BREAKING Ministerul Educației schimbă Legea învățământului superior, prin ordonanță de urgență, la mai puțin de două luni după promulgare și cu câteva zile înainte să intre în vigoare – proiect / Sunt vizate 3 modificări, inclusiv problema echivalării diplomelor de studii de lungă durată, care în forma actuală “ar crea confuzii, aplicare neunitară și tratament discriminatoriu”

18.600 de vizualizări
Ligia Deca / Foto: Inquam Photos/Octav Ganea
Ministerul Educației a pus, vineri, în consultare publică un proiect de ordonanță de urgență ce vizează modificarea Legii Învățământului Superior, la mai puțin de două luni de când a fost promulgată și cu câteva zile înainte să intre în vigoare. Proiectul de OUG vizează problema echivalării diplomelor de studii de lungă durată din sistemul vechi în diplome de master, dar și alte chestiuni ce îi vizează pe studenții de la universități private și pe cei care urmează studii cu taxă Sunt aduse, totodată, modificări Codului administrativ.
  • Schimbarea vine după 10 luni de dezbateri pe proiectele de lege – în versiunea inițială propusă de fostul ministru Sorin Cîmpeanu, apoi în versiunea Deca – și după o trecere prin procedură rapidă în Parlament, care a durat mai puțin de două luni, în aprilie-mai a.c..

Edupedu.ro a scris, vineri, că numeroase persoane care au urmat studii superioare de lungă durată anterior introducerii sistemului Bologna ar putea fi afectate de o schimbare în formularea legislativă ce a permis, până acum, echivalarea studiilor lor în studii de master, potrivit informațiilor Edupedu.ro. Am semnalat că situația este discutată, în prezent, de autorități și ar putea determina fie o modificare în Legea Învățământului Superior, fiind avută în vedere o ordonanță de urgență.

Proiectul de OUG menționează, în introducere, motivele pentru care au fost făcute modificările și menționează că formularea actuală din lege “ar crea confuzii, aplicare neunitară și tratament discriminatoriu inclusiv în instituțiile și autoritățile publice (…)”. Totodată, textul proiectului menționează că prin forma actuală a Legii 199 “au fost restrânse, implicit, drepturi recunoscute anterior angajaților atât din mediul privat cât și din cel public, fără o intenție expresă de reglementare în acest sens”.

Proiectul de OUG pus în consultare de Ministerul Educației prevede modificarea art. 57 alin (2), așa încât să aibă următorul cuprins:

  • “(2) Diploma de absolvire sau de licenţă a absolvenţilor învăţământului superior de lungă durată din perioada anterioară aplicării celor trei cicluri tip Bologna este echivalentă cu diploma de studii universitare de master în specialitate.”

Este o revenire la textul Legii Educației Naționale 1/2011, care prevede, la Art. 153 (2):

  • “Art. 153 (2): Diploma de absolvire sau de licență a absolvenților învățământului superior de lungă durată din perioada anterioară aplicării celor trei cicluri tip Bologna este echivalentă cu diploma de studii universitare de master în specialitate.”

Ce spune Legea Învățământului Superior 199/2023, în adoptată de Parlament în mai și promulgată de Președinte cu mai puțin de două luni în urmă: 

  • “Art. 157 (2) Diploma de licență a absolvenților unor programe de studii de 5 sau 6 ani din cadrul învățământului superior de lungă durată din perioada anterioară aplicării Legii nr. 288/2004 privind organizarea studiilor universitare, cu modificările și completările ulterioare, este echivalentă cu diploma de studii universitare de masterat.”

Ordonanța urmărește și modificarea Codului Administrativ, astfel încât să se țină cont de prevederile privind echivalarea, prevăzute la Art. 57 (2) din noua Lege a Învățământului Superior:

“1. La art. 394 alin. (4) litera c) se modifică și va avea următorul cuprins: „c) să fie absolvent cu diplomă al studiilor universitare de master în domeniul administraţiei publice, management sau în specialitatea studiilor necesare ocupării funcţiei publice sau cu diplomă echivalentă conform prevederilor art. 57 alin. (2) din Legea învățământului superior nr. 199/2023.”

2. La art. 465 alin. (3) se modifică și va avea următorul cuprins: „(3) Pentru ocuparea funcţiilor publice de conducere, candidaţii trebuie să fie absolvenţi cu diplomă ai studiilor universitare de master în domeniul administraţiei publice, management sau în specialitatea studiilor necesare ocupării funcţiei publice sau cu diplomă echivalentă conform prevederilor art. 57 alin. (2) din Legea învățământului superior nr. 199/2023.”

3. La art. 483 alin. (2) litera d) se modifică și va avea următorul cuprins: „d) să fie absolvenţi cu diplomă ai studiilor universitare de master în domeniul administraţiei publice, management sau în specialitatea studiilor necesare ocupării funcţiei publice sau cu diplomă echivalentă conform prevederilor art. 57 alin. (2) din Legea învățământului superior nr. 199/2023.”

