De ce spun elevii că nu vor la școală, fizic

Noile planuri-cadru pentru liceu vor fi implementate din 2026, anunță ministrul Daniel David: Le discut cu experți, inclusiv din străinătate, aș vrea ca după lansarea lor în consultare să avem patru mari dezbateri / Urmează să lucrăm la programe, trebuie începute programele de training pentru profesori și regândite manualele

Ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, susține că se consultă pe proiectele de planuri-cadru pentru liceu cu experți, inclusiv din străinătate, înainte de lansarea lor în dezbatere publică. Într-o emisiune…
Vezi articolul

Daniel David: Am primit multe mesaje să anulăm probele orale de la BAC, organizate în premieră în timpul anului școlar. A te gândi acum să schimbi e o prostie. Vor fi ghiduri prin care să ajutăm școlile să organizeze acest lucru bine

Ministrul educației anunță că nu va schimba calendarul examenelor de Bacalaureat, care vor începe în premieră peste 3 săptămâni cu probele orale. „Am primit multe mesaje să anulăm aceste probe.…
Vezi articolul

INTERVIU Ana-Maria Cazan, decana Facultății de Psihologie și Științele Educației de la Universitatea Transilvania din Brașov: Un profesor debutant are nevoie de foarte mult sprijin. Realitatea din școală presupune și cum să faci față anumitor tipologii de elevi care nu se încadrează în ceea ce am învățat din manuale

Un profesor debutant „are nevoie de foarte mult sprijin în primele etape ale carierei”, declară decana Facultății de Psihologie și Științele Educației de la Universitatea Transilvania din Brașov, Ana-Maria Cazan,…
Vezi articolul

Decontarea navetei profesorilor 2025. Trei pagini de explicații trimise de sindicatele FSE în școli despre cum primăriile ar putea plăti transportul pentru cadrele didactice navetiste, după ce guvernul Ciolacu a suspendat banii școlilor pentru aceste beneficii

Aplicarea reglementărilor privind decontarea cheltuielilor de navetă pentru cadrele didactice a fost amânată din nou prin OUG nr. 156/2024, însă sindicatele subliniază că normele actuale permit administrațiilor locale să acopere…
Vezi articolul

Rata de absolvire la licee teoretice este în scădere – studiu al Institutului de Științe ale Educației. Mulți elevi se gândesc să renunțe la școală după primul an de liceu pentru că nu învață lucruri care să le fie de folos în viață. Alte motive: elevii simt că au rămas în urmă la învățătură și că pierd mult timp pe drum spre liceu

Mulți elevi care ajung în clasa a X-a se gândesc să renunțe la școală pentru că nu învață lucruri noi, care să îi ajute în viață, arată un studiu recent…
Vezi articolul

Unul din șapte liceeni spune că fumează zilnic sau aproape zilnic, aproape unul din zece declară că bea alcool frecvent / Mai bine de jumătate consumă frecvent fast-food și snacks / 1% declară că apelează zilnic la substanței psihoative – Studiu

Un număr foarte mare de elevi de liceu declară că fumează, consumă alcool sau produse de tip fast-food / snacks, iar 1% admit că apelează zilnic la droguri, potrivit unui…
Vezi articolul

În ianuarie sunt verificate documentele justificative ale profesorilor și angajaților care au primit în 2023 prima de carieră didactică de 1.500 de lei și prima de carieră profesională de 500 lei – adresă a Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene

În luna ianuarie 2025 vor fi verificate documentele justificative ale profesorilor și angajaților din școli și grădinițe care au primit în 2023 prima de carieră didactică de 1.500 de lei…
Vezi articolul

Profesoara Florina Rogalski: Sunt părinţi care îşi prelungesc, uneori şi fără să ceară permisiunea şcolii, vacanţa, atât pentru dumnealor, cât şi pentru copii, peste termenul stabilit / Modulul 3 de cursuri a început miercuri, 8 ianuarie

Florina Rogalski, profesoară de Limba română la Școala Centrală din București, a declarat, pentru TVR Info, că sunt situații în care părinții prelungesc vacanța elevilor peste termenul stabilit. Modulul 3…
Vezi articolul

