Marius Nistor, după întâlnirea cu Mihai Dimian la protest: Ministrul a încercat să aibă un dialog, numai că atunci când încerci să ai un dialog trebuie să vii cu răspunsuri clare / A venit doar cu vagi promisiuni

Liderul sindical Marius Nistor a declarat, în urma întâlnirii cu ministrul Educației la protestul organizat astăzi în fața ministerului, că acesta a „încercat să aibă un dialog”. Ministrul nu ar…
Vezi articolul

Metodologia pentru acordarea gradației de merit 2026, lansată în consultare publică de Ministerul Educației și Cercetării / Este interzisă transmiterea dosarelor prin email sau prin alte mijloace de comunicare la distanță, potrivit proiectului

Ministerul Educației și Cercetării a lansat în consultare publică marți, 28 aprilie, metodologia pentru acordarea gradației de merit în sesiunea 2026. Aceasta se atribuie de la 1 septembrie, potrivit documentului.…
Vezi articolul

Spectacol-lectură despre viitor, organizat joi, 30 aprilie, de Teatrul Excelsior din București / Actorii vor prezenta, în premieră în România, „Legea gravității” de Olivier Sylvestre, o piesă despre presiune socială și bullying în rândul adolescenților

Teatrul Exceslior din București organizează joi, 30 aprilie, ultimul spectacol-lectură din seria „Tema de la Ora Cinci”, pe tema viitorului, potrivit unui comunicat al instituției. Actorii vor citi patru fragmente…
Vezi articolul

Hub educațional lansat de Ucraina în India, cu scopul de a readuce studenții indieni în universitățile din țară / Relocarea universităților din estul Ucrainei în orașe mai sigure și cursuri în format hibrid, printre măsurile luate pentru siguranța studenților

Ucraina a lansat un hub educațional în India, în încercarea de a readuce în universitățile din țară tinerii indieni, care reprezentau cea mai mare comunitate de studenți străini înainte de…
Vezi articolul

Studenții finlandezi se pot înscrie de anul acesta la programe de licență pentru începători, în limbile germană, franceză și rusă / Măsură introdusă în cinci universități de stat, pe fondul deficitului de competențe lingvistice în rândul tinerilor

Studenții din Finlanda pot învăța din toamna anului 2027 limbile germană, franceză și rusă de la zero, transmite publicația Yle. Programe de licență pentru începători în aceste limbi au fost…
Vezi articolul

Unsprezece doctoranzi români în Regatul Unit au fost premiați de Ambasada României în UK pentru cercetările lor, prezentate în cadrul competiției Premiile Sir George Iacobescu pentru Excelență Academică 2026

Unsprezece doctoranzi români în Regatul Unit au fost premiați vineri, 24 aprilie, în cadrul celei de-a doua ediții a competiției Premiile Sir George Iacobescu pentru Excelență Academică 2026, organizată de…
Vezi articolul

Aproape 10% dintre elevii care au susținut simularea Evaluării Naționale 2026 nu au știut să calculeze 50% din 26 – analiza pe itemi a Ministerului Educației la Matematică / Aproximativ jumătate nu au rezolvat corect itemii 4 și 5 de la subiectul I

Aproape 10% dintre elevii care au susținut proba la Matematică din cadrul simulării Evaluării Naționale 2026 nu au știut să calculeze 50% din 26, potrivit analizei pe itemi publicată vineri,…
Vezi articolul

Veniturile angajaților din sistemul public nu vor scădea prin aplicarea legii salarizării, anunță premierul Ilie Bolojan / În proiect va exista posibilitatea ca cei din sectorul public care au performanțe și riscuri mai mari să primească bonificații la salarii

Ilie Bolojan, prim-ministrul României, a declarat că veniturile angajaților din sistemul public – „care înseamnă salarii plus sporuri” – nu vor fi afectate de noua legea a salarizării. În plus,…
Vezi articolul

Patru elevi de clasa a XII-a care au cerut să dea Bacalaureatul în sesiunea specială din mai, ca să poată reprezenta România la o competiție internațională prestigioasă de robotică din SUA, în vară, respinși la înscriere de Ministerul Educației pe motiv că etapa respectivă nu există în calendarul ministerului

