Apel la dialog și „înțelegere colegială”, prin „reflectare obiectivă” asupra problemelor din educație – lansat de Marilen Pirtea, rector-parlamentar și consilier al premierului Ilie Bolojan, după măsurile adoptate în educație fără nicio analiză de impact și consultare reală a profesorilor

2.212 vizualizări
Foto: UVT
Consilierul onorific al premierului pentru educație și cercetare, Marilen Pirtea, face apel la „dialog real și colegial”, în „contextul actual din educație, complicat, dificil și tensionat”, după adoptarea măsurilor de austeritate, afirmă acesta într-un mesaj scris pe Facebook.
  • Amintim că premierul Ilie Bolojan a afirmat că măsurile pe Educație din programul de Guvernare sunt cele care au stat la baza deciziilor controversate din Educație prevăzute de Legea 141/2025 – cunoscută drept „Legea Bolojan”, potrivit răspunsului oferit la întreabrea Edupedu.ro, în conferință de presă la Palatul Victoria, marți 29 iulie.
  • Sindicatul Învățământ Preuniversitar Hunedoara a transmis, recent, că inspectoratele școlare nu au fost consultate: „Concluzia pe care ne încumetăm să o desprindem (și în baza informațiilor dobândite în cursul discuțiilor) este că situația reală din sistemul educațional nu este cunoscută, iar măsurile adoptate în ceea ce privește învățământul sunt nefundamentate, lipsind orice studiu de impact al acestora (nici măcar instituțiile abilitate să furnizeze date reale asupra învățământului preuniversitar, precum inspectoratele școlare, nu au fost consultate)”, se arată în documentul sindicatului.

În mesajul său, Pirtea vorbește despre „soluții pragmatice, asumate” și afirmă că toate părțile implicate este nevoie „să rămână la masa dialogului”, în contextul în care până acum nici nu a existat acest dialog.

„Educația are nevoie de soluții pragmatice, asumate, dar și de un dialog real și colegial.

Contextul actual din educație este unul complicat, dificil și tensionat. Apar întrebări firești legate de sustenabilitatea asigurării salariilor și burselor, dar și de incertitudini cu privire la viitorul cadrelor didactice și al elevilor. Tocmai de aceea, acum – mai mult ca oricând – este nevoie de dialog sincer și deschis între decidenți, profesori, sindicate și societate.

 În calitate de consilier onorific pentru educație și cercetare al premierului, cred cu tărie că doar prin reflectarea obiectivă și înțelegerea problemelor apărute, prin atitudine constructivă, cooperare și asumare putem proteja ceea ce contează cu adevărat: educația și siguranța copiilor noștri.

Îndemn toate părțile implicate să rămână la masa dialogului și să caute soluții echilibrate, care să evite ruptura și să ofere un cadru stabil și predictibil pentru școala românească. Acest dialog trebuie să se bazeze pe caracterul temporar al unor decizii, pe disponibilitatea identificării unor soluții speciale, în situații speciale, și pe înțelegere colegială.

Educația de calitate nu se poate face fără profesori competenți, implicați și mulțumiți de statutul lor social si financiar”, este mesajul publicat de Marilen Pirtea.

Foto: captură Facebook
Informații de context

Rectorul Universității de Vest din Timișoara, Marilen Pirtea a fost numit, pe 27 iunie, în funcția de consilier onorific în domeniile educației și cercetării de către premierul Ilie Bolojan.

Rector aflat la al patrulea mandat în conducerea Universității de Vest din Timișoara, Marilen Pirtea este și deputat PNL, la al treilea mandat de parlamentar.

În decembrie 2024, Pirtea a fost desemnat preşedinte interimar al PNL Timiş, după ce Vasile Blaga a fost nominalizat secretar general adjunct al PNL (detalii aici).

Ce prevede programul de guvernare și ce a decis Legea Bolojan, legea 141/2025:
DomeniuMăsura din Legea 141/2025Prevederea din Programul de GuvernareObservații
Norma didactică în preuniversitarCreștere de la 18 la 20 ore/săptămână pentru profesoriAsumată ca „aliniere la media UE/OECD”Programul vorbește vag despre „analiză și diferențiere”; legea aplică direct
Burse eleviEliminare burse de performanță și de reziliență, redefinire burse de merit prin tăierea numărului de burse într-o clasă și refefinirea criteriilor de acordare Revizuirea criteriilor și „dimensionare realistă”Legea merge mai departe, tăind categorii întregi de burse
Reorganizare rețea școlarăComasarea școlilor sub 500 elevi; praguri medii de elevi majorate pe fiecare clasă Programul cere „concentrări educaționale” pentru eficientizareLegea introduce limite rigide, cu impact direct în rural
Degrevări de normăReducerea degrevărilor, interzicerea cumulului cu plata cu oraProgramul cere „analiza degrevărilor”În practică, legea le restricționează sever
Normă didactică universitarăCreștere limită de la 16 la 18 ore convenționaleExplicit menționată în programAplicată direct în lege

Măsurile au fost elaborate fără consultare publică, nu a existat nici implicarea directă sau indirectă a Institutului de Științe ale Educației, după cum instituția a precizat pentru Edupedu.ro în răspunsul cenzurat de ministrul însuși

Mai mult, nu au fost publicate analize de impact, iar premierul Bolojan a confirmat faptul că astfel de analize nici măcar nu au existat:

Edupedu.ro: A existat o fundamentare a măsurilor, pe care vreți să o faceți publică?

