Consultări de formă ale ministrului Educației cu primarii din 750 de localități, în care școlile se vor comasa. Daniel David „le-a mulțumit participanților pentru implicarea constructivă în reorganizarea rețelei școlare”, fără nicio precizare despre propunerile sau criticile primite

7.098 de vizualizări
Foto: ID 77522008 © Dmitry Morgan | Dreamstime.com
Întâlnire cu peste 750 de primari, marți 12 august, la Ministerul Educației și Cercetării. Într-un comunicat de presă instituția a anunțat că primarii au răspuns invitației ministrului Daniel David „de a discuta modul în care se realizează implementarea în educație a măsurilor din programul de guvernare și din legea fiscal-bugetară (L141/2025)”. Președintele Asociației Comunelor din România, ACoR, Emil Drăghici, a declarat pentru Edupedu.ro despre întâlnirea respectivă că ar fi trebuit să dezbată măsurile înainte de a implementare, nu acum când vă că efectele sunt majore.

Ministerul Educației și Cecetării a precizat că „peste 750 de primari au răspuns astăzi, 12 august, invitației ministrului Educației și Cercetării de a discuta modul în care se realizează implementarea în educație a măsurilor din programul de guvernare și din legea fiscal-bugetară (L141/2025), inclusiv modul de colaborare în viitor pentru a dezvolta educația, odată depășită criza fiscal-bugetară”.

Fără nicio problemă expusă de cei 750 de primari, fără nicio propunere a acestora, ministerul mai scrie în comunicatul de presă că „Ministrul Daniel David le-a mulțumit participanților pentru implicarea constructivă în reorganizarea rețelei școlare și s-a convenit desfășurarea unor întâlniri periodice pe teme specifice pentru o colaborare eficientă, în spiritul unui parteneriat benefic pentru educație”.

Întrebat despre acea întâlnire, la care a participat, Emil Drăghici, președintele ACoR a declarat că „Ignoranța este întotdeauna la ea acasă pentru oamenii care nu cunosc legea. Păi, codul administrativ spune foarte clar și nominalizează cele patru structuri ale celor din local: comune, orașe, municipii, județe, pentru că orice act normativ care privește relația cu autoritățile locale trebuie să ajungă pentru punct de vedere la aceste organizații”.

Reamintim, Legea nr. 141/2025, cunoscută drept Legea Bolojan, aduce schimbări majore pentru școli și elevi. Școlile de stat își păstrează personalitatea juridică doar dacă ating praguri minime de elevi, de exemplu 500 de elevi, iar reorganizarea se va aplica rapid, conform regulamentelor Ministerului Educației.

Aproximativ 900 de directori și echipe manageriale vor fi înlăturați, conform estimărilor ministrului Daniel David, ei revenind la predare. Directorii de școli rămași vor avea degrevare de 10 ore, cu obligație de predare de 10 ore, fără să mai poată lua ore la plata pe oră sau să facă cumul de norme.

Norma didactică crește: la primar se păstrează principiul „un post pe clasă”, dar se introduc două ore obligatorii de pregătire remedială săptămânal; la gimnaziu, liceu, postliceal și alte niveluri se ajunge la 20 de ore pe săptămână.

Profesorii cu 25 de ani vehime și grad didactic II vor avea 20 de ore de predare pe săptămână, față de 16 câte aveau până acum.

Profesorii cu grad didactic I sau emerit care fac mentorat vor avea 18 ore pe săptămână, iar pentru profesori de instruire practică și maiștri-instructori norma ajunge la 26 de ore (22 cu grad I și mentorat). În învățământul special norma este de 18 ore pentru predare și terapie sau 22 pentru educatori.

Clasele vor avea noi limite medii și maxime: la primar media 18, maxim 24 elevi; la gimnaziu media 20, maxim 28; la liceu media 23, maxim 30. În cazuri excepționale se pot adăuga până la 4 elevi peste limita maximă sau scădea până la 2 sub minim.

La burse, se reduc drastic bursele de merit, excelență și reziliență, iar bursele sociale și tehnologice rămân, inclusiv pentru mame minore și elevi din școli private fără taxe.

Transportul elevilor din mediul rural către alte localități este acoperit prin decont direct de la stat către transportatori.

Plata cu ora pentru profesori este recalculată raportat la 160 de ore pe lună, ceea ce scade tariful pe oră suplimentară.

Profesorii titularizați în zone defavorizate primesc o primă egală cu un salariu minim brut, în loc de 5 salarii cum era în lege inițiale, cu obligația de a rămâne în post 5 ani. Legea schimbă structura sistemului educațional prin comasări, norme didactice mai mari, clase mai aglomerate și reducerea burselor, cu efecte directe asupra elevilor și profesorilor încă din anul școlar 2025-2026.

Foto: ID 77522008 © Dmitry MorganDreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


5 comments
  1. Între ei politrucii, se multumesc unul pe altul

  2. Oameni buni, chiar nu vedem ca avem de-a face cu o adunatura de ticalosi care nu stiu altceva decat doar sa taie si sa distruga?
    nu am auzit de o lupta impotriva evaziunii la scara mare
    nu am auzit de modalitati de a nu pierde miluarde din PNRR ( cam 8 miliarde)
    nu am auzit decat doar scancete cand e vorba despre taxarea multinationalelor.
    am auzit doar de taieri si omoratea micilor intreprinzatori … asta e liberalism? 🤬

  3. Câinii latră, caravana trece. Ăsta e David, ăsta e Bolojan, ăsta e guvernul.

    Vedem cât de mult le place asta oamenilor la viitoarele alegere, care s-ar putea să fie ceva mai devreme decât se așteaptă guvernul.

  4. Totul e de fațadă, se mimează transparență, dialogul. Se iau mutrele ,,de criza”.
    Penibil mod de a trata educația, domnule ministru!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Cîmpeanu: Nu există standarde ocupaționale pentru specialist în securitate cibernetică, nu există specialist în protecția identității virtuale / Implicarea angajatorilor eu o văd și la ofertă, și la calificare și la standarde ocupaționale

Standardele ocupaționale din registrul calificărilor trebuie să fie aduse la zi, având în vedere meseriile noi care apar în ritm alert și pentru care angajatorii au nevoie de personal calificat,…
Vezi articolul

La clasele I-IV, timpul alocat rezolvării temelor pentru acasă va fi de maximum o oră – scrisoare metodică pentru învățători. Tema pentru acasă se stabileşte diferențiat, în funcție de nivelul de pregătire al elevilor

Tema pentru acasă se stabileşte diferențiat, în funcție de nivelul de pregătire al elevilor, după cum se arată în scrisoarea metodică a Inspectoratului Școlar Județean Buzău pentru învățători. La clasele I-IV, timpul…
Vezi articolul

Noul regulament de organizare și funcționare a Consiliului Național de Etică a Cercetării Științifice, Dezvoltării Tehnologice și Inovării: se modifică procedura de analiză a sesizărilor

Procedura de analiză a sesizărilor va avea loc în două etape, iar sancțiunile includ revocarea deciziilor de acordare a gradelor profesionale, potrivit Ordinului pentru aprobarea Regulamentului-cadru de organizare și funcționare…
Vezi articolul