Ministerul Educației și Cercetării a respins înscrierea a patru elevi de la un liceu din capitală, calificați la competiția internațională de robotică Michiana Premier Event din cadrul First Tech Challenge,…
Vezi articolul

Criza identitară, tema spectacolului-lectură organizat joi, 23 aprilie, de Teatrul Excelsior din București / „Hamlet” și „Domnișoara Iulia”, printre textele care vor fi citite de actori

Tinerii pot participa joi, 21 aprilie, la spectacolul-lectură pe tema crizei identitare, organizat de Teatrul Excelsior din București. Textele citite de actori, printre care se numără „Hamlet” de William Shakespeare…
Vezi articolul

Căprioarele, mistreții și peștii sunt cele mai frecvent braconate specii de animale, arată primul studiu despre acest fenomen în România, realizat de cercetători din cadrul Universității din București / Tulcea, Bacău și Hunedoara – principalele zone în care se practică braconajul

Căprioarele, mistreții și peștii sunt speciile de animale cele mai frecvent braconate, arată studiul „Wildlife at Risk: A Media-Baed Analysis of Wildlife Poaching in Romania”, realizat de un grup de…
Vezi articolul

Paradox românesc: peste 10% dintre tineri se declară propriii angajați, punând România pe locul al treilea în UE, dar rata lor de angajare este una dintre cele mai scăzute din statele membre – doar jumătate dintre cei între 20 și 29 de ani având un loc de muncă

Peste 10% dintre tinerii români cu vârste cuprinse între 20 și 29 de ani aveau venituri din activități desfășurate independent în anul 2025, potrivit celor mai recente date Eurostat. La…
Vezi articolul

Tururi ghidate, concerte, spectacole și ateliere pentru copii, organizate în Capitală, în perioada 25-26 aprilie / Programul primului weekend din cadrul proiectului „Străzi deschise – București”

Copiii, tinerii și nu numai pot participa în weekendul 25-26 aprilie la activitățile organizate de Primăria Capitalei în cadrul proiectului cultural „Străzi deschise – București”. Activitățile, printre care se numără…
Vezi articolul

Noile reguli de acordare a primei didactice sunt „în circuit pentru aprobare”, anunță ministrul Mihai Dimian / Proiectul de OUG nu a fost lansat încă în consultare publică de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene

Proiectul de ordonanță de urgență pentru modificarea OUG nr. 58/2023 privind acordarea primelor de carieră didactică este „în acest moment pe circuit pentru aprobare”, a declarat ministrul Mihai Dimian duminică,…
Vezi articolul

ULTIMA ORĂ Concursul de Titularizare 2026, posturile de asistent universitar și concursurile de promovare în universități au fost deblocate azi de Guvern, același Guvern care le-a blocat acum 10 luni

Proiectul de ordonanță de urgență prin care Ministerul Educației și Cercetării propune deblocarea concursului de Titularizare de anul acesta, precum și deblocarea posturilor de asistent universitar și a concursurilor de…
Vezi articolul

Corpul românesc pentru educație în străinătate – CRES – înființat azi de Guvern prin ordonanță de urgență / Se va organiza concurs pentru profesorii cu Definitivat care vor să se înscrie

Guvernul a adoptat joi, 16 aprilie, un proiect de OUG care prevede, între altele, înființarea Corpului românesc pentru educație în străinătate (CRES). Profesorii care vor preda în străinătate trebuie să…
Vezi articolul

Ministrul Mihai Dimian: Studenții îi pot mentora pe tinerii aflați în risc de abandon universitar pentru a primi burse / Reprezentanții studenților și rectorii universităților au fost de acord cu propunerea

Ministrul Educației și Cercetării Mihai Dimian a declarat că le-a propus reprezentanților organizațiilor studențești și rectorilor universităților din România să le ofere burse studenților care se implică în activități extracurriculare,…
Vezi articolul

Concursul de Titularizare 2026, posturile de asistent universitar și concursurile de promovare în universități ar urma să fie deblocate mâine, în ședința Guvernului, anunță ministrul Mihai Dimian

Ordonanța de urgență propusă de Ministerul Educației și Cercetării, care prevede deblocarea concursului de Titularizare, dar și deblocarea posturilor de asistent universitar și a concursurilor de promovare în universități ar…
Vezi articolul

