Elevilor care își dau masca jos în clasă sau în școală, încălcând regulile, li se poate scădea nota la purtare, spune Ministrul Educației. Anisie anunță că există prevedere în lege pentru ca un profesor să fie concediat, dacă nu vrea să facă școală online

21.802 vizualizări
Foto: edu.ro
Elevilor care își dau masca jos în clasă sau în școală, încălcând regulile, li se poate scădea nota la purtare, a declarat Ministrul Educației la conferința de presă de vineri, 2 octombrie. Monica Anisie a explicat că în noul regulament de funcționare a școlilor sunt prevăzute reguli și pentru această perioadă. Oficialul a răspuns întrebărilor jurnaliștilor după plecarea Premierului Ludovic Orban. Anisie a precizat că există prevederi în lege pentru ca un profesor să fie concediat, dacă nu vrea să facă școală online.

Întrebată de reporterul Știrilor PROTV, Paul Angelescu, ce poate păți un elev care își dă masca jos în timpul orei și care îi determină astfel și pe ceilalți să se joace cu masca și să nu respecte regulile, ministrul a spus că există posibilitatea scăderii notei la purtare.

Paul Angelescu, PROTV: Care sunt sancțiunile sau măsurile pe care le poate lua un învățător sau un profesor dacă un copil nu respectă diverse măsuri de distanțare, protecție sanitară, în școală și cum se aplică acestea? Dați-ne câteva exemple!

Monica Anisie: În primul și-n primul rând, fiecare profesor trebuie să discute cu fiecare elev în parte. Este important ca noi, profesorii, să le explicăm copiilor că viața noastră trebuie să nu fie pusă în pericol. Este important ca noi toți, ca societate, să înțelegem că respectarea măsurilor de prevenire și combatere a îmbolnăvirilor reprezintă o prioritate. Dacă un copil nu respectă regulile, profesorul trebuie să îi explice că este important să se gândească la pericolul pe care îl realizează față de cei din jurul lui, având în vedere faptul că există posibilitatea să aibă virusul respectiv.

Paul Angelescu, PROTV: V-am întrebat de sancțiuni, se pot aplica și sancțiuni?

Monica Anisie: Există în regulamentul pentru organizarea și funcționarea unităților de învățământ, prevederi cu privire la sancțiunile elevilor. De asemenea în statutul elevului este prevăzut.

Diana Coada-Dumitrascu, TVR: Dar nu sunt sancțiuni noi, pentru această perioadă, sunt prevederile vechi…

Monica Anisie: Dacă vă uitați la noul regulament, sunt prevederi și pentru această perioadă. Noi am dat ordin de ministru cu un nou regulament de organizare și funcționare a unităților de învățământ. Nu există acum, să spunem, niște sancțiuni care să vină în defavoarea elevului.

În primul și în primul rând noi trebuie să îi spunem elevului că riscă să i se scadă nota la purtare, asta este prima etapă, știm cu toții că având un comportament neadecvat în spațiul școlii, inclusiv din punctul acesta de vedere, nerespectând măsurile, riscă să i se scadă nota la purtare.”

În noul regulament, pe care îl puteți descărca mai jos, nu există nicio prevedere nouă legată de sancționarea elevilor sau de obligațiile suplimentare ale acestora de a respecta măsurile de distanțare, ori purtarea măștii, față de regulamentul aprobat în 2016.

Vedeți noutățile din ROFUIP 2020 aici.

Întrebată despre sancționarea profesorilor care nu vor să facă școală online, Monica Anisie a anunțat că există prevăzută în lege posibilitatea desfacerii contractului de muncă pentru un profesor care refuză să prea online elevilor săi.

Paul Angelescu, PROTV: „Există posibilitatea legală prin care se desface contractul de muncă a unui cadru didactic care nu vrea să facă școala online. Premierul spuneam mai devreme că un astfel de om nu are ce căuta în sistem. Acum nu poate pleca dintr-o dată, dacă nu există o bază legală?

Monica Anisie: „Știți foarte bine că există o lege a educației, există prevederi și în acest sens, însă trebuie să fiecare inspectorat școlar să analizeze, fiecare unitate de învățământ să analizeze situația punctual și să ia măsurile legale care se impun. Există și această posibilitate, este prevăzută în lege”.

Anunțul vin în contextul în care premierul Ludovic Orban a spus vineri că “nu pot accepta ideea că există cadre didactice care refuză să-și exercite profesia și chiar misiunea. Un profesor care nu face lecții online acolo unde este necesară organizarea acestor lecții online… dacă din 10 ore face numai 6 ore, atunci 4 ore nu trebuie plătit. Este simplu (…)

Iar dacă refuză sa predea online, din punctul meu de vedere nu mai are ce căuta în educație. Pentru că un profesor are obligația sa se adapteze la orice situație. Jobul lui este sa transmită informatiile, cunoștințele de la materia respectivă și în mod evident și multe altele, valori, principii, să fie un model, dar are obligația să se adapteze la modalitatea de a transmite aceste cunoștințe. Să fim cinstiți: online-ul e un lucru care există deja în viața noastră. Avem, cei mai mulți, conturi de Facebook, știm ce înseamnă LIVE-uri, cum să nu poți să te adaptezi să predai online?”.

