Consilierul școlar Alina Hora: Eu stăteam să socotesc că avem maximum o jumătate de oră pe an școlar pentru un copil, ceea ce e foarte puțin. E nevoie de mai mulți consilieri

4.181 de vizualizări
Foto: © Monkey Business Images | Dreamstime.com
Alina Hora, consilier școlar la Școala Centrală din București, a declarat, la emisiunea InfoEdu de la TVR Info, că este nevoie de mai mulți consilieri în școli: „Eu stăteam să socotesc că avem maximum o jumătate de oră pe an școlar pentru un copil din școală, ceea ce e foarte puțin, oricât de mult ne dorim să facem treabă bună”. Precizăm că Statutul elevului prevede cel puțin o oră de consiliere psihopedagogică pe an pentru elevi.

Aceasta a povestit cum decurge o zi din viața unui consilier școlar, de la un copil cu autism de clasa pregătitoare și până la orientarea carierei unui elev de clasa a XII-a:

„E nevoie de mai mulți consilieri, pentru că eu cred că noi putem să facem o treabă foarte bună. Mă gândesc că ne începem ziua cu un copil cu autism de clasa pregătitoare, apoi mergem la o comisie de violență unde analizăm consumul de droguri al unor elevi, să spunem, sunt ipotetice situațiile, și poate terminăm cu orientarea carierei unui elev de liceu care vrea să meargă în zona militară, da. Și atunci e ceva special acolo.

Avem nevoie să folosim foarte multe resurse intelectuale și e greu. Dacă am fi mai mulți și dacă direcțiile noastre ar fi mai clare și poate n-am fi atât de solicitași și cu hârtii, cumva, viața noastră ar fi un pic mai ușoară și am putea să facem o treabă mai bună”, a spus Alina Hora.

Consilierul școlar a povestit că sunt colegi care împart spațiul cu alți profesori din școală și nu au nici condiții decente:

„Eu stăteam să socotesc că avem maximum o jumătate de oră pe an școlar pentru un copil din școală, ceea ce e foarte puțin, oricât de mult ne dorim să facem treabă bună. Și apoi mai e vorba și de felul în care suntem percepuți de societate și de colectivele școlilor, pentru că există încă colegi care nu au cabinet, care se luptă pentru un spațiu, care împart un spațiu cu alți profesori din școală și nu au nici condiții decente și nici resurse pe care să le utilizeze. Și atunci e foarte dificil. Într-adevăr, e foarte mare diferența între noi.”

Tot la InfoEdu, Mihaela Țăranu, cercetător științific la Unitatea de Cercetare în Educație, a menționat că în țară sunt aproximativ 3.700 de consilieri: „Sistemul de consiliere în România este un sistem care a fost ani foarte mulți în deficit. Abia în momentul acesta, de exemplu, sunt aproximativ 3700 de consilieri în țară. Sunt aproape 3 milioane de copii.”

Informații de context

Din anul școlar 2024-2025, toți elevii care termină clasa a VIII-a sau învățământul liceal obligatoriu au dreptul de a beneficia de o recomandare consultativă de încadrare într-o formă de învățământ de nivel superior, potrivit noului Statut al Elevului, document publicat în Monitorul Oficial.

Recomandarea pentru elevi este emisă de profesorul consilier școlar și de profesorul diriginte, având caracter de orientare școlară gratuită pentru fiecare elev, conform documentului.

Statutul elevului prevede că elevii au dreptul să le fie asigurată cel puțin o oră de consiliere psihopedagogică pe an.

Art. 7. — „Elevii beneficiază de următoarele drepturi în sistemul educațional:

h) dreptul de a beneficia gratuit de servicii de informare și consiliere școlară, profesională și psihologică, conexe activității de învățământ, puse la dispoziție de unitatea de învățământ preuniversitar, fiindu-le asigurată cel puțin o oră de consiliere psihopedagogică pe an;”

Foto: © Monkey Business Images | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
Consilierul școlar Alina Hora: Am avut un elev de clasa XII-a care la finalul liceului nu știa unde să meargă. M-a sunat mama cu rugămintea să găsim o variantă rapidă, să îl orientăm
Sprijinul emoțional este principala nevoie a liceenilor din România, ce resimt presiuni legate de performanță sau relații, consideră consilierii școlari: Cei de la liceele teoretice bune sunt foarte solicitați, toată lumea trage de ei, la toate materiile – Studiu Ministerul Educației
Psihologul Irina de Hillerin: Învățăm o grămadă de lucruri teoretice, învățăm matematică, învățăm fizică, chimie, biologie, dar nu învățăm despre ce simțim, cum simțim / „În prezent sunt foarte mulți copii, chiar cu medicație, cu diagnostice puse de medicii psihiatri”, spune consilierul școlar Alina Hora
Marian Crăciun, Universitatea din București: Un elev de liceu era împins de la spate de părinți să se facă avocat. A venit la consiliere și, după ce a plecat de la consiliere, părintele a venit foarte supărat să-mi spună că i-am stricat copilul, pentru că se aștepta să-l conving să devină avocat. Nu despre asta este consilierea
Ce face un consilier școlar? Norma didactică și noile atribuții: În situații de criză sau risc, consilierul școlar poate interveni fără acordul de părintelui

3 comments
  1. „Lăsați” ce, doamna Anna?? Lăsați de la dumneavoastră din buget? Sunteți de la primărie? De la partid?
    Doamna specialist doar argumenta de ce sunt necesare servicii în plus în școli și a estimat un număr de minute per copil, deci ceva măsurabil.
    Copiii au drepturi chiar și până să le apeleze.
    Psihologul nu e doar pentru probleme.
    Scuzați, in ce calitate vorbiți?

    1. dle sau doamna „Lăsați ce” îmi trecuse prin minte să vă argumentez dar vazandu va reacția agresiva,nu are sens. zile frumoase și gânduri bune!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Directorii școlilor și inspectoratele școlare verifică dacă se aplică planurile remediale la clasele terminale, spune ministrul Educației: Dacă există sesizări cu privire la nerespectarea planurilor, atunci sigur că și noi putem să verificăm

Ligia Deca, ministrul Educației, a declarat la TVR Info că directorii unităților de învățământ și inspectoratele școlare verifică sunt puse în aplicare planurile remediale la clasele terminale: „În primul rând,…
Vezi articolul

Ministerul Educației nu știe câți elevi navetiști trebuie să primească sume forfetare care nu pot fi decontate prin lege: Practic, cred că în toate județele avem această situație, spune secretarul de stat Sorin Ion / Propunerile elevilor pe proiectul de hotărâre de guvern privind alocarea sumelor forfetare pentru transport

Ministerul Educației nu știe câți elevi navetiști sunt în situația în care trebuie să primească sume forfetare care nu pot fi decontate prin legea actuală. Este vorba despre acei elevi…
Vezi articolul