BAC 2019 Baremele și subiectele integrale de la Fizică, Chimie, Biologie, Informatică, Geografie, Filosofie, Logică și argumentare, Economie, Psihologie, Sociologie

160.804 vizualizări
Baremele și subiectele integrale de la proba la alegere a profilului și specializării au fost publicate de Ministerul Educației și pot fi descărcate de mai jos. Este vorba despre subiectele și baremele de la Fizică, Chimie, Biologie și Informatică – materii dintre care au avut de ales absolvenții de la profilul real, tehnic, resurse naturale și protecția mediului și de la profilul militar -, precum și despre subiectele și baremele de la Geografie, Filosofie, Logică și argumentare, Economie, Psihologie și Sociologie – de unde au avut de optat absolvenții profilului umanist, ai profilului servicii și ai filierei vocaționale.

Subiectele de la proba la alegere a profilului și specializării au fost concepute de Ministerul Educației, prin Centrul Național de Evaluare și Examinare din subordinea sa. Absolvenții liceelor au avut la dispoziție 3 ore pentru a rezolva subiectele. Rezultatele de la BAC 2019 vor fi afișate luni, pe 8 iulie, și vor fi publicate de Edupedu.ro.

Descarcă de mai jos Baremele și subiectele integrale de la proba la alegere a profilului și specializării:

Anatomie și fiziologie umană, genetică și ecologie umană Subiect

Anatomie și fiziologie umană, genetică și ecologie umană Barem

Biologie vegetală și animală Subiect

Biologie vegetală și animală Barem

Chimie anorganică Subiect

Chimie anorganică Barem

Chimie organică Subiect

Chimie organică Barem

Economie Subiecte

Economie Barem

Filosofie Subiecte

Filosofie Barem

Fizică Tehnologic Subiecte

Fizică Tehnologic Barem

Fizică – teoretic și vocațional Subiecte

Fizică – teoretic și vocațional Barem

Geografie Subiecte

Geografie Barem

Informatică Pascal Subiecte – Matematică-informatică

Informatică C++ Subiecte – Matematică-informatică

Informatică Barem (comun pentru limbajele C++ și Pascal)

Informatică Pascal Subiecte – Științele naturii

Informatică C++ Subiecte – Științele naturii

Informatică Barem (comun pentru limbajele C++ și Pascal)

Logică Subiecte

Logică Barem

Psihologie Subiecte

Psihologie Barem

Sociologie Subiecte

Sociologie Barem

Calendar BAC 2019 Sesiunea iunie-iulie 2019

1 iulie 2019                   Limba și literatura română – proba Ea) – examen scris
2 iulie 2019                   Limba și literatura maternă – proba Eb) – examen scris
3 iulie 2019                   Proba obligatorie a profilului – proba Ec) – examen scris

  • Examen la Matematică – pentru absolvenții claselor de liceu cu profil real din filiera teoretică, pentru cei care au terminat filiera tehnologică și pentru absolvenții de la profilul militar și profilul pedagogic – specializarea învățători-educatoare, din filiera vocațională
  • Examen la Istorie – pentru absolvenții de la profilul umanist din filiera teoretică și pentru toate profilurile și specializările din filiera vocațională, cu excepția celor de mai sus

4 iulie 2019                Proba la alegere a profilului și specializării – proba Ed) – examen scris

Absolvenții trebuie să aleagă una dintre următoarele materii, pentru examen, în funcție de studiile urmate în liceu:

  • Fizică, Chimie, Biologie sau Informatică – elevii de la profilul real din filiera teoretică, de la profilul tehnic și profilul resurse naturale și protecția mediului din filiera tehnologică și de la profilul militar din filiera vocațională
  • Geografie, Filosofie, Logică și argumentare, Economie, Psihologie și, după caz, Sociologie – absolvenții de la profilul umanist din filiera teoretica, de la profilul servicii din filiera tehnologică și din toate profilurile și specializările din filiera vocațională, cu excepția celui menționat mai sus

8 iulie 2019           Afișarea rezultatelor (până la ora 12:00) și depunerea contestațiilor (orele 12:00 – 16:0)
9-12 iulie 2019     Rezolvarea contestațiilor
13 iulie 2019         Afișarea rezultatelor finale

Cum se corectează lucrările elevilor la BAC

Fiecare lucrare este evaluată de doi profesori. În cazul în care notele acordate de aceștia au o diferență de cel mult un punct, atunci se calculează nota finală, ca medie aritmetică cu două zecimale a notelor acordate de evaluatori, fără rotunjire, fiind înregistrată în catalogul de bacalaureat.

În cazul în care diferența dintre cele două note acordate de profesori este mai mare de 1 punct, atunci:
– preşedintele comisiei nominalizează alţi doi profesori evaluatori pentru recorectarea lucrării;
– după finalizarea recorectării lucrării, notele acordate de fiecare din cei patru evaluatori se trec pe lucrare şi se semnează de către evaluatori;
– preşedintele comisiei calculează nota finală din cele 4 (patru) note, după eliminarea celor două note – valori extreme, ca medie aritmetică cu două zecimale fără rotunjire, a celor două note – valori centrale. Media rezultată reprezintă nota finală pe care o trece pe lucrare şi semnează.

La contestații, se respectă procedura de mai sus. În cazul în care, la final, se constată o diferenţă de notare mai mare de 1,5 puncte, în plus sau în minus, între nota inițială luată de elev la BAC şi nota obținută la contestaţii, atunci “lucrarea se resecretizează şi este transmisă spre a fi reevaluată altor doi profesori evaluatori”, prevede ordinul citat. Nota finală este calculată la fel ca mai sus.

Citește și:


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Sindicatele profesorilor protestează față de o posibilă tăiere de buget în Învățământ „care se discută în aceste zile în spatele ușilor închise de la Palatul Victoria”: Riscă să creeze o criză fără precedent și o încălcare gravă a dreptului la educație al copiilor

Sindicatele din Învățământ reacționează față de intenția Executivului „de a reduce suplimentar cheltuielile de personal în sistemul de învățământ, printr-un nou act normativ care se discută în aceste zile în…
Vezi articolul

DOCUMENT Autorii programei de Limba și literatura română au semnat pe propria răspundere că nu vor include conținuturi și trimiteri rasiste, antisemite sau xenofobe / Exemplele publicate de profesori, din operele indicate de coordonatoarea științifică Oana Fotache, contrazic acest angajament

Autorii programei de Limba și literatura română pentru clasa a IX-a au semnat, la începutul procesului de elaborare, o declarație pe proprie răspundere prin care s-au angajat că nu vor…
Vezi articolul

Ministerul Educației primește aproape 300 de milioane de lei în plus pe februarie, pentru salariile profesorilor și transportul elevilor, față de limitele stabilite tot la cererea instituției cu o lună în urmă – document

Planificare defectuoasă la Ministerul Educației în stabilirea bugetelor lunare. Instituția va primi aproape 300 de milioane de lei în plus pentru luna februarie, pentru salariile profesorilor și transportul elevilor, față…
Vezi articolul

DOCUMENT Ministerul Educației atacă în instanță hotărârea prin care CNCD l-a acuzat de discriminare pentru că nu a acordat bursele de clasa a V-a și liceenilor din mediul rural / De un an, acești elevi încă nu au primit bursele 

Ministerul Educației a atacat în instanță decizia Consiliului Național de Combatere a Discriminării, din 16 noiembrie 2022, prin care fusese amendat cu 10.000 de lei pentru că prin ordinul de…
Vezi articolul