Ilie Bolojan: „Fundamentarea este bazată pe o realitate europeană pe care nu o putem contesta, legat de norma didactică, iar în ceea ce privește aspectele legate de burse, pe faptul că au crescut în 3 ani de zile de la 188 de milioane de lei la 4,7 miliarde de lei. Cred că este o creștere care nu poate fi justificată în termen de suportabilitate și aceste decizii au fost luate în baza acestor elemente”, a afirmat el.


11 comments
  1. sunt de acord dar tot ” colegial” eliberati-l din functie pe acest ministru al dezastului educational si puneti-l sa-si ceara scuze in genunchi in fata Palatului Parlamentului . Asa, rezolvam ” prin intelegere colegiala ” totul .

  2. Dulăii vor dialog și înțelegere colegială de la cățeii pe care i-au călcat în picioare. Râsu’ plânsu’.

  3. Un universitar care nu pierde nimic si pus de partid consilier la alt politruc vrea dialog după ce executantul educației a batjocorit un întreg sistem?

    Voi chiar nu mai aveți niciun pic de rușine samsari de destine?

  4. Talk to the hand.

  5. Când o avea timp domnul rector-parlamentar și consilier să își facă treaba, 8 ore dimineața la Parlament în București, fuge repede cu avionul la Timișoara și mai lucrează 8 ore la Universitate iar după aceea din nou la București să îl consilieze pe Bolojan? Măcar și-a făcut treaba de consilier bine, de la universitari nu s-a tăiat nimic, acolo nu e criză. Oare cât cheltuie Universitatea lui cu echipa de fotbal și cu deplasările rectorului?

  6. Reflexie, dialog real …
    Mesajul e pentru David, nu-i așa?

  7. Voi chiar nu mai aveti pic de jena??!! Despre ce dialog vorbiti?? V ati consultat cumva cu noi sau ati taiat in carne vie??! N

  8. ”Rector-plagiator-parlamentar-consilier al Prim Ministrului – penal ce incearca zilele astea să dea un tun cu 500 de hectare de teren ale statului (deocamdata a reintors Nicușor legea dar sigur nu se lasă el și PNL să de un asemenea tun) scrie un text lacrimogen cu ChatGPT pe care îl pune copy-paste pe Facebook” am rescris eu titlul pentru voi ca să fie mai corect.

  9. Tu sti ce masuri a luat guvernul sau te faci ca nu vezi si nu auzi?

  10. Din ciclul,,hai sa vorbim vorbe” .
    Nemulțumirea din rândul profesorilor este de amploare .Mult peste ce s a intamplat la ultima grevă generală. Acum nu mai este doar despre bani. Nu mai este mult până in septembrie si ve- ti culege si rezultatele.
    Sindicatele sunt pe muchie de cuțit. Foarte putin mai au încredere in acei dubioși.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

DOCUMENT Regulile de predare online: Cursurile pe net devin obligatorii și vor fi monitorizate. Profesorii, obligați să preia feedback de la părinți și elevi. Părinții, obligați să le asigure elevilor tehnologia necesară cursurilor. Școala poate da laptopuri în custodie

Ordinul de ministru care reglementează cursurile online, obținut de Edupedu.ro, arată care sunt regulile pentru fiecare categorie de actori implicată în procesul de predare online. Publicăm aici documentul și vom…
Vezi articolul

Controale inopinate în școli privind prezența directorilor, profesorilor și elevilor, în perioada februarie-iunie 2026, realizate de Inspectoratul Școlar Giurgiu / Model Proces verbal de control – document

În perioada februarie-iunie 2026, Inspectoratul Școlar Județean Giurgiu va desfășura controale inopinate în școli pentru a verifica prezența directorilor, cadrelor didactice și elevilor, precum și respectarea orarului și a programului…
Vezi articolul

Consiliul Legislativ solicită eliminarea prevederii privind acordarea sporului de doctorat în urma verificării lunare a activității, din proiectul de OUG al Ministerului Finanțelor: Are un caracter arbitrar şi este practic imposibil de realizat

Sporul pentru titlul de doctor ar trebui sa se acorde persoanelor care isi desfăşoară activitatea în domeniul pentru care deţin titlul si care au în fișa postului atribuții care să…
Vezi articolul

Material susținut de Platforma de management organizațional VIVA

Sute de schimbări vizează școlile în următoarea perioadă. Platforma instalată deja în 1.700 de școli, care dă acces instantaneu la toate modificările, documentele esențiale și procedurile de care directorii și profesorii au nevoie

Autoritățile au anunțat deja că următorii doi-trei ani urmează peste 380 de acte normative pentru aplicarea legilor Educației. Deja începutul acestui an școlar arată împânzit de schimbări și reguli noi…
Vezi articolul

E un trend național să avem deficit de profesori de fizică, chimie, biologie. Anul acesta am semnalat și pe matematică, unde problema este că nu vin neapărat cei mai buni și nu e motivant salariul, susține Ovidiu Tripșa, inspector general în Brașov

„E un trend național să avem un deficit de profesori de fizică, chimie, biologie și de anul acesta am semnalat deficit și pe matematică, dar aceste ore vor fi acoperite…
Vezi articolul