Cercetare medicală pentru liceeni și tehnici de predare a științelor pentru profesori, la Școala de vară de la Măgurele 2023. Înscrierile, deschise până pe 15 iulie – locuri cu burse integrale și parțiale

1.234 de vizualizări
Foto: MSCITEH2023
Elevii de liceu, profesorii din aria STEM și consilierii școlari se pot înscrie până pe 15 iulie pentru a participa la a 6-a ediție a evenimentului organizat în consorțiul ReCoNnect – Noaptea Cercetătorilor, potrivit unui comunicat de presă primit la redacție. Este vorba de programul întins pe două săptămâni, în august, la Măgurele – Școala de vară de Știință și Tehnologie 2023.

„Școala de vară de Știință și Tehnologie (MSciTeh), program adresat elevilor de liceu, profesorilor de științe (fizică, chimie, matematică, biologie, geologie, informatică, tehnologii) și consilierilor școlari din învățământul gimnazial și liceal, se desfășoară anul acesta sub tema „Aplicațiile științei și cercetării pentru sănătate”. Aflat la a șasea ediție, programul se va desfășura în perioada 19 august – 3 septembrie pentru elevi și 27 august – 3 septembrie pentru profesori. Sunt așteptați să participe 60 de elevi, 40 de profesori, 80 de mentori, lectori și organizatori care vor desfășura activități de grup și în paralel în cadrul echipelor de lucru, însumând aproximativ 850 ore de activități”, scrie în comunicatul remis Edupedu.ro.

Programul își propune să le facă participanților accesibile laboratoarele de cercetare, experiența cercetătorilor de la institutele de pe platforma Măgurele, a cadrelor didactice din Universitatea din București și ale invitaților acestora, pentru stimularea și creșterea interesului pentru știință și cariere în domenii asociate.

Aplicațiile se pot trimite până la 15 iulie 2023 prin completarea formularelor de pe site la cele două secțiuni: https://msciteh.educatiepentrustiinta.ro/, potrivit comunicatului.

Pot participa 70 de elevi, dintre care 30 pe locuri gratuite care includ cazare și masă, iar restul pot intra pe bursă parțială. Elevii se pot înscrie anul acesta la 15 teme, toate legate de cercetarea în domeniul medical:

  • Nanoboți activați cu protoni: Metode inovative pentru terapia cancerului
  • Introducere în teoria corelaţiilor cuantice şi a procesării informaţiei cuantice
  • Fizica fascinantă a emulsiilor
  • Rezonanța Trecutului: Monitorizarea prin Investigații Non-invazive
  • Experimentul BB84: criptografie cuantică și laseri
  • CanSat pentru monitorizarea distribuită a parametrilor de mediu – constituirea unei echipe si a unui prim prototip, în scopul participării la viitoarele competiții ESA
  • Geologia pentru sănătate
  • Fenomene meteorologice extreme și schimbările climatice
  • Explorarea activității creierului si a comportamentelor – de la animale la om
  • „Cocktail party” cu unde gravitaționale și vânătoarea de viruși la bordul misiunilor spațiale
  • Metode fizice pentru diagnosticarea și tratarea stării de sănătate umană
  • Peptidele cationice: noi agenţi cu acţiune antitumorală
  • Comunicarea științei. Cum să traduci știința pe înțelesul publicului larg
  • Compuși coordinativi: sinteză, caracterizare și aplicații în medicină
Pentru profesori: bune practici pentru predarea materiilor STEM

Și pentru profesori sunt locuri gratuite, 30 la număr. Alți 40 se pot înscrie cu bursă parțială.

„Profesorii STEM înscriși la Școala de vară beneficiază de o săptămână de lucru în comun cu un program de învățare-dezvoltare profesională personalizat, un cadru de a construi programe de intervenție pentru școlile lor, alături de cercetătorii din institutele de pe platforma de la Măgurele și invitații acestora.

Profesorilor li se propune o incursiune prin intermediul cursurilor și a sesiunilor practice pentru adoptarea de bune practici în predarea materiilor din aria STEM, precum și pentru dezvoltarea de metode de predare interactive, multidisciplinare, cu impact asupra rezultatelor învățării și a performanțelor școlare și profesionale pe termen lung”, conform organizatorilor.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Cele mai frecvente întrebări ale școlilor, primăriilor și Consiliilor Județene legate de apelul de un miliard de euro pentru dotarea laboratoarelor de informatică și de științe, a cabinetelor școlare și a claselor cu mobilier și răspunsurile Ministerului Educației

“Analiza de nevoi din 2022 a școlilor acoperă doar parțial obiectul apelului de proiecte pentru ‘dotarea cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale a unităților de învățământ preuniversitar’. De aceea…
Vezi articolul