BREAKING Inspectorul școlar șef din Mureș, Sabin Pășcan, urmărit penal pentru șpagă. Este acuzat că ar fi pretins 3.000 de euro pentru ca un elev să promoveze examenul de BAC 2023

10.877 de vizualizări
Sabin Pășcan / Foto: captură ISJ Mures
Șeful Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Mureș, Sabin Pășcan, a fost trimis în judecată de DNA pentru luare de mită și instigare la abuz în serviciu, potrivit unui răspuns primit de Edupedu.ro. Este vorba despre două cazuri separate. „În sesiunea iunie – iulie 2023, Sabin Pășcan ar fi determinat persoanele implicate în supravegherea desfășurării probei de matematică să ajute o persoană să promoveze acest examen”. „În paralel, inspectorul general școlar ar fi primit, printr-un intermediar, suma de 3.000 euro pentru a ajuta o altă persoană să promoveze examenul de bacalaureat”, potrivit DNA. Amintim că Sabin Pășcan și-a dat demisia în urmă cu o zi, aflat în concediu, spunând că nu mai dorește să mai continue pe funcția de inspector general.

Potrivit documentului DNA, sunt anchetate două aspecte pe numele lui Sabin Pășcan. Pe de o parte, „instigare la abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit”, iar pe de altă parte, „luare de mită (două fapte)”.

„În perioada organizării examenului de bacalaureat, sesiunea iunie – iulie 2023, suspectul Pășcan Sabin Gavril, în calitatea menționată mai sus, ar fi determinat persoanele implicate în supravegherea desfășurării probei de matematică să ajute o persoană să promoveze acest examen.

În același context, inspectorul general școlar ar fi primit, printr-un intermediar, suma de 3.000 euro pentru a ajuta o altă persoană să promoveze examenul de bacalaureat.

În data de 14 martie 2023, suspectul Pășcan Sabin Gavril, după ce ar fi aprobat transferul unui școlar de la o unitate de învățământ la alta, ar fi pretins părinților acestuia (soliști de muzică populară) susținerea unui moment artistic, cu titlu gratuit, la un eveniment organizat de către suspect cu ocazia sărbătorilor pascale, lucru acceptat de către aceștia. Ulterior, momentul artistic respectiv ar fi fost susținut, tot cu titlu gratuit, de către o colegă a celor doi soți.

În cauză se efectuează acte de urmărire penală și față de alte persoane.

Suspectului Pășcan Sabin Gavril i s-au adus la cunoştinţă calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedură penală.

Anterior, persoana care a remis suspectului, cu titlu de mită, suma de 3.000 euro a încheiat cu procurorii anticorupție, în data de 28 iulie 2023, un acord de recunoaștere a vinovăției acesta fiind de acord cu încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală și cu felul și cuantumul pedepsei aplicate respectiv 1 (un) an și 4 (patru) luni închisoare cu suspendare.

În cauză procurorii au beneficiat de sprijin din partea Direcției Generale Anticorupție”, potrivit comunicatului de presă.

Informații de context

Șeful Inspectoratului Școlar Mureș, Sabin Pășcan, și-a dat demisia, miercuri, după cum a confirmat pentru Edupedu.ro. Demisia „nu are nicio legătură cu acele descinderi (DNA – n. red). Nu am fost restricționat în exercitarea funcției”. Acesta a spus că a anunțat Ministerul Educației în legătură cu decizia sa și că în acest moment se află în concediu de odihnă.

Procurori anticorupție de la Serviciul Teritorial Târgu Mureș al Direcției Naționale Anticorupție (DNA) au descins la sediul Inspectoratului Școlar Județean Mureș pe 25 iulie, după cum a confirmat săptămâna trecută, pentru Edupedu.ro, inspectorul școlar general.