UPDATE OFICIAL Planurile-cadru pentru liceu au fost modificate și pentru elevii de la pedagogic. Toți elevii de clasa a XII-a, indiferent de profil și specializare, vor avea câte o oră în plus pe săptămână, pentru disciplina „Istoria comunismului din România”. Cei de la seral studiază noua disciplină în clasa a XIII-a

Planurile-cadru pentru liceu au fost modificate, pentru a fi introdusă oficial o nouă materie obligatorie pentru elevii de clasa a XII-a: disciplina „Istoria comunismului din România”. Materia va fi studiată…
Vezi articolul

Efectele crizei de profesori în Portugalia: aproape 14.000 de ore lucrate suplimentar de cadrele didactice, din septembrie până la vacanța de iarnă, pentru a acoperi clasele fără personal calificat

Profesorii din școlile publice din Portugalia au lucrat un total de 13.831 de ore suplimentare în primul trimestru al anului școlar 2024-2025, conform datelor anunțate marți de Ministerul Educației, Științei…
Vezi articolul

OFICIAL Doar elevii cu 10 pe linie vor putea să se înscrie în programul pentru promovarea a doi ani de studii într-un an școlar, deși în trecut se cerea cel puțin media 9. Programul se întrerupe dacă obțin sub media 9 la evaluările de la finalul modulului doi

Accesul elevilor la programul de finalizare a doi ani de studii într-un an școlar este permis doar pentru cei cu media 10 la toate materiile, arată noua metodologie publicată în…
Vezi articolul

Generația Beta, copiii născuți între anii 2025 și 2039: Vor trăi într-o eră în care „inteligența artificială și automatizarea sunt complet integrate în viața de zi cu zi”. Mulți dintre acești copii vor trăi până în secolul al XXII-lea, potrivit sociologilor

Anul 2025 marchează începutul unei noi generații, Generația Beta. Cei născuți între 2025 și 2039 vor face parte din această generație, potrivit McCrindle.com. Specialistul în demografie Mark McCrindle și sociologul…
Vezi articolul

Alianța Organizațiilor Studențești din România cere clarificări de la Ministerul Transportului pentru studenții care nu au gară în localitatea de domiciliu și demersuri urgente pentru ca biletele să fie cumpărate din nou online

Studenții să poată cât mai curând achiziționa online bilete de tren, iar Guvernul să țină cont de situațiile speciale ale studenților care nu au gară în localitatea de domiciliu, ale…
Vezi articolul

Președintele Academiei Române, Ioan Aurel Pop: Noul ministru al Educației Daniel David este un „intelectual curajos crescut în altă școală decât a mea” / „Ei, cei din școala nouă progresistă, judecă trecutul după valorile noastre de astăzi” / „Ceea ce se petrece astăzi sub masca progresismului, neo-marxismului este ochi pentru ochi, dinte pentru dinte”

Președintele Academiei Române, Ioan Aurel Pop, l-a calificat drept „un intelectual curajos” pe noul ministru al Educației, Daniel David, într-un recent podcast Cluj24.ro, dar în același timp, el l-a prezentat…
Vezi articolul

78% din elevii de clasa a IX-a, testați la limba română în cadrul proiectului ROSE, sunt cu materia de clasa a VIII-a în categoria de „funcționalitate limitată și risc”, arată un raport publicat de Ministerul Educației

Aproape 80% dintre cei peste 62.000 de elevi de clasa a IX-a din licee participante la proiectul Romanian Secondary Education (ROSE), testați la limba română, sunt cu materia de clasa…
Vezi articolul

Directoarea Daniela Claudia Orășanu, despre probele orale de la BAC 2025: Copilul intră în examen la ora 8.00, stă o oră, iar apoi, până după-amiază, ce face? Se duce acasă și vine din nou la școală la ora 13.00? Dar nu ne gândim la elevii care fac naveta?