Proiectul de OUG:

Proiectul de OUG listează problemele care apar din formula actuală folosită în textul de lege:

  • “Având în vedere faptul că noile norme care reglementează studiile universitare de masterat urmează să permită echivalarea diplomei de absolvire sau de licenţă a absolvenţilor învăţământului superior de lungă durată obținute în perioada anterioară aplicării celor trei cicluri tip Bologna doar pentru programele de 5-6 ani, devenind așadar mai restrictive,
  • Având în vedere faptul că implementarea acestor măsuri afectează în mod direct persoane care au absolvit învăţământul superior de lungă durată în perioada anterioară aplicării celor trei cicluri tip Bologna pentru programe de studiu cu durata de 4 ani și cărora le-au fost recunoscute drepturi în baza prevederilor Legii nr.1/2011, dar care în baza noii reglementări nu mai beneficiază de aceste drepturi,
  • Pentru a evita aplicarea neunitară și tratamentul discriminatoriu la nivelul diferitelor domenii de activitate și situații în care aceste diplome sunt utilizate și acordă drepturi, inclusiv în ceea ce privește dreptul la muncă,
  • Pentru a evita aplicarea neunitară și tratamentul discriminatoriu, inclusiv în interior aceluiași domeniu de activitate, de exemplu la ocuparea unei funcții/unui post pentru care este necesară o diplomă de master,
  • Luând în calcul că, în forma actuală, normele din Legea nr. 199/2023 ar crea confuzii, aplicare neunitară și tratament discriminatoriu inclusiv în instituțiile și autoritățile publice, afectând buna desfășurare a activității acestora și livrarea serviciului public către beneficiarii acestora,
  • Luând în calcul că prin forma actuală a Legii nr. 199/2023 au fost restrânse, implicit, drepturi recunoscute anterior, angajaților atât din mediul privat cât și din cel public, fără o intenție expresă de reglementare în acest sens”

Nota de fundamentare a proiectului de OUG precizează, de asemenea, că “noile norme care reglementează studiile universitare de masterat urmează să permită echivalarea diplomei de absolvire sau de licență a absolvenților învățământului superior de lungă durată obținute în perioada anterioară aplicării celor trei cicluri tip Bologna doar pentru programele de 5-6 ani, devenind așadar mai restrictive, ceea ce afectează în mod direct persoane care au absolvit învățământul superior de lungă durată în perioada anterioară aplicării celor trei cicluri tip Bologna pentru programe de studiu cu durata de 4 ani și cărora le-au fost recunoscute drepturi în baza prevederilor Legii 1/2011, dar care în baza noii reglementări nu mai beneficiază de aceste drepturi. Totodată prin aplicarea noii norme se ajunge la aplicarea neunitară și tratamentul discriminatoriu la nivelul diferitelor domenii de activitate și situații în care aceste diplome sunt utilizate și acordă drepturi, inclusiv în ceea ce privește dreptul la muncă, sau chiar în interiorul aceluiași domeniu de activitate.”

În notă este dat exemplul funcționarilor publici: “Semnalăm de exemplu, că în administrația publică există atât funcționari publici cât și personal contractual, angajați anterior implementării ciclurilor Bologna, pentru unii dintre aceștia existând norme exprese cu privire la păstrarea unor drepturi pentru alții nu.”

  • Potrivit documentului, prin modificarea adusă, în linie cu textul Legii 1/2011, “această variantă de reglementare asigură continuitatea în desfășurarea activității, neafectând angajații din mediul privat sau public, inclusiv funcționarii publici care la data ocupării funcției publice îndeplineau condițiile de ocupare prevăzute de lege și permite totodată un tratament similar și pentru viitorii ocupanți ai unor funcții publice, care nu ar fi supuși unor condiții de ocupare a funcțiilor publice distincte prin comparație cu actualii ocupanți ai unor funcții similare.”
Citește și:
EXCLUSIV Noua Lege a învățământului superior – vizată de posibile modificări la mai puțin de două luni de la promulgare: Echivalarea diplomelor pentru studii de lungă durată, pe stil vechi, în diplome de master pune probleme / Surse: Ministerul are în vedere un proiect ordonanță de urgență, după discuții cu Ministerul Dezvoltării și cu Agenția Funcționarilor Publici

9 comments
  1. Dacă prin absurd rămâne legea actuală, vor fi trimiși la master zeci de mii de prof. cu doar 4 ani de facultate, dar 4+2 e mai mare decat 3+2, deci ce facem, ne întrecem în mastere până la pensie pt că dacă se împlinește penibilul cei cu 6 ani se vor simți discriminați si vor urma la rând la școlarizare cei cu 5 ani de facultate. Să râd sau să plâng?