Rezultate simulare Bacalaureat 2026. A fost finalizată corectarea lucrărilor. Ministerul Educației: Aproximativ 23% dintre elevi au luat sub 5 la Limba română, 35% la proba obligatorie și 26% la proba la alegere

Toate lucrările de la simularea Bacalaureatului 2026 au fost corectate, transmite Ministerul Educației și Cercetării într-un comunicat. Rezultatele au fost comunicate inspectoratelor școlare joi, 8 aprilie. La proba la Limba…
Vezi articolul

Sorin Ion, despre Evaluarea Națională de la clasa a VIII-a: Când ai examen la Română și la Matematică, poți și este realist să faci meditații. Dacă îi dai examen la 10 discipline, lucrul ăsta ar deveni imposibil și atunci ar fi mult mai relevant ceea ce înveți la școală. Sper să ajungem curând la o formă de evaluare mai complexă

Secretarul de stat Sorin Ion a declarat că Evaluarea Națională nu ar trebui să includă doar probele la Limba română și Matematică, ci la mai multe discipline. Susținerea examenului în…
Vezi articolul

Cercetări lente în Hunedoara, după ce doi elevi de la Colegiul „Mihai Eminescu” din Petroșani au fost răniți într-un accident, în timpul unei excursii cu școala în Praga. Unul dintre elevi este în comă indusă și urmează să fie operat / Inspectoratul a deschis anchetă, dar directorul Colegiului, Alexandru Lăutaru, spune că „o anchetă mai minuțioasă” va începe după vacanță

Inspectoratul școlar Hunedoara a deschis o anchetă după ce doi elevi de la Colegiul Național „Mihai Eminescu” din Petroșani au fost răniți în urma unui accident de tramvai, în timpul…
Vezi articolul

Șerban Iosifescu îi răspunde lui Sorin Ion: Cum ar putea un fost inspector general pus politic să vrea profesionalizarea inspecției, „când puterea și banii negri sunt atât de dulci?” / Soluția unică este desființarea inspectoratelor și reînființarea lor în 4 pași

Șerban Iosifescu, expert în educație și fost președinte al Agenției Române de Asigurare a calității în școli (ARACIP), a afirmat, pe fondul declarațiilor făcute de secretarul de stat Sorin Ion…
Vezi articolul

România, pe primul loc la nivel european la participarea studenților la stagii de practică prin programul Erasmus+ / O treime dintre tinerii români au participat la mobilități internaționale de orice fel / Ingineria, Afacerile și Medicina domină „piața” mobilităților în străinătate – Raport Eurostudent

România se situează pe primul loc la nivel european în ceea ce privește participarea studenților la stagii de practică prin programul Erasmus+, dintre studenții care au participat la mobilități internaționale,…
Vezi articolul

Toate bursele studenților să crească anual, să fie acordate burse sociale mai mari, să fie subvenționată chiria în funcție de veniturile studenților, recomandă experții Institutului de Științe ale Educației în cel mai recent raport Eurostudent / Anul trecut, Guvernul Bolojan a redus masiv bugetul de burse, apoi a aplicat și o plafonare

Experții Institutului pentru Științele Educației (IȘE) recomandă indexarea anuală automată a burselor studenților, creșterea valorii burselor sociale, subvenționarea chiriilor în funcție de veniturile acestora și extinderea reducerilor pentru transport. Propunerile…
Vezi articolul

Cristina Jamscheck, Centrul pentru Jurnalism Independent: Educația nu poate fi digitalizată complet, pentru că scrisul de mână este cel mai bun instrument de învățare / Pentru sănătatea copiilor ar fi bine să mai vrem să scrie pe hârtie

Elevii trebuie să scrie în continuare de mână la școală, pentru că rețin informațiile mai bine în acest mod, susține Cristina Jamscheck, director de program în cadrul Centrului pentru Jurnalism…
Vezi articolul

Profesorii nu au curaj să spună în formularele de feedback că s-au înscris la un curs de pedagogie digitală complet inutil, dar ne scriu ce nu le convine, spune Claudia Teodorescu, director al Unității de Politici pentru Digitalizarea Educației

Claudia Teodorescu, director al Unității de Politici pentru Digitalizarea Educației din cadrul Ministerului Educației și Cercetării a semnalat faptul că, deși profesorii sunt nemulțumiți de cursurile de pedagogie digitală la…
Vezi articolul