Inspectoratul Școlar București a anunțat joi că profesorii care refuză să predea online intră în comisia de disciplină și riscă desfacerea contractului de muncă.

Foto: edu.ro


8 comments
  1. Implementarea guvernului mondial si instaurarea noii ordini mondiale intra ca un tavalug in viata noastra, prioritate avand distrugerea invatamantului, familiei, credintei s.a si noi stam orbi, muti si surzi lasandu-ne „incatusati”. Purtarea mastii da sau nu?, un motiv de segregare a societatii, asta vor defapt. Stai cu frica de Dumnezeu si nu mai „loviti” cu cuvintele in fratii vostri fiindca vor veni vremuri cand ne vom „turna” si omora intre noi pentru un „blid de linte”

  2. As vrea sa vad si eu sursa din care ati facut aceasta stire ? Asa stiu ca face orice jurnalist care se respecta. Se pare ca sunteti si voi tot o „agentie de presa” fara stapani….edupedu :))

  3. Doamna ministra copii stau 7,8 ore închiși în clasa cu masca credeți că este normal ?? Creierul nu se oxigenează .copilul meu vine acasa cu dureri de cap și senzație de voma . Macar reduce-ti orele .au educație, au muzica ,au informatica ore pe care oricum nu le fac doar stau în clasa aiurea.

  4. >> riscă să i se scadă nota la purtare
    Tare asta. Dar daca ma gandesc bine e singura solutie pentru profii ignoranti, profi care nu inteleg nici macar behaviorismul clasic.

  5. Doamna asta chiar nu stie ca copiii sub 12 ani nici nu trebuie sa poarte masca, fiind in pericol sananatea copilului? Da „educatia” romaneasca cu amenintari si scaderi de note la purtare. Slava Domnului ca nu mai stam in Romania … mai bine mor de dor de Romania decat in prostia celor care o conduc.Copiii nostti sunt liberi la scoala sa fie copii, fara nite la purtare, fara masca si restrictii. Nu copiii sunt problema, ei respecta regulile,ci părinții , petrecăreții fara oprire, cand aburii lui Bauhus preiau controlul mintii si uita de distantare, dezinfectare si lista continua….Dar cu masca pe față la un copil de clasa zero, nu o sa se obtina nimic…din contra.

  6. Dar cu profesorii care nu poartă mască ce facem?

  7. O singură întrebare am: directorii care nu vor să poarte mască vor fi sancționați sau „np”, că ei sunt „șefi” și fac orice vor, nu-i așa?! Am cunoștință despre niște școli în care se practică aceasta, dar nu stau la oră mai mult de zece minute!… În rest, toată lumea, elevi și profesori, e „la modă”!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Directoarea Daniela Orășanu, despre proiectele de planuri-cadru: Dacă profesorului i s-ar explica frumos care sunt etapele reformei, poate ar înțelege ce îl așteaptă. Avem nevoie de siguranță și formare / Ion Ionici: Vom avea încredere în minister în momentul în care ne va fi clar

Dan Ion Ionici, directorul Liceului Teoretic „Jean Luis Calderon” din Timișoara, și Daniela Orășanu, directoarea Colegiului Tehnic de Căi Ferate „Unirea” din Pașcani, cer Ministerului Educației clarificări asupra reformei curriculare…
Vezi articolul

Înscrierea la cursurile de limba română pentru străini și refugiați 2024, organizate de inspectoratele școlare, s-a scumpit cu 230 lei fară vreun anunț din partea Ministerului Educației – ordin de ministru publicat în Monitorul Oficial

Participanții străini la cursul de inițiere în limba română vor achita o taxa în valoare de 4.550 de lei, sumă aprobată printr-un ordin de ministru publicat în Monitorul Oficial vineri,…
Vezi articolul

Profesorul Radu Vancu: „Ce e cu această debandadă?” – președintele Nicușor Dan ar trebui obligatoriu să îi adreseze această excelentă întrebare și lui Daniel David și dezastrului provocat de el în Educație

Scriitorul și profesorul Radu Vancu, cunoscut pentru implicarea sa civică și pozițiile tranșante în spațiul public, lansează un nou semnal de alarmă în contextul crizei din educație și al reformelor…
Vezi articolul

Alianța organizațiilor studențești anunță că rămâne solidară cu profesorii și se alătură protestului de joi în Cluj-Napoca: Dorim readucerea educației în lista de priorități a decidenților, e o investiție strategică în viitor, nu consumatoare de resurse financiare

Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) anunță că va participa la protestul de joi, 11 septembrie, din Cluj-Napoca. „Profesorii, studenții și elevii rămân solidari în jurul unui obiectiv…
Vezi articolul

Lista celor 450 de școli în care elevii vor primi Masa Caldă în acest an școlar, pusă în dezbatere publică / Au fost înlocuite 7 școli în toată țara, acolo unde anul trecut programul nu s-a desfășurat din diverse motive

Ministerul Educației a pus luni în dezbatere publică lista celor 450 de școli beneficiare ale programului Masă caldă și proiectul de hotărâre de Guvern pentru aprobarea listei în care se…
Vezi articolul