BREAKING Rectorii vor putea fi veșnic la șefia universităților, după ce numărul limitat de mandate a fost eliminat printr-un amendament votat de Senat în calitate de cameră decizională

6.676 de vizualizări
Masteratul la distanță
Foto: Pexels.com
Rectorii ar putea să-și păstreze mandatul pe viață, potrivit unor modificări aduse Legii Educației și aprobate astăzi de Senat în calitate de for decisiv. Mai exact, un amendament propus de deputatul PSD Tit-Liviu Brăiloiu la un proiect de lege cu modificări în domeniul învățământul militar prevede pentru toate universitățile că „durata mandatului de rector este de 4 ani. Mandatul poate fi reînnoit”.

Legea urmează să ajungă la Cotroceni pentru promulgare, însă poate fi și întoarsă înapoi în Parlament de către președintele Klaus Iohannis.

Amintim că Legea Educației Miclea-Funeriu a limitat în 2011 la strict 2 numărul maxim de mandate pe care îl putea avea o persoană în fruntea unei universități. Guvernul Ponta a modificat însă în 2014 legea, pentru a le da posibilitatea rectorilor care se suspendă din mandatul de rector să candideze și pentru un al treilea mandat. Acum rectorii nu vor mai trebui nici măcar să se suspende, pentru a putea candida din nou.

În prezent, rectorii aflați deja la al treilea mandat sunt:

  • Sorin Cîmpeanu – rectorul Universității de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București, fost ministru al Educației în guvernul Ponta, președinte al Consiliului Național al Rectorilor, astăzi deputat PNL;
  • Mihnea Costoiu – rectorul Universității Politehnica din București, fost ministru al Învățământului Superior în guvernul Ponta, în mandatul căruia Executivul a schimbat legea educației permițând cel de-al treilea mandat, senator PSD;
  • Marilen Pirtea – rectorul Universității de Vest din Timișoara, deputat PNL;
  • Remus Pricopie – rectorul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative (SNSPA), fost ministru al Educației în guvernul Ponta.
  • Ioan Abrudan – rectorul Universității Transilvania din Brașov;
  • Valentin Popa – rector al Universității Ștefan cel Mare din Suceava, fost ministru al Educației în Guvernul Dăncilă;
  • Daniel Breaz – rectorul Universității “1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, ministrul PSD al Culturii în prezent, fost ministru interimar al Educației, senator PSD până în septembrie 2020 când a demisionat din partid;
  • Leonard Azamfirei – rectorul Universității de Medicină și Farmacie de la Târgu Mureș. În cazul său, cel de-al treilea mandat este de fapt primul în fruntea Universității de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie din Târgu Mureș (UMFST), creată prin fuziunea Universității de Medicină și Farmacie din Târgu-Mureș cu Universitatea Petru Maior din Târgu Mureș, în 2018;
  • Ramona Lile – rectorul Universității Aurel Vlaicu din Arad, sancționată pentru plagiat și fostă secretară a universității pe care acum o conduce, potrivit Revista 22.

Rectorul SNSPA, Remus Pricopie, a reacționat miercuri cu privire la noua lege. „Eu cred că ocuparea oricărei funcţii trebuie să fie limitată la un număr clar de mandate, stabilit de lege, iar situaţia întreruperii/ suspendării mandatului – aici trebuie să analizăm cu mai multă atenţie – trebuie să fie şi ea transparentă, supusă legii şi interesului public, nu speculată în interes personal”, a scris Pricopie pe blogul său de pe adevărul.ro.

De remarcat că tocmai în timpul mandatul de ministru al Educației al lui Remus Pricopie, deținut alături de Mihnea Costoiu ca ministru al Cercetării, a fost introdusă în lege prevederea care a permis un al treilea mandat pentru rectori, dacă cele două mandate prevăzute în legea inițială nu erau pline. Numărul limitat de mandate a fost astfel eliminat.

Citește și: LISTĂ Concursurile și olimpiadele pentru care elevii pot primi burse de performanță și merit, indicată de Ministerul Educației la cererea Inspectoratului București

Amendamentul a fost făcut la Proiectul de lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.79/2020 pentru modificarea și completarea Legii educației naționale nr.1/2011 (PLX 306/2020). Ordonanța respectivă face referire la unitățile de învățământ preuniversitar militare, nicidecum la universități.

Senatorul USR Vlad Alexandrescu a atras atenția pe Facebook asupra proiectului de lege modificat pe ultima sută de metri și i-a solicitat președintelui Iohannis să îl întoarcă înapoi la Parlament.

„PSD, PNL și UDMR au votat “Pentru” la rectorii pe viață! Discutăm zilele acestea despre funcții “pe viață” – ideea însăși e absurdă! Tocmai a trecut astăzi în Plenul Senatului o modificare la Legea Educației, prin care mandatele rectorilor NU mai sunt limitate la două!Baronii universitari înfrățiți dincolo de partidele politice profită de contextul electoral și de perioada de final de legislatură parlamentară în care se negociază funcții și locuri în viitoarea legislatură. Senatul este camera decizională pe acest proiect, PLX 306/2020, iar semnele că “se pregătește ceva” au venit încă din luna iulie, așa cum anunțam aici. Actuala configurație parlamentară este perimată și are nevoie de o schimbare radicală, iar apariția de amendamente pe ultima sută de metri, înainte că opinia publică să fie măcar consultată, este o practică care trebuie să dispară.Îi solicit președintelui Iohannis să nu promulge această lege, care conține o modificare toxică pentru democrația universitară, și s-o întoarcă la Parlament”, a scris Vlad Alexandrescu pe Facebook.

Sursă foto: Pexels.com


1 comment
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Proiect-pilot pentru dezvoltarea abilităților digitale ale profesorilor, Viitorul Digital, prelungit și în anul 2023-2024 / Resurse gratuite pentru învățători, profesori de gimnaziu și liceu

O serie de resurse digitale gratuite pentru predare, preponderent pentru limbi străine, au fost puse la dispoziție în contextul unui proiect-pilot dedicat dezvoltării abilităților digitale ale profesorilor, “Viitorul Digital”. Proiectul,…
Vezi articolul

VIDEO Evaluare Națională 2021 Programa școlară de limba și literatura română, explicată de experții de la Institutul de Lingvistică al Academiei Române. Prima lecție: noțiuni de fonetică și fonologie

Experții de la Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan – Al. Rosetti” din cadrul Academiei Române au realizat lecții video de gramatică a limbii române din programa școlară de limba și…
Vezi articolul

Rusia va interzice prin lege elevilor să folosească telefoanele mobile în timpul orelor, de la 1 septembrie 2024 / Legea va creşte autoritatea profesorilor şi va îmbunătăţi comunicarea în sălile de clasă, spune președintele Camerei inferioare a parlamentului rus

Duma de Stat, camera inferioară a parlamentului rus, a aprobat miercuri o lege care le interzice elevilor să folosească telefoanele mobile sau tabletele cu cartele SIM în timpul orelor, transmite…
Vezi articolul