Învățătorul Marian Cîrlig, despre competențele digitale pentru elevii din ciclul primar: Există un cadru legal, dar cum le dezvoltăm? / Claudia Teodorescu, șefa grupului de lucru: Nu cu o oră separată de TIC, ci integrate în toate lecțiile, altfel copiii s-ar plictisi

Deși există un cadru legal referitor la competențele digitale pentru elevii din ciclul primar, nu este clar cum le vor deprinde, a semnalat Marian Cîrlig, învățător la Școala Gimnazială „D.…
Vezi articolul

Învățătorul Marian Cîrlig, despre temele realizate cu Inteligența Artificială: Dacă elevii știu să-l fraierească pe profesor, acesta își merită soarta / Cadrul didactic trebuie să verifice cunoștințele copilului pentru a vedea dacă tema este făcută de el

Cadrele didactice care nu se asigură că temele elevilor nu sunt realizate cu Inteligența Artificială (AI) și sunt „fraierite” de elevi „își merită soartă”, susține Marian Cîrlig, învățător la Școala…
Vezi articolul

Relația cu puterea, tema celui de-al doilea spectacol-lectură organizat pe 2 aprilie de Teatrul Excelsior din București / „Antigona” și „Macbeth”, printre textele care vor fi citite de actori

Tinerii pot participa la spectacolul-lectură despre raportarea la putere, organizat de Teatrul Excelsior joi, 2 aprilie. Potrivit unui comunicat al instituției, textele citite de actori vor aborda subiecte precum autoritatea…
Vezi articolul
Sprin Ion - Inspecțiile pentru Titularizare

Secretarul de stat Sorin Ion: Și noi ne dorim să scăpăm de dosarul cu șină / Portofoliul profesorului nu este obligatoriu digital, pentru că școlile poate nu au posibilitatea aceasta. Putem să cerem asta atunci când oferim

Secretarul de stat Sorin Ion a declarat în cadrul dezbaterii publice privind profilul profesional al managerului școlar că și reprezentanții Ministerului Educației și Cercetării își doresc reducerea birocrației din școli.…
Vezi articolul

Marin Popescu, fost inspector școlar general în Timiș, consilier județean PNL și director al unui departament din Universitatea de Vest, a fost numit consilier al ministrului Educației și Cercetării pe învățământul preuniversitar, anunță filiala PNL Timiș / Marilen Pirtea: Mă bucur că am reușit să îl convingem să-și ia o răspundere în echipa de conducere a MEC

Marin Popescu a fost numit consilier pe învățământul preuniversitar al ministrului Mihai Dimian. Anunțul nu a fost făcut de către Ministerul Educației, ci de filiala PNL Timiș. Acesta a fost…
Vezi articolul

Rezultate simulare Evaluarea Națională Caraș-Severin: Aproape 50% dintre elevi au luat sub 5 la Matematică și 40% la Limba română / Inspectorul școlar general: Ministerul nu a comunicat nicio soluție pentru copiii afectați de boicotul profesorilor

Aproximativ 60% dintre elevii de clasa a VIII-a care au susținut simularea Evaluării Naționale 2026 în județul Caraș-Severin au obținut note peste 5 la proba la Limba Română, a declarat…
Vezi articolul

Masa caldă va fi introdusă doar pentru elevii care nu beneficiază de o alimentație corespunzătoare în familie, iar părinții vor primi o parte din alocația de hrană, susține senatoarea Kondor Ágota, inițiatoare a proiectului de lege / În forma actuală, documentul nu prevede aceste măsuri

Kondor Ágota, membră a Comisiei pentru învățământ din Senat și inițiatoare a proiectului de lege referitor la alocația de hrană pentru copiii cu CES, susține că aceasta nu va fi…
Vezi articolul

Bogdan Cristescu, despre subiectele de la simulări: Anul acesta, textul argumentativ a fost ceva nou și neașteptat. Oare câți copii au dat ca exemplu o farsă care a mers prost în online? / Interpretarea noastră e că rezultatele vor fi comparabile cu cele de anul trecut

Bogdan Cristescu, directorul Centrului Național de Curriculum și Evaluare, a precizat pentru Euronews România că rezultatele de la simularea Evaluării Naționale sunt comparabile cu cele înregistrate anul trecut. El a…
Vezi articolul

