VIDEO Materia care nu i-a plăcut în școală ministrului Educației. Anisie: Am avut un profesor foarte sever și am învățat mai mult din cauza aceasta

10.408 vizualizări
FOTO: gov.ro
Ministrul Educației, Monica Anisie, a mărturisit că, la fel ca toți copiii, a avut și ea o materie care nu-i plăcea. Este vorba de Fizică, iar motivul pentru care nu a putut învăța cu plăcere este severitatea profesorului din gimnaziu. Starea emoțională a unui cadru didactic are o influență mare asupra copilului și a modului în care percepe materia pe care acesta o predă, de aceea este foarte important ca profesorul să aibă grijă de sănătatea lui emoțională și de starea pe care o are atunci când intră la clasă, a explicat Anisie în cadrul webinarului „Conversații de toamnă”, organizat de „Profesori Fericiți pentru România”, un program de training pentru personalul didactic.

„Nu am fost foarte atrasă de o anumită disciplină pe care am studiat-o în liceu, nu știu de ce nu mi-a plăcut, dar atunci, la momentul respectiv, nu eram așa atrasă de disciplina respectivă, este vorba de Fizică. Nu știu să spun acum care era motivul atunci, dar la momentul acela așa simțeam, că nu sunt atrasă de Fizică poate și pentru faptul că în gimnaziu am avut un profesor foarte sever și am învățat mai mult pentru că era profesorul foarte sever și probabil că la liceu mă așteptam să fie altceva decât la gimnaziu”, a spus Anisie, care în prezent este profesor de Limba și Literatura Română la Colegiul Național „Tudor Vianu” din Capitală.

Anisie a absolvit actualul Colegiu Național „Gheorghe Șincai” din București în anul 1992, potrivit CV-ului său.

Tot în contextul discuției, întrebată mai devreme ce impact poate avea starea emoțională a profesorului la clasă, ministrul Anisie a răspuns: „Dacă profesorul este bine, și copilul va fi bine și dacă un profesor este furios, va oferi furie și în felul acesta, și elevul va fi furios. Nu trebuie să intrăm în spațiul clasei cu alte sentimente decât acelea care să confere o stare de bine elevilor”. Ea a adăugat că un copil are foarte mare nevoie de suportul emoțional al profesorului.

Sursă foto: gov.ro


8 comments
  1. Nici cu logica nu e prietenă doamna ministru…

  2. Ei nu i-a plăcut nici româna, că altfel nu făcea atâtea greșeli! O predă doar din lipsă de ocupație. Dar știm că dacă era deșteaptă, nu avea cum să ajungă ministru!

  3. Cu alte cuvinte, fiti zen. Intrati in clase/online plutind pe un norisor de beatitudine, impartiti cu larghete zambete si cugetari de bine si transmiteti beneficiarului educatiei din gimnaziu si liceu starea de transa. Impartiti bezele si aruncati inimioare prin aer, ele vor ajunge cu siguranta la destinatie.
    Al naibii prof de fizica, cum n-a percutat el, fie si „avant la lettre”, la toata aceasta miscare sinergica a eului launtric al fostei eleve, actual prof…, pardon, actual min…, pardon, actual…..eu stiu ce sa zic?

  4. Poate nu numai profesorul de fizică din liceu a fost de vină.
    Până acum, doamna ministru nu pare în stare să analizeze situații, să le ințeleagă și să gasească rezolvări.
    Cam asta se facea la fizică în liceu …

    1. Ea are probleme grave si pe propria materie. Cum sa fii profesor de liceu de romana si sa nu stii nici cat un absolvent de liceu?? Scuzati-mi reticienta!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Daniel David: Eu încă rămân deschis pentru lucrurile care țin de mine, ordinele de ministru. Mesajele sindicatelor le-am trimis către premier. Atât pot să fac eu în acest moment / Misiunea mea ca ministru este să implementez o lege care există și un program de guvernare

Mesajele sindicatelor au fost „trimise” de către ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, către premierul Ilie Bolojan, a declarat acesta vineri, 8 august, la B1 TV. David a precizat că…
Vezi articolul

Rezultate PISA 2022. Măsurile anunțate de ministrul Educației din Republica Moldova: alocație de 50 de euro pe lună pentru părinții care își transferă copiii din școlile mici, în școli mari, crearea unei rețele de Școli Model, instruirea a 3 mii de cadre didactice pentru metodele noi de predare

Ministrul Educației din Moldova, Dan Perciun, anunță, după ce rezultatele de la testarea internațională PISA 2022 au fost publicate, măsurile care vor fi aplicate, iar printre ele se numără și…
Vezi articolul

DOCUMENT Consilierea psihologică, penultima măsură în cazul violențelor ușoare și grave din Ghidul pentru prevenirea și monitorizarea violenței în școli, redactat de Inspectoratul Ilfov

Inspectoratul școlar județean (IȘJ) Ilfov a publicat un ghid pentru prevenirea, abordarea și monitorizarea violenței în școli, document prin care școlile să poată gestiona situațiile de violență din școli. Ghidul…
Vezi articolul

Daniel David, despre cazurile de violență în școli: Am trecut de la paradigma bazată pe autoritatea profesorului la paradigma vocii celui care strigă cel mai tare și de aici apar probleme / Ceea ce se face în sistemul de educație este o păcăleală, ca să nu spun o impostură, nu exista psiho-pedagogi

„Am trecut de la paradigma bazată pe autoritatea profesorului la paradigma vocii celui care strigă cel mai tare și de aici apar probleme”, a declarat Daniel David, rectorul Universității „Babeș-Bolyai”…
Vezi articolul