Daniel David: Întotdeauna, când am vorbit de păstrarea oamenilor, în mintea mea au fost titularii. Eu știu că și suplinitorii sunt importanți. Avem mulți și o să avem foarte mulți suplinitori în sistem

14.908 vizualizări
Foto: © LCVA | Dreamstime.com
Ministrul Educației și Cercetării a spus că „întotdeauna, când am vorbit de păstrarea oamenilor, în mintea mea au fost titularii”. „Eu știu că și suplinitorii sunt importanți și să știți că analizăm datele. O să le prezentăm, probabil, într-o săptămână sau două”, a declarat Daniel David joi dimineață, la Radio Guerrilla.

Daniel David: Întotdeauna, când am vorbit de păstrarea oamenilor, în mintea mea au fost titularii. Eu știu că și suplinitorii sunt importanți și să știți că analizăm datele. O să le prezentăm, probabil, într-o săptămână sau două. Avem mulți și o să avem foarte mulți suplinitori în sistem, fiindcă o altă catastrofă care mi s-a prezis a fost că modificându-se valoarea plății cu ora …

Realizator: O să plece suplinitorii?

Daniel David: Nu. Noi o să avem foarte mulți suplinitori și la plata cu ora. Când am problematizat pentru cei 1,4% (titulari – n.red), pe care îi înțeleg că le-ai creat un disconfort, când eu am propus să gândim titularizarea pe școală, nu în sistem, atunci tot sindicatele mi s-au opus.

Edupedu.ro a scris că peste 17.000 de profesori titulari au dispărut din învățământ de la un an la altul, fără nicio explicație, conform datelor prezentate de ministrul Daniel David. În mesajul de deschidere pentru anul școlar 2025–2026, ministrul Educației și Cercetării Daniel David a anunțat că circa 156.390 de norme sunt acoperite cu titulari, în urma aplicării Legii Bolojan.

Cele mai recente date publice disponibile despre normele acoperite de titulari sunt cele din Raportul privind starea învățământului preuniversitar 2024. În acel moment Sistemul Informatic Integrat al Învățământului din România (SIIIR) consemna 173.533 norme de titulari. Rezultă că între anul 2024 și anul 2025 avem o scădere de aproximativ 17.100 titulari (−9,9%) care nu este explicată public de ministru.

În anul școlar 2025-2026, 1.4% dintre profesorii titulari sunt nevoiți să predea la mai multe școli, după aplicarea Legii Bolojan, potrivit unui comunicat al Ministerului Educației și Cercetării. Dacă raportăm procentul de 1.4 la numărul de norme ocupate cu titulari, atunci ar însemna că peste 2.000 de cadre didactice titulare care predau la mai multe școli din această toamnă.

Potrivit sindicatelor, luni, 8 septembrie, peste 20.000 de profesori au fost în marș de la Guvern la Palatul Cotroceni. Au protestat față de prevederile din Legea Bolojan și au cerut demisia ministrului Daniel David.

Marius Nistor, președintele Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”, a declarat, după întâlnirea cu Nicușor Dan, că „președintele a luat act de solicitările noastre.” Referitor la anularea măsurilor din Legea Bolojan, „domnia sa a propus o altă întâlnire cam peste cel mult 2 luni, ocazie cu care se va putea veni cu niște cifre exacte vizavi de impactul măsurilor asumate de guvernarea Bolojan”, a spus Marius Nistor.

Tot după întâlnirea cu Nicușor Dan, Simion Hăncescu, președintele Federației Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI), a transmis că protestele profesorilor vor continua: „Având în vedere că nu este nimic concret, în zilele următoare vom stabili calendarul de proteste. Protestele vom continua, chiar dacă avem promisiunea ca în două luni de zile să ne întâlnim.”

Informații de context

Din această toamna, norma didactică de predare crește, în medie, cu 2 ore. Este vorba despre Legea nr. 141/2025, cunoscută drept „Legea Bolojan”, care modifică și completează Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023. Legea 141/2025 privind unele măsuri fiscal-bugetare a intrat în vigoare, după publicarea în Monitorul Oficial vineri noaptea, pe 25 iulie 2025.

Ministerul Educației și Cercetării nu a prezentat nicio analiză a fundamentării măsurilor din legea 141/2025, în afara declarațiilor făcute de ministrul Daniel David în ieșirile sale publice. În schimb, analiza solicitată Institutului de Științe ale Educației de Edupedu.ro a fost cenzurată de ministrul David sub pretextul unui peer review pentru că îi contrazicea cu date și studii argumentele folosite.

Sindicatele din preuniversitar au anunțat noi acțiuni de protest, după boicotarea primei zile de școală. „Este clar ca daca nu se va întâmpla nimic dupa acțiunile de pe 8 septembrie, va fi o noua consultare în randul colegilor noștri pentru noi acțiuni de protest care să înceapă din 9 septembrie. Nu ne oprim aici atâta vreme cât avem acest ministru. Dacă nu va fi demis, dacă măsurile de austeritate nu vor fi anulate, vom protesta”, a declarat Marius Nistor, liderul Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”, la Antena 3.