Oficial MEC, despre admiterea la liceu 2026: Nu dispare nicio clasă de a IX-a pentru că nu trebuie să comparăm cu clasele de anul trecut. Clasele se formează la început de ciclu cu copiii pe care îi ai la dispoziție / Impactul pe numărul de norme didactice este de 2%, 3%

„Am 100 de copii și formez clase de 25. Câte clase formez? Patru. La anul nu mai am 100 de copii, ci 75. Câte clase formez? Trei. Asta înseamnă că…
Vezi articolul

Bogdan Cristescu, directorul Centrului pentru Curriculum și Evaluare din Ministerul Educației: Standardele de evaluare a elevilor ar trebui să devină obligatorii din 2030 / Dar din 2027 le-aș avea în vedere la asistențele la oră și la inspecții

Bogdan Cristescu, directorul Centrului Național pentru Curriculum și Evaluare (CNCE), a declarat că, deși standardele naționale de evaluare vor fi introduse în școli din toamna anului 2026, ar trebui ca…
Vezi articolul

Mihai Dimian anunță că analizează individual activitatea institutelor de cercetare din subordinea Ministerului, după ce deputatul Claudiu Năsui l-a întrebat ce măsuri ia în cazul directorilor cu „salarii extaordinar de mari” și cu „prime de sute de mii”

Ministrul Educației Mihai Dimian a afirmat, în cadrul audierilor din comisiile parlamentare pe tema Legii bugetului 2026, că va analiza individual activitatea institutelor de cercetare-dezvoltare-inovare aflate în subordinea ministerului. Declarația…
Vezi articolul

Liderul sindical Marius Nistor, după eșecul boicotării simulării pentru Evaluarea Națională: Ne așteptam să poată fi organizată. Politicienii să nu se îmbete cu apă rece, să nu uite că în 2023 jumătate din coaliția actuală, adică cei de la PSD și PNL, nu credeau în nicio grevă generală și s-a întâmplat

Președintele Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”, Marius Nistor, a declarat pentru Edupedu.ro că este posibilă o grevă a profesorilor în perioada evaluărilor naționale din acest an, așa că politicienii…
Vezi articolul

Marius Nistor, după întâlnirea cu ministrul Educației: Răspunsurile au fost evazive și nu a fost stabilită o viitoare discuție / Mihai Dimian susține că sunt rău intenționați cei care declară că bugetul e doar 3% din PIB, pentru că există bani din PNRR

Marius Nistor, președintele Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”, a declarat pentru Edupedu.ro că, în cadrul întâlnirii de astăzi cu ministrul Mihai Dimian, răspunsurile oficialului au fost fie „evazive”, fie…
Vezi articolul

Ministrul Mihai Dimian „nu crede” că există riscul ca Evaluarea Națională și Bacalaureatul 2026 să nu se organizeze: Ne aflăm într-un continuu dialog cu persoane, încercăm să găsim soluții pentru rezolvarea anumitor situații

Mihai Dimian, ministrul Educației și Cercetării, a declarat astăzi că „nu crede” că Evaluarea Națională și Bacalaureatul de anul acesta ar putea fi boicotate de profesori. Acesta a motivat că…
Vezi articolul
Rectorul USV, Mihai Dimian / Foto: Captură Agerpres video

Sindicatele au cerut astăzi schimbări în ceea ce privește norma didactică, plata cu ora și numărul de elevi din clase, a declarat ministrul Mihai Dimian / Voi prezenta soluțiile într-o discuție viitoare

Ministrul Educației și Cercetării Mihai Dimian s-a întâlnit astăzi cu reprezentanții sindicatelor din învățământul preuniversitar. El a declarat că aceștia au solicitat schimbări în ceea ce privește norma didactică, plata…
Vezi articolul

Aproape 13.000 de elevi din școlile în care s-a organizat simularea Evaluării Naționale 2026 au absentat de la proba la Matematică / Peste 5.200 de elevi au fost afectați de boicotul profesorilor

Aproape 13.000 de elevi înscriși la școlile în care s-a organizat simularea Evaluării Naționale au ales să nu se prezinte la proba la Matematică, anunță Ministerul Educației și Cercetării. Este…
Vezi articolul