Daniel David, ministrul Educației și Cercetării, este de părere că, în timpul dezbaterilor pe noile planuri-cadru de liceu, „unii participanți au rămas uneori fixați pe aspecte prea punctuale (ex. doar…
Există un interes crescut pentru a deveni profesor, potrivit datelor publicate recent de organizația Teach for Romania. Aceasta anunță că peste 1.300 de specialiști și tineri care sunt interesați să…
Disciplinele de la liceu trebuie regândite și corelate cu noul examen de bacalaureat, a afirmat ministrul Educației și Cercetării (MEC), Daniel David, la dezbaterea națională pe proiectele noilor planuri-cadru pentru…
Secretarul de stat în Ministerul Educației Bogdan Cristescu a declarat că metodele de evaluare trebuie să se adapteze schimbărilor din predare și învățare, subliniind impactul efectului de „backwash” asupra procesului…
Orele de consiliere și orientare în carieră vor fi incluse în atribuțiile profesorilor diriginți și școlile vor avea posibilitatea de a le folosi și pentru plata profesorilor de specialitate sau…
Mariana Crașovan, conferențiar universitar doctor Mariana Crașovan din cadrul departamentului de Științe ale Educației al Universității de Vest din Timișoara, a declarat în cadrul dezbaterii publice pe tema planurilor-cadru, care…
O serie de practici prin care Ministerul Educației încalcă regulat normele de transparență sunt semnalate, punctual, în decizia unei instanțe din Constanța, într-un proces pierdut de minister, dar în care…
Elevii de la profilul Real, specializarea Matematică-Informatică au la dispoziție pentru pregătirea examenului de Bacalaureatul 2025 testele de antrenament publicate de Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Constanța. Un model de test…
Marius Semeniuc, unul dintre cei șase suspecți reținuți joi de DIICOT pentru trădare, este profesor de limbi slave la Liceul Tehnologic „Poienile de Sub Munte” și la Liceul Tehnologic „Marmația”…
Educația științifică din România se află într-un punct critic, așa cum subliniază profesoara Nicoleta Ianovici, decan al Facultății de Chimie-Bilogie-Geografie a Universității de Vest din Timișoara în punctul său de…
Elevii din învățământul tehnologic, care doresc să susțină examenul de bacalaureat, să aibă posibilitatea să aleagă ore de pregătire la disciplinele din care vor susține probe, a propus directorul Colegiului…
Margareta Peneoașu, directoarea Liceului Tehnologic Economic „Elina Matei Basarab” din Râmnicu Sărat, a vorbit despre faptul că elevii intră la liceu și cu nota 2 la matematică. „Noi îi aducem…
Președintele american Donald Trump are planificat să semneze joi un ordin executiv prin care îi cere noului secretar al Educației, Linda McMahon, să desființeze ministerul, relatează presa americană, citată de…
Elevii din școlile desemnate centre de examen pot face cursuri „online asincron”, adică nu vor fi conectați simultan, ci vor primi sarcini de lucru individuale, în perioada 10-16 iunie 2025,…
Dacă profesorii nu vor fi convinși prin demersurile Ministerului Educației să implementeze noile planuri-cadru și noile programe, „lucrurile vor merge măcar încetinite, dacă nu – nu așa cum trebuie”, a…
Silvia Mușătoiu, profesoară de Matematică la Colegiul Național „Gheorghe Șincai” din București, a declarat că „numărul de ore pe care îl avem în trunchiul comun sau în altă parte nu…
UPDATE În ședința de astăzi a Guvernului profesoara Luciana Antoci, inspector școlar general al ISJ Iași a fost numită prefect al județului Iași, așa cum anunțase Edupedu.ro, pe surse. Luciana…
Lista unităților de învățământ incluse în programul național „Masă sănătoasă” în 2025 a fost publicată în Monitorul Oficial pe 5 martie și este aprobată prin ordinul comun nr. 3.352/70/2025 al…
Directorul Școlii Gimnaziale Nr. 1 din Curcani, Viforel Dorobanțu, a spus, la emisiunea InfoEdu de la TVR Info, că a avut o clasă de învățământ primar la care au fost 4…