Sindicatul Salariaților din Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică I.L.Caragiale intră în grevă japoneză, începând cu luna septembrie, prin purtarea zilnică a unei banderole albe în timpul orelor de serviciu, și se alătură protestelor actuale ale sindicatelor din educație.

Peste 300 de profesori, scriitori, regizori, actori, artiști care cer Guvernului Bolojan să retragă pachetul de austeritate ce vizează Educația, documentului trimis de semnatari către Edupedu.ro. „Măsurile recente – creșterea numărului de elevi în clase, comasarea școlilor, reducerea de personal, mărirea normei didactice a profesorilor – sunt prezentate ca soluții pentru buget, dar impactul lor fiscal este unul nesemnificativ”, se arată în document.

Foto: © LCVA | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
Peste 17.000 de profesori titulari au dispărut din învățământ de la un an la altul, fără nicio explicație, conform datelor prezentate de ministrul Daniel David – analiză
Ministrul Educației: În acest moment, valoarea medie a plății cu ora, în zona preuniversitară, se află în jurul valorii medii pentru o oră de gardă în zona de sănătate. Chiar am vorbit cu ministrul Sănătății, m-am interesat
Ministrul Daniel David: Atenție, salariul profesorilor nu a scăzut. Tu ești plătit pentru 40 de ore pe săptămână, dar nu predai 18 ore, ci predai 20 / Reducerea mascată a salariului a fost semnalată de liderii sindicali
Daniel David: Când eu am propus să gândim titularizarea pe școală, nu în sistem, atunci tot sindicatele mi s-au opus / În luna ianuarie, ministrul Educației spunea că angajarea profesorilor direct de către școli „pe hârtie, da, arată bine, dar tot noi știm cum funcționează lucrurile în anumite zone”
EXCLUSIV Mircea Miclea: Daniel David poate să aibă orice reacție emoțională față de mine. Eu nu reacționez la reacții emoționale, reacțiile mele sunt legate de principiile mele și de datele pe care oricine le poate verifica / Eu am demisionat când alocația bugetară pentru educație era 3,73% din PIB, acum este de 3%, cea mai scăzută din Europa
Daniel David, atac la fostul ministru Mircea Miclea al cărui consilier a fost: Puțin m-am simțit trădat. Mi-ar fi plăcut ca multe recomandări pe care mi le-a făcut când sunt cu spatele la perete să le fi luat când a fost el ministru sau a lucrat la Legea din 2011 / Miclea a acuzat guvernul Bolojan că a editat dovezi care să susțină o politică greșită în educație, în locul unei politici pe bază de dovezi
Daniel David: Este o tristețe a mea că n-am reușit să protejez bursele de performanță / Premianții la olimpiade vor lua în continuare premii de la minister, elevii trebuie să știe că am reușit să protejez acest lucru


16 comments
  1. Cu ce îi încălzește asta pe titulari, dacă i-ai pus sa muncească cu 25 la sută mai mult,pt același salariu????Mai bine ii lăsai să aleagă între a rămâne să se chinuie așa sau a alege sa plece pt zece salarii compensatorii,că poate vin tineri in loc cu care sa schimbi ceva,că în halul ăsta,nu se mai poate…că aceiași babalâci fac și curricule școlare depășite

  2. Cum se face că numărul elevilor a scăzut continuu și numărul cadrelor didactice a crescut de la an la an? Cum se face că în continuare calitatea învățământului e deplorabilă? Eu am copilul în clasa a VI-a și constat pe propria piele bătaia de joc a cadrelor didactice. Multe nici măcar nu vin la ora.

    1. Vorba lui david, daca e vreo problema la scoala, mergeti la director.
      Daca directorul nu face nimic – pentru ca e numit din pix si e incapabil sa faca altceva in afara de a ocupa un scaun – mergeti la inspectorat.
      Daca nici inspectorul nu face nimic – pentru ca si el e numit din pix si e incapabil sa faca altceva in afara de a ocupa un scaun – mergeti la minister.

      Ah, stai la minister e david – acolo oricum mergi degeaba.

      Imi pare rau, doamna, dar cum la vot aveti de ales intre dracu si tacsu, va recomand sa invatati cot la cot cu copilul! Sau sa il bagati de mic in politica, asa are sanse mari sa ajunga ministru candva!

    2. Nume , scoala , localitate ! Altfel vrajeli …..

    3. Ai pe…

      Numărul elevilor la clasă determină, nu în mică măsură, calitatea actului educațional. Simplu, pe vremea comuniștilor, erau câte 35 în clasă, profesorul n-avea timp nici să acorde două minute fiecăruia separat, dar funcționa pentru că elevilor le era frică, de profesori și de părinți (cei care credeau că bătaia e ruptă din rai, sper că nu acolo vrei să ne întoarcem). Normele europene mega-lăudate când vrea ministrul spun că dacă sunt mai puțini elevi în clasă, munca tuturor e mai eficientă – elevul învață mai bine, profesorul se poate concentra pe fiecare elev. De aceea noua lege deja uitată impunea un maxim de 24 elevi la liceu (26 la teoretic) și nu mai mult și o medie de doar 20 de gimnaziu. Dar lui David nu-i pasă, el a mai lăsat liber la încă 10, de ce nu? Pentru că el numără scaune, nu oameni.

