În ultima vreme se discută în spațiul public ideea că schimbările din sistemul de educație trebuie pilotate înainte de a se aplica la scală largă. Înțelegerea acestui aspect este un aspect pozitiv, absolut necesar oricărei inițiative care să producă schimbări legislative. Cu toate acestea, nu îmi este foarte clar în ce măsură se înțelege știința din spatele studiilor pilot. De aceea, în această analiză am să scot în evidență cinci aspecte esențiale care par absente din discuțiile publice legate de pilotarea programelor educaționale.
În primul rând, dacă vrei să implementezi un program, trebuie să te uiți la literatura de specialitate și să evaluezi mărimea efectului acelui program raportat la efortul necesar obținerii acelui efect. De asta ai nevoie de specialiști în științele educației, care (teoretic, dacă își cunosc meseria) pot citi și înțelege studiile efectuate (foarte probabil în alte țări). Acest pas te ajută să stabilești o ipoteză (ex. Dacă implementăm programul X, obținem efectul Y). E OK dacă ai dezbateri pentru a face o analiză de nevoi, dar nu poți dezbate la nesfârșit fără specialiști care să dezvolte metodologia necesară evaluării acestor programe și să calculeze raportul cost-beneficiu.
În al doilea rând, după ierarhizarea programelor în funcție de cost-beneficiu, în funcție de prioritățile sociale și impactul estimat, trebuie să calculezi eșantionul școlilor participante la pilotare și să estimezi timpul necesar implementării programului pentru obținerea efectului scontat. Adică, să faci o analiză a puterii studiului. De regulă, pentru evaluarea eficienței unui program educațional implementat la nivel de școală, e nevoie de aproximativ 50 de școli pentru a putea vedea un efect mediu după un semestru sau un an de școală, dar aceste estimări pot varia mult, și depind de ce anume vrei să modifici. Având în vedere că până acum sunt identificate 20 de școli (din toată țara) care să participe la asemenea programe pilot, și având în vedere că nu poți desfășura simultan în aceeași școală mai multe programe pilot, acțiunea e sortită eșecului din fașă.
În al treilea rând, o relație de cauzalitate (factorul X cauzează efectul Y) trebuie dovedită experimental (adică să ai o grupă experimentală și una de control, iar distribuția trebuie făcută aleator). Din nou, nu avem indicii că pilotările care să stabilească politicile educaționale implementate în România ar urmări o metodologie experimentală, deci nu îmi este clar cum se poate dovedi că un anumit program pilotat va avea efectul scontat. Mai mult decât atât, dacă ne uităm în jurnalele indexate în Web of Science la categoria Education & Educational Research, și clasificate ca fiind competitive (Q1 și Q2), se pare că studiul nostru este singura cercetare avansată care include elevi din România și care dovedește experimental măsura în care o decizie a cadrelor didactice dintr-o școală (stabilirea volumului temei pentru acasă) cauzează un efect asupra performanței școlare a copiilor (îmbunătățirea competențelor). În lipsa unor asemenea studii experimentale, nu ar trebui să ne mire schimbarea frecventă a legislației din România. Nu ai cum să iei decizii optime fără să abordezi științific problema studiată.
În al patrulea rând, chiar dacă distribuția școlilor care participă la pilotare este aleatorie, există o serie de factori care pot afecta rezultatele, iar înțelegerea acestor factori și includerea lor în ecuație prin controlarea lor statistică, ar putea duce la o estimare corectă a efectului programului pilot. Nu îmi este clar cum se dorește să se controleze statistic aceste variabile confundate, nu am nici un indiciu că se iau în calcul aceste aspecte, câți înțeleg importanța controlăriii lor statistice sau ce înseamnă asta.
În final, selectarea școlilor care participă la pilotare trebuie făcută nu pe bază de înscriere (bottom-up), ci pe bază de selecție aleatorie făcută de Ministerul Educației (top-down), pentru a estima cât mai corect măsura în care acestea sunt reprezentative la nivel național. Scopul programelor pilot este acela de a măsura un fenomen (reprezentativ la nivel national) care s-ar putea generaliza la întreaga populație. Nu ai cum să generalizezi acest fenomen, incluzând doar anumite școli, care se înscriu din proprie inițiativă să participle la aceste proiecte.
În concluzie: Faptul că începem să înțelegem nevoia pilotării programelor educaționale este un pas important care are potențialul să scoată educația din România din Evul Mediu, și să o plaseze undeva în zona Renașterii. Dar de acolo, până în secolul 21 e o distanță foarte lungă. Dacă alte țări se bazează de multă vreme pe științele educației să rezolve problemele cu care se confruntă, mă întreb dacă noi înțelegem ce sunt acestea și la ce ne ajută.
________
Dacian Dolean este psiholog educațional, specializat în dezvoltarea limbajului și a alfabetizării timpurii. Are o experiență de peste 20 de ani ca profesor de învățământ primar, gimnazial, liceal și universitar în România și în SUA. Activitatea sa din ultimii ani s-a axat pe cercetare în domeniul alfabetizării și pe activități de formare a profesorilor din învățământul primar din SUA.
În prezent, este afiliat Universității Babeș-Bolyai ca director al unui proiect de cercetare care urmărește dezvoltarea alfabetizării copiilor din România, finanțat de EEA Grants. De asemenea, este membru în comitetul editorial al publicației Journal of Literacy Research.
Foto: © Tatyana Vychegzhanina | Dreamstime.com
Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.
Mihai Peticilă
Costin Ionescu
Redacția
C.I.