimic. Și acum posturile care nu sunt complete sunt scoase la concurs. Și exemplul cu filosofia/filozofia este cel mai prost exemplu. Cate Colegii Naționale au 17 clase pe nivel pentru a forma un post de filozofie? La fel și cu sociologia. Vorbim vorbe și reformăm nimic.

  3. Dar scoateti titularizarea pe post și atunci rămân posturi.Iar cei care se muta pe alt post sa aibă un motiv întemeiat nu doar pentru ca pot și nu au chef sa dea examen.

  4. Estimezi prost, domnule!
    Chiar dacă ar fi așa nu vor mai fi profesori!
    Anul acesta, la toate disciplinele un sfert au părăsit sala de examen din cauza subiectelor prost concepute! Pe lângă faptul că au avut subpuncte cu nemiluita, cerințele au fost greu de înțeles și multe nu au treabă cu disciplina și cu ce se predă la catedră!
    Mă întreb ce fel de profesori formulează subiectele și baremul de notare? Și apoi apare și problema cu evaluatorii care sincer, nu știu ce așteptări au de la examinați (când apare faza cu corectarea subiectivă)…
    Crede ministrul că este ușor să susții un examen în patru ore din trei sau patru discipline plus metodica? El nu a susținut examen național, ci doar prezentări power point pentru a ajunge profesor universitar!
    Dacă vrea să fie un om corect, să ceară egalitate între profesori. Desființați examenul de titularizare și să fie și în preuniversitar la fel ca în universitar! Putem să susținem și noi proiecte în fața comisiei, că doar este ca la disertație…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Până pe 31 mai, se pot depune proiecte pentru formarea a 100.000 de profesori în pedagogie digitală. Prioritară este formarea profesorilor din mediul rural și zone defavorizate / Ministerul Educației a scos termenul „non-binar” din Ghidul solicitantului

Ministerul Educației a lansat apelul pentru formarea a peste 100.000 de profesori în pedagogie digitală, de 80 de milioane de euro. Valoarea unui proiect este de minim 2,4  milioane euro…
Vezi articolul

„Olimpiada pe banii profesorilor”. Mai multe cadre didactice din Comisia centrală a Olimpiadei Naționale de Germană 2025 reclamă refuzul ISMB de a deconta banii pentru cazare și masă: „Este un abuz administrativ și o lipsă totală de respect”

Mai mulți membri ai comisiei centrale a Olimpiadei Naționale de Limba Germană Modernă reclamă că au fost obligați să suporte din fonduri proprii cheltuielile pentru etapa națională desfășurată la Alba…
Vezi articolul

Scăderea numărului de elevi si creșterea normei didactice afectează posturile didactice din județul Iași pentru anul școlar 2026-2027: 157 de profesori își completează norma, 44 intră în restrângere de activitate

157 de profesori titulari din județul Iași vor fi nevoiți să își completeze norma didactică, iar alți 44 intră în restrângere de activitate în anul școlar următor, potrivit datelor publicate…
Vezi articolul

Sindicatele din educație, despre creșterile cu aproape 300% ale salariilor profesorilor prezentate de ministrul muncii: Sunt cifre eronate. Ne simțim folosiți în campania electorală

„Ministrul Muncii prezintă în spațiul public cifre eronate privind creșterile de salarii din educație”, anunță Federația Sindicatelor Libere din Învățământ. Reacția FSLI, unul dintre cele două mari sindicate din învățământul…
Vezi articolul

Cu 1.000 de posturi mai puține pentru profesori și educatori, față de proiectul inițial, aprobate de Guvern. Se vor deschide 39 de grădinițe noi, iar legea prevede reducerea numărului de elevi din clase, anunță ministrul

Numărul posturilor din sistemul de învăţământ preuniversitar va fi mărit cu 3.500, în contextul în care clasele vor trebui să aibă mai puţini elevi şi noi grădiniţe îşi vor începe…
Vezi articolul