      Iar d-ta mai verifică-ți scenariul, în alt comentariu pretinzi că ai copil în clasa a V-a și nu vin profesorii la ore – vorba vine! – aici văd că a sărit deja într-a VI-a. Ai păstrat doar minciuna cu lipsitul de la ore – ce școală? Unde anume? Dacă spui adevărul, dă nume, nu doar împroșca cu noroi!

      Mai răsfirați, băieți, mai răsfirați!

    4. du te ba cu aiurelile tale pe care le repeti ca o moara stricata . esti plictisitoare si postezi sub mai multe pseudonime 🤮

  3. Când se cară acest gropar al învățământului românesc?

  4. Daca titularizarea va fi lasata la latitudinea directorilor de scoli, se va umple sistemul educational de cumătri, nepoti, frati si surori care nici nu stiu unde se afla in localitatile lor, Facultatea de Psihologie si Stiinte ale Educatiei.
    Ar fi bine daca toti profesorii care sunt pe viabilitate post nu ar mai trebui sa dea din nou examenul de titularizare. Ca sa ocupe un post pe viabilitate, au obtinut note peste 7. De ce sa nu fie titularizati in baza notei cu care au obtinut viabilitatea postului, fara sa fie necesara repetarea unui examen promovat, deja? In acest fel, s-ar prezenta mai putini profesori la examenele de titularizare, iar asta ar inseamna organizare mai restransa si implicit, cheltuieli mai mici.

  5. Sunt profesor suplinitor calificat la fizică și voi cere să muncesc până la 70 ani in învățământ fără discriminare pe baza de vârstă sau alte criterii titular versus suplinitor etc….

  6. El nu a cunoscut sistemul preuniversitar cand a luat aceasta decizie si a crezut ca suplinitorii sunt niste oameni de pe drum. Problema este ca nimeni din jurul nu ii spune despre sistemul de educatie sau ignora tot.

  7. Doamna ministru, dar de ce exista „suplinitori”, daca exista zeci de mii de ore???

    Pixul ala al matale nu stie sa semneze o ordonanta prin care toate posturile sa fie scoase la concurs?

    Ce zici? E greu? Dificil? Nu te-ai gandit la asta domniță?

    * in curand david se va autoprezenta drept Fecioara Maria a învățământului, asa ca merg direct pe feminin!

  8. „păstrarea” este un cuvant neadecvat domnu’ psiholog …
    … ca nu suplinitorii au nevoie de Educatie, ci Educatia, Scolile, Elevii au nevoie de ei …
    … iar suplinitorii sunt suplinitori fiindca oamenii de partide „pastreaza” 24, 27, 25 de ani posturile din invatamant + ca alti oameni de partid nu le scot la concurs, le „pastreaza” pentru rude si amici.
    Ati auzit de profesorii Crin Antonescu si Klaus Werner Iohannis? Daca DA, logic este sa spunem ca tot profesorii sunt vinovati pentru situatia suplinitorilor.
    … cine hăhăie acolo ‘n spate? …

  9. Contează mai puțin ce a fost in mintea lu’ matale. Contează cu adevărat că mii de oameni sunt șomeri, că ai supraaglomerat clasele, că ai redus veniturile profesorilor. Ar trebui sa va autoproclamați Ministrul Antieducatiei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Dan Cașcaval, senator PSD și rectorul Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iași: Nu știu dacă măsurile din Educație ar fi trebuit să înceapă cu reducerea fondului de burse / Am solicitat deblocarea a 6 milioane de lei pentru burse în forma cu care am început în 2025

Rectorul Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iași a spus luni că Universitatea îi susține pe studenții nemulțimiți de tăierea fondului de burse. Într-un interviu pentru Radio Iași, rectorul universității a…
Vezi articolul

DOCUMENT Până pe 12 decembrie, profesorii, elevii și părinții pot trimite feedback despre noile programe școlare pentru liceu 2026, prin intermediul unor chestionare, potrivit Centrului Național pentru Curriculum și Evaluare

Profesorii, elevii și părinții pot completa un chestionar, până pe 12 decembrie, referitor la noile programe școlare pentru liceu 2026, documente puse în consulare publică de Ministerul Educației și Cercetării,…
Vezi articolul
Birocratizarea învățământului

OFICIAL Calendar gradație de merit 2025. Dosarele profesorilor pot fi depuse la secretariatele școlilor în perioada 5-9 mai. Sunt acceptate doar documente justificative emise de școli, de instituții de învățământ superior, de inspectorate școlare, case ale corpului didactic, centre de excelență, precum și de Ministerul Educației

În perioada 5-9 mai, profesorii, directorii și personalul didactic auxiliar care vor să ia gradația de merit, pentru o perioadă de 5 ani, vor depune dosarele la secretariatele școlilor, potrivit…
Vezi articolul