Cine a fost Victor Babeș: Fondatorul școlii române de microbiologie și morfopatologie, a preparat vaccinurile pentru combaterea în masă a mai multor boli puternic contagioase

271 de vizualizări
Pionier în medicină şi biologia universală, Victor Babeş a fost creator al şcolii române de morfopatologie şi microbiologie. În 1895 a formulat principiul serovaccinării. A preparat în laboratorul său diverse săruri şi vaccinuri pentru prevenirea şi combaterea în masă a unor boli transmisibile şi a fost unul dintre promotorii activi ai medicinei sociale din România, arată un reportaj Agerpres.ro.

Printr-un decret din 2 martie 1925 s-a hotărât ca ”Institutul de Patologie şi Bacteriologie” din Bucureşti să se numească ”Institutul dr. Victor Babeş”. Astfel, în referatul ministrului Instrucţiunii Publice se arăta: ”Institutul de patologie din Bucureşti a fost creat în anul 1887 de dl. prof. dr. Victor Babeş, care a ştiut să-i dea o atât de mare dezvoltare încât astăzi figurează în rândurile celor mai însemnate institute similare din Apus (…) În Institut, pe lângă tratamentul antirabic, introdus şi modificat de dl. prof. dr. V. Babeş, se prepară serul antidifteric, vaccinul antiholeric, antitific, serul meningococic, tuberculina. Pe lângă acestea, Institutul lucrează cu tot mai mare interes şi în direcţia chestiunilor de igienă (holeră, lepră, pelagră, pestă, tifos, streptococie), aducând cercetări proprii de mare importanţă practică (….)” (”Oameni de ştiinţă…Conexiuni…Gesturi frumoase”, Ed. Albatros, Bucureşti, 1981).

Victor Babeş s-a născut la 28 iulie 1854, la Viena. Tatăl său, Vincenţiu Babeş, a fost o personalitate a vieţii politice şi culturale din Banat.

 

 


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Amplă reformă curriculară în Polonia, unul dintre liderii europeni ai PISA – începută în februarie 2024 și programată să se încheie în doar patru ani: Mai puțină materie chiar din septembrie, dar tratată aprofundat, schimbări extinse în învățământul primar din 2026

Patru ani estimează guvernul de la Varșovia că va dura o amplă reformă curriculară, reformă începută la începutul acestui an cu o fază de consultări preliminare și care ar urma…
Vezi articolul

EXCLUSIV Digitalizarea în școală – exemplul suedez. Ministrul Educației, Lotta Edholm, despre amplele consultări privind adoptarea tehnologiilor la clasă: Dacă ecranele sunt folosite în școli, acest lucru să fie făcut cu atenție și fără să contrazică ce spun cercetătorii în neuroștiințe și medicii pediatri

Digitalizarea în școli a declanșat, în ultimul an, o amplă dezbatere în Suedia, una dintre țările care au introdus intensiv tehnologiile în școli încă de la începutul deceniului trecut. Zeci…
Vezi articolul

Abandonul școlar – o problemă pe care tinerii din România o văd la fel de gravă precum prețurile mari sau corupția / Există încredere în școală, dar modul în care ea îi pregătește pe elevi pentru viață și muncă e o problemă serioasă – sondaj IRES

Tinerii din România au încredere relativ ridicată în sistemul educațional preuniversitar, dar, în același timp, ei observă probleme acute în acest sistem. Abandonul școlar este una dintre principalele probleme pe…
Vezi articolul

Este fraudă ca un copil să aibă 7-8 la clasă și 2 la examen, spune profesorul de Matematică Sorin Haiduc, după rezultatele de la Evaluarea Națională 2024 / Cătălin Zaman, profesor de Română: Cum a ajuns copilul acela în clasa a VIII-a să nu obțină o medie mai mare de 2? Ministerul a aruncat puțin sub preș ceea ce ar fi trebuit să scoată în evidență

Director al Colegiului Național „Preparandia – Dimitrie Ţichindeal” din Arad, profesorul de Matematică Sorin Haiduc, a făcut o analiză a rezultatelor de la școala sa și a celor de la…
Vezi articolul