Fiul premierului Marcel Ciolacu, Filip Andrei Ciolacu, a fost repartizat, conform punctajului obținut anul trecut la examenul de rezidențiat, la Târgu Mureș, dar apoi s-a detașat la București, la Institutul…
Andreia Bodea, directoarea Colegiului Național I. L. Caragiale din București, a vorbit, la emisiunea InfoEdu de la TVR Info, despre cum se scot posturile didactice la concursul național de Titularizare: „Școala…
Începând de miercuri, 5 martie 2025, CFR Călători reintroduce posibilitatea achiziției online a biletelor și abonamentelor pentru studenți cu reducere de 90%, după o suspendare de trei luni. Tichetele pot…
Peste 20 de olimpiade școlare ajung la faza județeană în perioada 6 – 16 martie 2025, potrivit calendarului oficial aprobat de Ministerul Educației. Competițiile se desfășoară inclusiv în timpul săptămânii,…
Florina Rogalski, profesoară de Limba română la Școala Centrală din București, a declarat, referitor la proiectele cu planurile-cadru pentru liceu 2025, că „nu se poate” ca elevii de la real…
Cererile pentru înscrierea la creșă, grădiniță sau la un serviciu de educație timpurie complementară are loc între 26 și 30 mai 2025, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educației. Părinții pot…
Abordarea interdisciplinară a matematicii, mai multă autonomie pentru profesori, instrumentele digitale care-și pot dovedi eficiența pot fi soluții pentru reforma modului cum este predată matematica în școli, așa încât să…
Comisia Europeană a prezentat, marți, planurile sale pentru o „Uniune a Competențelor”, inițiativă menită să întărească nivelul de competitivitate pe continent și să „ofere oamenilor competențele de care au nevoie…
Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” propune ca noile planuri cadru să se aplice din septembrie 2027, după ce profesorii vor fi formați. Asta ar însemna cu generația de elevi…
Simularea planurilor-cadru 2025 ar trebui să se facă „în mediul rural, în micul urban, în școlile acelea unde lucrurile nu sunt atât de atractive pentru elevi”, este de părere Marius…
Impactul noilor planuri-cadru de liceu asupra normelor profesorilor nu poate fi negat, însă școlile vor avea autonomia să redistribuie orele, afirmă secretarul de stat din Ministerul Educației și Cercetării, Sorin…
Marius Nistor, președintele Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”, a vorbit despre faptul că elevii trebuie să înțeleagă că „școala înseamnă efort susținut, făcând și ceea ce trebuie, nu doar…
Mitropolitul Banatului, Ioan Selejan, și-a încheiat discursul de la dezbaterea privind planurile cadru de liceu de la Timișoara vorbind despre depolitizarea educației: „Domnule ministru, este un murmur prin lumea aceasta…
Dezbaterile pe noile planuri-cadru pentru liceu nu țin cont de faptul că nici conținuturile din programa școlară nu vor mai fi aceleași, afirmă ministrul Educației, Daniel David: „Fiecare se gândea…
Violeta Estrella Bontilă, directoare a Colegiului Național „Constantin Diaconovici Loga” din Timișoara, a spus că simulările examenelor naționale (Evaluarea Națională și BAC) „sunt cele care ne produc cele mai mari…
Înscrierile pentru clasa pregătitoare 2025 se fac în perioada 31 martie-6 mai, potrivit calendarului aprobat recent de Ministerul Educației. Cererea împreună cu alte acte se depune la secretariatul școlii sau…
Reprezentantul FSLI din județul Timiș, Marius Lobază, spune că planurile cadru ar trebui regândite, pornind de la „ce vrem să facem”. „Ni s-au pus în dezbatere niște numere de ore,…
Alimentația sănătoasă a copiilor și adolescenților este reglementată printr-un ordin emis de Ministerul Sănătății și publicat în Monitorul Oficial. Documentul pune accent pe diversificarea alimentației, echilibrul nutrițional și evitarea excesului…
Directorul Școlii Gimnaziale Nr. 1 din Curcani, Viforel Dorobanțu, a declarat, la emisiunea InfoEdu de la TVR Info, că titularizarea pe viață ar trebui să fie înlocuită cu un contract pe…