    1. Normal ca e aberant. eu ma voi declara legal discriminat, pentru ca am 5 ani la ID si cu 2 fac 7. Fata de mucosii de 3+2 ma simt discriminat. Sotia are 4 la zi lunga durata. Este ceva de noaptea mintii ce nu va trece. inteleg un master in management cerut pt. functii de conducere, ca nu orice executant poate conduce. Dar asta…e…ceva..

  2. dacă prin absurd nu trece această OUG, atunci zeci de mii de prof. sunt trimiși la master, nu mai corespund. În acest caz cei cu 4 +2 i-ar depăși pe cei cu 3+2, si uite așa la anul vor merge la master cei cu 3+2, fiindcă 6#5…și o ținem în mastere până la pensie.

  3. Tocmai mi se comunicase de către ANFP că nu îndeplinesc condițiile pentru a ocupa temporar (o lună) o banala funcție de conducere într-o instituție pe motiv că nu îndeplinesc condițiile din lege, adică nu am MASTER! Am absolvit in 1994 studii universitare – 5 ani – la zi, apoi studii aprofundate, au urmat …doctorat, postdoctorat…DAR NU AM MASTER! In final, ANFP- îl a reușit să citească corect diploma de licență pe care scria 5 ani de studii…și asta m-a SALVAT!

  4. Habarnista si gasca ei de absolventi incompetenti Spiru Haret au gandit simplu pentru ca mai mult nu pot:
    3 + 2 = 5
    4 ≠ 5
    Prostia la putere creaza numai haos.
    Pana la urma se ajunge tot la copierea legii Funeriu lol.

    1. Dacă prin absurd rămâne legea actuală, vor fi trimiși la master zeci de mii de prof. cu doar 4 ani de facultate, dar 4+2 e mai mare decat 3+2, deci ce facem, ne întrecem în mastere până la pensie pt că dacă se împlinește penibilul cei cu 6 ani se vor simți discriminați si vor urma la rând la școlarizare cei cu 5 ani de facultate. Să râd sau să plâng?

  5. Am studiat 4 ani lunga durata , timp in care am absolvit un modul psihopedagogic cu cursuri, seminarii si prctica ca la carte. In anul 3 si 4 am facut cursuri cu aceeasi tema, continut si profesori ca studentii de la Bologna la master. Efectiv mi-am vazut pe lista de mastere si studii aprofundate cursurile mele din anul 3 si 4. Neschimbate, predate de fix aceiasi profesori. Si mai mult, va garantez ca stiu mai multe decat un absolvent de Bologna+master. Nu inteleg, care e problema? Nu mai au facultatile cursanti sau de ce v-ati gandi macar sa faceti asa ceva, asemenea josnicie? As pleca in secunda doi din sistem daca ar fi adevarat asa ceva. Si ca mine mii de profesori ce si-au rupt coatele cate 4 ani. Cred ca ori e o confuzie, ori o incercare media de discreditare a ministerului. Pentru ca la cat de aberant pare asa ceva, nu are cum sa fie adevarat..Decat daca traim prin Coreea de Nord….

  6. la studii superioare de lunga durata urmate de master de 2 ani ce vor face?
    lucruri “bine” gândite de “specialiști”…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Actele necesare pentru înscrierea la concursul de Titularizare 2023. A fost introdusă declarația privind postul didactic de predare ocupat în etapele anterioare ale mobilității / Cazierul poate fi eliberat și online

Profesorii sau viitoarele cadre didactice se vor înscrie la concursul național de Titularizare 2023 în perioada 8-17 mai, potrivit calendarului oficial. Concret, în această perioadă are loc înregistrarea, la inspectoratele…
Vezi articolul

Ministrul de Interne: Peste 17.500 din 25.500 de clădiri școlare nu sunt autorizate de ISU / Încălzirea nu este asigurată în 574 de școli (3,4%). Florin Cîțu: Avem nevoie de o verificare a tuturor clădirilor în care funcționează școlile

Dintr-un total de 25.539 de clădiri în care funcționează unități școlare, peste 17.500 nu au autorizație din partea inspectoratelor pentru situații de urgență în caz de incendiu, 4.171 sunt autorizate,…
Vezi articolul

Universitatea Babeș Bolyai va implementa ghidul antidiscriminare, după ce o studentă a semnalat afirmații rasiste și misogine dintr-un manual: „Victime care precipită declanșarea acțiunii răufăcătorului – femeia care umblă seara prin locuri puțin frecventate și are o costumație provocatoare (…) în aceste cazuri, o parte din vină aparține victimei”

Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) a transmis într-un comunicat de presă că a luat notă de comentariile critice ajunse în spațiul public în legătură cu limbajul utilizat într-un suport de…
Vezi articolul