Daniela Claudia Orășanu, directoarea Colegiului Tehnic de Căi Ferate „Unirea” din Pașcani, județul Iași, a explicat pentru Adevărul.ro ce înseamnă organizarea probelor de competențe de la BAC 2025 în timpul…
Vezi articolul

Încurajarea lecturii inclusiv pe e-book, digitalizarea pentru tineri a cărților și operelor de patrimoniu și demararea finanțării voucherelor culturale – prevederi în programul de Guvernare 2024-2028

Digitalizarea patrimoniului cultural, finanțarea voucherelor culturale, eliminarea inechităților salariale în sectorul cultural, sprijinirea proiectelor culturale ale minorităților naționale și revitalizarea patrimoniului național sunt câteva dintre măsurile incluse în programul de…
Vezi articolul

„Vă bateți joc de studenți și, implicit, de viitorul acestei țări”. Scrisoare deschisă a UNSR față de tăierile făcute de Guvernul Ciolacu: Vorbim de un „exod al creierelor” pe care voi, prin deciziile voastre, îl alimentați

Uniunea Națională a Studenților din România (UNSR) a adresat Guvernului Ciolacu 2 o scrisoare deschisă, după ce prin Ordonanța (OUG) „trenuleț” au fost luate măsuri de austeritate care taie anumite…
Vezi articolul
Marius Andruh / Foto: INQUAM Photos - Octav Ganea

Profesorul Marius Andruh: Nu poți să vii sec, îmbufnat, scorțos atunci când îi pregătești pe elevi. Subiectele trebuie să fie atractive, să simtă că e ceva jucăuș acolo. Seriozitatea nu se pierde atunci când vezi predarea ca pe un joc

Marius Andruh, vicepreședintele Academiei Române, a declarat că „s-a interpretat la un moment dat faptul că prea am împins predarea chimiei către joacă. Nu este o joacă gratuită, copilul trebuie…
Vezi articolul

Simona Negru, profesoară de fizică: Diferența o face modul în care predăm. Provocările noastre sunt să găsim metode de a-i face pe copii să fie interesați. Metodele clasice dau rezultate din ce în ce mai slabe

Simona Negru, profesoară de fizică și directoare a Şcolii Gimnaziale din Ghindeni (Dolj), a declarat pentru TVR Craiova că „metodele clasice dau rezultate din ce în ce mai slabe”. „Provocările…
Vezi articolul

Elevii de la liceele tehnologice și școlile profesionale care participă la programe Erasmus+ primesc certificat de calificare profesională și supliment descriptiv în format Europass / Metodologia pentru recunoașterea studiilor, publicată în Monitorul Oficial

Elevii din învățământul preuniversitar tehnologic și tehnologic dual care participă la proiecte finanțate prin programele UE vor primi la finalul acestora un certificat de calificare profesională și suplimentul descriptiv al…
Vezi articolul

Secretarul de stat Sorin Ion, despre probele orale de la BAC 2025: Vom emite un set de recomandări pentru licee. De exemplu, copiii pot veni după-amiază la cursuri şi de dimineaţă la probele de competenţe. Dacă se învaţă în două schimburi, se poate reorganiza programul, astfel încât să perturbăm cât se poate de puţin desfăşurarea cursurilor

Sorin Ion, secretar de stat în Ministerul Educației, a declarat, într-o intervenție telefonică la TVR Info, că vor fi emise recomandări pentru licee, în privința organizării probelor de competențe de…
Vezi articolul

Absolvenții de rezidențiat care devin medici specialiști în 2025 nu vor putea să se angajeze în spitale și instituții publice, conform deciziei Guvernului Ciolacu

Ocuparea posturilor vacante din autoritățile și instituțiile publice este blocată, începând cu 1 ianuarie 2025, potrivit ordonanței „trenuleț” cu măsuri fiscal-bugetare, publicată pe 31 decembrie în Monitorul Oficial. Conform actului…
Vezi articolul

USR preia pentru prima dată președinția Comisiei de Învățământ, știință și inovare din Senat – decizională pe legile Educației. Cine sunt cei 17 senatori din structura legislativă a Camerei superioare a Parlamentului

Adelina Dobra, senator USR de Dâmbovița, aflată la primul mandat de parlamentar, preia președinția Comisiei pentru Educație, știință și inovație a Senatului. Este comisia cu rol decisiv în toate modificările…
Vezi articolul