Planurile-cadru propuse pentru liceu sunt „extrem de atractive”, a afirmat Cosmina Oros, inspector șef adjunct la Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Timiș, într-o dezbatere organizată la Universitatea de Vest din Timișoara…
Inspectoratele școlare au publicat punctajele profesorilor care solicită soluționarea restrângerii de activitate. Este vorba despre cadrele didactice care intră în restrângere de activitate din anul școlar 2025-2026. Contestațiile pot fi…
Dezbaterea națională online despre proiectele de planuri-cadru de liceu 2025 va fi organizată joi, 6 martie, de la ora 16, anunță ministerul Educației și Cercetării (MEC) într-un comunicat de presă.…
Noile planuri-cadru pentru liceu trebuie să asigure un echilibru între patru componente fundamentale ale educației: știința, religia, cultura națională și disciplinele care pregătesc elevii pentru viață, a afirmat ministrul Educației…
Simona Sava, profesor universitar la Universitatea de Vest din Timişoara, Facultatea de Sociologie şi Psihologie, Departamentul de Ştiinţe ale Educaţiei a dat un exemplu privind curriculumul din Germania de la…
Donald Trump a anunţat marţi pe reţeaua sa Truth Social că „orice finanţare federală va fi suspendată pentru şcolile şi universităţile ce permit manifestaţii ilegale”, informează AFP, preluată de Agerpres…
Secretarul de stat în Ministerul Educației și Cercetării, Bogdan Cristescu a spus că Ministerul are în desfășurare un proiect „prin care dezvoltăm instrumente de monitorizare a curriculumului”. Bogdan Cristescu a…
Andrei Alexandru, care din 2022 a ocupat funcția de secretar de stat la Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării, a fost propus de ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, să preia…
Peste 1000 de elevi de liceu au luat parte la un studiu în perioada 17-23 februarie 2025, în liceele din Hunedoara, realizat de ISJ Hunedoara (Inspectoratul Școlar Județean Hunedoara) și…
Posturile didactice care au rămas neocupate de profesori, în anul școlar 2024-2025, sunt actualizate periodic de către unele inspectorate școlare. Regulile de angajare pentru profesori pe posturile care rămân libere în timpul…
Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene spune că nu a cerut inspectoratelor școlare fotografii din timpul înmânării cardurilor educaționale în valoare de 500 lei și dă vina pe „o interpretare eronată…
„Doar 55 de școli au fost verificate vizual pentru risc seismic în 2024 și nicio primărie nu a cerut bani pentru consolidare deși există un buget «record» de 1 miliard…
Înscrierea elevilor pentru probele de verificare a cunoștințelor de limbă modernă sau maternă se face în perioada 14-16 mai 2025, conform calendarului oficial. Este vorba despre admiterea la liceu în…
Lista alimentelor nerecomandate pentru a fi comercializate în școli și tabelul de alegeri alimentare, incluse într-un ordin al Ministerului Sănătății, au fost publicate în Monitorul Oficial. În noul ordin este…
Specialistul în științele mediului Sergiu Jiduc, i-a adresat o scrisoare ministrului Educației și Cercetării, Daniel David, consultată de Edupedu.ro, în care critică propunerile pentru planurile-cadru de liceu care presupun și…
Platforma EDULIB nu poate face recuperarea de parolă indicată în ghidul Ministerului Educației și Cercetării trimis în școli sau nu accepta userul ori parola indicate ca soluții pentru accesarea Bibliotecii…
Profesorul de matematică Flavian Georgescu le recomandă elevilor să nu învețe mecanic. „Vedeți fenomenul din spatele acelor formule pe care vreți să le memorați, puneți creionul pe hârtie și faceți voi…
Florin Tudose, profesor de logică, filozofie și sociologie la Liceul Teoretic Benjamin Franklin din București, a declarat, într-o intervenție la TVR Info, că „se putea găsi o formulă de stimulare…