„Mandatul unui inspector general este până la 31 august. Practic, de la 1 septembrie, eu nu mai doresc să continui pe funcția de inspector școlar general. Ei au posibilitatea să-mi înceteze fie de la 1 septembrie și să dea altcuiva detașare, fie să înceteze după ce mă întorc din concediu de odihnă”, a declarat Sabin Pășcan pentru Edupedu.ro.

Cine este Sabin Pășcan

La fel ca toți inspectorii școlari generali din țară, Sabin Pășcan este și om politic. Și-a dat demisia anul trecut din PNL, când PSD a intrat la Guvernare și postul său revenea social-democraților la împărțirea deconcentratelor, așa că s-a înscris în PSD.

În luna iunie, Pășcan a fost acuzat de sindicate că ar fi făcut presiuni asupra profesorilor din județ, prin directorii de școli, să iasă din grevă, ca să încheie mediile elevilor. Acesta a negat acuzațiile: „nu este adevărat.”

DOCUMENT Comunicatul DNA din 03.08.2023:

Citește și:
Șeful Inspectoratului Școlar Mureș, Sabin Pășcan, și-a dat demisia: Nu doresc să mai continui pe funcția de inspector general / Demisia nu are legătură cu descinderile DNA, spune acesta


14 comments
  1. Omul acesta este un cameleon,:schimbă partidele cum schimbă chiloții.Este politician sau pedagog, sau șarlatan?Sau un oportunist adaptat la spațiul mioritic ?

  2. Asta eun mizilic, sa puna ala vorba ptr un amarat sa ia bacul, cine stie ce beizadea de fapt, ce patron ce securist sau poate doar vreun rmaolit cu liceul la 35 ani la seral.

    Aicea intra si ceva probleme politice, muresul e acolo cu ethnii multe.

    Cat o fi dat elena basescu analfabeta sa ia bacula cum vreo 15 ani sau cand a dat?
    Trebuia intrebat tacsu ala care a dat 10 ani cu rahat in profesori. I-a mintit in 2008 ca le mareste cu 50% ca sa-l voteze a doua oara si n-a marit nimic si apoi le-a si taiat cu 25% .

    Oricum titularizarea la bucuresti e contra cost ca acolo se fac subiectele. Acolo e banul negru si mita, cunostinte telefoane prieteni, direct la sursa acolo la sf sava si la ismb si men.

    Cine are incredere in specimenele de acolo si interpusii lor din tara?
    Nu degeaba niciun olimpic nu vrea sa lucreze in invatamant in romania, ca stie de pe la profesorii de aoclo ce se face si nu vor sa se arda.

  3. Dacă e adevărat e grav!

  4. Omul este doar acuzat.Sa vedem dacă este și vinovat ca asa pot și eu sa îl acuz pe Jihannes de viol și sa apar în presă.

  5. La titularizre si definitivat e grosul.
    Aia la Bucuresti si Cluj cred ca fraudeaza la greu, au rezolvarile subiectelor direct dinainte.

    In Bucuresti se fac subiectele si acolo sunt si note de 10 la unele materii unde altii nici nu se baga in circ. Ceva nu se pupa.

    Doar ca cei implicati sunt de prin minister de prin directia de evaluare oameni grei, aia cu „olimpici” aplaudati de toti noobii.

    Bacul e altceva.

    1. Mai mare rușinea! Mi se confirmă bănuielile, cred ca în toată țara trebuie făcute verificări! De atâtea ori m -am întrebat cum de unele mimoze au luat titularizarea cu note foarte mari, după ce ani la rand au luat sub 5…! Și despre bac am avut unele bănuieli, și despre concursurile de directori, dar hoțul neprins e negustor cinstit…

    2. Nu știu ce sa zic de titularizare. De fiecare dată examenul a fost asa geru și a trebuit sa învăț asa mult.Majoritatea învață,doar câțiva „privilegiați ” au cui da bani.Asta este adevărul.De obicei manevrele se fac pentru oamenii lor și dacă mai scăpa pe alături vreunul ,pe acela îl costa cata ochii din cap.Eu ,personal,pana acum în 20 de ani nu am văzut pe cineva care sa fi plătit pentru Titularizare. Aaaa!Ca se știa ca este nevasta lui X și ca trebuie sa ocupe postul y sau ca e fata lui X și trebuie sa aibă caterda z….Asta am mai auzit.