Daniel Funeriu: Aș vrea să ajung cu Nicușor Dan în turul 2 la prezidențiale pentru că atunci am putea spune amândoi: „ce oportunitate pe țara asta să poată să aleagă între doi foști olimpici internaționali – el la matematică, eu la chimie”

Daniel Funeriu, care și-a anunțat în decembrie disponibilitatea de a candida la alegerile prezidențiale care vor avea loc în 2025, spune că ar vrea să ajungă în turul II al…
Vezi articolul

Ministrul Daniel David: Mă aștept la proteste din partea profesorilor pentru salarizare. Cei din zona educației au frustrările un pic mai mari, fiindcă nu cu mult timp în urmă lor li s-a promis mult mai mult

Ministrul Educației și Cercetării declară că se așteaptă ca profesorii să protesteze pentru că Guvernul nu și-a îndeplinit promisiunile făcute în perioada grevei. Daniel David a spus, într-o intervenție la…
Vezi articolul

VIDEO Mesajul Irinei Rimes către elevi: Este un lux să înveți, iar vremurile noastre ne permit asta. Învățați istoria, fizică, chimie, învățați ce vă place, dar învățați acum pentru că voi nu aveți alte obligații. N-ai cum să îți formezi o opinie despre ceva dacă nu ai informații de bază

Cântăreața Irina Rimes a transmis un mesaj copiilor pentru a-i încuraja să învețe. „Învățați istoria, fizică, chimie, învățați ce vă place, dar învățați acum pentru că voi nu aveți alte…
Vezi articolul

Daniel David: Planurile-cadru pentru liceu le voi pune în dezbatere în ianuarie și vom avea și o dezbatere națională. Nu sunt pentru a introduce materii noi peste materii noi, mi se pare o greșeală / Problema noastră majoră ține de faptul că nu știm să predăm bine conținuturile pe care le-am stabilit și manualele nu sunt destul de prietenoase

„Eu voi pune în dezbatere, în luna ianuarie, planurile-cadru pentru liceu, veți vedea materiile care sunt acolo. Competențele importante de multe ori ar trebui să apară ca unități de învățare…
Vezi articolul

Admiterea la rezidențiat 2026 va fi organizată pe patru subdomenii pentru medicină și vor fi subiecte unice la nivel național pentru medicii specialiști / Curriculumul trece la direcțiile de pregătire din universități

O serie de modificări la legislația Rezidențiatului au fost făcute în august 2024 de către Guvern prin Ordonanța nr. 44 din 2024, aflată în vigoare și publicată în Monitorul Oficial…
Vezi articolul

VIDEO David Popovici, întrebat de un elev cum să-și găsească scopul: Nu te grăbi în a găsi ce te pasionează și nu te compara cu alții, care pe internet vorbesc de case, mașini, iluzii / Sportivul nu ar exclude să fie politician independent, dar „pare aproape imposibil”

David Popovici, campion olimpic la înot, a vorbit deschis despre presiunile pe care adolescenții le resimt în căutarea unui scop în viață, oferind un mesaj plin de empatie și autenticitate:…
Vezi articolul

Prima reacție a lui Daniel David la atacurile lui Călin Georgescu despre „cipuri” sau „Soroș”: Sunt și voi fi un adversar al ideilor dumneavoastră despre lume, pentru că eu cred că lovesc în știință și religie, deci în șansa bunăstării românilor, trezind vechiul obscurantism care ne poate menține în bizarerii, izolare și subdezvoltare

Actualul ministru al Educației și Cercetării, Daniel David, reacționează după o serie de atacuri pe care Călin Georgescu, fost candidat la alegerile prezidențiale, le-a lansat la adresa sa înainte și…
Vezi articolul

Andreea Esca: Educația trebuie predată de oameni îndrăgostiți de ceea ce fac. Profesoara noastră de engleză iubea copiii: făceam scenete, aveam laborator fonic, ne simțeam ca și cum nu făceam școală

Pasiunea profesorilor este esențială pentru o educație de calitate, este de părere jurnalista Andreea Esca, care crede că „educația trebuie predată de oameni care la rândul lor sunt îndrăgostiți de…
Vezi articolul