  6. Asteptam sa se faca curatenia generala si la Constanța, in inspectorate si in scolile unde directorii se comporta cu angajații ca groful pe plantatie.

  7. Ar trebui sa vedem daca mai sunt si alti inspectori care fraudeaza Bac-ul, posibil sa nu fie un caz izolat.

  8. Doamne de s-ar sesiza autoritățile în legătură cu promovarea titularizarii și a definitivatului soțului unei inspectoare din Isj Buzău care e membru PSD ce bine ar fi. S-ar vedea adevărata valoare a soțului doamnei ca se lauda în târg.

    1. Din „Epoca de Aur”, se stie ca „Nababii” din „Invatamant” primesc Bani pentru a face „n” nelegiuiri! Din surse autorizate, stiu ca „Universitarii” luau Mita ca Studentii sa nu ramana cu Restante ori sa nu repete anul! Mai era, si alta meteahna: nu erau primiti in Examen, daca nu le cumparau Cartile! Si uite-asa, ajungeau bietii Studenti „sa regrete ca sunt Studenti!” Mereu m-am intrebat:”Cum pot <> asemena specimene!??? Cum pot dormi?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Părintele unei eleve olimpice cu CES solicită adaptarea condițiilor examenului de Bacalaureat 2024 și susține că a primit de la ISJ Brașov hărți mentale care nu corespund nevoilor elevei, într-o scrisoare deschisă către ministrul educației, Ligia Deca

Părintele unei eleve olimpice cu CES solicită adaptarea condițiilor examenului de Bacalaureat 2024 și susține că a primit de la ISJ Brașov hărți mentale necorespunzătoare  nevoilor elevei. „Pentru Evaluarea Națională…
Vezi articolul

Oana Fotache Dubălaru, decan al Facultății de Litere din București, despre curriculum la decizia elevului din oferta școlii: Elevii la 18 ani au drept de vot, conduc mașina, călătoresc singuri, dar iată că nu avem încredere în ei să își aleagă niște ore

Elevii de liceu au nevoie să le fie acordată mai multă încredere că vor alege opționale potrivite pentru parcursul lor educațional, a declarat Oana Fotache Dubălaru, decan al Facultății de…
Vezi articolul

DOCUMENT Programul electoral pe Educație lansat de Dan Barna, pentru prezidențiale: Educația va primi 6% din PIB „până la finalul mandatului”, trebuie să ne plătim profesorii așa cum plătim medicii sau magistrații

“Până la finalul mandatului meu de președinte, Educația va primi 6% din PIB”, spune Dan Barna, în broșura-program lansată astăzi de candidatul USR PLUS la prezidențiale. “Inspectoratele școlare sunt instituții…
Vezi articolul

Concursuri publice pentru funcția de președinte al Agenției care acreditează și autorizează școlile – ARACIP și pentru membri consiliului de conducere, solicitate Ministerului Educației de mai multe ONG-uri din Educație, după demisia președintelui interimar

Organizarea de concursuri publice pentru funcțiile de președinte și membri consiliului de conducere ale Agenției care acreditează și autorizează școlile – ARACIP au fost solicitate Ministerului Educației de mai multe…
Vezi articolul

VIDEO Curenții rip, pericolul ascuns de la Marea Neagră. Cum se formează și cum putem să ne salvăm dacă suntem trași în larg: Încercați să plutiți și să înotați paralel cu plaja, nu împotriva curentului – profesorul Florin Tătui de la Facultatea de Geografie a UB

„Suntem deja la începutul sezonului estival și turiștii au început să populeze plajele românești ale Mării Negre. Puțini însă dintre ei știu că aceste plaje ascund un pericol care este…
Vezi articolul